Vavila Popovici – Cel mai urât dintre pământeni

„Cel mai iubit dintre pământeni”, romanul realist scris de Marin Preda, are ca temă critica societății socialiste sau a dictaturii proletariatului pe care am trăit-o mulți dintre noi. Ideea romanului: o societate ateistă construită pe abuz, minciună, asasinat politic și care promovează bestiile la conducerea societății, nu poate exista mult timp și se auto-devorează; situația în care lipsa principiilor umaniste, falsificarea adevărului social, transformarea instituțiilor în instrumente în mâna unor persoane, nu poate fi suportată.
Ce titlu frumos a dat scriitorul romanului său! M-am gândit că în zilele de acum, cineva poate se va încumeta să scrie un roman cu titlul „Cel mai urât dintre pământeni”. Ar avea material documentar și ar fi o meditație pe tema destinului nostru.
A-i fi urât cuiva – spune dicționarul – înseamnă a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Conduita imorală a unei persoane sau a unui grup, adică maniera de a acționa și a se comporta imoral, este motivul principal al ivirii acestui sentiment în sufletele unor oameni.
Egoismul manifestat de către conducători, combinația de orgoliu nemăsurat cu ură bine mascată, supraestimarea forțelor proprii (facem fiindcă putem!) determină tot mai multă antipatie și chiar ca o contramăsură – ura, dezbinarea. Și această stare se amplifică, deoarece niciodată omul moral nu va putea sta alături de cel imoral. Ei au concepții diferite despre lume și viață. Unul dintre ei trebuie (mai mult…)

Mariana GURZA: Vasile Plăvan – Mărturii de istorie trăită

Vasile-PlăvanAnul 1918 a fost anul în care visul poporului român s-a înfăptuit. Năzuinţele unei naţiuni, încununarea victorioasă prin lungi aşteptări şi sacrificii! ,,Unirea, Naţiunea a făcut-o!” (Mihail Kogălniceanu).
Poporul român a fost înfăptuitorul Marii Uniri, în întregimea sa! Vasile Goldiş, unul dintre militanţii pentru unificarea statală deplină, afirma: „România Mare nu este creaţia partidelor politice sau a armatei, ci a evoluţiei istorice, ce nu poate fi oprită de nici o forţă umană”. Iar Nicolae Iorga, a apreciat că cele două mari etape, în care poporul român şi-a realizat şi şi-a desăvârşit unitatea – 1859 şi 1918 – au marcat „consacrarea în domeniul realităţii a unei stări de conştiinţă care a existat întotdeauna, de la originea însăşi a neamului nostru”.
De menţionat rolul marcant al Bisericii Ortodoxe române, mereu implicată în vremuri de răstrişte alături de neamul românesc.
Sunt nevoită a mă întoarce din nou la rădăcini. Nicolae Iorga aprecia că „istoria este un tribunal suprem în care se judecă faptele popoarelor, ale naţiunilor şi a întregii omeniri”. În îndelungata luptă a românilor pentru independenţă şi unitate, niciodată o idee, un ideal nu a polarizat cu atâta forţă vo¬inţa unei întregi naţiuni, ca în anii grei ai primului război mon¬dial.
Per aspera… un capitol de istorie trăită, de unchiul din partea mamei, Vasile Plăvan, avocat, jurnalist, publicist, în perioada de zbatere a fiinţei neamului românesc. Nici acest subtitlu nu este întâmplător. Per aspera ad astra (lat.) pe căi anevoioase (se ajunge) la stele – Seneca (mai mult…)

Emilia Amariei – poesis

Emilia Amariei

Bat cuie…

Bat cuie…cât pe muchii, cât pe lângă,
Am unghii violet și răni pe mâini,
Și uneori, mă doare partea stângă
Cu drept asupra bietei mele pâini,

Bat cuie ruginite-n gardul putred
Al unui timp trecut, dar ne-ncheiat,
Bat cuie în prezentul tot mai șubred –
Cu mersu-mpleticit și-ncovoiat, (mai mult…)

Veronica Balaj: Cartea celor două vârste, de Liliana Ardelean

Liliana Ardelean

Cartea cu titlul de mai sus, în ediție româno-germană, traducere de Ildiko Jarcek Zamfirescu , Buch zweier Lebenszeiten, Editura Mirton, 2003, Timișoara, cu o prefață semnată de renumitul Profesor Universitar, Dr.Gheorge I. Tohăneanu, este catalogată și ca proză poematică, și ca poem dar ambele variante sunt la fel de adevărate.
Volumul are valoarea bornei de intrare în literatură a autoarei. A fost desigur, anterior, o perioadă de acumulări care i-au permis prezența unor aluviuni de imagini bine plasate în pagină așa încât, avem de-a face cu un puzzle sentimental , un poarcurs al unei mari iubiri i, susținut de o flacăra demnă de regrete când aceasta s-a stins.
O rugă în căutarea esnței iubirii,
Prima parte a volumului, Stele țăndări,adună toate expresiile poetice posibile care au menirea să contureze o stare de extaz, de bucurie a vieții sub cupola iubirii .Împlinite deocamdată. Exaltarea este susținută de …”freamătul acela greu de priviri care se (mai mult…)

Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina Lucia Mihalca

Din picături sunt toate

Din mişcarea gândurilor apar emoţiile,
plonjezi în adâncuri, visul iese din matcă,
răspunsurile te-aşteaptă,
iluzii sunt,
în urmă foşnesc gânduri, emoţii,
stări, ataşamente,
în vârtejul lor nu eşti tu,
în prezenţă, în simţiri, atunci eşti tu.
Dacă a vedea înseamnă a crede,
oare, este şi adevărat? (mai mult…)

George Petrovai: De la subterana dostoievskiană la cea wurmbrandiană

După cum reiese din titlu, scopul acestui articol este să ilustreze, în măsura posibilităților, asemănările și deosebirile dintre Însemnări din subterană și Cu Dumnezeu în subterană, două remarcabile scrieri, care, situate în timp la peste 100 de ani una de cealaltă, se ocupă (cu mijloace filosofico-literare și/sau moral-estetice specifice) de subteranele condiției umane. Iar cînd spun condiția umană, am în vedere atât dimensiunea spirituală a omului (elevația sau, dimpotrivă, abjecția rezultată din crâncenele confruntări cu semenii), cât și cea fizică (lipsurile și suferințele generate de răutatea, inconștiența, egoismul sau cruzimea altora, în principal de ticăloșia cârmuitorilor).
Însemnări din subterană, prima dintre scrieri, este celebra nuvelă publicată de Feodor Mihailovici Dostoievski în anul 1864, despre care André Gide (dar nu numai el) va spune că o consideră „cheia de boltă a întregii sale opere”, pe când cartea Cu Dumnezeu în subterană, apărută în românește la Editura Casa Școalelor de-abia în 1994 (prima ediție a apărut în Anglia în anul 1968), este tulburătoarea operă a compatriotului nostru Richard Wurmbrand. (mai mult…)

Galina Martea: Personalitatea individului dependentă de identitatea societății

O constatare, sub raportul dezvoltării prin procesul evolutiv al transformărilor individul are nevoie de suportul reciproc și stabil din partea propriei societăți. În acest proces de reciprocitate anume societatea trebuie să se prezinte ca o adevarată personalitate, în așa mod, contribuind la formarea cât mai calitativă a individului, oferindu-i, în același timp, posibilități reale în dezvoltarea multilaterală și, nemijlocit, de a se regăsi cu demnitate și ușurință prin conținutul identității și personalității. Prin respectivele procese, individul ar urma să fie recunoscut ca figură prioritară a societății, iar societatea, la rândul ei, să-i recunoască personalitatea ca individualitate autentică, oferindu-i constant asistența socială necesară în a se dezvolta prin cele mai civilizate forme. Totodată, existând sub bagheta nenumăratelor structuri instituționale, societatea este obligată să mențină un echilibru plin de respect în relațiile cu diversitatea instituțiilor din subordine și, desigur, cu individul care activează în cadrul acestora. De o semnificație aparte, din diversitatea structurilor instituționale ale societății face parte și unitatea de învățământ-școala, care are rolul primordial în a forma, educa și instrui omul. Deci, școala atrage în sine atât formarea omului pentru societate, cât și formarea societății pentru om. O altă (mai mult…)

