Ben Todică: Nașterea Eternității sau Cum mi-am pierdut pantalonii în Japonia

Mă simt ca un brici de ras trecut prin cureaua ascuțirii. Să-mi fie oare sufletul briciul, iar cureaua, viața? Dar cine le folosește? Tot ceea ce trăiesc și declanșez în mine să fie oare motivul pentru care sunt aici? Dacă Dumnezeu știe și controlează totul, atunci cine e în spatele Lui?
Era prin 1996, când românii abia uitau de fumul revoluției, când eu realizam ca temerar performanțe de nivelul Nadiei Comăneci pentru Ciudanovița, cățărat pe acoperiș în Melbourne, Australia unde la sugestia colegului meu de institut (inginer de sunet) sunt angajat de Prințul Florii de Lotus din Thaichung, Taiwan, care căuta un operator să-i filmeze un răsărit de soare în Aoraki, undeva în vârful muntelui Cook din Noua Zeelandă. El fiind grăbit, se angajează să-mi plătească toate cheltuielile, plus salariu. Era vara, în luna iulie. Mi-am luat concediu fără plată pentru două săptămâni și l-am urmat. Desigur că el avea un anturaj de mai mulți administratori și securitate cu el. Nu eram singuri. Ați văzut prinți pierduți?
Am urcat după-amiaza cu mașina în vârful muntelui la o căsuță turistică, unde ne-am așezat bagajele și am ales poziția unde voi fixa camera în direcția răsărit. Am plantat trepiedul și am încuiat pe directive, în așa fel încât dimineața pe la orele 4, când urma să ne (mai mult…)

Dragi frati romani de pretutindeni

”Românul are o personalitate aleasă și frumoasă, un caracter înclinat spre bună înțelegere, spre hărnicie, spre simmplitate, fiind iubitor de societatea omenească în care trăiește, indiferent de prezența altor suflete de altă origine națională.

Românul nu iubește simțul discriminării rasiale ori religioase, dar ține mult la credința și sfânta lui tradiție avută din părinți și străbuni!

Noi Românii din Australia dorim unire și iubire între toate comunitățile românești trăitoare pe această Stea-Pământul, fiind Casa Mare, dăruită de Dumnezeu tuturor Neamurilor Creației Sale. Iubim Lumea precum și casa, masa și familia noastră Românească!”

Și bineînțeles așteptăm și noi aceleași simțăminte frățești de la lumea din jur!

Doamne ajută!

Ioan Miclau al Gepiului si Cringilei,

Biblioteca Mihai Eminescu, Australia

Dragi români de pretutindeni,

Ce se întâmplă de nu mai dați pe-acasă? (mai mult…)

George Petrovai – Gunoaiele și sărăcia își fac de cap în România

Motto:
Când sărăcia mâna dă
cu a naturii pângărire,
omul devine mizerabil
la minte, inimă și fire.

Spuneam și cu alt prilej (vezi articolul A fi sărac nu-i o rușine, a fi mizer e grozăvie) că nu sărăcia exterioară (impusă sau autoimpusă) este cel mai mare rău cu care se confruntă oamenii. Firește, cu esențiala diferență dintre cele două forme existențiale: prima, rezultatul legilor strâmbe și al cârmuirilor ticăloase, se repercutează dezastruos asupra grosului unei populații, pe când cea de-a doua, rezultatul unui act conștient și voluntar, se răsfrânge transfigurator asupra individului în cauză și are efecte întăritoare asupra unei părți dintre semenii acestuia.
Mult mai grav este atunci când sărăcia impusă acționează atât de categoric asupra caracterelor cu fundamente material-aparențiale, încât respectivii inși îmbrățișează mizerabilismul resemnării și al totalei indolențe față de lăuntric (în exclusivitate ăștia se conduc după „Ce-i în mână nu-i minciună”), față de semeni și – desigur – față de mediul înconjurător. (mai mult…)

Cristina Temu, aspecte de limbaj și stil, în romanul Celesta

(o poveste de dragoste) de Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu

Motto: „Ce rost ar fi avut să ne imaginăm situații și mai complicate decât cea în care ne aflam? Nu i-am răspuns, fiindcă… nu exista, cu adevărat, o asemenea posibilitate într-un trecut, în care ipoteza lui nu se potrivea realității.” (Celesta, p. 26)

Perspectiva de raportare la textul scris este cea a naratorului implicat. Autoarea îşi alcătuieşte cartea, în cele mai mici detalii, în cunoştinţă de cauză, cu ştiinţa textualizării şi cu certitudinea verosimilităţii, creând o lume ficţională foarte apropiată, până la confuzie, de cea reală. De aceea, sinceritatea creatorului este uluitor de aproape de cea a personajului: ,,Din obișnuința mea veche de a-mi oferi singură iubirea, pe care altcineva nu mi-o dădea, mă simțeam datoare să am grijă de mine, să nu mă expun, mai mult decât pot îndura, la suferințe inutile! (Ibidem, p.29).”

Romanul are o structură sintactică bogată, amplă, o frazare originală, în concordanţă cu complexitatea ideilor pe care le cuprinde. Precum în celelalte romane, Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu nu se abate de la principiul unei cooperări pragmatice cu cititorul, respectând maximele comunicării, în sensul încetăţenit în pragmatică. Detalierea şi claritatea fac ca mesajul bine organizat, cuprins în propoziții numeroase și încărcate de sens, să ajungă exact la destinatarul său, cititorul abstract. (mai mult…)

Apariție editorială: Reflecție Contemporană, de Galina Martea

Galina Martea_coperta_Reflectie contemporana_intreaga-io

Recent la Editura Bestelmijnboek din Olanda a fost lansat volumul de interviuri „Reflecție Contemporană”, de Galina Martea, savantă și scriitoare. Cuprinsul acestei lucrări, cu 118 pagini, conține dialoguri pe diverse teme sociale, în mod special, despre conceptul de idee și unitate națională; despre conceptul educației și instruirii, și importanța sistemului de învățământ în orice societate; despre dezvoltarea personalităţii prin cultura identității naţionale; despre valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate; despre universalitatea eminesciană, etc.; și, respectiv, despre Centenarul Marii Uniri, în dialog fiind Academia Româno-Americană de Științe și Arte (ARA) și Galina Martea (membru titular ARA). Un capitol aparte este dedicat sistemului de instruire și educație al țărilor slab dezvoltate din sud-estul Europei și anume: a celui din Moldova. Chestionarii interviurilor sunt personalități din sfera academică, iar intervievatul, cu răspunsuri la toate întrebările, este autorul acestei cărți. (mai mult…)

George Petrovai – Aleșii noștri plini de-averi, la caracter și minte sunt mizeri!

