Vavila Popovici: Stephen Hough Recital de pian

Artistul are nobila menire de a face lumină în adâncurile sufletului omenesc.” – Robert Schumann

Vineri, 8 decembrie 2017, am audiat un concert de pian la Auditorium Baldwin din orașul Durham, statul Carolina de Nord. Cu o acustică excelentă și un cadru intim, Duke Performances –
organizația de artă profesionistă a Universității Duke din Durham – folosește acest spațiu pentru prezentarea lecturilor și a diferitelor concerte de înaltă performanță.
În această seară, ploioasă, cu drumuri destul de greu de străbătut din cauza vremii neprielnice, ne-am dus să-l ascultăm pe Stephen Hough, considerat unul dintre cei mai importanți și mai distinși pianiști ai generației sale. După câștigarea primului premiu la Concursul Internațional de Pian din Germania, în 1983, a apărut cu multe dintre cele mai importante orchestre americane și europene, a oferit și oferă în mod regulat recitaluri în întreaga lume. A susținut recitaluri la Beijing, Berlin, Chicago, Dublin, Hong Kong, Londra, Milano, Montreal, New York, Paris, San Francisco, Stockholm, Sydney și Tokio.
Britanicul, pianistul Stephen Hough este desigur un om care, spiritual aparține Renașterii, de aceea i se atribuie epitetul de renascentist. Complementar s-a ocupat de compoziție, literatură (poezie), dar și de pictură. Totuși, în ultimii ani, s-a concentrat asupra pianului, devenind unul dintre marii pianiști ai lumii, alegând numeroase capodopere în repertoriul său. Sunt lăudate vocile sale interioare frumos articulate, calitatea cristalină a pasajelor lirice, precizia pedalei. (mai mult…)

Emilia Țuțuianu – Miracol şi binecuvântare la Centrul Cultural Spiritual Varatic


În salonul Safta Brâncoveanu, de la demisolul Centrului Cultural Spiritual Varatic, a avut loc o întâlnire cu copii din satul Varatic, în debutul Sărbătorilor de iarnă, atmosfera de bucurie și veselie fiind generată de împodobirea bradului şi de venirea lui Moş Crăciun. Întâlnirea a început cu un moment de reculegere în amintirea doamnei Sheila Sfrijan, soţia ctitorului Dianu Sfrijan. S-a evocat personalitatea și rolul important avut de Sheila Sfrijan ca manager al bibliotecii din Manchester. De profesie bibliotecar, Sheila Sfrijan, a fost o profesionistă adevărată, ce s-a dedicat meseriei sale, din iubire pentru copii și din dragoste pentru tot ce este frumos, curat și drept. Sheila, în toate acțiunile sale emana o energie dătătoare de viață, fiind mereu în slujba binelui și ajutorării aproapelui, insuflând curaj celor dezorientați și dăruindu-se cu toată ființa în acțiuni în care credea. La biblioteca din Manchester a conceput o schemă sub forma unui joc educativ pentru copiii din zonele Sileby și Leicester Forest, care să-i încurajeze să ia parte la un ,,joc de rol”. Această experiență individuală contribuind la dezvoltarea și comunicarea în relațiile interpersonale și emoționale de susținere pozitivă. (mai mult…)

George Petrovai – În țara cu spirit anemic, dezastru-n toate e temeinic

În cei 28 de ani de postdecembrism s-a scris și vorbit la nesfârșit despre principalul paradox românesc – o țară bogată, cu tot mai mulți oameni săraci. Mă rog, ăsta-i efectul unei stări anormale de lucruri: cârmuitorii și ai lor fură cu legea-n mână, milioane de români tac și rabdă (cică o tacă-i cât o vacă!), iar alte milioane dintre ei, neprieteni cu resemnarea și sătui de minciunile politrucilor, deja și-au luat lumea în cap (cel mai masiv exod din mult încercata noastră istorie și, în aceste vremuri de amarnică neliniște, al doilea după acela al sirienilor alungați din țara lor de război).
Cum Vlad Georgescu n-a ezitat să afirme în Istoria românilor de la origini până în zilele noastre (Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 1992) că „(…) nicio epocă nu a avut doar părți rele, chiar și vremea migrațiilor sau cea fanariotă au adus cu ele și lucruri pozitive”, afirmația fiind cu bună știință plasată în cel de-al șaselea capitol al cărții (Comunismul în România), consider că adevărata cauză a dezastrului nostru postdecembrist nu trebuie căutată în lumea materială a economiei și finanțelor, ci în universul lăuntric al nației. Da, căci pe lângă generala decădere moral-spirituală a omului zilelor noastre (ipocrizie, minciună, lăcomie, cruzime, sodomie), problemă pe larg analizată cu alte prilejuri, în cazul României postceaușistă, dar nu și postcomunistă, trebuie să avem în vedere că (mai mult…)

Irina Lucia Mihalca – versuri

Liniştea din cartea ei

Tot ce-ţi poţi imagina este real.
E o vreme să te îndrăgosteşti.
Lacrimi, dureri şi tu,
ca un copac în noiembrie,
galben-roşu şi trist.
Nici clipele nu mai cred că exişti.
Între pietrele măcinate de timp,
în curgerea
cuvintelor necântate
e liniştea din cartea ei ascunsă.

Irina Lucia Mihalca

(mai mult…)

Vasilica Grigoraș – Paradoxul şi savoarea poemelor lui Girel Barbu

girel

Prin generozitatea poetului Girel Barbu, a ajuns la mine (în format electronic) una din cărţile domniei sale, intitulată „Zgomot şi tăcere”, tipărită la Editura Rafet, din Râmnicu-Sărat, 2017, sub egida Uniunii Scriitorilor Europeni de Limba Română (USELR) şi a Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), urmând a fi lansată, împreună cu alte volume, la mijlocul lunii cadourilor, la Buzău. Frumos dar pentru minunaţii buzoieni, iubitori ai poeziei, literaturii, culturii şi spiritualităţi.
Volumul de versuri mi-a atras atenţia, în primul rând, prin diviziunea titlului în două noţiuni contradictorii, „zgomot” şi „tăcere”, două cuvinte alăturate glăsuiesc tainic în tonuri antinomice, exprimând, în fapt, vocea paradoxului în literatură. Abordarea paradoxistă în literatura română este frecventă în poezia lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu…, vorbindu-se însă de o mişcare literară, numită paradoxism, după anii `80, al cărui fondator este matematicianul Florentin Smarandache. Deşi dicţionarul limbii române defineşte paradoxul şi în sensul de ciudăţenie, nepotrivire, citind cartea, cu bucurie am constat că acest titlu se potriveşte „mănuşă” conţinutului. Este tocmai ceea ce-i conferă expresivitate cărţii, şi-i oferă autorului posibilitatea de a se manifesta lejer de la început până la sfârşit, de la alfa la omega…, respectând corectitudinea sensurilor cuvintelor şi rosturilor imaginilor. La Girel Barbu, compoziţia paradoxală (mai mult…)

Magdalena Avadanei: Pe acoperişul lumii – 1000 Km prin Tibet


Departe de lumea dezlănțuitӑ, departe de civilizaṭiile ce au stȃpȃnit lumea, departe de tot ce nu este sfȃnt și sacru, trăiește de peste zece mii de ani un popor plin de mistere, acolo, pe cele mai ȋnalte culmi muntoase ale Terrei, pe un platou situat la peste 4.000 de metri altitudine, platou flancat de cei mai ȋnalṭi munṭi ai planetei, M-ṭii Himalaia și M-ṭii Kunlun.
Triburi strӑvechi au populat acest ṭinut misterios, s-au luptat ȋntre ele pentru teritorii, și au ȋnvӑṭat sӑ trӑiascӑ ȋntr-un climat aspru, cu schimbӑri bruște de temperaturӑ, cu vȃnturi puternice, cu ierni lungi și geroase. Este un mister cum au reușit sӑ supravieṭuiascӑ ȋntr-un astfel de climat potrivnic, vara având puține precipitaṭii, zona prezentând un sol arid și vegetaṭie redusӑ. Doar vӑile marilor fluvii care izvorăsc de aici sunt fertile și mӑnoase, și sunt exploatate pentru agriculturӑ, restrȃnsӑ la cultivarea cerealelor, orz, orez și grȃu.
Credinṭa i-a fӑcut pe locuitorii acestei zone sӑ fie puternici, au ȋnvӑṭat cum sӑ trӑiascӑ ȋn mijlocul naturii, sӑ o preṭuiascӑ, adaptȃndu-se foarte bine mediului. (mai mult…)

Mugurel Pușcaș – Inorogul boem

Mi-amintesc de-un decembrie, dulce, plăviu…
Ochii tăi erau limpezi ca izvoarele iarna,
Călăream inorogi în veșmânt purpuriu,
Aruncând jar pe nări, încălzindu-ne taina.