Dorel Schor – Arie Lamdan, lucrări în acuarelă

הזקן, הים  ורוכלת הדגים

Un cunoscut critic de artă din România (Eugen Schileru) susţinea cu competenţă în urmă cu mai mulţi ani că „acuarela aparţine picturii şi nu graficii”. Afirmaţia sa este susţinută de argumente tehnice, dar şi de faptul că acest gen de pictură pe hârtie se bazează pe transparenţă, care lasă să se întrevadă fondul alb, ceea ce conferă lucrărilor în acuarelă luminozitatea şi delicateţea care le caracterizează.
Dar pictura în culori de apă cere un plus de îndemânare. Uscarea imediată a acuarelei cere o execuţie rapidă, iar spontaneitatea pictorului şi foarte puţinele posibilităţi de corectare necesită o adevărată măiestrie. Este locul să menţionăm că o pleiadă nesfârşită de pictori cunoscuţi din întreaga lume a practicat această specie,fie ca schiţe pregătitoare pentru lucrări importante în ulei, fie ca lucrări de sine stătătoare. Georges Rouault, (mai mult…)

Remus-Lucian Ştefan – Poesis

Remus-Lucian Ştefan

Ole
să-i spunem carmen pentru că este frumoasă
frumoasa cu ochii în care a curs întuneric
bărbații îi scriu stihuri de dragoste
femeile îşi atârnă silabe sfâşiate din ea la urechi

carmen surâde și desenează linia sumei prin mijlocul tăcerilor ei
ori se ascunde în umbra cuvintelor ca după un evantai andaluz
mai întâi m-a atins cu mâinile ei transparente
puteam să văd prin carnea de sticlă cum primele litere
se adunau într-un cleşte vrăjit apoi într-un pâclă subţire şi albă
tu nu răspunzi niciodată îmi spuneau ochii ei
chiar în secunda în care orbeam

(mai mult…)

Victor Ravini: Viitorul omenirii va fi feminin sau nu va mai fi

Se știe că rolul femeii în societate se reflectă în religii, iar religiile au cimentat structurile sociale. Din cât se cunoaște, cultul zeiței mame, creatoarea umanității și a universului, se pare că a fost în vigoare la toate popoarele. În mod sigur este cel mai vechi dintre toate religiile și a durat mai mult decât orice altă religie, vreo treizeci de mii de ani de atestare arheologică.
Reprezentările feminine ale zeiței mame primordiale, simbolizând originea întregii lumi, sunt răspândite din Franța până în Siberia. Cele mai vechi sunt datate între 20.000 și 30.000 de ani, cum ar fi de exemplu câteva zeci de Venus găsite în zona Pirineilor francezi (La Dame de Lespugue, de Lausel, de Brassempouy, Mas d’Azil), în Italia (Venus din Salvignano și de la Balzi Rossi), în Europa centrală (Venus din Willendorf, din Müllendorf, din Dolní Věstonice – în Moravia), în Ucraina, Rusia europeană și în Siberia, până pe la lacul Baical, în total vreo două sute și ceva de statuete feminine. Covârșitor mult mai multe statuete ale zeiței mame au fost găsite în România și la sud de Dunăre, la fel de vechi, precum și altele ceva mai recente, adică de numai 6000-7000 de ani. Arheologul Vicu Merlan a descoperit cu câțiva ani în urmă, lângă Iași, un sanctuar cu 21 de ipostaze ale zeiței mamă, simboluri ale fertilității, fecundității și maternității, plus alte obiecte importante, cu semnificații încă nedeslușite, cum nu s-au mai găsit nicăieri și care au fost expuse în mai multe țări. (mai mult…)

Ben Todică: Eu sunt omul muncii și faptele mele imposibil de egalat…

România nu mai există, e lipită de expirarea imperiului de care a fost hipnotizată sau mai bine-zis, de conducătorii ei. Algoritmul natural al prăbuşirii imperiilor m-a convins că eu nu sunt aici pentru ţelul cuiva, ci pentru credinţa mea. Rolul meu nu e să mă aliniez cu simplificarea sistemului de a profita pe moment, să trăiesc în ordine ca să îi salvez prin încurajări financiare pe conducătorii lui şi să-i promovez într-o lume care iubeşte doar banul, evitând falimentarea naturală a unei clasei obsedate să deţină controlul pentru a nu paraliza economic civilizaţia. Lanţul prăbuşirii începe de la cap. În disperare şi lipsă de fonduri, toate organizaţiile şi serviciile locale, apă, sănătate, electricitate, educaţie, transport, comunicaţii etc. sunt vândute particularilor necruţători şi hrăpăreţi, jefuitorilor care văd o oportunitate de îmbogăţire în speranţa salvării ,,văcuţei” locale care întreţine populaţia şi pe cei angajaţi. Chiriile se triplează în toate câmpurile administrative locale, iar cu ele toate mecanismele de protecţie ale ţării, pe nesimţite, ducând spre prăbuşirea economică şi politică a întregii naţiuni. Mai are importanţă dacă am muncit toată viaţa şi-am fost mândru de faptele mele (mai mult…)

Elena Foghel – versuri

Cum plânge o vioară

Dacă nu știi cum plânge o vioară
Cum ai să știi ce este dorul,
Când calci pe el, a câta oară
Fără să-i înțelegi fiorul ?
Dacă o strună n-ai atins
Și n-ai trăit nicicând durerea,
Nici cu arcușul n-ai prelins
În lacrimi calde mângâierea…

(mai mult…)

Iurie Colesnic – Lumina călăuzitoare a poeziei

Iurie Colesnic_foto

Spațiu absolut democratic, literatura în general, dar mai ales poezia, este tărâmul preferat unde rătăcesc cu plăcere sufletele sensibile.
Sunt oameni care adoră poezia și-o scriu nu din orgoliu, ci din preaplinul sufletesc alimentat din hipersensibilitatea lor.
Ei sunt prea puțin preocupați de școlile literare, de idolii ce dictează moda la zi.
Steaua lor călăuzitoare se află dincolo de spațiul suprapopulat al topurilor literare.
Ei scriu mai mult pentru sine. De aici și fireasca haină a poeziei tradiționale.
Ei scriu mai mult hemografic. De aici și nesfiala lor pentru descrierea sinceră a sentimentului, poezie care ușor poate fi categorisită drept poezie de album.
Dar spre uimirea multor exegeți, în rândurile cititorilor anume un asemenea fel de poezie are căutare. Cititorul admiră topurile; poezia de laborator cultivata insistent astăzi îl uimește, dar ființa umană strânsă în teascurile timpului are nevoie de mărturisire. Iar poezia tradițională, cu metafore ce pun în mișcare sufletul omenesc, te predispune la confesiuni. (mai mult…)

Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina Lucia Mihalca

Reîntregirea

Lumina nevăzută
străbate culoarele memoriei,
cuvintele curg neîncetat,
precum ploaia calmă şi caldă din cer
în inima pământului.
Treptat, muzica se strecoară,
deschizi şi pătrunzi
prin noi lumi,
în toate părţile
pare să zbori.
Un pas.
Un salt de octavă. (mai mult…)