 

Filosofia sau gândirea ordonat-întrebătoare și politica sunt activități atât de umane, încât este exclus ca un om cu mintea întreagă să nu-și pună întrebări despre existență și pe urmă să-și astâmpere setea de-a ști cu cele mai convingătoare răspunsuri (a nu se confunda convingerea deplină, iar prin aceasta statică și neșovăitoare, dată de credință, cu convingerea dinamică și, tocmai de aceea, mereu incompletă și neliniștitoare, ce-l caracterizează pe căutătorul încercat de îndoieli), după cum în lumea noastră, o lume la cheremul lăcomiei și informației, nu s-a pomenit om care, într-un fel sau altul (prin implicare directă, silă întemeiată sau resemnare fatalistă), să n-aibă de-a face cu atotputernicia politicii. Tocmai de aceea spunea Stagiritul că filosofia se ține scai până și de acela care pretinde că nu filosofează, iar politica generală, de la grecii și chinezii antici până la noi, a devenit conștientă de sine în sistemul paltoniciano-aristotelic format din homo politicus și zoon politikon (omul – singurul animal care face politică).
Sigur, având în vedere că, cel puțin teoretic, omul și grupurile umane reprezintă vârful viului (în practică lucrurile stau taman pe dos!), era de așteptat ca puterea politică să fie deținută de cetățenii cei mai înțelepți și cei mai dezinteresați materialmente dintr-o (mai mult…)

Muzee şi şcoli: coordonatori dr. Otilia Mircea – dr. Ciprian Dorin Nicola

Muzee și școli

Creșterea colecțiilor muzeale prin cercetările sistematice sau de salvare efectuate de arheologi și a restaurării și conservării materialului descoperit, impune personalului de specialitate o monitorizare permanentă față de patrimoniul constituit în vederea păstrării lui în condiții optime de microclimat, prin expunere sau depozitare. De asemenea, odată constituit, patrimoniul muzeal este transmis publicului larg, fie sub forma prezentării unui bun cultural individual, fie ca un grup de piese reprezentative pentru o anumită perioadă istorică. Valențele multiple pe care le oferă un bun cultural, de cunoaștere a unor elemente care subliniază rolul și perioada în care a fost utilizat, până la detalii specifice cercetării arheometrice, de punere a lui în operă (paleotehnologia și compoziția chimică) sau referitoare la evoluția în timp, după pierderea funcției de utilizare și abandonarea lui, sunt exploatate prin abordări interdisciplinare și transmise prin căi directe (organizarea de expoziții temporare, sesiuni de comunicări, simpozioane) sau practice prin programele educative, înfăptuind astfel legături comune de comunicare și educare între muzee și școli.
Lucrarea de față constituie un material care stârnește interesul și curiozitatea prin transpunea într-un mod original a activităților din muzeu într-un joc atractiv pentru copii cu vârste cuprinse între 6- 10 ani. În acest sens, obiectul muzeal este transformat în material de sudiu pe care copilul îl descoperă și îl învață prin joc, urmând pas cu pas traseul parcurs de exponat, de la situl arheologic la locul pe care îl ocupă în muzeu.
Accesibilă unui public larg, prin îmbinarea muzeului cu școala, lucrarea de față reunește patru capitole care abordează tematici diferite (1. Muzee și colecții; 2. Patrimoniul Muzeal. Abordări Interdisciplinare; 3. Educație Muzeală și 4. Punți între Muzee și Școli. Album) concentrate pentru obținerea unui rezultat comun pe termen lung și anume dezvoltarea interesului copilului spre cunoașterea și înțelegerea muzeelor de istorie și arheologie. (mai mult…)