Hibernală dorință, pământean paradis…
Troienind amintiri, poleiți cu savoare,
Fulgi dezmiardă ușor, atingând lut şi vis,
Versatila iubire sub a iernii dogoare.

inorogul

(mai mult…)

Vavila Popovici – Regele și țara sa

Regele-Mihai-in-tinerete

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața.” – Regele Mihai I

Veste tristă. Regele Mihai I al României s-a stins din viață astăzi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa privată din Elveția, după o lungă suferință.
În discursul ținut în Parlamentul României, în 2011, la împlinirea a 90 de ani, Regele a rostit următoarele fraze:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume”.
Elitele sunt definite drept „grupuri de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc”. Dar, elitele nu sunt genii, iar poporul nu este elita. Elita nu înseamnă intelectuali, adică cei ce pot dovedi cu diplome, indiferent de unde le au și cum le-au obținut deoarece, ca un intelectual să facă parte din elita unei țări, el trebuie să beneficieze în afară de cunoștințe – oameni cei mai bine pregătiți într-un domeniu care ating un nivel maxim de performanță – , de caracter integru și de credință în Dumnezeu. Caracterul este o sumă de virtuți, de care nu se poate lipsi un om care se ridică la rangul de elitist. Dintre virtuți face parte iubirea de țară, cinstea, dăruirea în scopul creării de bine poporului din care face parte și pentru binele căruia se luptă, față de care are sentimentul dragostei și cel al respectului. Elitele nu trebuie ele să se declare, ci poporul îi va declara în virtutea intuiției, a inteligenței lui, a reperelor morale pe care le are moștenite, pe care le păstrează și le folosește la etalonare. (mai mult…)

George Petrovai – Comentarii pertinente pe marginea potopului biblic (și nu numai)…

Nu sunt de acord cu aceia care susțin că Biblia este doar o amplă culegere de mituri și legende. Întâi pentru faptul că foarte mulți dintre așa-zișii cunoscători și comentatori, fie că n-au citit-o deloc, vasăzică împrumută și susțin cu ardoare simplele speculații ale mintoșilor ce-și doresc „nemurirea” pe amăgitoarea cale a neuitării lor prin atari teribilisme, fie că au citit-o în pripă și cu detașarea dată de nepasiune, cu toate că Biblia este o carte inepuizabilă, ce-și dezvăluie adevărul și frumusețea doar acelora care revin necontenit la ea.
Apoi, deși n-a fost concepută ca un limitat tratat științific de cei 40 de bărbați inspirați, care au scris-o în aproximativ 1600 de ani, ci ca o inegalabilă călăuză moral-spirituală a omenirii în vederea mântuirii individuale și colective, Biblia conține idei științifice de-o remarcabilă profunzime, idei confirmate de descoperirile arheologice (bunăoară, existența hitiților), acceptate de medicina modernă (alimentația rațională, igiena, tratarea unor afecțiuni) și cu rol fundamental pentru astronomie. De pildă, în cartea Iov 26/7 se afirmă că „[Dumnezeu] întinde nordul deasupra golului, suspendând pământul pe nimic”, iar în Isaia 40/22 ni se face cunoscut că „Există Unul care locuiește deasupra cercului pământului”. (mai mult…)

Emilia Ţuţuianu: Rămas bun, Minodora Ursachi!

Minodora Ursachi

Poate această ultimă întâlnire cu un simbol al urbei Romanului să ne facă mai buni, mai înţelegători și mai umani, în aceste clipe când dictonul memento mori ne învăluie pe fiecare…
Există Demnitatea care nu ţine de șansă: acea atitudine morală de excepţie care ne distinge de ceilalţi, fiind destinată idealurilor nobile. Este acea preţuire ce ne înconjoară – de multe ori fără să ne dăm seama – prin această aureolă doamna Minodora Ursachi și-a câștigat respectul tuturor celor din jurul său.
Demnitatea a fost calitatea de căpătâi a domniei sale. Prin Demnitate și-a îndeplinit datoria, atât profesional cât și spiritual.
Cu câteva luni în urmă, în dialogul consemnat în volumul de interviuri Azi pentru mâine, o întrebam pe doamna Ursachi: ,,Cum aţi defini fericirea?” iar răspunsul a fost acesta: ,,consider că fericirea depinde de noi înșine, de reușita a ceea ce întreprindem, de împlinirile și realizările spirituale și materiale ale copiilor noștri… Această stare de bine se intensifică atunci când ne aflăm mereu în comuniune cu Dumnezeu, când avem relaţii strânse cu membrii familiei, cu prietenii, când ne bucurăm de sănătate și iubire.”… (mai mult…)

Ioan Miclău – Lui Artur Silvestri

”…Vers comemorativ – la 9 ani de la plecarea Sa în lumea luminilor -2008/2017.

Silvestri

POATE NU VOI MURI DE TOT

”Și mă gândeam” și încă mai socot,
”Poate nu voi muri de tot”,
Căci sunt pentru Ceahlău un alintat nepot!

Credeam că scriu ca să nu mor,
Să stau în Neam și-n viitor,
Ferit de timpul cel ruinător!

Scrisul și moartea par sintagmă ancestrală,
Șoptindu-mi despre acea – luptă universală,
O moară ce adună și toacă gândirea cea profană! (mai mult…)

Vasilica Grigoraş – Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae Muşat

Ioan Nicolae Muşat

Sunt deosebit de onorată să primesc de la preşedintele fondator al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), eseistul şi poetul Ioan Nicolae Muşat, două din cărţile domniei sale: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi „Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău, Teocora, 2016. Mă simt binecuvântată pentru acest dar minunat şi-i mulţumesc din suflet şi pe această cale.
Condiţiile grafice de excepţie în care sunt editate cărţile, titlurile deosebit de inspirate şi atractive m-au invitat imediat la lectură. Cu mare nerăbdare şi curiozitate am început să citesc, şi…, stupoare, cu cât înaintam, aveam impresia că nu înţeleg mare lucru. Eram tentată să pun imediat eticheta „sunt cărţi elitiste”, ininteligibile. Cum nu-mi place să nu răspund unor asemenea provocări, am citit în continuare, zăbovind asupra unor fragmente din „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”. Constat că este o carte document, o carte eseu, o carte filosofică, o carte spirituală, creştin ortodoxă… Toate aceste faţete îmbinate armonios, se susţin unele pe altele, se (mai mult…)

Constantin Enianu – versuri

reflexii anteice

nimeni nu e-n drept să-mi vândă
inimă nici gând sincѐr
că n-are cum să mă desprindă
de pământ şi nici de cer
sunt aici cum sunt oriunde
şi oricând fiind şi treaz
iar părerea mea n-ascunde
raţiunea unui azi
unii cred că-s mort sau poate
nu-nţeleg că pot trăi
într-un ev în care toate

Enianu
visurile pier în zi
nepătat de ignoranţa
celor ameţiţi de vorbe
nu aştept să fiu sub ştanţa
vremurilor seci şi morbe
timpul meu porneşte-n fugă (mai mult…)

George Petrovai – Ziua națională a României integrată politic și dezintegrată în esența ei spirituală

Luând aminte la dezastrul programat al României postdecembriste (unul semnificativ în plan economico-financiar și esențial în plan spiritual-identitar), întru sfidătoarea prosperitate a tâlharilor interni și externi, nu poți să nu te întrebi care este câștigul efectiv al milioanelor de români, mulți dintre ei mai săraci și mai oropsiți ca Iov, după aderarea țării la NATO și Uniunea Europeană.
Poate că unii (dacă nu cu totul convinși, atunci sigur încrezători în scremutul democrației noastre originale și în atrocele elan partinic al aleșilor de două parale) vor susține că țara a beneficiat de însemnate sume europene, cu toate astea sub nivelul cotizațiilor anuale ale României, că Uniunea Europeană și SUA sunt permanent cu ochii pe sforarii dâmbovițeni cu ștaif (vezi recenta nemulțumire a diplomației americane vizavi de manevrele pesedisto-aldiste din justiție) și că fără avertismentele venite din partea acestora, fărădelegea ar huzuri pe meleagurile noastre, caz în care sintagma „stat paralel” s-ar dovedi de prisos.
Și totuși, cu ce-l încălzesc pe românul de rând (omul truditor-răbdător și mult mai onest decât foștii și actualii cârmuitori) aceste frecușuri diplomatico-politrucianiste, când el vede prea bine că dreptatea la noi umblă în continuare cu capul spart și când constată pe propria piele că, din pricina necinstei și imposturii cu legea-n mână, traiul celor mulți merge și tot merge în jos, încât zisa românească „Numai mai rău să nu fie” a ajuns de râsul ciocoilor descurcăreți și de plânsul celorlalți?!… (mai mult…)

Lia Ruse – Țara

Cuvinte respirând înduioşate gânduri…
…………………………………………………………..
Steagurile de veghe fâlfâind, sus, în vânt,
Parada militară ce se-nşiră-n rânduri,
Sunt semne că se-nalţă „ţara„ pe-acest pământ.
Prin labirintul dulce al graiului străbun
Bat inimile noastre înmiresmând serbarea,
Argintul zilei, de iarnă, sclipeşte acum
Reverberând istoria şi neuitarea.
Memoria istoriei impune respect! (mai mult…)

Vavila Popovici – „Doamne, să nu pierdem „tezaurul” sufletului de român!”