Galina Martea – Lirica și proza Marianei Gurza

Născută sub semnul zodiacal al balanței, Mariana Gurza (născută în 2 octombrie 1955, Caraș- Severin) este personalitatea care prin harul scriitoricesc contribuie, în nenumărate rânduri, în completarea culturii și literaturii naționale românești. Este vorba de lucrări literare în versuri și proză, iar autoarea acestora fiind Mariana Gurza – poet, prozator, eseist, dar, în același timp, și editor. Fiind bine cunoscută în calitate de poetă, Domnia Sa a publicat de-a lungul timpului 12 volume de poezii, printre care cele mai semnificative – „Paradox sentimental” (Editura Augusta, Timișoara, 1998), „Gânduri nocturne” (Editura Augusta, Timișoara, 1999), „Nevoia de a sfida tăcerea” (Editura Augusta, Timișoara, 2000), „Lumini și umbre” (Editura Augusta, Timișoara, 2001), „Lacrima iubirii” (Editura Artpress, Timișoara, 2003), „Ultimul strigăt” (Editura Eubeea, Timișoara, 2006), „Șoapte Gândite” (Editura Atticea, Timișoara, 2006), „Pe urmele lui Zenon / On Zeno’s footsteps” (ediție bilingvă româno-engleză, Editura Eubeea, Timișoara, 2012), „Dumnezeu și umbră / God and shadow” (ediție bilingvă româno-engleză, Editura Singur, Colecția Scrisul de azi, 2016) și alte 4 volume de proză – „Destine umbrite” (Editura Atticea, 2008), „Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei” (Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ, 2016), „Apropieri – pelerinaj prin idee, gând și suflet” (cronici, aprecieri, editura Mușatinia, 2017), „Petru Ciobanu, un iubitor de neam” (eseuri, Atticea, Timișoara, 2007). După lecturarea acestora putem constata că întreaga operă literară a Marianei Gurza este o viziune largă asupra fenomenelor și lucrurilor ce aparțin existenței umane din acest univers, respectiv, este o viziune plină de sensibilitate accentuată (mai mult…)

Victor Ravini: Jumătăți de adevăruri despre traci la Herodot

Jumătățile de adevăruri sunt cea mai eficace dezinformare. Herodot spune adevărul și numai adevărul, însă nu întreg adevărul. Observațiile lui despre traci sunt fragmentare și incomplete, iar uneori inexacte, astfel încât strămoșii noștri sunt puși într-o lumină falsă.
Înainte de a supune acest eseu atenției dumneavoastră, am cerut părerea unui fost coleg de facultate. Nu părerea oricui, ci a lui Simion Dănilă, cel care a tradus operele complete ale lui Nietzsche în 15 volume (ediție critică), plus că a scris cărți de cercetare lingvistică, istorie literară și câte a mai scris. A fost omagiat în Contemporanul nr 5/2018 și într-un volum omagial. Redau un fragment din mailul primit de la el: „Profesorului nostru Ștefan Munteanu, dacă mai trăia (…), i-ar fi plăcut investigația ta, fiindcă îl preocupa din Herodot exact ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale despre traco-daco-geți.”
Putem începe investigația cu ce a spus regretatul George Pruteanu în eseul JUMĂTĂŢI (Herodot şi Guizot):
«Iată ce spune Herodot în Cartea a IV-a a istoriilor sale, în paragraful 93 (citez [zice George Pruteanu] după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef): „Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Urmând o sugestie a lui Adrian Marino, să mergem însă mai departe. Ajungem la Cartea a V-a. Ce zice Herodot acolo? La început, tot lucruri bune şi plăcute; citez din paragraful 3: „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar (mai mult…)

Ion CUZUIOC: Lansare de carte – Basarabia sufletului meu

BSM

Orice apariție editorială pentru autorul cărții este ca un copil născut pentru părinții lui. Și dacă părinții copilului își botează creștinește odrasla sa la biserică, autorul cărții își lansează creația sa editorială la bibliotecă în fața cititorului, manifestare care este și ea un botez literar.

Despre antologia Basarabia Sufletului Meu, ediție bilingvă română-engleză, ce a apărut la editura MediaTon din Toronto, Canada sub oblăduirea scriitorilor Daniel Ioniță și Maria Tonu se vorbea de mult și era foarte așteptată și la Chișinău. Și iată că veni și timpul ca această colecție de poezie din Republica Moldova, însoțită de coordonatorii ediției Daniel Ioniță și Maria Tonu să treacă oceanul și să poposească în fața cititorilor prezenți la Biblioteca Municipală „Onisifor Ghibu”. (mai mult…)

Teodor Pracsiu: La Văratic, sub semnul lui Eminescu

Centrul Cultural Spiritual Varatic

La Văratic aerul este limpede și proaspăt. În inima satului mânăstiresc a fost ridicată cu un an în urmă clădirea elegantă a centrului cultural-spiritual Văratic (C.C.S.V.), grație generozității unui român cu suflet mare, stabilit de mai mulți ani în Anglia, trecut între timp la cele veșnice. Mandatarul său testamentar este profesoara Emilia Țuțuianu, președintele C.C.S.V., care și-a făcut un crez din a da substanță vitală edificiului prin organizarea periodică a unor reuniuni, colocvii și dezbateri sub auspiciile simbolice ale geniului național, Mihai Eminescu. La întâlnirea estivală din 2018 au participat eminescologi reputați, scriitori, publiciști, aspiranți la gloria literară, cadre didactice din preuniversitar și universitar – cărturari cu simț creștin, admiratori lucizi și statornici ai mitului ontologic Eminescu.
Prof.dr. Theodor Codreanu a conferențiat despre creștinismul eminescian, socotit pe bună dreptate o temă dificilă, despre care au fost emise de-a lungul timpului păreri contradictorii. În aprecierea creștinismului/necreștinismului eminescian sunt identificabile trei tendințe: 1. Eminescu este o puternică personalitate a creștinismului românesc, chiar dacă n-a venit de pe tărâmul teologiei; 2. n-a fost un practicant în sensul propriu al termenului; 3. poetul a avut o aderență spirituală profundă la creștinism. Nu întâmplător, într-o vreme a fost lansată ideea canonizării poetului național. Un lucru este cert, dincolo de orice controversă: Eminescu rămâne un punct (mai mult…)

Vavila Popovici: Avem nevoie de repere morale!

Moralitatea este cea mai înțeleaptă politică.” – Shimon Perez

Moralitatea unei societăți poate fi realizată doar prin acceptarea unor modele, așa numite repere morale. Altfel, lumea ia drumul haosului și în final al barbarizării. Barbarul poate învinge în bătălia dintre bine și rău, când societatea este permisivă în fața Răului, sau pur și simplu nu conștientizează gravitatea pericolului care ar putea urma dacă Răul va lua locul Binelui.
Greșit a definit Nietzsche moralitatea ca fiind „instinctul de turmă al individului”. Din contră, ea scoate omul din turma ce urmează calea greșită și îi indică calea bună, dreaptă, de urmat; îl ajută să nu rătăcească. Nietzsche distinge morala celor slabi de a celor puternici. Astfel, în concepția lui, mila, altruismul, toate valorile umanitare sunt de fapt valori prin care omul se neagă pe el însuși pentru a-și da aparența unei frumuseți morale și a se convinge de propria-i superioritate. A dorit să restructureze societatea criticând aspectele culturii moderne, negând ideile de civilizație și pe cele ale democrației. A disprețuit Rațiunea și Credința deopotrivă și a apelat la pasiune, la retorică și chiar la ură. Dragostea pentru el era „cel mai mare pericol” și moralitatea – slăbiciunea omenirii. A murit nebun, într-un azil. Opera lui Nietzsche a fost revendicată de nazismul german și de fascismul italian, folosindu-se în mod barbar ideea de „voință de putere”, în sprijinul doctrinei totalitare. (mai mult…)