Victor Lozinschi: Un copil descoperă lumea din jur

victor.Lozinschi

Deși acţiunea de cunoaștere a început la Orhei și Chișinău, primele amintiri mă poartă cu gândul cu mulţi ani în urmă, când abia începeam cu ochii miraţi să descopăr lumea.
Transferaţi la Roman, părinţii mei s-au adaptat rapid la slujba de dascăli în învăţământ. Pe tata colegii de la Școala Normală l-au agreat de la început, iar pe mama,colegele de la Școala primară de fete Nr. 1 au primit-o cu braţele deschise într-o atmosferă prietenească. Bineînţeles că și părinţii mei erau amabili și prietenoși cu toată lumea. Locuiam pe strada Bogdan Dragoș într-o căsuţă care există și acum vizavi de noua catedrală modernă catolică. Pe atunci acolo erau case cu grădini mari.
Aveam abia cinci ani când tot ce era în jurul meu mă atrăgea, îmi trezea curiozitatea și mă copleșea stârnind în mintea mea fragedă întrebări la care vroiam să dezleg singur răspunsul. Lumea îmi părea pe atunci un vis minunat viu și atrăgător colorat.
Încetul cu încetul, tainele din jur se lămureau și locuinţa nu mai ridica probleme. Îmi erau familiare antretul, camerele și bucătăria cu plita și cuptorul unde mama ne alunga pe mine și pe fratele meu mai mic, din motive de precauţie. Îmi plăceau lustrele cu becurile electrice și contorul din antret șl-mi amintesc de scurt-circuitele electrice care ne lăsau uneori în întuneric. Ele se produceau la contorul casei și uneori la stâlpul din stradă, unde trebuia să vină electricianul Frunză de la uzină, se urca pe o scară lungă și punea o nouă siguranţă. Mi-au rămas întipărite în minte grădina și curtea care constituiau locul nostru preferat de joacă, cu cișmeaua la care vara ne jucam stropindu-ne, spre supărarea mamei.
Nostalgic privesc acum fotografia făcută în curtea casei, în care se vede cum, în plină vară, la o masă sub un copac tata și mama stau în jilţuri de paie, iar noi, copiii pe scăunele mici, tot de paie, iar sub masă se vede o minge mare…Tata avea atunci 35 de ani, mama 31, eu aveam cinci ani, iar fratele meu trei ani și jumătate. O, tempora!…
Părinţii mei, naturaliști fiind, îmi atrăgeau atenţia de a privi plantele și animalele. Vieţuitoarele de tot felul mă fascinau prin vitalitate, colorit și comportament și-mi plăcea să urmăresc gâzele care se strecurau printre firele de iarbă, sau se căţărau pe tulpina copacilor. Ușa deschisă a magaziei cu interiorul ei întunecat, avea sus într-un colţ o pânză de păianjen, la care m-am uitat cu atenţie până când, spre uimirea mea a început să se miște cu putere, se prinsese o muscă. Și atunci dintr-un colţ nevăzut s-a precipitat „un monstru” cu un abdomen ca o biluţă și cu multe picioare păroase. Și priveam cu ochii mari cum cu mișcări repezi păianjenul își înfășura victima, cu care apoi s-a refugiat din nou la adăpost, lăsând pânza ruptă. M-am îndepărtat de ușa magaziei, gândindu-mă că cine știe ce monștri s-or mai fi ascunzând în întunericul ei… O atracţie fascinantă era portiţa care dădea în stradă și pe care era interzis să o depășim. Strada mă atrăgea din ce în ce mai mult, cu forfota din zilele de lucru, dar mai ales cu foiala de oameni și căruţe din zilele de târg. Cu tata și mama mergeam uneori la oborul de vite, care era acolo unde s-a construit fabrica de tricotaje „Smirodava” și priveam vânzarea și cumpărarea vitelor, activitate care prezenta interes. (mai mult…)

Ştefan Dumitrescu: Poesis

Stefan-dumitrescu

O, cât alergăm prin lume şi câte vedem
şi tot în piaţa oraşului ne întoarcem
şi privirea ne cade de pe ochi
ca nişte plăci de sticlă

să nu înnebuneşti dinainte
acesta e tot secretul vieţii
pentru că odată ajuns pe munte
de mii de ani suntem aer (mai mult…)

Anton Adămuţ: Povestea unui Banchet

Adamut_20x25

,Ziua de lucru” a grecului, a atenianului în speţă, în epoca clasică, începea odată cu răsăritul soarelui, iar prin “zi de lucru” înţeleg întruniri ale Adunării, întruniri ale tribunalelor  sau sărbători religioase, şi mă refer îndeosebi la cetăţenii Atenei.
Înainte de a pleca de acasă, “animalul social-politic” servea micul dejun (acratismós) – pâine de orz sau grâu muiată în vin neîndoit cu apă (ácratos). Dacă voia mai mult, adăuga măsline sau smochine. Mijlocul zilei presupunea o masă frugală (áriston), spre seară o gustare (hesperisma), iar după căderea nopţii era masa principală a zilei, de regulă cu invitaţi (déipnon). Homer defineşte omul ca fiind “cel care mănâncă făină”, încât baza alimentaţiei era dată de cereale (grâu, orz). Platon ne spune în Republica, 372b-d ce mâncau “republicanii” lui: “se vor hrăni măcinând făină din orz şi grâu; pe una o coc, pe cealaltă o frământă; aşază turte grozave şi pâini pe o rogojină sau pe frunze curate. Aşezaţi pe paturi de frunze aşternute cu iederă şi mirt, ei se vor ospăta, laolaltă cu copiii lor, vor bea vin”. Intervine Glaucon: “S-ar părea că îi faci pe aceşti oameni să mănânce fără mâncare gătită!”. Răspunde Socrate: “ei vor avea şi mâncare gătită, cu sare desigur, cu măsline, brânză şi ceapă; vor fierbe legume, făcând fierturi ţărăneşti. Le vom adăuga ca desert, smochine, boabe de năut, bob, iar mirt şi ghindă vor coace la  foc, bând cu măsură. Şi astfel, ducându-şi viaţa în pace şi bunătate, vor muri bătrâni” (dieta aceasta este una propusă de Platon în Republica, nu era specifică banchetelor, vreau să am doar o viziune de ansamblu, Platon nu prea mânca ce spunea!). Socrate, ca de obicei, laudă cumpătarea la mâncare şi băutură.
Felul obişnuit de mâncare este o plăcintă (máza) obţinută din făină de orz fermentată. Pâinea de grâu (ártos) era pentru cei înstăriţi de regulă, şi chiar pentru aceştia doar de sărbători. Ca alimente solide aveau legume, măsline, carne, peşte, fructe, dulciuri. Carnea era scumpă, porcul nu tocmai agreat, aristocraţii preferau pasăre, ied, oaie sau vânat. Omul de rând, alături de pâine, mânca peşte (creşterea preţului la sardele nemulţumea şi îngrijora pe cei săraci), ţiparul era scump, fructele de mare la îndemână, dar nu de tot. Un desert (trágema) completa masa (smochine, nuci, struguri, miere). (mai mult…)

Elena Cristina Toader: Haiku

Elena cristina Toader

sărutând luna
pe valuri argintate –
două lebede

Ioan Ţepordei: Haiku

Tepordei

O frunză
Pe masa tăcerii –
Toamnă târzie.
*
Forfotă în piaţa
Din ilustrata veche
O lume…
*
Ninge molatic.
În liniştea albă
Şoaptele fulgilor. (mai mult…)