Cea mai de preț avuție pe care o avem în viață ne este copilăria care ne împinge spre cunoaștere și ne dă încredere în viață. Acum, copilăria mi se arată ca o prințesă îmbrăcată în straie vălurite, translucide… Plecând din preajma mea cu multă vreme în urmă, plutește undeva în văzduh și uneori îmi vorbește de locurile prin care am trecut…
Și am plecat din Basarabia la Bălgrad (Cetatea Albă), numele mai demult al orașului Alba Iulia, oraș cu însemnătate istorică, situat pe malul stâng al râului Mureș, în podișul Transilvaniei – zonă centrală a țării noastre – vegheat de Munții Apuseni și de Carpații Meridionali.
Aici, la Alba Iulia, istoria spune că Mihai Viteazul și-a făcut intrarea triumfătoare la data de 1 noiembrie 1599, stabilind, tot aici, prima capitală vremelnică a tuturor românilor. A fost domnitor al Țării Românești (1593-1601), la care a alipit Transilvania, apoi Moldova, devenind primul domnitor al celor trei țări românești unite. Trist și dezgustător este că a fost ucis mișelește. În Istoria românilor prin călători Nicolae Iorga amintește de faima lui Mihai Viteazul, punând retoric întrebarea dacă ar fi fost posibil ca un popor să se bată cu oastea care avea în mijlocul ei steagul dușmanului trimis din Constantinopol, „fără dovada de energie națională încununată de succes și aureolată de glorie care e însăși domnia lui Mihai Viteazul?” (mai mult…)

Sincere felicitări – o schita umoristica de Dorel Schor

S-a intimplat mai demult sa primim invitatii la doua nunti. Era vorba de niste rude, nu chiar de gradul unu sau doi. Fapt este ca o nunta era din partea familiei mele si cealalta din partea rudelor sotiei. Era cazul sa ne ducem ca sa nu fie discutii si chiar asa am decis. Mai ales ca nuntile erau la interval de citeva zile.

M-am interesat, bineinteles, cam care e cursul zilei in materie, altfel spus cam cit de mare sau de potrivit sa fie cecul si, in clipa in care am introdus cadoul in plic, m-am gindit ca e firesc sa adaug si citeva cuvinte de felicitare, nu de alta, dar sa nu se creeze confuzii in legatura cu titularul donatiei. Am facut rost de hirtie velina si am scris caligrafic:

„Dorim multa fericire tinerei perechi…”

  • Cred si eu, m-a apostrofat sotia. Dorim fericire tinerei perechi! Dar cit de tinara e perechea, habar n-ai. Ca mireasa e mai coptuta si ca el e la a treia experienta matrimoniala, nu te-ai gindit. Vrei sa se spuna ca umbli cu aluzii!? Nu-i bine.

Dupa citeva minute de gindire, am formulat:

„Va uram fericire si multa sanatate…” (mai mult…)

Mihail Janto – versuri

Ultimul surâs…

Iubirea pradă amintirii,
e soarta noastră de acum,
să nu plângi clipa despărțirii,
nici pașii vieții pe alt drum.

Rămâi așa ca altădată,
precum erai când te-am iubit,
de-ar fi să te-ntâlnesc odată,
o clipă-aș fi iar fericit.

Mihail Janto

(mai mult…)

Renata Moiş-Şiman Un exemplu de politică discreţionară a marilor puteri

MOIS-SIMAN Renata

Semnarea Tratatului privind Ucraina Transcarpatica (29 iunie 1945) şi ratificarea lui (22 şi 27 noiembrie 1945)

Cel de al doilea război mondial a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria omenirii, prin pierderile enorme umane şi materiale, prin distrugerea unor inestimabile valori de patrimoniu cultural, inclusiv oraşe întregi, precum şi prin urmele de neşters în memoria a zeci de milioane de urmaşi orfani. Ţările din Europa centrală şi de Est au fost ocupate de germani, apoi târâte în război. După înfrângerile suferite de nemţi şi întoarcerea frontului a urmat alt pârjol, tăvălugul trecând acum în sens invers, dar cu aceleaşi atrocităţi şi suferinţe.

Pe cât au fost însă de inumane actele de război, pe atât au fost de nedrepte multe dintre hotărârile luate de cei puternici şi învingători la sfărşitul ostilităţilor. Printre asemenea hotărâri se numără şi trasarea frontierelor mai multor state. Noi vom aborda în articolul de mai jos situaţia Transcarpatiei, regiunea din centrul Europei care a avut neşansa de a trece de la un stat la altul de-a lungul istoriei medievale şi moderne, de la unguri la austrieci şi Imperiul Austro-Ungar, pentru ca după Primul Război Mondial să fie atribuită proaspăt formatului stat cehoslovac. Dar şi Cehoslovacia avea să o piardă, în 1945, în favoarea Ucrainei, acesta fiind unul dintre exemplele despre care vorbeam mai sus. (mai mult…)

Haikuuri: Elena Cristina Toader

Crăiasa plânge
Lăsând țurțuri pe la geam,
Iarna geroasă.
*
Iubirea dalbă
Se naşte dintr-o iarnă,
Fulg de catifea.
*
Bat zgribulite
Prin poveştile iernii,
Inimi de gheață.

Cristina Toader

*
Mantie albă
Pe crestele munților,
Neaua pufoasă. (mai mult…)

Vavila Popovici – De ce protestăm?

protest B

Sfidarea, măgăria, precum și disprețul total sunt acte de îndrăzneală, tupeu și obrăznicie, de lipsă de bun simț, de care au dat dovadă politicienii, jignind poporul, spulberându-i liniștea, încrederea și speranța. În cazul de față – o sfidare adusă legilor existente, tuturor celor ce le respectă și se supun lor.
Pungașul este hoțul de bani, este cel care își asumă această poziție, el fiind o persoană necinstită care înșală pe alții, profitând de încrederea lor; pungașul este definit ca impostor, potlogar, șarlatan; escroc, prădător, borfaș. Excludem apelativul găinar care în comparație cu pungașul este ceva de „statura mai mică”, un pitic.
În Decembrie 2016 poporul acestei țări – România – a acceptat victoria PSD-ului, l-a lăsat să conducă democratic, având oarecare speranță că vor conduce în așa mod să poată trăi oamenii în liniște și pace. Dar, faptele s-au dovedit cu efect contrar, ei neconștientizând că cei care au câștigat alegerile, nu au dreptul de a face orice le trece prin cap și să mimeze doar, dorința unei stări de bine.
Și ce au făcut? După ce au câștigat alegerile, șiretenia coaliției PSD – ALDE a făcut să promită măriri de salarii și pensii, în paralel, camuflat oarecum, și-au văzut de interesele personale. Amăgirea pensionarilor și bugetarilor cu majorări de salarii și pensii, la un nivel ridicol comparativ cu veniturile clasei mijlocii din țările Uniunii Europene sau alte țări dezvoltate, a fost o metodă ipocrită pentru a-i face pe oameni să creadă în noua guvernare, pentru ca ei să rămână liniștiți la putere și să li se admită punerea în aplicare a celorlalte măsuri aberante. (mai mult…)

Tiberiu Tudor – versuri

Încă tânjind la dezmăţul furtunii,
Martori ai verilor mele fierbinţi,
Plopii răriţi de atingerea brumii
Mă vor trăda. Pe un pumn de arginţi.

Nu va conta că, sub ploaia de stele,
În acest loc de surghiun trecător
Flacăra neagră a spaimelor mele
S-a înfrăţit cu neliniştea lor.

Mă vor lăsa în pustiul de gheaţă,
În întunericul alb viscolind,
Să mă dezlege de chin şi de viaţă
Cnutul zăpezii cu plumbi de argint. (mai mult…)

Alexandru IANCU Sonate colorate (vesuri)

SONATĂ

Hai să mutăm pianul lângă lună
Să-i adormim pe clape goi
Când curge raiul peste noi
Să mă visezi ca o nebună

Hai să te ascund suav în carne
Să vrei în mine ca să mori,
Şi să te-mbraci toată-n fiori
Când cerul lacrimi o să toarne

IANCU Alexandru OK

(mai mult…)

Irina STAVER Poezii

(NE)PRIETENOS

Dar cine mi-e prieten,
Să-mpart cu el durere
Când viscolul tăcerii
Pe inima mea geme.

Acel prieten care
Îmi face drum spre soare,
Plătind cu nenorocul
Invidiei umane.

Irina Staver

(mai mult…)

Gheorghe Constantin NISTOROIU Carol a II-lea și arma puterii sale – trădarea (2)

CAROL AL DOILEA

„Trădătorii sunt odioşi chiar şi acelora pe care îi preferă.” (Tacitus, Ann. 1,58)

Trădarea în general este o săvârşire conştientă a răului, un act major de laşitate, de micime şi infirmitate sufletească, de nimicnicie a raţiunii umane, dar când ea are osatură regală, cu participarea directă a suveranului, trădarea devine lucrul cel mai meschin şi mai grotesc dintre faptele cele mai odioase ale unui individ infinit mârşav, fie el chiar de viţă nobilă.