Veronica Balaj: Ecaterina Chifu – Cărţi de călătorii şi visare

5

Este de notorietate faptul că scriitori care preferă să colinde lumea …în imaginație, scriu cu plăcere despre locuri pe care nu le-au văzut aievea niciodată .Este cazul renumitului Jules Verne, al multor alții de-a lungul vremii și acest lucru se găsește și în literatura română.
Mă opresc în rândurile care urmează la două volume care completează un șir mai lung de titluri semnate de Ecaterina Chifu și care au aceeași temă a călătoriilor. Aș enumera: Paris mon amour, Emigranta, Concediu la munte, Concediu la mare, Croazieră pe Mediterana, sau Orfeu pentru eternitate. Ultimele titluri menționate vor face obiectul unor sumare păreri despre cum depărtările pot fi aduse mai aproape prin descrieri.
Primul volum în atenție, Croazieră pe Mediterana, se recomandă în primul rând prin titlul fără complicații sau chei cifrate și apoi, prin ingeniozitatea autoarei de-a reuși să-și trimită protagoniștii, Karina și Jil, numeinspirat din personalitatea renumitului actor sud-coreean Kim Nam Gil, să-I trimită ziceam în cele mai diverse părți ale globului unde n-ai putea ajunge decât dacă, ar fi cineva un mare milionar hotărât să-și cheltuiască averea pe drumuri noi și fascinante. De pe coasta Mediteranei, eroii cărții, pe care-i leagă desigur și o iubire. Ajungem împreună cu ei, imaginativ, în locuri așezate pe mapamond la mii de kilometri unul de altul. Cartea se bucură de o explicitare din partea autoarei care își expune explicit intențiile unele cu tentă educațională desigur gândind la tinerele generații. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri: Plural

  • Dacă se spune că eşti cel mai deştept dintr-un grup, înseamnă că nu te afli în grupul potrivit.
  • Suntem în vacanţă de idei.
  • Cei care au imunitate susţin că legea e egală pentru toţi…
  • Când turbă, câinele muşcă pe oricine.
  • Rareori ne gândim la ce avem, dar mereu la ce ne lipseşte (A. Schopenhauer).
  • Privesc pozele din album. Cu cât ele sunt mai vechi, cu atât sunt eu mai tânăr.
  • Nu te minte, dar te păcăleşte.
  • Bărbaţii sunt egoişti, nepoliticoşi, ignoranţi…Atunci de ce femeile vor egalitate??
    • Ce sens are interpretarea dumneavoastră? – Sens unic! (mai mult…)

Dorel Schor – Apă de ploaie

Plouă… Vremea asta mohorâtă, cu norii zdrenţuiţi atârnând pe firele de telegraf, mă indispune teribil. Nu degeaba spunea poetul că, în asemenea condiţii, îl apucă o tristeţe iremediabilă. Fenomenul e absolut general, indispoziţia e totală, să te mai miri că unii scriu versuri, că alţii vor să se sinucidă sau iau o poziţie somnolentă în parlament.
Iată-l de pildă pe Cutare. Îl cunosc numai din vedere, dar ne vedem aşa cam aproape zilnic, de câţiva ani, în staţia de autobuz. Salut, salut, uneori un ce mai faci, vorba aia… Astăzi se observă de la distanţă că e amărât din cauza ploii, că starea vremii îl indispune sută la sută.
– Ce mai faci? îl întreb ca să intru în vorbă.
– Bine…, răspunde el posac.
E clar că nu e bine deloc. Ce poate să fie bine?
– Eşti trist pentru că a pierdut echipa dumitale favorită? tatonez eu terenul, mai mult în glumă.
– Da’ de unde…, am jucat pe treizeci de buletine. Cu echipa mea am mers la sigur şi uite ce figură mi-a făcut… Dar nu-i nimic, trece. (mai mult…)

Veronica Balaj: Stampe imaginare – Stampes imaginaires

Veronica Balaj - Stampe imaginare Stampes imaginaires

Despre aşteptare. Poveste

femeie, femeie,
stai
şi-nfloreşti spre ofilire
pe-ostrovul
cu maluri mişcătoare
n-ai vrea
sa ţeşi din firele părului tău
o aşteptare-chemare?
îi cântă marea
în parabole false.. (mai mult…)

Cecilia Bănică-Pal: Poesis

6

Dezamăgire

M-am supărat pe vânt aseară,
C-a tăbărât, așa năuc,
La fel ca valurile apei
Ce spulberă tot ce-i iese-n cale.
L-am așteptat să mă mângâie,
S-alinte florile-n grădină,
Să-mi spună ce călătorie
A mai făcut în jurul lumii?
Dar el, tiranul vânt de-aseară
M-a biciuit cu braț barbar
Și-n fața mea mi-a frânt copacul
Ce spre lumină aspira…
M-am supărat pe vânt aseară.
Și nu știu dacă-l voi ierta… (mai mult…)

Masă Rotundă Mass-Media Românească: Congresul 42 ARA (Academia Româno-Americană de Arte și Științe)

7

Masă Rotundă Mass-Media Românească
Congresul 42 ARA (Academia Româno-Americană de Arte și Științe), Iași, România, 26-29 August, 2018
Aula de pe campusul din Copou
Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” , Iași
Organizator și Moderator:
Prof. Dr. Ileana Costea, Los Angeles, USA

La această masă rotundă vor participa reprezentanți ai mediei românești (presa scrisă – ziare, reviste tipărite și online, radio, TV) din țară și din străinătate.
Masa rotundă își propune a discuta următoarele teme:
– Situația mass-mediei românești în străinătate (ziarele, revistele, stațiile de radio și TV, activitatea și rolul acestora)
– Felul în care mass-media românească în străinătate este privită de cei din Exil, de cei din țară, de mass-media românească din țară și de guvern.
– Arhivele mass-mediei românești din străinătate; importanța ca aceste arhive sa fie păstrate într-o instituție publică fără de care generațiile viitoare nu vor avea repere. (mai mult…)

Remus Lucian Ştefan: Poesis

182360_3189956352599_927274949_n

Iubitei

poezia aceasta am mai scris-o cândva
poate nu de foarte mult timp
poate ultimei mele iubite
nu-mi amintesc
poezia aceasta despre sublimarea corpului meu nechimic de la starea de inimă la starea de suflet am mai scris-o
acum câteva anotimpuri ploioase
la puțin timp dupa moartea subită a dinozaurilor
poezia aceasta despre sublimarea sentimentului a te avea în sentimentul a te iubi
această reacţie endotermică
am mai scris o cândva nu de mult
când împreună
rodeam șoriceste sâmburi de rodie (mai mult…)

Olguța Trifan – Rondelul adevărului

Misterioasă-i clipa de-ntâlnire,
Pe calea vieții, om și Dumnezeu…
Primul, viclean, dorind nemărginire,
Domnul pe brațe îl purta la greu…

Uitase omul de a lui menire,
ÎL ignora ori ÎL sfida mereu!
Misterioasă-i clipa de-ntâlnire,
Pe calea vieții, om și Dumnezeu… (mai mult…)

Vavila Popovici: Émile Boutroux – filozoful idealist

Omul de știință este un filozof sărac.” – Einstein
Idealismul este o orientare fundamentală în filozofie care se opune materialismului prin soluția pe care o dă raportul între spirit și materie sub aspectul primordialității. Idealiștii consideră astfel ca fiind primordial spiritul, materia fiind factorul secund dependent de spirit. De fapt „întreg universul este un cuptor în care materia devine energie, adică se îndreaptă spre o lume spiritualizată. Transformarea materiei în lumină este proorocia fundamentală a viitorului, iar Biblia o spune clar în Facere și în Apocalipsă” – ne aduce la cunoștință Pr. I. V. Istrati, în lucrarea sa „Particula lui Dumnezeu și teoria unificată a universului”.
Pentru idealiști tot ce există se datorește spiritului. Lumea noastră este o lume a oamenilor idealiști și a altora – pragmatici. Întrebarea ar fi: Care duce la succes, idealismul sau pragmatismul? Cred că echilibrul este necesar, alcătuit din cele două categorii. Idealiștii au nevoie de oamenii pragmatici care să-i trezească din visele lor îndelungate sau nejustificate, după cum și pragmaticii au nevoie de idealiști pentru a le înfrumuseța viața, și a-i feri de ignorarea moralei. Sau, putem spune că ideal ar fi ca fiecare dintre noi să aibă echilibrul său interior, între raționalitate și ideație. (mai mult…)