Muzeele și rolul lor în viața noastră

20180518_105202

În fiecare an la 18 mai sărbătorim mondială a muzeelor.
Cu câțiva ani în urmă a fost deschis oficial muzeul istoric al satului Cupca, în incinta CIE Cupca. Cele trei camere găzduiesc materiale cu conținut istoric, documente, cărți, fotografii, standuri, hărți etc., dar și obiecte vechi – vase, unelte, tablouri, icoane, ceasuri, cusături, haine, tablouri ș.a.
Azi, aproape toți elevii și profesorii școlii noastre au vizitat muzeul nostru, au ascultat cele relatate de mine, dar și de membri cercului de Tineri muzeografi ce activează în școala noastră chiar de la înființarea muzeului. Elevii au pus întrebări, au răspuns la întrebările noastre referitor la istoria satului de baștină și a învățământului în Cupca, au examinat cu atenție exponatele, documentele, fotografiile… (mai mult…)

Eleonora Schipor – Ziua cămășii cusute

20180517_104755

Anual ziua de 17 mai este și ziua mondială a cămășii cusute.
În cămăși cusute în diferite stiluri, având uzoare felurite au venit elevii și profesorii de la CIE Cupca.
Ne-am fotografiat în fața școlii, pe aleea cu castani, care anul acesta au dat în floare mai devreme ca de obicei, întâmpinând cu drag pe toți cei care pășesc pe frumoasa noastră alee. Anul acesta sărbătoarea cămășii cusute a coincis și cu marea sărbătoare creștină Înălțarea Domnului. Așa că avem dublă sărbătoare în ziua respectivă.
În imaginile respective îi vedeți pe elevii și o parte din pedagogii noștri îmbrăcați în cămăși cusute. Îi felicităm pe toți și credem că în anii următori toți cetățenii țării vor îmbrăca cămașa, iia, sau chiar costume în stil național. Principalul e să fie pace pe pământ și liniște în sufletele oamenilor. (mai mult…)

Emilia Ţuţuianu: Magdalena Avădanei – La capătul lumii

Magdalena Avădanei

Acolo unde natura încă păstrează nealterată frumusețea creației, acolo o urmărim pe călătoarea planetară, dna Magdalena Avădanei, în periplurile anuale de căutare a frumuseților naturii, ascunse de civilizații destructive. Locuri noi, magice pentru orice Homo sapiens, pline de vigoarea primordială a ancestralului, neatinse de cohortele de turiști înarmați cu aparate foto, ci prețuite doar de cei profund iubitori de limpedea lumină emanată de sufletul naturii, ne sunt dezvăluite în acest volum de călătorie la extremitățile lumilor planetei albastre.
În nordul continentului european călătorim în lumina aurorei boreale, printre fiordurile vechilor vikingi, în locuri unde se prezervă habitatul viețuitoarelor zonei în parcuri special amenajate, departe de tumultul vieții cotidiene. Traversăm apoi podișul Tibet, o lume a munților, în care spiritualitatea conduce existența locuitorilor, o lume fascinantă atât prin relieful muntos deosebit cât și prin meditația omului față de natură, Creator, cosmos, în mănăstirile locurilor. (mai mult…)

Galina Martea – Doina Drăguţ şi universul ei literar

Având la bază profesiunea de matematician, licenţiată a Universităţii din Craiova, facultatea de matematică-informatică, Doina Drăguţ (poet, eseist, romancier, critic literar şi de artă, publicist, jurnalist) a reuşit să se afirme cu mult succes şi în domeniul literaturii, în timp, punând în lumină un şir de lucrări literare destul de preţioase. Debutând în 1994, cu volumul de versuri „Ceasuri de îndoieli” (Editura Spirit Românesc), ulterior Domnia Sa publică şi alte cărţi de poezii, eseuri, romane, critică literară şi de artă care, la rândul lor, sunt lucrări de valoare pentru literatura naţională română. Astfel, facem cunoştinţă cu volumul „Suferinţele unui redactor”, roman (Editura Alma, 2006), „Detaşare într-un spaţiu dens”, poezii (Editura Spirit Românesc, 1995), „Spaţiul din nelinişti”, poezii (Editura Scribul, 1998), „Ochiul de lumină”, poezii (Editura Scrisul Românesc, 2000), „Arabescuri”, eseuri (Editura Spirit Românesc, 1995), „Nelinişti prin timp”, eseuri, prefeţe, recenzii şi cronici literare, cronici plastice (Editura Sitech, 2010), „Individualitatea destinului”, eseuri privind individualitatea destinului în artă (Editura Spirit Românesc, 1996), „Timpul dintre valuri de lumină”, poezii (Editura Fundaţia Scrisul Românesc, 2014). În mod prioritar este cazul de menţionat că Doina Drăguţ, cu o dibăcie aparte, realizează cronici (mai mult…)

George Petrovai – De ce românii merg ca racul?

(O analiză nepătimașă și neconvențională)

Orice om cu scaun la cap din România și din afara ei, lesne constată (primii pe pielea lor, ceilalți prin atentă observație) că, după un an și jumătate de cârmuire pesedisto-aldistă, țara a ajuns într-un foarte serios impas economico-social, lucru copios confirmat de forța conjugat-destabilizatoare a trei factori:
1)Creșterea semnificativă a prețurilor la o droaie de produse alimentare și nealimentare, rezultatul logic-necesar al scumpirii țițeiului, hidrocarburilor și energiei electrice, care scumpiri nu sunt nici pe departe ceea ce susține impostura-sa Liviu Dragnea (cică toate aceste majorări ar fi generate în mod artificial de o conspirație internațională antipesedisto-aldistă, conspirație alimentată din interior de Banca Națională și, desigur, de președintele Klaus Iohannis), ci constituie inevitabilul efect de bumerang al unei economii cu cele mai mici investiții din ultimii 15 ani, totuși, obligată de armata necalificaților cu rol decizional să suporte o povară salarială (lefuri triplate pentru aleși și privilegiați, firimituri pentru ceilalți) cu mult peste puterile ei reale; (mai mult…)

Vavila Popovici – Obrăznicia proletară

Cultura merită riscuri, riscuri enorme. Fără cultură suntem cu toții doar bestii totalitariste”. – Norman Mailer