Genealogia trădării odioase, fariseice, mârşave îşi are corola în Iuda Iscarioteanul, ex-ucenic, apoi vânzător şi trădător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos-Împăratul lumii. Trădarea regală este sinonimă cu o catastrofă naţională de lungă durată, ce constă în jertfirea şi sfârtecarea imediată a Trupului ţării, precum şi în mutilarea sufletească spiritual-religioasă a Naţiunii timp destul de îndelungat şi dacă la un moment dat rănile Neamului se vindecă, cicatricele trădării rămân permanent în istorie. Trădătorii sunt inşii care renunţă la conştiinţa identităţii, căpătând nişte pîlpâirii existenţiale: „Trădarea, de exemplu, este şi ea o formă de patologie identitară.” (Miron Manega, Naţionalismul ca fatalitate şi omul de nicăieri, în Certitudinea, Anul I, Nr.2, 2017) După renunţarea definitivă şi irevocabilă la tron, regina Maria, preaiubitoare şi preaiertătoare, îl întreabă totuși pe Carol de ce nu i-a rămas măcar un cuvânt bun „pentru ţara pe care-ai trădat-o”.(Mircea Bălan, Istoria Trădării la Români.Vol. II, Ed. Eurostampa, Timişoara, p. 357) (mai mult…)

Galina Martea – Importanța și necesitatea zilei naționale pentru poporul român

Dacă să pornim de la înțelesul cuvântului „necesitate”, atunci esența fenomenului exprimă latura fundamentală a unui lucru destul de important în existența individului. Acest lucru se plasează între utilitate și semnificație, aspecte ce satisfac anumite exigențe ale omului, dar și ale societății acestuia. În contextul dat, fenomenul de necesitate și importanță are o tangență majoră și cu zilele de sărbători, evenimente ce au loc în cadrul unei societăți, acestea, la rândul lor, satisfăcând cerințele spirituale/sufletești/istorice ale cetățenilor. Deci, sărbătoarea este o zi în care se comemorează un anumit eveniment istoric/religios/cultural/etc., iar omul este acel care își întrerupe activitatea obișnuită de muncă pentru a se bucura de manifestările organizate în cadrul țării cu acest prilej. Astfel, în asemenea mod se sărbătorește și ziua națională, zi în care un popor își marchează o întâmplare foarte importantă din istoria propriei țări. Respectiv, este vorba de Ziua Națională a României, 1 decembrie, eveniment sărbătorit de întregul popor român, eveniment de o mare pondere ce caracterizează și reprezintă identitatea unui stat și a unei națiuni. (mai mult…)

Gabriel Stănciulescu – versuri

Magnolia, floarea inimii

Șarm profund, privire lină,
E oxigenul ce-l inspiri,
Încântă ochiul, e Divină
Și nu te saturi s-o admiri…

Hai,vino vară din îngheț!
Mi-am congelat adrenalina,
Aș pune pe poftire preț
Și aș declara a cui e vina. (mai mult…)

Angela Furtună la Târgul de Carte Gaudeamus 2017


Scriitoarea Angela FURTUNĂ va lansa la Târgul Internațional de Carte de la București GAUDEAMUS ediția 2017 două cărți-obiect-de-artă.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie la ora 15 la Standul Editurii Vinea, cu localizarea Nivel 7.70 / 328 în Pavilionul Expozițional de la București.

. Angela FURTUNĂ, Pursânge astral, Coperta și fotografii de Raluca ARHIRE, Ed. Vinea, București, 2017.

. Angela FURTUNĂ, La Ville Blanche, POÈMES ET CHANTS-POÈMES INCANTATOIRES, Traduit du roumain par Constantin FROSIN. COLLECTION „ VINEA INTERNATIONAL ” , « BUCAREST-PARIS, (mai mult…)

Vasilica Grigoraş: Ana, floarea soarelui

                                                 

5

    Poetei, Ana Urma, cu aleasă preţuire

Zi de toamnă albastră
blândă şi nestingherită
de niciun strop de ploaie
de nicio pală de vânt
în lumina astrului diurn
într-o simfonie desăvârşită
mângâi chipuri şi inimi
cu viorile şi flautele
crescute pe linia vieţii. (mai mult…)

Odihnă veșnică pe cea mai luminoasă, colorată și strălucitoare stea…


E greu și dureros să vorbești la trecut despre un prieten drag! E greu să spui sufletului să înțeleagă că o stea a apus pentru totdeauna și că va străluci doar în sufletele celor în care-a lăsat urme. Destinul – cauză ce ține lumea aceasta laolaltă și Destinul – cauză a despărțirii muritorilor… Inevitabilul ființării, înspre neființă, ne smulge acum o Doamnă a culturii romașcane: Minodora Ursachi. Ghirlanda de litere, pusă pe fruntea sa de făptuirile în timp, nu o va putea șterge niciodată, nimeni și nimic. Un Om a cărui năzuință a fost virtutea, angajarea față de sine și față de semeni, folosirea timpului cu folos și deplin. Aceasta a fost cheia vieții petrecute lângă noi, cu zâmbet, voie bună și optimism. Ne va lipsi mereu pentru că rămânem văduviți de căldura domniei sale, de frumusețea sufletului, de prietenia ei, de râsul sănătos și atât de molipsitor ce împrăștia orice urmă de tristețe, de cuvintele alese și calde care, asemenea unui balsam, alungau temeri făcând loc speranței, de profesionalismul ei, de umanitatea ei… A fost un om puternic, special, de la care am învățat să trăiesc în prezent, învățând din trecut, că Dumnezeu ne dă tuturor încercări pentru că toate au în final o rezolvare, că onestitatea și bunătatea sunt virtuți pe care ori le ai ori nu ți le dorești, că fiecare dintre noi suntem ca niște păsări care trebuie să aibă încredere în propriile aripi, nu în ramurile pe care poposesc. Călătoria aceasta, care a însemnat viața doamnei Minodora Ursachi, i-a oferit de toate. Pentru domnia sa a contat însă fiecare pas înainte, fiecare bucurie primită sau oferită, fiecare realizare, fiecare gest făcut în numele binelui și al frumosului. Nu a contat destinația, ci ceea ce a lăsat în urmă și faptul că nici un obstacol n-a făcut-o să renunțe la visele ei. (mai mult…)

Minodora Ursachi – Viaţa, ca o artă sau arta de a trăi în, pentru şi prin frumos

Interlocutoarea mea este distinsa doamnă Minodora Ursachi, muzeograf şi publicist, o fire autodidactă şi o inovatoare prin toată activitatea depusă timp de 30 de ani, în cadrul muzeului fondat de domnia sa: Muzeul de Artă Roman (înfiinţat în anul 1970,  de dna Minodora Ursachi, între anii 1970-2000 fiind directoare a acestui muzeu).
A sluji arta, aşa cum a făcut-o doamna Minodora Ursachi, a fost un soi de religiozitate înduioşătoare, pătimaşă chiar, care a condus la o luptă invizibilă pentru asanarea maleficului din viaţa cotidiană.
Că scopul artei este, poate, perfecţiunea, Minodora Ursachi, trăind într-o lume a frumosului artistic şi înconjurându-se permanent de oameni de caracter, a reuşit să promoveze cu toată fiinţa ei, de-a lungul unei cariere impresionante, focul misterios al creaţiei – ca ardere istovitoare şi neîntreruptă ce răspândeşte Lumina.
Cât de uşor sau de greu a fost, drumul parcurs de acasă până în prezent, ne va mărturisi în rândurile următoare doamna Minodora Ursachi:

minodora-Uraschi

– Vă invit la o incursiune în trecut, să ne povestiţi mai întâi despre anii copilăriei în satul Negrea din comuna Lascăr Catargiu, judeţul Galaţi, locul unde v-aţi născut?
– Da, m-am născut în satul Negrea, comuna Lascăr Catargiu, din judeţul Galaţi, a cărui vechime datează din anul 1860, când s-au construit primele case ale satului pe cele două maluri ale râului Lozova, între dealurile Bohotinului şi Ibrianului.
De aceste locuri mă leagă cele mai plăcute momente ale copilăriei de care îmi aduc aminte mereu cu drag, copilăria însemnând pentru mine libertate, fericire, dragoste şi grijă părintească. Fiind o fire plină de energie şi cu gândul mereu la joacă, eram pornită mereu pe năzbâtii. Împreună cu prietenele mele mă căţăram în toţi copacii din grădină, inventam tot felul de jocuri destul de periculoase la scrânciob sau pe uliţa satului unde locuiam, fugeam pe câmp pe timp de ploaie, fără să ne fie frică de nimic, etc. Ca să mă mai cuminţească şi să fiu mai aproape de supravegherea ei, mama m-a luat la ore în şcoală, crezând că am să fiu atentă la felul cum răspund copii la lecţii sau cum se predă o nouă temă. Am stat cât am stat cuminte, dar la un moment dat m-am plictisit şi am început să fluier. Imediat mama, spre bucuria mea, m-a dat afară. A doua zi, altă poznă: de pe schelele bisericii din sat, care era în renovare, m-am suit pe acoperiş, la o înălţime destul de mare şi m-am dat jos numai la rugăminţile mamei care era disperată să nu cad. Bineînţeles că pentru toate acestea o încasam foarte des. (mai mult…)