Pavel Rătundeanu-Ferghete: Ca să nu se mai plângă românul nicicând lacrămând sânge

„Eu scriu despre Eminescu în sfințenia bucuriei, scriu cu lumină, cu pome de grădină”-
Nu mă ruşinez, în dreptul de a fi poet, nu mă ruşinez dacă mi se întâmplă să mă repet
ŞTIIND SCURT PE DOI, că am dreptul la fericire să candidez şi: „Repetitio est mater studiorum”:
„Despre Eminescu eu scriu din drag, pe cont propiu,
Scriu cu aură şi lumină din lumină, cu holdă de grâu scriu, cu grâu până-n brâu şi secară până subsuoară, harnicie de neam: de țăran, de țarancuță cu secera-n brâu şi de dimineață cu rochie creață la seceră-n grâu şi țară, comoră rară şi odinioară şi pe vremea lui Herodot , când holda de grâu creştea pe altarul soarelui peste coama calului bunăoară;
scriu despre Eminescu cu holdă de grâu măşcat, luminat şi curat-aur cenuşiu strecurat, fără neghină, cum românului Dumnezeu pentru hărnicie l-a dat;
scriu în sfințenia bucuriei înmulțite cu har bob cu bob umplând dintr-un snop de belşug car cu car; (mai mult…)

Gheorghe A.M. Ciobanu: Ioan Uleanu – ,,Cafe-i-ada” pentru „O mie și una de… cești”

Ion Uleanu

Un alt dosar…
Fără coperți, comisii, contradicții… Ca sală de ,,dezbateri”, ,,la gura sobei”. Ca parte ,,pentru”, șemineuri… Mereu ,,apel”! Mai vedem noi, mâine! ,,Recurs”, cu alte părți, chemate martori… Sentința? Încă nu… Mai programăm, noi ,,expertize”, la alte malluri… Ce-i aia ,,malluri”? Nu dughene? Ai rămas în urmă cu ultimele reforme! De asta, nu prea ,,dura lex”… Of, alte OUG-uri…
Hai să rămânem la Dosarul de-astă seară. ,,Repetia mater”… etc… Ieri, ,,Kauffland” a venit cu jurisprudență nouă. ,,Aceeași Mărie, dar cu aceeași pălărie”. ,,O altă Mărie, dar cu aceeași pălărie”. Și care-i alta? Măria sau pălăria? Nici una azi! E doar ,,Cafeaua”. ,,Pereat lex, fi at… Cafeaua”… (mai mult…)

Dorel Schor – Tocăniță de ciuperci

Sâmbăta trecută am fost invitaţi la prânz de nişte prieteni. Au mai fost câteva familii pe care nu le cunoşteam, oameni foarte simpatici de altfel, aproape toţi ardeleni. Eu despre ardeleni nu ştiu prea multe, exceptând câteva anecdote nostime pe care nu am avut însă curajul să le povestesc. Dar nici nu a fost cazul pentru că gazda, o gospodină de excepţie, aducea fel după fel, numai delicatese gastronomice. Până când a servit o tocăniţă de ciuperci.
– Cu ciupercile trebuie să fim prudenţi, a spus unul din invitaţi. Există ciuperci comestibile şi ciuperci otrăvitoare.
– Lasă, domnule, l-au întrerupt câteva doamne. La noi nu există ciuperci otrăvitoare pentru că le cumpărăm împachetate de la supermarket. Toate sunt şampinion de cultură…
– Adevărat, a acceptat invitatul, dar vreau să vă povestesc un caz petrecut cu nişte prieteni de-ai mei, mari amatori de natură. Ei s-au plimbat prin pădure şi deodată au văzut o mulţime de ciuperci.Sunt bune de mâncat, a decis amicul meu care e biolog şi se pricepe. Au cules ciupercile, s-au întors acasă şi soţia a preparat din ele o mâncare grozavă. Culeseseră aşa de multe ciuperci că le-a ieşit o oală plină, aşa că au mai chemat la cină şi nişte vecini… Ba au mai dat să mănânce şi pisicii! (mai mult…)

Elena Foghel – versuri

Romanță târzie

Între coperțile verii
Am scris o romanță târzie
Și-n cumpăna serii
O murmur doar pentru mine.

Plăpânde idei se rotesc
Sub clar de stele
Și vorbele-n vânt șușotesc
Inimii mele. (mai mult…)

Dorel Schor – Mai bine tac

  • Când mi se explică prea mult, înţeleg prea puţin.
  • Absurdul nu aude, dar le potriveşte…
  • Eşti considerat „monstru sacru” numai dacă mai întâi ai fost sau monstru, sau sacru.
  • Întrebările sunt nevinovate. Răspunsurile sunt cu păcatul.
  • Necazurile revin fără să fi plecat vreodată…
  • Ai vorbit cu păcat? Păcat că ai vorbit !
  • Când afirm că nu prea am înţeles ceva, înseamnă că nu am înţeles deloc.
  • Tipul gândeşte profund. Mai bine gândea procap. (mai mult…)

Constantin Mănuţă: Cronici literare la cărțile Ninei Gonța, Reverberații literare și Nocturne

20180725_184319

Constantin Mănuţă – Confesiunea unei scriitoare

Dragostea fierbinte faţă de Basarabia şi de România, pe care o doreşte întregită, străbate ca un fir roşu relatarea Ninei Gonţa din cartea REVERBERAŢII LITERARE (Articole de autor şi traduceri publicate în reviste şi ziare), apărută la Ed. Pim, Iaşi, 2018.
NINA GONŢA s-a născut şi a copilărit în satul Pănăşeşti, raionul Străşeni, Republica Moldova. Îşi face studiile gimnaziale în satul natal, apoi cursurile Şcolii pedagogice din Călăraşi, Universitatea de stat din Chişinău, Facultatea de biblioteconomie și bibliografie.
A lucrat mai mult timp la Inspectoratul şcolar din Străşeni ca inspector – metodist, responsabil cu probleme de bibliotecă şcolară din raionul Străşeni.
A scris în presa locală, republicană şi unională articole de specialitate şi politice, fiind consilier în mai multe mandate, iar din 2000 s-a repatriat în România, stabilindu-se la Iaşi. Aici s-a integrat repede în viaţa culturală a Iaşului prin Asociaţii de cultură reprezentative pe linie literară, prin participarea la diverse acţiuni specifice, s-a remarcat prin publicarea de articole, recenzii, versuri în reviste din ţară şi chiar străinătate colaborând la reviste de profil: Convorbiri literare, POEZIA, Revista FEED BACK, ProEst, Apollon, Boema, Noul literator, Scurt circuit oltean, Destine literare, Surâsul Bucovinei, Moldova literară, Observatorul (Canada), Clipa (SUA), Constelaţii diamantine, MELIDONIUM, Agero (Germania), Lumina (Novi Sad, Serbia), Revista Unirea (Austria). (mai mult…)