Pentru bolșevici, cultura trecutului, creatorii și reprezentanții săi puteau fi aruncați în „groapa de gunoi a istoriei”, după cunoscuta expresie a unuia dintre liderii bolșevici. În loc, urma să fie creată și impusă „cultura proletară” (proletkult) – cultura socialistă de mai târziu – al cărei scop era formarea „omului nou”. Despre bunul simț al „omului nou” nu se vorbea, fiindcă el era înlocuit cu nerușinarea.
Comuniștii de la noi din țară au copiat comportamentul bolșevic, considerând că în viață trebuie să înveți să te descurci cum poți mai bine, nu trebuie să te lași călcat în picioare, trebuie să reacționezi prin atitudine violentă, să fii mereu deasupra celuilalt. Marx împărțise lumea în clase și accentuase ceea ce le deosebea, nicidecum ceea ce le unea. Pe unii i-a declarat „buni” iar pe alții „răi”. Pe cei „buni” i-a îndemnat să-i urască pe cei „răi” și să elimine clasa lor prin luptă.
Puii comuniștilor crescuți în ideologia familiei lor și a celor din jur, numiți astăzi neocomuniștii zilelor noastre, gândesc aidoma: Decât să stai cuminte în colțul tău, mai bine să fii îndrăzneț. Iar pentru ei îndrăzneala este egală cu obrăznicia, întrucât îndrăzneala lor ajunge (mai mult…)

Elena Cristina Toader – Senryu

ElenaCristian Toader

prosperitate –
toate florile de câmp
devin mirese

Eleonora SCHIPOR: Maria Vatamanescu o femeie cu mâini de aur

35

Doamna Maria Vatamanescu din Pătrăuții de Jos este o femeie cu mâini de aur. Ea știe să facă lucruri frumoase și necesare. Am descoperit în casa ei icoane și tablouri cusute cu mărgele, cu o măiestrie deosebită. M-au impresionat mai ales icoanele. A cusut și coase și ștergare, năframe. Toate sunt frumoase. M-au impresionat mai ales ștergarele cusute anume de sfintele Paști.

În afară de icoane și tablouri, doamna Maria Coase și rochii, cămăși. În deosebi mi-au plăcut rochiile, de diferite culori pe care le îmbracă la biserică, nunți, cumătrii, hramuri sau alte ceremonii religioase sau familiare. Toate sunt deosebite și îți atrag atenția prin frumusețea și măiestria cu care au fost cusute. Are și mașină de cusut de care se folosește atunci când are nevoie. (mai mult…)

George Petrovai – Mama Viorica la papa Francisc sau invitație la haz în vastul nost necaz (Pamflet prevenitor)

Nu-i ușor să fii prima femeie premier al României ante și postdecembriste, adică să stabilești o premieră politico-istorică, ce ia prin surprindere până și mult încercata noastră limbă, incapabilă de data asta să reflecte sfidătoarea atotputernicie pesedisto-aldistă, pentru unii (cei puțini) mumă, pentru alții (cei mulți) ciumă. Într-adevăr, căci în pofida șanselor de „îmbogățire” oferite necontenit de agramații cu ifose patriotarde și a celor cu pretenții cosmopolite, limba română continuă să nu fie deranjată de conservatorismul său aparent și, ca atare, de androcentrismul ei la acest capitol: admite forma masculină „premier” (la plural „premieri”), dovadă peremptorie a milenarului patriarhat politic practicat pe aceste meleaguri, dar – în opinia moderniștilor, sodomiților și globaliștilor – vădește o prearegretabilă nepăsare față de varianta feminină a acestui concept de mare actualitate ginocentristă (de pildă, respinge cu oroare extrem de sugestivii termeni „premieriță” și „premieroaie”), forma „premieră” (la plural „premiere”) având darul de-a crea o ireverențioasă confuzie prin sensurile dicționărești „Prima reprezentație cu public a unei opere, film sau piesă de teatru”, „Persoana (mai mult…)

George Petrovai – Credința și educația, liniile pe care rulează o societate sănătoasă

După cum există o strânsă și firească legătură între muncă și plata/răsplata pentru efortul depus de cetățean („Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”), tot astfel se învederează indestructibila legătură dintre binomul credință-educație și starea de sănătate/nedistorsionare a unei societăți active. Adică taman ceea ce nu se întâmplă în România postdecembristă (cu adevărat campioana europeană la impostură și nemuncă), fapt care cu necesitate a generat o atare distorsiune moral-spirituală prin credința de ochii lumi și educația de mântuială, încât azi toate sunt la noi cu gaibaracele în sus – necalificații guvernează, lichelele legiferează, iar șarlatanii jubilează!
Și astfel, prin stupefianta coexistență a efervescenței ciocoilor și a resemnării celor mulți, am ajuns de pomină, grație unor paradoxuri precum: nație tot mai săracă într-o țară încă bogată, condamnați definitiv și care continuă să rămână la butoanele decizionale ale (mai mult…)

Dorel Schor – La pețit

   Era într-o sâmbătă după amiază, beam o cafea cu Menaşe şi tocmai discutam puţină politică internaţională, când a sunat la uşă madam Brodiciche din Odesa. Ne-am cam mirat pentru că dumneaei nu ne prea vizitează, mai ales când are părul pus pe bigudiuri.
   – Vă rog să mă scuzaţi, ne-a spus ea, dar am venit în legătură cu o acţiune filantropică. Noi, doamnele din bloc, ne-am gândit să-l însurăm pe băiatul cel mare al familiei Gurnişt. Are peste treizeci de ani, meserie bună, educaţie europeană şi merită, mai ales că a început să chelească
   – Madam Gurnişt ştie? s-a interesat Menaşe.
   – Ferească Dumnezeu! Tocmai ea vrei să ştie?
   – Păi, băiatul ăsta nu se poate însura singur? N-a găsit o fată bună? Că doar băieţi nu prea sunt, dar fete câte vrei…

(mai mult…)

Silvia C. Negru: Poesis

Silvia C. Negru

Plânsul Sfintei Marii

Măicuţa Sfântă plânge.
Lăcaşurile se-aburesc.
Din lacrima-lumină,
Rădăcini ciuntite cresc.
Şi crucile ne scriu
cu Pace, Sihăstria.
Cuvântul bate lin,
Dinspre Sfânta Maria.
În rugile sfioase
Şi Dumnezeu ne-aude,
sub bolţile albastre
El vine-n ore blânde. (mai mult…)

Elena Cristina Toader: Senryu

Elena Cristina Toader

cântăreț pribeag
în dumbrava-nflorită –
cucul nostalgic

Tiberiu Tudor – versuri

Tiberiu Tudor

Te du !