Constantin Mănuță – cronici literare, volume autor Nina Gonța

FĂRÂME „Reporter” de Iaşi sau INSTANTANEE, Editura PIM, Iaşi, 2017 şi MEMORII BOLNĂVICIOASE, Editura Ro.cart, Bucureşti, 2017

Proza Ninei Gonţa cuprinde adevărate fărâme, secvenţe de viaţă sau instantanee, autoarea erijându-se într-un Reporter de Iaşi.
Din fărâme este alcătuită viaţa noastră afirmă prozatoarea şi gândul ne trimite la volumul de Momente şi schiţe de I.L.Caragiale. La fel ca marele clasic al literaturii române autoarei îi place să observe oamenii, să le asculte poveştile de viaţă, să pătrundă dincolo de lumea realităţii cotidiene în lumea ireală a misterelor sufleteşti, în căutarea adevărului mult clamat şi de poetul naţional Mihai Eminescu.
„Ce se ascunde în spatele acestor discuţii, gesturi, priviri? Unde este adevărul adevărat?”
Oamenii adulţi au o gândire controlată. Există o atitudine critică faţă de aspectele sociale, iar scrisul terapia de moment se transformă în psihoterapie.
Apropierea de I.L.Caragiale o afişează deschis când afirmă că descrie situaţii şi momente. Fărâmele nu sunt nici nuvele nici reportaje literare, ci schiţe cu o deosebită acuitate senzorială, izvorâte din preaplinul sufletesc al creatorului. (mai mult…)

Gabriel Stănciulescu – versuri

Tu ești parte din mine

Adorm cu tine-n gând iubite,
Îmi tulburi nopțile senine,
Deși sub perna ascund ispite
Te simt continuu lângă mine.

Te văd atât de rar și doare,
Doar te visez și simt păcatul,
Mă însoțești și-n nopți hilare
Dar te-ai răcit,parcă ai fi altul..

Te-ai îndepărtat iubite iară,
Și am sperat să-ți fiu dorința,
Să-ți fiu plăcerea de odinioară
Să te iubesc cu toată ființa. (mai mult…)

Maein Ifrim: Litere căzute în sângele vântului Nepoatei mele, prințesa Mara de Miloșești

Nu am ureche muzicală dar muzica îmi stoarce lacrimi. Îmi cântă epiderma
Vezuviană. Am rămas cu auzul în urmă, de parcă aș pândi șobolani. Îi ascult
Pe Dan Spătaru, pe Mirabela Dauer (Doamne, ce frumos cântă din versurile lui
Macedonski!), pe Alifantis și pe cei dintotdeauna: Celentano, Romica, Cutugno
Mercury, Sinatra etc. Muzică mai bună decât toți doctorii din lume. N-o să fiu
Niciodată Ulise, nu aud sirenele. Iubirea mea iubește muzica la nebunie. Stau
Și mă îmblânzesc, e vorba de-alde Chopin și de surdul acela, Mozart, parcă, și
De toți cântăreții și compozitorii stelari, inclusiv Pavarotti, Caruso etc. Sunt (mai mult…)

George PETROVAI – Cunoașterea înțeleptului și necunoașterea științificului

Cum spuneam și altădată, există două mari și distincte categorii de oameni: cei care se zbat să aibă și cei care doresc să știe. Firește, din punct de vedere cantitativ-numeric, întotdeauna balanța socială a înclinat spre prima grupare, iar astăzi, când pragmatismul este în floare, cu atât mai abitir.
Dacă eterogenitatea este una dintre multele caracteristici (și nu toate onorabile) ale agonisitorilor, nu se poate vorbi de omogenitate nici în restrânsa tabără a dornicilor de-a ști. Da, căci aici intră atât pătura majoritară a științificilor (cercetători atrași de câștig material și de faimă), cât și numărul în continuă descreștere al adevăraților înțelepți – oamenii ce identifică înțelepciunea cu autocunoașterea, așa că tind necontenit la desăvârșire pe calea credinței, cumpătării și simplității, respectiv formidabilii savanți-visători de felul lui Konstantin Eduardovici Țiolkovski, cel care – ne spune Evgheni Evtușenko în romanul Dulce ținut al poamelor – era într-o atare măsură preocupat de viitorul omenirii (cu sănătate și suflet de fier), încât nu lua seama la precaritatea condițiilor materiale în care trăia el și familia lui, ci gândea și acționa potrivit convingerii nepesimiste că „Toate cunoștințele noastre – din trecut, prezent și viitor – sunt un nimic față de ceea ce nu vom ști niciodată”! (mai mult…)

Vasilica Grigoraş: Păstor de gânduri bune cineastului, scriitorului şi jurnalistului Ben Todică din Australia

Ambasador onorific
şi călător romantic
pe oceanul românismului
navighezi neobosit
indiferent de vreme.

Păstor de gânduri bune
mereu proaspete
purtătoare de parfumul subtil
al vetrei strămoşeşti
rosteşti limpede
vorbe de duh
şi insufli iubire
între şi în două lumi. (mai mult…)

Andra TISCHER Poveştile unei ghicitoare în cafea (poeme)

MITOLOGICĂ

În fiecare zi ne spunem cuvinte
se lipesc de corpul meu ca nişte perne de satin
în inima coapselor
unde începe acel paradis sălbatic al tău
în tăcerea căruia te cufunzi bezmetic
cuvinte banale de azi
mi-au astupat gura cu silabele lor
s-au prelins între munţii
pe care i-ai străbătut căutându-mă cald
acolo e lumea ta îţi spun nu te teme
între mine şi tine

TISCHER Andra x

 
mări şi ţări de cuvinte
trupul meu hartă mută
geografie nelumită
să nu mă uiţi când mi se sting luminile
şi mă voi pierde la poli (mai mult…)

Vavila Popovici – Teama căderii de pe soclu

Sistemul incorect al priorităților generează agresivitate.” – Serghei Nikolaevici Lazarev

Agresivitatea, conform dicționarului, este însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. Este caracterizată de multe ori ca o interacțiune socială dăunătoare, cu intenția de a provoca o stare neplăcută unui individ, sau chiar societății. Poate fi răspuns la o provocare, sau nu, determinată oricum, de o frustrare.
Agresivitatea este monstruoasă și ea poate lua o varietate de forme, care pot fi exprimate fizic, sau verbal, din care specificăm pe cele mai importante: agresivitatea defensivă (indusă de frică), agresivitatea de dominare, agresivitatea inter-masculină, agresivitatea maternă, agresivitatea legată de sex, agresivitatea teritorială, agresivitatea indusă de izolare.
Putem considera agresivitatea ca fiind o însușire a acelor tipuri de comportament care sunt orientate în sens distructiv, provocând bulversare, daune materiale, morale, psihologice, la polul opus fiind „comportamentul prosocial” care implică concepte ca toleranța, ajutorul, echilibrul.
Din formele de manifestare ale agresivității fac parte: războaiele, crimele, jafurile, furturile, violurile, tâlhăriile, incendierile, distrugerile, lovirile – forme de vătămare corporală etc. Ca intenție, scopul agresivității, pe lângă provocarea răului, mai poate fi, anihilarea puterii agresorului – real sau închipuit. (mai mult…)

Vavila Popovici: Stephen Hough Recital de pianEmilia Țuțuianu – Miracol şi binecuvântare la Centrul Cultural Spiritual VaraticGeorge Petrovai – În țara cu spirit anemic, dezastru-n toate e temeinicIrina Lucia Mihalca – versuriVasilica Grigoraș – Paradoxul şi savoarea poemelor lui Girel BarbuMagdalena Avadanei: Pe acoperişul lumii – 1000 Km prin TibetMugurel Pușcaș – Inorogul boemVavila Popovici – Regele și țara saGeorge Petrovai – Comentarii pertinente pe marginea potopului biblic (și nu numai)…Emilia Ţuţuianu: Rămas bun, Minodora Ursachi!Ioan Miclău – Lui Artur SilvestriVasilica Grigoraş – Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae MuşatConstantin Enianu – versuriLa mulți ani România!George Petrovai – Ziua națională a României integrată politic și dezintegrată în esența ei spiritualăLia Ruse – ȚaraVavila Popovici – „Doamne, să nu pierdem „tezaurul” sufletului de român!”Sincere felicitări – o schita umoristica de Dorel SchorMihail Janto – versuriRenata Moiş-Şiman Un exemplu de politică discreţionară a marilor puteriHaikuuri: Elena Cristina ToaderVavila Popovici – De ce protestăm?Tiberiu Tudor – versuriAlexandru IANCU Sonate colorate (vesuri)Irina STAVER PoeziiGheorghe Constantin NISTOROIU Carol a II-lea și arma puterii sale – trădarea (2)Galina Martea – Importanța și necesitatea zilei naționale pentru poporul românGabriel Stănciulescu – versuriAngela Furtună la Târgul de Carte Gaudeamus 2017Vasilica Grigoraş: Ana, floarea soareluiOdihnă veșnică pe cea mai luminoasă, colorată și strălucitoare stea…Minodora Ursachi – Viaţa, ca o artă sau arta de a trăi în, pentru şi prin frumosConstantin Mănuță – cronici literare, volume autor Nina GonțaIleana Costea – Șapte descoperiri românești surpriză vara asta în EuropaGabriel Stănciulescu – versuriMaein Ifrim: Litere căzute în sângele vântului Nepoatei mele, prințesa Mara de MiloșeștiGeorge PETROVAI – Cunoașterea înțeleptului și necunoașterea științificuluiVasilica Grigoraş: Păstor de gânduri bune cineastului, scriitorului şi jurnalistului Ben Todică din AustraliaAndra TISCHER Poveştile unei ghicitoare în cafea (poeme)Vavila Popovici – Teama căderii de pe soclu