Galina MARTEA – Familia tradițională prin conceptul contemporaneității

Galina Martea

Dacă să ne referim la semnificația familiei tradiționale în contextul actual al existenței umane, atunci acest subiect, cu siguranță, ar induce la formarea mai multor teme de discuție care, la rândul lor, ar putea provoca atât neînțelegeri, cât și consens în abordarea problemei în cauză. În istoria omenirii este foarte bine cunoscut faptul că familia, ca formă socială, este nucleul esențial în componentul de existență și continuitate a vieții umane, indiferent de faptul dacă la baza acesteia este relația conjugală bazată pe căsătoria legală (conform actului civil) sau concubinaj (fără acte civile/ căsătorie nelegitimă). Însă, în tratarea acestui subiect vom atrage mai mult atenția la aspectele ce țin de rolul și contribuția familiei tradiționale în formarea unei societăți sănătoase, favorabilă omului în dezvoltare.
Familia a fost și va fi mereu o necesitate supremă în existența omului. Fiind formată/ unită din două persoane de sex opus, familia tradițională își are originile sale, caracterul și conținutul său. Continutul oficial al acesteia, stabilit prin lege, reprezintă starea prin care cuplul conjugal este obligat să se respecte în tot ceea ce se numește conviețuire în parteneriatul matrimonial propriu soților. Însă, dacă să luăm în considerație adevărul existent al familiei tradiționale din Estul Europei/ sud-Estul Europei și nu numai, atunci acesta se contrazice pe sine însuși în foarte multe acțiuni și anume: în respectarea actului civil semnat în fața organelor de resort, dar și în (mai mult…)

EUGEN DORCESCU : DESPRE GLOSOFILIE SAU GHEORGHE I. TOHĂNEANU – POETUL

gheorghe i. tohaneanu

(La o comemorare)

Elaborarea prezentelor rânduri omagiale se întemeiază pe două seturi de informaţii, îndelung aprofundate şi, până de foarte curând, separat edificate. Acest eveniment comemorativ, la care mi s-a făcut onoarea de a fi invitat, spre a cuvânta, a determinat corelarea lor.

Primul set vizează problematica inteligenţei, temă axială a reflecţiei psihologice, în general, mai cu seamă a reflecţiei moderne, foarte nuanţat tratată în lucrări de dată recentă (după 1983 și, mai ales, după 1990).

Sunt de reţinut, în context, conceptul de „inteligență multiplă” și „tipurile de inteligență” – 7, 8, 9, 10 și chiar 12 la număr.

Iată-le, după Howard Gardner:

• lingvistico-verbală – constă în dominarea limbajului;

• logico-matematică – puterea de a conceptualiza relațiile logice dintre acțiuni și simboluri;

• vizual-spațială – capacitatea de a recunoaște obiecte și de a-și face o idee despre caracteristicile lor, în cadre vizuale; (mai mult…)

Dorel Schor – Un scaun liber

Domnul Augustin avea abonament la concertele filarmonicii locale. In fiecare săptămână se ducea cu mare plăcere la întâlnirea cu muzica şi se întorcea acasă cu sentimentul că şi-a petrecut vremea cu folos şi cu inteligenţă. De acea, când nepotul său împlini cincisprezece ani şi se dovedi un licean fruntaş, consideră că cel mai nimerit cadou ar fi, şi pentru el, întâlnirea cu creaţia marilor compozitori.
Norocul îi surâdea pentru că, de câteva luni, în sala de concert, era un scaun liber, chiar alături de al său, loc pe care nu se aşeza nimeni. Aşa că domnul Augustin se adresă biroului de abonamente al filarmonicii cu cererea de a achiziţiona locul respectiv pentru nepot. Funcţionara îl primi cu multă amabilitate, dar îi explică cu părere de rău că locul aparţine altui abonat. Faptul că e liber şi neocupat poate avea o mulţime de explicaţii. Poate că omul e plecat pentru o vreme, poate că e bolnav, poate are pe cineva suferind în familie sau cine ştie ce… Cel mai bine ar fi să ia legătura directă cu persoana în chestiune. Ea îi poate da adresa şi telefonul… (mai mult…)

Vavila Popovici: UMANITATE vs. BESTIALITATE

10-august-2018-Gaze-Lacrimogene-la-Protestul-din-Piata-Victoriei-Foto-Octav-Dragan-EUROPAFM.RO-0040

Nu trebuie să-ți pierzi credința în umanitate. Umanitatea este un ocean; dacă câteva picături din apa oceanului sunt murdare, asta nu înseamnă că întregul ocean se va murdări.
– Mahatma Gandhi

Dicționare le definesc UMANITÁTEA drept un sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, omenie, umanitarism, bunătate, milă. Sigur că această virtute – aparține oamenilor prețioși, oamenilor care s-au născut cu ea sau, și-au educat comportamentul devenind făcători de bine în această lume. Și sunt destui.
Umanitatea își întinde aripile până unde se întinde dreptatea, „dincolo de dreptate locuiesc fiarele sălbatice”, ne spunea ideologul Revoluției de la 1848 – Simion Bărnuțiu.
Ea este cultura pe care o acumulezi de-a lungul vieții, este idealul etic al devenirii unui om cu calități sufletești superioare, să poți trăi liniștit și fericit în societatea din care faci parte, și să poți contribui cu ceva bun la perfecționarea ei. Atâta timp cât trăim pe Pământ, majoritatea noastră experimentează ceea ce numim umanitatea, adică „de a fi om”. (mai mult…)

Vavila Popovici – Cel mai urât dintre pământeniMariana GURZA: Vasile Plăvan – Mărturii de istorie trăităEmilia Amariei – poesisVeronica Balaj: Cartea celor două vârste, de Liliana ArdeleanIrina Lucia Mihalca – poesisGeorge Petrovai: De la subterana dostoievskiană la cea wurmbrandianăGalina Martea: Personalitatea individului dependentă de identitatea societățiiDorel Schor – Arie Lamdan, lucrări în acuarelăRemus-Lucian Ştefan – PoesisVictor Ravini: Viitorul omenirii va fi feminin sau nu va mai fiBen Todică: Eu sunt omul muncii și faptele mele imposibil de egalat…Revista Liter ClubElena Foghel – versuriIurie Colesnic – Lumina călăuzitoare a poezieiIrina Lucia Mihalca – poesisGalina Martea – Lirica și proza Marianei GurzaVictor Ravini: Jumătăți de adevăruri despre traci la HerodotIon CUZUIOC: Lansare de carte – Basarabia sufletului meuTeodor Pracsiu: La Văratic, sub semnul lui EminescuVavila Popovici: Avem nevoie de repere morale!Veronica Balaj: Ecaterina Chifu – Cărţi de călătorii şi visareDorel Schor – ziceri: PluralDorel Schor – Apă de ploaieVeronica Balaj: Stampe imaginare – Stampes imaginairesCecilia Bănică-Pal: PoesisMasă Rotundă Mass-Media Românească: Congresul 42 ARA (Academia Româno-Americană de Arte și Științe)Remus Lucian Ştefan: PoesisOlguța Trifan – Rondelul adevăruluiVavila Popovici: Émile Boutroux – filozoful idealistPavel Rătundeanu-Ferghete: Ca să nu se mai plângă românul nicicând lacrămând sângeGheorghe A.M. Ciobanu: Ioan Uleanu – ,,Cafe-i-ada” pentru „O mie și una de… cești”Dorel Schor – Tocăniță de ciuperciElena Foghel – versuriDorel Schor – Mai bine tacConstantin Mănuţă: Cronici literare la cărțile Ninei Gonța, Reverberații literare și NocturneGalina MARTEA – Familia tradițională prin conceptul contemporaneitățiiEUGEN DORCESCU : DESPRE GLOSOFILIE SAU GHEORGHE I. TOHĂNEANU – POETULNina Gonța, retrospectiva literarăDorel Schor – Un scaun liberVavila Popovici: UMANITATE vs. BESTIALITATE