Dragostea ta e dansul cobrei,
Aburul vrajei se desface,
Dac-am rostit aceste vorbe
E ca să nu te poţi întoarce.

Ce-mi pasă că, rănindu-mi ulmii
Cu frumuseţea ei ciudată-n
Surâsul tău lumina lunii
Îşi face cuibul de zăpadă!

Te du ! Nimic n-o să rămână
În liniştea îndepărtării ―
Trecerea noastră prin lumină
E valul Dunării şi-al Mării.

Din volumul “Enisalá – versuri”

Rodica Pop: Timp personal / Temps personnel

Rodica Pop

Autoarea debutează cu acest volum încredințată că fraza poetică poate înnobila.
Iată mărturia sa de autor: ,,…O carte grea de gânduri, idei, sentimente, împliniri, dezamăgiri, în care să învingă bucuriile rațiunii dar și ale sufletului. O carte care să mă reprezinte, în care să provoc să invit, să stârnesc un lanț de trăiri care să contribuie la frumusețea labirintului vieții. O carte în care să-mi fie dor de El, Creatorul, fără de care nu știam cine sunt și de unde vin, sfătuindu-mă printr-o transfuzie de cuget și simțire românească, să-mi cunosc limba și istoria, să aflu cine sunt și încotro merg.”

Caut să-nțeleg
unde-am greșit
în șirul faptelor
Știu
că sunt d evină
Prin cântecul meu
Lungesc ziua
Un cântec
cu fluerul în amurg
și-n răsărit de soare
cântec trist și vesel
în același timp. (mai mult…)

Emilia Ţuţuianu: O viaţă de Om şi un nume – Boris David

Boris David

Născut în anul 1929 (10 mai) în oraşul de pe malul Dunării, Ismail, din România Mare, Boris David (Daris Basarab, pseudonim literar) este invitatul meu în a ne destăinui fapte, întâmplări, realizări, dintr-o interesantă şi exemplară viaţă de om. În anul 1941, aflându-se sub ocupaţie sovietică, familia sa scapă dintr-o coloană de deportaţi şi ia drumul pribegiei: Boris avea 12 ani. Un lung şi istovitor periplu prin oraşe din România începe în primăvara lui 1944 odată cu spargerea frontului pe Nistru, la nici 15 ani împliniți: Călăraşi, Râmnicu Sărat, Beiuş, se încheie în Cetatea Episcopală a oraşului de pe Crişul Repede, unde, sub protecţia, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle Comisiilor mixte de repatriere. Urmează studiile la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea, apoi Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, absolvind în anul 1954. A lucrat la Compania Naţională a Uraniului ca inginer chimist începând cu anul 1954; în instituţie s-a dedicat cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive, realizând o serie de invenţii şi inovaţii (împreună cu un colectiv de cercetători) şi numeroase lucrări de specialitate, comunicări ştiinţifice. A lucrat ca inginer chimist în prospecţiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) şi Mozambic (1977-1978). În paralel, a continuat visul din adolescenţă, scriind poezie şi proză, publicând sub pseudonimul Daris Basarab. Ca editor, am avut privilegiul să îi cunosc scrierile, care m-au ajutat să înţeleg că viaţa, pentru domnia sa, nu se măsoară în ani ci în lecţii însuşite şi misiuni îndeplinite. Iubitorii de carte l-au cunoscut foarte bine în diaspora, iar mai apoi s-a remarcat ,,şovăielnic” şi în România, cu deosebire în paginile revistei Melidonium. Timiditate? Nu, nu cred! Mai degrabă o prudenţă în a ne împărtăşi sentimente şi gânduri, care, aşa cum îmi spunea odată, s-au constituit într-un piedestal pe care a gravat adânc: prietenia, ,,lucru sfânt!”
Între un scriitor şi poporul său există o legătură indisolubilă, o întrepătrundere; aş spune chiar că există o osmoză, pe care scriitorul o transpune în scrierile sale. Autor al volumelor: Povod, Ed. Semne, Bucureşti, 2004; Ecvestra, Ed. Conphys, Bucureşti, 2007; Dor de ducă, Ed. Muşatinia 2014, (autobiografic); Rugul creaţiei – Nicolae Otto Kruch, Ed. Muşatinia, 2014, (dedicat sculptorului Nicolae Otto Kruch); Postume vii, Ed. Muşatinia, 2014, (volum de versuri, un omagiu adus poetei Mariana Gurza), îi confirmă talentul scriitoricesc.
Încerc să pătrund în universul lui Boris David printr-un dialog de cunoaştere şi evaluare a unui drum parcurs într-o viaţă de om. (mai mult…)

Remember: Boris David

Boris David

Iubirile de-o clipă

Iubirile de-o clipă
Sunt oaze în deşert;
Sunt raze de lumină,
De ce să nu le iert?!

De ce cuvântul clipă
Ştirbeşte al lor sens?
Nucleul nu e mare,
Dar cât este de dens!