Vavila Popovici: Stephen Hough Recital de pian

Artistul are nobila menire de a face lumină în adâncurile sufletului omenesc.” – Robert Schumann

Vineri, 8 decembrie 2017, am audiat un concert de pian la Auditorium Baldwin din orașul Durham, statul Carolina de Nord. Cu o acustică excelentă și un cadru intim, Duke Performances –
organizația de artă profesionistă a Universității Duke din Durham – folosește acest spațiu pentru prezentarea lecturilor și a diferitelor concerte de înaltă performanță.
În această seară, ploioasă, cu drumuri destul de greu de străbătut din cauza vremii neprielnice, ne-am dus să-l ascultăm pe Stephen Hough, considerat unul dintre cei mai importanți și mai distinși pianiști ai generației sale. După câștigarea primului premiu la Concursul Internațional de Pian din Germania, în 1983, a apărut cu multe dintre cele mai importante orchestre americane și europene, a oferit și oferă în mod regulat recitaluri în întreaga lume. A susținut recitaluri la Beijing, Berlin, Chicago, Dublin, Hong Kong, Londra, Milano, Montreal, New York, Paris, San Francisco, Stockholm, Sydney și Tokio.
Britanicul, pianistul Stephen Hough este desigur un om care, spiritual aparține Renașterii, de aceea i se atribuie epitetul de renascentist. Complementar s-a ocupat de compoziție, literatură (poezie), dar și de pictură. Totuși, în ultimii ani, s-a concentrat asupra pianului, devenind unul dintre marii pianiști ai lumii, alegând numeroase capodopere în repertoriul său. Sunt lăudate vocile sale interioare frumos articulate, calitatea cristalină a pasajelor lirice, precizia pedalei. Read the rest of this entry »

Emilia Țuțuianu – Miracol şi binecuvântare la Centrul Cultural Spiritual Varatic


În salonul Safta Brâncoveanu, de la demisolul Centrului Cultural Spiritual Varatic, a avut loc o întâlnire cu copii din satul Varatic, în debutul Sărbătorilor de iarnă, atmosfera de bucurie și veselie fiind generată de împodobirea bradului şi de venirea lui Moş Crăciun. Întâlnirea a început cu un moment de reculegere în amintirea doamnei Sheila Sfrijan, soţia ctitorului Dianu Sfrijan. S-a evocat personalitatea și rolul important avut de Sheila Sfrijan ca manager al bibliotecii din Manchester. De profesie bibliotecar, Sheila Sfrijan, a fost o profesionistă adevărată, ce s-a dedicat meseriei sale, din iubire pentru copii și din dragoste pentru tot ce este frumos, curat și drept. Sheila, în toate acțiunile sale emana o energie dătătoare de viață, fiind mereu în slujba binelui și ajutorării aproapelui, insuflând curaj celor dezorientați și dăruindu-se cu toată ființa în acțiuni în care credea. La biblioteca din Manchester a conceput o schemă sub forma unui joc educativ pentru copiii din zonele Sileby și Leicester Forest, care să-i încurajeze să ia parte la un ,,joc de rol”. Această experiență individuală contribuind la dezvoltarea și comunicarea în relațiile interpersonale și emoționale de susținere pozitivă. Read the rest of this entry »

George Petrovai – În țara cu spirit anemic, dezastru-n toate e temeinic

În cei 28 de ani de postdecembrism s-a scris și vorbit la nesfârșit despre principalul paradox românesc – o țară bogată, cu tot mai mulți oameni săraci. Mă rog, ăsta-i efectul unei stări anormale de lucruri: cârmuitorii și ai lor fură cu legea-n mână, milioane de români tac și rabdă (cică o tacă-i cât o vacă!), iar alte milioane dintre ei, neprieteni cu resemnarea și sătui de minciunile politrucilor, deja și-au luat lumea în cap (cel mai masiv exod din mult încercata noastră istorie și, în aceste vremuri de amarnică neliniște, al doilea după acela al sirienilor alungați din țara lor de război).
Cum Vlad Georgescu n-a ezitat să afirme în Istoria românilor de la origini până în zilele noastre (Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 1992) că „(…) nicio epocă nu a avut doar părți rele, chiar și vremea migrațiilor sau cea fanariotă au adus cu ele și lucruri pozitive”, afirmația fiind cu bună știință plasată în cel de-al șaselea capitol al cărții (Comunismul în România), consider că adevărata cauză a dezastrului nostru postdecembrist nu trebuie căutată în lumea materială a economiei și finanțelor, ci în universul lăuntric al nației. Da, căci pe lângă generala decădere moral-spirituală a omului zilelor noastre (ipocrizie, minciună, lăcomie, cruzime, sodomie), problemă pe larg analizată cu alte prilejuri, în cazul României postceaușistă, dar nu și postcomunistă, trebuie să avem în vedere că Read the rest of this entry »

Irina Lucia Mihalca – versuri

Liniştea din cartea ei

Tot ce-ţi poţi imagina este real.
E o vreme să te îndrăgosteşti.
Lacrimi, dureri şi tu,
ca un copac în noiembrie,
galben-roşu şi trist.
Nici clipele nu mai cred că exişti.
Între pietrele măcinate de timp,
în curgerea
cuvintelor necântate
e liniştea din cartea ei ascunsă.

Irina Lucia Mihalca

Read the rest of this entry »

Vasilica Grigoraș – Paradoxul şi savoarea poemelor lui Girel Barbu

girel

Prin generozitatea poetului Girel Barbu, a ajuns la mine (în format electronic) una din cărţile domniei sale, intitulată „Zgomot şi tăcere”, tipărită la Editura Rafet, din Râmnicu-Sărat, 2017, sub egida Uniunii Scriitorilor Europeni de Limba Română (USELR) şi a Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), urmând a fi lansată, împreună cu alte volume, la mijlocul lunii cadourilor, la Buzău. Frumos dar pentru minunaţii buzoieni, iubitori ai poeziei, literaturii, culturii şi spiritualităţi.
Volumul de versuri mi-a atras atenţia, în primul rând, prin diviziunea titlului în două noţiuni contradictorii, „zgomot” şi „tăcere”, două cuvinte alăturate glăsuiesc tainic în tonuri antinomice, exprimând, în fapt, vocea paradoxului în literatură. Abordarea paradoxistă în literatura română este frecventă în poezia lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu…, vorbindu-se însă de o mişcare literară, numită paradoxism, după anii `80, al cărui fondator este matematicianul Florentin Smarandache. Deşi dicţionarul limbii române defineşte paradoxul şi în sensul de ciudăţenie, nepotrivire, citind cartea, cu bucurie am constat că acest titlu se potriveşte „mănuşă” conţinutului. Este tocmai ceea ce-i conferă expresivitate cărţii, şi-i oferă autorului posibilitatea de a se manifesta lejer de la început până la sfârşit, de la alfa la omega…, respectând corectitudinea sensurilor cuvintelor şi rosturilor imaginilor. La Girel Barbu, compoziţia paradoxală Read the rest of this entry »

Magdalena Avadanei: Pe acoperişul lumii – 1000 Km prin Tibet


Departe de lumea dezlănțuitӑ, departe de civilizaṭiile ce au stȃpȃnit lumea, departe de tot ce nu este sfȃnt și sacru, trăiește de peste zece mii de ani un popor plin de mistere, acolo, pe cele mai ȋnalte culmi muntoase ale Terrei, pe un platou situat la peste 4.000 de metri altitudine, platou flancat de cei mai ȋnalṭi munṭi ai planetei, M-ṭii Himalaia și M-ṭii Kunlun.
Triburi strӑvechi au populat acest ṭinut misterios, s-au luptat ȋntre ele pentru teritorii, și au ȋnvӑṭat sӑ trӑiascӑ ȋntr-un climat aspru, cu schimbӑri bruște de temperaturӑ, cu vȃnturi puternice, cu ierni lungi și geroase. Este un mister cum au reușit sӑ supravieṭuiascӑ ȋntr-un astfel de climat potrivnic, vara având puține precipitaṭii, zona prezentând un sol arid și vegetaṭie redusӑ. Doar vӑile marilor fluvii care izvorăsc de aici sunt fertile și mӑnoase, și sunt exploatate pentru agriculturӑ, restrȃnsӑ la cultivarea cerealelor, orz, orez și grȃu.
Credinṭa i-a fӑcut pe locuitorii acestei zone sӑ fie puternici, au ȋnvӑṭat cum sӑ trӑiascӑ ȋn mijlocul naturii, sӑ o preṭuiascӑ, adaptȃndu-se foarte bine mediului. Read the rest of this entry »

Mugurel Pușcaș – Inorogul boem

Mi-amintesc de-un decembrie, dulce, plăviu…
Ochii tăi erau limpezi ca izvoarele iarna,
Călăream inorogi în veșmânt purpuriu,
Aruncând jar pe nări, încălzindu-ne taina.