Vavila Popovici – Cel mai urât dintre pământeni

„Cel mai iubit dintre pământeni”, romanul realist scris de Marin Preda, are ca temă critica societății socialiste sau a dictaturii proletariatului pe care am trăit-o mulți dintre noi. Ideea romanului: o societate ateistă construită pe abuz, minciună, asasinat politic și care promovează bestiile la conducerea societății, nu poate exista mult timp și se auto-devorează; situația în care lipsa principiilor umaniste, falsificarea adevărului social, transformarea instituțiilor în instrumente în mâna unor persoane, nu poate fi suportată.
Ce titlu frumos a dat scriitorul romanului său! M-am gândit că în zilele de acum, cineva poate se va încumeta să scrie un roman cu titlul „Cel mai urât dintre pământeni”. Ar avea material documentar și ar fi o meditație pe tema destinului nostru.
A-i fi urât cuiva – spune dicționarul – înseamnă a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Conduita imorală a unei persoane sau a unui grup, adică maniera de a acționa și a se comporta imoral, este motivul principal al ivirii acestui sentiment în sufletele unor oameni.
Egoismul manifestat de către conducători, combinația de orgoliu nemăsurat cu ură bine mascată, supraestimarea forțelor proprii (facem fiindcă putem!) determină tot mai multă antipatie și chiar ca o contramăsură – ura, dezbinarea. Și această stare se amplifică, deoarece niciodată omul moral nu va putea sta alături de cel imoral. Ei au concepții diferite despre lume și viață. Unul dintre ei trebuie Read the rest of this entry »

Mariana GURZA: Vasile Plăvan – Mărturii de istorie trăită

Vasile-PlăvanAnul 1918 a fost anul în care visul poporului român s-a înfăptuit. Năzuinţele unei naţiuni, încununarea victorioasă prin lungi aşteptări şi sacrificii! ,,Unirea, Naţiunea a făcut-o!” (Mihail Kogălniceanu).
Poporul român a fost înfăptuitorul Marii Uniri, în întregimea sa! Vasile Goldiş, unul dintre militanţii pentru unificarea statală deplină, afirma: „România Mare nu este creaţia partidelor politice sau a armatei, ci a evoluţiei istorice, ce nu poate fi oprită de nici o forţă umană”. Iar Nicolae Iorga, a apreciat că cele două mari etape, în care poporul român şi-a realizat şi şi-a desăvârşit unitatea – 1859 şi 1918 – au marcat „consacrarea în domeniul realităţii a unei stări de conştiinţă care a existat întotdeauna, de la originea însăşi a neamului nostru”.
De menţionat rolul marcant al Bisericii Ortodoxe române, mereu implicată în vremuri de răstrişte alături de neamul românesc.
Sunt nevoită a mă întoarce din nou la rădăcini. Nicolae Iorga aprecia că „istoria este un tribunal suprem în care se judecă faptele popoarelor, ale naţiunilor şi a întregii omeniri”. În îndelungata luptă a românilor pentru independenţă şi unitate, niciodată o idee, un ideal nu a polarizat cu atâta forţă vo¬inţa unei întregi naţiuni, ca în anii grei ai primului război mon¬dial.
Per aspera… un capitol de istorie trăită, de unchiul din partea mamei, Vasile Plăvan, avocat, jurnalist, publicist, în perioada de zbatere a fiinţei neamului românesc. Nici acest subtitlu nu este întâmplător. Per aspera ad astra (lat.) pe căi anevoioase (se ajunge) la stele – Seneca Read the rest of this entry »

Emilia Amariei – poesis

Emilia Amariei

Bat cuie…

Bat cuie…cât pe muchii, cât pe lângă,
Am unghii violet și răni pe mâini,
Și uneori, mă doare partea stângă
Cu drept asupra bietei mele pâini,

Bat cuie ruginite-n gardul putred
Al unui timp trecut, dar ne-ncheiat,
Bat cuie în prezentul tot mai șubred –
Cu mersu-mpleticit și-ncovoiat, Read the rest of this entry »

Veronica Balaj: Cartea celor două vârste, de Liliana Ardelean

Liliana Ardelean

Cartea cu titlul de mai sus, în ediție româno-germană, traducere de Ildiko Jarcek Zamfirescu , Buch zweier Lebenszeiten, Editura Mirton, 2003, Timișoara, cu o prefață semnată de renumitul Profesor Universitar, Dr.Gheorge I. Tohăneanu, este catalogată și ca proză poematică, și ca poem dar ambele variante sunt la fel de adevărate.
Volumul are valoarea bornei de intrare în literatură a autoarei. A fost desigur, anterior, o perioadă de acumulări care i-au permis prezența unor aluviuni de imagini bine plasate în pagină așa încât, avem de-a face cu un puzzle sentimental , un poarcurs al unei mari iubiri i, susținut de o flacăra demnă de regrete când aceasta s-a stins.
O rugă în căutarea esnței iubirii,
Prima parte a volumului, Stele țăndări,adună toate expresiile poetice posibile care au menirea să contureze o stare de extaz, de bucurie a vieții sub cupola iubirii .Împlinite deocamdată. Exaltarea este susținută de …”freamătul acela greu de priviri care se Read the rest of this entry »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina Lucia Mihalca

Din picături sunt toate

Din mişcarea gândurilor apar emoţiile,
plonjezi în adâncuri, visul iese din matcă,
răspunsurile te-aşteaptă,
iluzii sunt,
în urmă foşnesc gânduri, emoţii,
stări, ataşamente,
în vârtejul lor nu eşti tu,
în prezenţă, în simţiri, atunci eşti tu.
Dacă a vedea înseamnă a crede,
oare, este şi adevărat? Read the rest of this entry »

George Petrovai: De la subterana dostoievskiană la cea wurmbrandiană

După cum reiese din titlu, scopul acestui articol este să ilustreze, în măsura posibilităților, asemănările și deosebirile dintre Însemnări din subterană și Cu Dumnezeu în subterană, două remarcabile scrieri, care, situate în timp la peste 100 de ani una de cealaltă, se ocupă (cu mijloace filosofico-literare și/sau moral-estetice specifice) de subteranele condiției umane. Iar cînd spun condiția umană, am în vedere atât dimensiunea spirituală a omului (elevația sau, dimpotrivă, abjecția rezultată din crâncenele confruntări cu semenii), cât și cea fizică (lipsurile și suferințele generate de răutatea, inconștiența, egoismul sau cruzimea altora, în principal de ticăloșia cârmuitorilor).
Însemnări din subterană, prima dintre scrieri, este celebra nuvelă publicată de Feodor Mihailovici Dostoievski în anul 1864, despre care André Gide (dar nu numai el) va spune că o consideră „cheia de boltă a întregii sale opere”, pe când cartea Cu Dumnezeu în subterană, apărută în românește la Editura Casa Școalelor de-abia în 1994 (prima ediție a apărut în Anglia în anul 1968), este tulburătoarea operă a compatriotului nostru Richard Wurmbrand. Read the rest of this entry »

Galina Martea: Personalitatea individului dependentă de identitatea societății

O constatare, sub raportul dezvoltării prin procesul evolutiv al transformărilor individul are nevoie de suportul reciproc și stabil din partea propriei societăți. În acest proces de reciprocitate anume societatea trebuie să se prezinte ca o adevarată personalitate, în așa mod, contribuind la formarea cât mai calitativă a individului, oferindu-i, în același timp, posibilități reale în dezvoltarea multilaterală și, nemijlocit, de a se regăsi cu demnitate și ușurință prin conținutul identității și personalității. Prin respectivele procese, individul ar urma să fie recunoscut ca figură prioritară a societății, iar societatea, la rândul ei, să-i recunoască personalitatea ca individualitate autentică, oferindu-i constant asistența socială necesară în a se dezvolta prin cele mai civilizate forme. Totodată, existând sub bagheta nenumăratelor structuri instituționale, societatea este obligată să mențină un echilibru plin de respect în relațiile cu diversitatea instituțiilor din subordine și, desigur, cu individul care activează în cadrul acestora. De o semnificație aparte, din diversitatea structurilor instituționale ale societății face parte și unitatea de învățământ-școala, care are rolul primordial în a forma, educa și instrui omul. Deci, școala atrage în sine atât formarea omului pentru societate, cât și formarea societății pentru om. O altă Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Arie Lamdan, lucrări în acuarelă