De ce măsori o clipă
Cu ceasul pământesc?
Ea-i parte integrantă
Din veşnicul ceresc! (mai mult…)

Ultimul episcop al armatei – general de brigadă dr. Partenie Ciopron

Partenie Ciopron

Născut la data de 30 septembrie 1896 în satul Păltiniş, plasa Lascăr, judeţul Dorohoi şi botezat cu numele de Ştefan, vlădica Partenie Ciopron, va fi primit ca frate la mănăstirile Gorovei și Slatina din jud. Suceava, după absolvirea şcolii primare din satul natal.
Încorporat în Regimentul 29 Infanterie la începutul Primului Război Mondial, a luptat ca soldat și subofițer pe front, fiind rănit la data de 12 iulie 1917 în luptele purtate în zona Cașin-Oituz . Demobilizat în anul 1921, va reveni la Mănăstirea Slatina, fiind primit în rândul monahilor cu numele de Partenie, ulterior fiind hirotonit ierodiacon şi mutat la Mitropolia Moldovei ca diacon la catedrala mitropolitană.
Calitățile sale precum și dragostea de învățătură determină trimiterea sa la Seminarul teologic ,, Veniamin Costachi” pe care îl va absolvi în anul 1929. Va deveni ulterior student la Facultatea de Teologie din Cernăuți , unde va fi coleg cu preotul confesor al garnizoanei Roman, Gheorghe Adăscăliței. (mai mult…)

Titi Nechita – Nuri de Mai

 

Au înnebunit prin crânguri
Toți lăstarii și lăstunii,
Iar sub zarea de sub burguri
Înflorit-au toți salcâmii!

Verdele inundă câmpuri
Și păduri lucesc semețe,
Nori ce se adună, tulburi,
Vor natura s-o înghețe, (mai mult…)

George Petrovai – Elita noastră deocheată de turnători este-nțesată…

Într-o țară precum România postdecembristă, unde cam toate au fost date peste cap de sforarii planetari și uneltele lor pentru ca imoralitatea să poată zburda în voie (cârmuitori nelegiuiți, tâlhari nu numai nepedepsiți, dar chiar răsplătiți cu înalte funcții în stat, academicieni plagiatori și/sau turnători la fosta Securitate etc.), pe mine nu mă miră nici că impostura nu este pusă la stâlpul infamiei publice, nici că hoțul descurcăreț este considerat om cinstit, nici că prin absolut toate politicile postdecembriste am ținut morțiș să ne tăiem craca de sub picioare, încât – iată – ne situăm statornic la coada țărilor din Uniunea Europeană. În aceste vremuri de mare restriște pentru nație și țară (economia pe niciunde, moralitatea doar pe ici, pe colo), pe mine mă miră că încă mai este ce fura și că românii cu discernământ mai suportă fioroasa dictatură a ciocoismului.
De reținut monstruosul fapt că impostura a devenit atotputernică nu doar în politică (vezi recenta și sfidător-neinspirata vizită efectuată de tandemul Viorica Dăncilă-Liviu Dragnea în Israel, vizită prin care cei doi au încălcat grosolan atribuțiile constituționale ale (mai mult…)

Galina Martea – Congresul 42 al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte

Academia Româno-Americană de Științe și Arte (ARA) este în pragul celui de al 42-lea Congres, forum științific internațional ce va avea loc în România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Acest eveniment de o mare importanță pentru știința națională și cea universală va avea loc în zilele de 23-26 mai al anului curent. Aceasta înseamnă că în respectiva perioadă se vor reîntâlni oamenii de știință din întreaga lume, astfel fiind abordate cele mai prioritare aspecte din domeniul academic, nemijlocit, despre inovațiile științifice realizate în timp. Este cazul de semnalat, la ziua de azi domeniul științific este o sferă de activitate nespus de necesară în lumea civilizației moderne și de aceea importanța unor asemenea întruniri sunt foarte binevenite. În esență, datorită realizărilor științifice se dezvoltă cu mult succes orice domeniu de activitate din economia națională a oricărei țări, astfel fiind ameliorat nivelul de trai al omului, cât și al societății acestuia. Totodată, dezvoltarea umană a oricărei comunități sociale se bazează pe prezența unui sistem de învățământ bine structurat și evoluat, iar dezvoltarea ulterioară, cu certitudine, depinde de un sistem solid de cercetare (mai mult…)

Senryu: Elena Cristina Toader

31946663_367680750383716_7770281873590190080_o

cerşind lumină
în profunzimea nopții –
ciocârliile

Dorel Schor – Surpriza cea mare

Nu ştiu cum se numeşte atunci când soţii ajung să-şi aniverseze 40 de ani de căsnicie, dar exact la vechimea asta au ajuns nişte buni amici de-ai noştri, o pereche foarte simpatică şi straşnic de cumsecade. Atât de simpatică şi atât de cumsecade încât fiecare dintre ei s-a gândit să-i facă o mare surpriză celuilalt.
El s-a dus la o agenţie de turism şi a comandat, în cel mai mare secret, o excursie de sfârşit de săptămână cu un vapor de croazieră pe Marea Mediterană. Insulele greceşti, litoralul turcesc, patru mese pe zi, dansatoare de bar şi echipă distractivă, mă rog, tot tacâmul…Pentru ea trebuia să fie o surpriză de ultim moment.
Ea s-a dus la un restaurant unde se mănâncă bine şi a comandat în cel mai mare secret un meniu liber, la alegere, pentru vreo 60 de persoane, incluzând ceva rude dar mai ales prieteni, colegi buni şi câţiva vecini din bloc de care nu ştii niciodată când ai nevoie… Pentru el trebuia să fie o surpriză de ultim moment. (mai mult…)

Eleonora Schipor: poesis

P6111671

EMINESCU E POETUL…

Mai presus de legea firii
Şi de viaţă în cuvânt,
Eminescu e Poetul –
Faimă, vis şi legământ.