Hibernală dorință, pământean paradis…
Troienind amintiri, poleiți cu savoare,
Fulgi dezmiardă ușor, atingând lut şi vis,
Versatila iubire sub a iernii dogoare.

inorogul

Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Regele și țara sa

Regele-Mihai-in-tinerete

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața.” – Regele Mihai I

Veste tristă. Regele Mihai I al României s-a stins din viață astăzi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa privată din Elveția, după o lungă suferință.
În discursul ținut în Parlamentul României, în 2011, la împlinirea a 90 de ani, Regele a rostit următoarele fraze:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume”.
Elitele sunt definite drept „grupuri de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc”. Dar, elitele nu sunt genii, iar poporul nu este elita. Elita nu înseamnă intelectuali, adică cei ce pot dovedi cu diplome, indiferent de unde le au și cum le-au obținut deoarece, ca un intelectual să facă parte din elita unei țări, el trebuie să beneficieze în afară de cunoștințe – oameni cei mai bine pregătiți într-un domeniu care ating un nivel maxim de performanță – , de caracter integru și de credință în Dumnezeu. Caracterul este o sumă de virtuți, de care nu se poate lipsi un om care se ridică la rangul de elitist. Dintre virtuți face parte iubirea de țară, cinstea, dăruirea în scopul creării de bine poporului din care face parte și pentru binele căruia se luptă, față de care are sentimentul dragostei și cel al respectului. Elitele nu trebuie ele să se declare, ci poporul îi va declara în virtutea intuiției, a inteligenței lui, a reperelor morale pe care le are moștenite, pe care le păstrează și le folosește la etalonare. Read the rest of this entry »

George Petrovai – Comentarii pertinente pe marginea potopului biblic (și nu numai)…

Nu sunt de acord cu aceia care susțin că Biblia este doar o amplă culegere de mituri și legende. Întâi pentru faptul că foarte mulți dintre așa-zișii cunoscători și comentatori, fie că n-au citit-o deloc, vasăzică împrumută și susțin cu ardoare simplele speculații ale mintoșilor ce-și doresc „nemurirea” pe amăgitoarea cale a neuitării lor prin atari teribilisme, fie că au citit-o în pripă și cu detașarea dată de nepasiune, cu toate că Biblia este o carte inepuizabilă, ce-și dezvăluie adevărul și frumusețea doar acelora care revin necontenit la ea.
Apoi, deși n-a fost concepută ca un limitat tratat științific de cei 40 de bărbați inspirați, care au scris-o în aproximativ 1600 de ani, ci ca o inegalabilă călăuză moral-spirituală a omenirii în vederea mântuirii individuale și colective, Biblia conține idei științifice de-o remarcabilă profunzime, idei confirmate de descoperirile arheologice (bunăoară, existența hitiților), acceptate de medicina modernă (alimentația rațională, igiena, tratarea unor afecțiuni) și cu rol fundamental pentru astronomie. De pildă, în cartea Iov 26/7 se afirmă că „[Dumnezeu] întinde nordul deasupra golului, suspendând pământul pe nimic”, iar în Isaia 40/22 ni se face cunoscut că „Există Unul care locuiește deasupra cercului pământului”. Read the rest of this entry »

Emilia Ţuţuianu: Rămas bun, Minodora Ursachi!

Minodora Ursachi

Poate această ultimă întâlnire cu un simbol al urbei Romanului să ne facă mai buni, mai înţelegători și mai umani, în aceste clipe când dictonul memento mori ne învăluie pe fiecare…
Există Demnitatea care nu ţine de șansă: acea atitudine morală de excepţie care ne distinge de ceilalţi, fiind destinată idealurilor nobile. Este acea preţuire ce ne înconjoară – de multe ori fără să ne dăm seama – prin această aureolă doamna Minodora Ursachi și-a câștigat respectul tuturor celor din jurul său.
Demnitatea a fost calitatea de căpătâi a domniei sale. Prin Demnitate și-a îndeplinit datoria, atât profesional cât și spiritual.
Cu câteva luni în urmă, în dialogul consemnat în volumul de interviuri Azi pentru mâine, o întrebam pe doamna Ursachi: ,,Cum aţi defini fericirea?” iar răspunsul a fost acesta: ,,consider că fericirea depinde de noi înșine, de reușita a ceea ce întreprindem, de împlinirile și realizările spirituale și materiale ale copiilor noștri… Această stare de bine se intensifică atunci când ne aflăm mereu în comuniune cu Dumnezeu, când avem relaţii strânse cu membrii familiei, cu prietenii, când ne bucurăm de sănătate și iubire.”… Read the rest of this entry »

Ioan Miclău – Lui Artur Silvestri

”…Vers comemorativ – la 9 ani de la plecarea Sa în lumea luminilor -2008/2017.

Silvestri

POATE NU VOI MURI DE TOT

”Și mă gândeam” și încă mai socot,
”Poate nu voi muri de tot”,
Căci sunt pentru Ceahlău un alintat nepot!

Credeam că scriu ca să nu mor,
Să stau în Neam și-n viitor,
Ferit de timpul cel ruinător!

Scrisul și moartea par sintagmă ancestrală,
Șoptindu-mi despre acea – luptă universală,
O moară ce adună și toacă gândirea cea profană! Read the rest of this entry »

Vasilica Grigoraş – Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae Muşat

Ioan Nicolae Muşat

Sunt deosebit de onorată să primesc de la preşedintele fondator al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), eseistul şi poetul Ioan Nicolae Muşat, două din cărţile domniei sale: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi „Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău, Teocora, 2016. Mă simt binecuvântată pentru acest dar minunat şi-i mulţumesc din suflet şi pe această cale.
Condiţiile grafice de excepţie în care sunt editate cărţile, titlurile deosebit de inspirate şi atractive m-au invitat imediat la lectură. Cu mare nerăbdare şi curiozitate am început să citesc, şi…, stupoare, cu cât înaintam, aveam impresia că nu înţeleg mare lucru. Eram tentată să pun imediat eticheta „sunt cărţi elitiste”, ininteligibile. Cum nu-mi place să nu răspund unor asemenea provocări, am citit în continuare, zăbovind asupra unor fragmente din „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”. Constat că este o carte document, o carte eseu, o carte filosofică, o carte spirituală, creştin ortodoxă… Toate aceste faţete îmbinate armonios, se susţin unele pe altele, se Read the rest of this entry »

Constantin Enianu – versuri

reflexii anteice

nimeni nu e-n drept să-mi vândă
inimă nici gând sincѐr
că n-are cum să mă desprindă
de pământ şi nici de cer
sunt aici cum sunt oriunde
şi oricând fiind şi treaz
iar părerea mea n-ascunde
raţiunea unui azi
unii cred că-s mort sau poate
nu-nţeleg că pot trăi
într-un ev în care toate

Enianu
visurile pier în zi
nepătat de ignoranţa
celor ameţiţi de vorbe
nu aştept să fiu sub ştanţa
vremurilor seci şi morbe
timpul meu porneşte-n fugă Read the rest of this entry »

La mulți ani România!

steagul-romaniei

George Petrovai – Ziua națională a României integrată politic și dezintegrată în esența ei spirituală

Luând aminte la dezastrul programat al României postdecembriste (unul semnificativ în plan economico-financiar și esențial în plan spiritual-identitar), întru sfidătoarea prosperitate a tâlharilor interni și externi, nu poți să nu te întrebi care este câștigul efectiv al milioanelor de români, mulți dintre ei mai săraci și mai oropsiți ca Iov, după aderarea țării la NATO și Uniunea Europeană.
Poate că unii (dacă nu cu totul convinși, atunci sigur încrezători în scremutul democrației noastre originale și în atrocele elan partinic al aleșilor de două parale) vor susține că țara a beneficiat de însemnate sume europene, cu toate astea sub nivelul cotizațiilor anuale ale României, că Uniunea Europeană și SUA sunt permanent cu ochii pe sforarii dâmbovițeni cu ștaif (vezi recenta nemulțumire a diplomației americane vizavi de manevrele pesedisto-aldiste din justiție) și că fără avertismentele venite din partea acestora, fărădelegea ar huzuri pe meleagurile noastre, caz în care sintagma „stat paralel” s-ar dovedi de prisos.
Și totuși, cu ce-l încălzesc pe românul de rând (omul truditor-răbdător și mult mai onest decât foștii și actualii cârmuitori) aceste frecușuri diplomatico-politrucianiste, când el vede prea bine că dreptatea la noi umblă în continuare cu capul spart și când constată pe propria piele că, din pricina necinstei și imposturii cu legea-n mână, traiul celor mulți merge și tot merge în jos, încât zisa românească „Numai mai rău să nu fie” a ajuns de râsul ciocoilor descurcăreți și de plânsul celorlalți?!… Read the rest of this entry »

Lia Ruse – Țara

Cuvinte respirând înduioşate gânduri…
…………………………………………………………..
Steagurile de veghe fâlfâind, sus, în vânt,
Parada militară ce se-nşiră-n rânduri,
Sunt semne că se-nalţă „ţara„ pe-acest pământ.
Prin labirintul dulce al graiului străbun
Bat inimile noastre înmiresmând serbarea,
Argintul zilei, de iarnă, sclipeşte acum
Reverberând istoria şi neuitarea.
Memoria istoriei impune respect! Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – „Doamne, să nu pierdem „tezaurul” sufletului de român!”