הזקן, הים  ורוכלת הדגים

Un cunoscut critic de artă din România (Eugen Schileru) susţinea cu competenţă în urmă cu mai mulţi ani că „acuarela aparţine picturii şi nu graficii”. Afirmaţia sa este susţinută de argumente tehnice, dar şi de faptul că acest gen de pictură pe hârtie se bazează pe transparenţă, care lasă să se întrevadă fondul alb, ceea ce conferă lucrărilor în acuarelă luminozitatea şi delicateţea care le caracterizează.
Dar pictura în culori de apă cere un plus de îndemânare. Uscarea imediată a acuarelei cere o execuţie rapidă, iar spontaneitatea pictorului şi foarte puţinele posibilităţi de corectare necesită o adevărată măiestrie. Este locul să menţionăm că o pleiadă nesfârşită de pictori cunoscuţi din întreaga lume a practicat această specie,fie ca schiţe pregătitoare pentru lucrări importante în ulei, fie ca lucrări de sine stătătoare. Georges Rouault, Read the rest of this entry »

Remus-Lucian Ştefan – Poesis

Remus-Lucian Ştefan

Ole
să-i spunem carmen pentru că este frumoasă
frumoasa cu ochii în care a curs întuneric
bărbații îi scriu stihuri de dragoste
femeile îşi atârnă silabe sfâşiate din ea la urechi

carmen surâde și desenează linia sumei prin mijlocul tăcerilor ei
ori se ascunde în umbra cuvintelor ca după un evantai andaluz
mai întâi m-a atins cu mâinile ei transparente
puteam să văd prin carnea de sticlă cum primele litere
se adunau într-un cleşte vrăjit apoi într-un pâclă subţire şi albă
tu nu răspunzi niciodată îmi spuneau ochii ei
chiar în secunda în care orbeam

Read the rest of this entry »

Victor Ravini: Viitorul omenirii va fi feminin sau nu va mai fi

Se știe că rolul femeii în societate se reflectă în religii, iar religiile au cimentat structurile sociale. Din cât se cunoaște, cultul zeiței mame, creatoarea umanității și a universului, se pare că a fost în vigoare la toate popoarele. În mod sigur este cel mai vechi dintre toate religiile și a durat mai mult decât orice altă religie, vreo treizeci de mii de ani de atestare arheologică.
Reprezentările feminine ale zeiței mame primordiale, simbolizând originea întregii lumi, sunt răspândite din Franța până în Siberia. Cele mai vechi sunt datate între 20.000 și 30.000 de ani, cum ar fi de exemplu câteva zeci de Venus găsite în zona Pirineilor francezi (La Dame de Lespugue, de Lausel, de Brassempouy, Mas d’Azil), în Italia (Venus din Salvignano și de la Balzi Rossi), în Europa centrală (Venus din Willendorf, din Müllendorf, din Dolní Věstonice – în Moravia), în Ucraina, Rusia europeană și în Siberia, până pe la lacul Baical, în total vreo două sute și ceva de statuete feminine. Covârșitor mult mai multe statuete ale zeiței mame au fost găsite în România și la sud de Dunăre, la fel de vechi, precum și altele ceva mai recente, adică de numai 6000-7000 de ani. Arheologul Vicu Merlan a descoperit cu câțiva ani în urmă, lângă Iași, un sanctuar cu 21 de ipostaze ale zeiței mamă, simboluri ale fertilității, fecundității și maternității, plus alte obiecte importante, cu semnificații încă nedeslușite, cum nu s-au mai găsit nicăieri și care au fost expuse în mai multe țări. Read the rest of this entry »

Ben Todică: Eu sunt omul muncii și faptele mele imposibil de egalat…

România nu mai există, e lipită de expirarea imperiului de care a fost hipnotizată sau mai bine-zis, de conducătorii ei. Algoritmul natural al prăbuşirii imperiilor m-a convins că eu nu sunt aici pentru ţelul cuiva, ci pentru credinţa mea. Rolul meu nu e să mă aliniez cu simplificarea sistemului de a profita pe moment, să trăiesc în ordine ca să îi salvez prin încurajări financiare pe conducătorii lui şi să-i promovez într-o lume care iubeşte doar banul, evitând falimentarea naturală a unei clasei obsedate să deţină controlul pentru a nu paraliza economic civilizaţia. Lanţul prăbuşirii începe de la cap. În disperare şi lipsă de fonduri, toate organizaţiile şi serviciile locale, apă, sănătate, electricitate, educaţie, transport, comunicaţii etc. sunt vândute particularilor necruţători şi hrăpăreţi, jefuitorilor care văd o oportunitate de îmbogăţire în speranţa salvării ,,văcuţei” locale care întreţine populaţia şi pe cei angajaţi. Chiriile se triplează în toate câmpurile administrative locale, iar cu ele toate mecanismele de protecţie ale ţării, pe nesimţite, ducând spre prăbuşirea economică şi politică a întregii naţiuni. Mai are importanţă dacă am muncit toată viaţa şi-am fost mândru de faptele mele Read the rest of this entry »

Revista Liter Club

Elena Foghel – versuri

Cum plânge o vioară

Dacă nu știi cum plânge o vioară
Cum ai să știi ce este dorul,
Când calci pe el, a câta oară
Fără să-i înțelegi fiorul ?
Dacă o strună n-ai atins
Și n-ai trăit nicicând durerea,
Nici cu arcușul n-ai prelins
În lacrimi calde mângâierea…

Read the rest of this entry »

Iurie Colesnic – Lumina călăuzitoare a poeziei

Iurie Colesnic_foto

Spațiu absolut democratic, literatura în general, dar mai ales poezia, este tărâmul preferat unde rătăcesc cu plăcere sufletele sensibile.
Sunt oameni care adoră poezia și-o scriu nu din orgoliu, ci din preaplinul sufletesc alimentat din hipersensibilitatea lor.
Ei sunt prea puțin preocupați de școlile literare, de idolii ce dictează moda la zi.
Steaua lor călăuzitoare se află dincolo de spațiul suprapopulat al topurilor literare.
Ei scriu mai mult pentru sine. De aici și fireasca haină a poeziei tradiționale.
Ei scriu mai mult hemografic. De aici și nesfiala lor pentru descrierea sinceră a sentimentului, poezie care ușor poate fi categorisită drept poezie de album.
Dar spre uimirea multor exegeți, în rândurile cititorilor anume un asemenea fel de poezie are căutare. Cititorul admiră topurile; poezia de laborator cultivata insistent astăzi îl uimește, dar ființa umană strânsă în teascurile timpului are nevoie de mărturisire. Iar poezia tradițională, cu metafore ce pun în mișcare sufletul omenesc, te predispune la confesiuni. Read the rest of this entry »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina Lucia Mihalca

Reîntregirea

Lumina nevăzută
străbate culoarele memoriei,
cuvintele curg neîncetat,
precum ploaia calmă şi caldă din cer
în inima pământului.
Treptat, muzica se strecoară,
deschizi şi pătrunzi
prin noi lumi,
în toate părţile
pare să zbori.
Un pas.
Un salt de octavă. Read the rest of this entry »

Pagina 1 din 33612345...102030...Ultima »