Cea mai de preț avuție pe care o avem în viață ne este copilăria care ne împinge spre cunoaștere și ne dă încredere în viață. Acum, copilăria mi se arată ca o prințesă îmbrăcată în straie vălurite, translucide… Plecând din preajma mea cu multă vreme în urmă, plutește undeva în văzduh și uneori îmi vorbește de locurile prin care am trecut…
Și am plecat din Basarabia la Bălgrad (Cetatea Albă), numele mai demult al orașului Alba Iulia, oraș cu însemnătate istorică, situat pe malul stâng al râului Mureș, în podișul Transilvaniei – zonă centrală a țării noastre – vegheat de Munții Apuseni și de Carpații Meridionali.
Aici, la Alba Iulia, istoria spune că Mihai Viteazul și-a făcut intrarea triumfătoare la data de 1 noiembrie 1599, stabilind, tot aici, prima capitală vremelnică a tuturor românilor. A fost domnitor al Țării Românești (1593-1601), la care a alipit Transilvania, apoi Moldova, devenind primul domnitor al celor trei țări românești unite. Trist și dezgustător este că a fost ucis mișelește. În Istoria românilor prin călători Nicolae Iorga amintește de faima lui Mihai Viteazul, punând retoric întrebarea dacă ar fi fost posibil ca un popor să se bată cu oastea care avea în mijlocul ei steagul dușmanului trimis din Constantinopol, „fără dovada de energie națională încununată de succes și aureolată de glorie care e însăși domnia lui Mihai Viteazul?” Read the rest of this entry »

Sincere felicitări – o schita umoristica de Dorel Schor

S-a intimplat mai demult sa primim invitatii la doua nunti. Era vorba de niste rude, nu chiar de gradul unu sau doi. Fapt este ca o nunta era din partea familiei mele si cealalta din partea rudelor sotiei. Era cazul sa ne ducem ca sa nu fie discutii si chiar asa am decis. Mai ales ca nuntile erau la interval de citeva zile.

M-am interesat, bineinteles, cam care e cursul zilei in materie, altfel spus cam cit de mare sau de potrivit sa fie cecul si, in clipa in care am introdus cadoul in plic, m-am gindit ca e firesc sa adaug si citeva cuvinte de felicitare, nu de alta, dar sa nu se creeze confuzii in legatura cu titularul donatiei. Am facut rost de hirtie velina si am scris caligrafic:

„Dorim multa fericire tinerei perechi…”

  • Cred si eu, m-a apostrofat sotia. Dorim fericire tinerei perechi! Dar cit de tinara e perechea, habar n-ai. Ca mireasa e mai coptuta si ca el e la a treia experienta matrimoniala, nu te-ai gindit. Vrei sa se spuna ca umbli cu aluzii!? Nu-i bine.

Dupa citeva minute de gindire, am formulat:

„Va uram fericire si multa sanatate…” Read the rest of this entry »

Mihail Janto – versuri

Ultimul surâs…

Iubirea pradă amintirii,
e soarta noastră de acum,
să nu plângi clipa despărțirii,
nici pașii vieții pe alt drum.

Rămâi așa ca altădată,
precum erai când te-am iubit,
de-ar fi să te-ntâlnesc odată,
o clipă-aș fi iar fericit.

Mihail Janto

Read the rest of this entry »

Renata Moiş-Şiman Un exemplu de politică discreţionară a marilor puteri

MOIS-SIMAN Renata

Semnarea Tratatului privind Ucraina Transcarpatica (29 iunie 1945) şi ratificarea lui (22 şi 27 noiembrie 1945)

Cel de al doilea război mondial a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria omenirii, prin pierderile enorme umane şi materiale, prin distrugerea unor inestimabile valori de patrimoniu cultural, inclusiv oraşe întregi, precum şi prin urmele de neşters în memoria a zeci de milioane de urmaşi orfani. Ţările din Europa centrală şi de Est au fost ocupate de germani, apoi târâte în război. După înfrângerile suferite de nemţi şi întoarcerea frontului a urmat alt pârjol, tăvălugul trecând acum în sens invers, dar cu aceleaşi atrocităţi şi suferinţe.

Pe cât au fost însă de inumane actele de război, pe atât au fost de nedrepte multe dintre hotărârile luate de cei puternici şi învingători la sfărşitul ostilităţilor. Printre asemenea hotărâri se numără şi trasarea frontierelor mai multor state. Noi vom aborda în articolul de mai jos situaţia Transcarpatiei, regiunea din centrul Europei care a avut neşansa de a trece de la un stat la altul de-a lungul istoriei medievale şi moderne, de la unguri la austrieci şi Imperiul Austro-Ungar, pentru ca după Primul Război Mondial să fie atribuită proaspăt formatului stat cehoslovac. Dar şi Cehoslovacia avea să o piardă, în 1945, în favoarea Ucrainei, acesta fiind unul dintre exemplele despre care vorbeam mai sus. Read the rest of this entry »

Haikuuri: Elena Cristina Toader

Crăiasa plânge
Lăsând țurțuri pe la geam,
Iarna geroasă.
*
Iubirea dalbă
Se naşte dintr-o iarnă,
Fulg de catifea.
*
Bat zgribulite
Prin poveştile iernii,
Inimi de gheață.

Cristina Toader

*
Mantie albă
Pe crestele munților,
Neaua pufoasă. Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – De ce protestăm?

protest B

Sfidarea, măgăria, precum și disprețul total sunt acte de îndrăzneală, tupeu și obrăznicie, de lipsă de bun simț, de care au dat dovadă politicienii, jignind poporul, spulberându-i liniștea, încrederea și speranța. În cazul de față – o sfidare adusă legilor existente, tuturor celor ce le respectă și se supun lor.
Pungașul este hoțul de bani, este cel care își asumă această poziție, el fiind o persoană necinstită care înșală pe alții, profitând de încrederea lor; pungașul este definit ca impostor, potlogar, șarlatan; escroc, prădător, borfaș. Excludem apelativul găinar care în comparație cu pungașul este ceva de „statura mai mică”, un pitic.
În Decembrie 2016 poporul acestei țări – România – a acceptat victoria PSD-ului, l-a lăsat să conducă democratic, având oarecare speranță că vor conduce în așa mod să poată trăi oamenii în liniște și pace. Dar, faptele s-au dovedit cu efect contrar, ei neconștientizând că cei care au câștigat alegerile, nu au dreptul de a face orice le trece prin cap și să mimeze doar, dorința unei stări de bine.
Și ce au făcut? După ce au câștigat alegerile, șiretenia coaliției PSD – ALDE a făcut să promită măriri de salarii și pensii, în paralel, camuflat oarecum, și-au văzut de interesele personale. Amăgirea pensionarilor și bugetarilor cu majorări de salarii și pensii, la un nivel ridicol comparativ cu veniturile clasei mijlocii din țările Uniunii Europene sau alte țări dezvoltate, a fost o metodă ipocrită pentru a-i face pe oameni să creadă în noua guvernare, pentru ca ei să rămână liniștiți la putere și să li se admită punerea în aplicare a celorlalte măsuri aberante. Read the rest of this entry »

Tiberiu Tudor – versuri

Încă tânjind la dezmăţul furtunii,
Martori ai verilor mele fierbinţi,
Plopii răriţi de atingerea brumii
Mă vor trăda. Pe un pumn de arginţi.

Nu va conta că, sub ploaia de stele,
În acest loc de surghiun trecător
Flacăra neagră a spaimelor mele
S-a înfrăţit cu neliniştea lor.

Mă vor lăsa în pustiul de gheaţă,
În întunericul alb viscolind,
Să mă dezlege de chin şi de viaţă
Cnutul zăpezii cu plumbi de argint. Read the rest of this entry »

Alexandru IANCU Sonate colorate (vesuri)

SONATĂ

Hai să mutăm pianul lângă lună
Să-i adormim pe clape goi
Când curge raiul peste noi
Să mă visezi ca o nebună

Hai să te ascund suav în carne
Să vrei în mine ca să mori,
Şi să te-mbraci toată-n fiori
Când cerul lacrimi o să toarne

IANCU Alexandru OK

Read the rest of this entry »

Irina STAVER Poezii

(NE)PRIETENOS

Dar cine mi-e prieten,
Să-mpart cu el durere
Când viscolul tăcerii
Pe inima mea geme.

Acel prieten care
Îmi face drum spre soare,
Plătind cu nenorocul
Invidiei umane.

Irina Staver

Read the rest of this entry »

Pagina 1 din 18212345...102030...Ultima »