Răsfoind a vieţii carte,
Scris e peste ani, deplin,
Eminescu e Poetul –
Doină, viaţă şi alin. (mai mult…)

Galina MARTEA: Valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate

Dacă să ne referim la importanţa genului scriitoricesc și jurnalistic, atunci acestea sunt inegalabile în existenţa umană, deoarece fără informaţia publică/ fără informaţia zilnică a presei despre tot ceea ce se petrece în propria societate şi universalitate omul devine extrem de limitat în posibilităţile intelectuale. Având la bază obiectivul principal de a promova creaţia publicistică și arta jurnalistică, în mod special, de a reflecta și a transmite publicului înformația corectă despre evenimentele ce au loc în viața socială, jurnalismul, domeniu distinct al vieţii spirituale, își dedică întreaga activitate intereselor sociale ale cetățenilor, totul fiind realizat în limite posibile de transparentă, formă a cunoașterii ce garantează dreptul la libertatea cuvântului și dreptul de a obține libertatea necesară pentru a exista într-o societate civilizată. Astfel, realizându-se prin diverse forme ale mass mediei (presa scrisă, presa online, audiovizuală etc.) importanța gazetăriei/ jurnalisticii în viața omului este inegalabilă, deoarece este concepută pentru a susţine o cauză nobilă, o cauză socială și anume: de a onora societatea prin respectarea normelor juridice ce reglementează raporturile de drept civil, întemeiate pe adevăr și dreptate; de a asigura transparența informațiilor conform realității prin care există omul și societatea acestuia. Cu certitudine, nu este absolut deloc ușor de a realiza uneori acest lucru într-o societate, însă obligația legală/ morală/ profesională a (mai mult…)

Scriitoarea Angela FURTUNĂ, invitat oficial la Festivalul Internațional POEZIA LA IAȘI – Ediția a V-a, 2018

Angela Furtuna


Scriitoarea Angela Furtună va participa oficial, alături de alți 57 de poeţi din 18 ţări, la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional “Poezia la Iaşi”, eveniment ce se va desfășura în perioada 19 – 27 mai, în cadrul Festivalului Internațional al Educației și al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri – Organizatorii acestor manifestări de amploare sunt Primăria Iași, Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași și Uniunea Scriitorilor din Româna-Filiala Iași – Festivalul “Poezia la Iaşi” este un proiect cultural semnat de scriitorii Adi Cristi, directorul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, şi Cassian Maria Spiridon, preşedintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi, în parteneriat cu Primăria Iaşi.

După ce a participat oficial la toate edițiile anterioare, scriitoarea Angela Furtună este, și în acest an, invitat oficial la Festivalul Internațional POEZIA LA IAȘI. Festivalul va avea în 2018 un plus de grandoare, prin așezarea sub semnul Centenarului Marii Uniri. (mai mult…)

Elena Cristina Toader: Senryu

Elena Cristina Toader

Fluturii hoinari
Născuți în primăvară –
Mirii florilor

Ben Todică: Nașterea Eternității sau Cum mi-am pierdut pantalonii în JaponiaDragi frati romani de pretutindeniGeorge Petrovai – Gunoaiele și sărăcia își fac de cap în RomâniaCristina Temu, aspecte de limbaj și stil, în romanul CelestaApariție editorială: Reflecție Contemporană, de Galina MarteaGeorge Petrovai – Aleșii noștri plini de-averi, la caracter și minte sunt mizeri!Muzee şi şcoli: coordonatori dr. Otilia Mircea – dr. Ciprian Dorin NicolaVictor Lozinschi: Un copil descoperă lumea din jurŞtefan Dumitrescu: PoesisAnton Adămuţ: Povestea unui BanchetElena Cristina Toader: HaikuIoan Ţepordei: HaikuMuzeele și rolul lor în viața noastrăEleonora Schipor – Ziua cămășii cusuteEmilia Ţuţuianu: Magdalena Avădanei – La capătul lumiiGalina Martea – Doina Drăguţ şi universul ei literarGeorge Petrovai – De ce românii merg ca racul?Vavila Popovici – Obrăznicia proletarăElena Cristina Toader – SenryuEleonora SCHIPOR: Maria Vatamanescu o femeie cu mâini de aurGeorge Petrovai – Mama Viorica la papa Francisc sau invitație la haz în vastul nost necaz (Pamflet prevenitor)Ion Măzăreanu – Sesiune Ion Ionescu de la Brad, Secuieni, martie 2018George Petrovai – Credința și educația, liniile pe care rulează o societate sănătoasăDorel Schor – La pețitSilvia C. Negru: PoesisElena Cristina Toader: SenryuTiberiu Tudor – versuriRodica Pop: Timp personal / Temps personnelEmilia Ţuţuianu: O viaţă de Om şi un nume – Boris DavidRemember: Boris DavidUltimul episcop al armatei – general de brigadă dr. Partenie CiopronTiti Nechita – Nuri de MaiGeorge Petrovai – Elita noastră deocheată de turnători este-nțesată…Galina Martea – Congresul 42 al Academiei Româno-Americane de Științe și ArteSenryu: Elena Cristina ToaderDorel Schor – Surpriza cea mareEleonora Schipor: poesisGalina MARTEA: Valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societateScriitoarea Angela FURTUNĂ, invitat oficial la Festivalul Internațional POEZIA LA IAȘI – Ediția a V-a, 2018Elena Cristina Toader: Senryu

Ben Todică: Nașterea Eternității sau Cum mi-am pierdut pantalonii în Japonia

Mă simt ca un brici de ras trecut prin cureaua ascuțirii. Să-mi fie oare sufletul briciul, iar cureaua, viața? Dar cine le folosește? Tot ceea ce trăiesc și declanșez în mine să fie oare motivul pentru care sunt aici? Dacă Dumnezeu știe și controlează totul, atunci cine e în spatele Lui?
Era prin 1996, când românii abia uitau de fumul revoluției, când eu realizam ca temerar performanțe de nivelul Nadiei Comăneci pentru Ciudanovița, cățărat pe acoperiș în Melbourne, Australia unde la sugestia colegului meu de institut (inginer de sunet) sunt angajat de Prințul Florii de Lotus din Thaichung, Taiwan, care căuta un operator să-i filmeze un răsărit de soare în Aoraki, undeva în vârful muntelui Cook din Noua Zeelandă. El fiind grăbit, se angajează să-mi plătească toate cheltuielile, plus salariu. Era vara, în luna iulie. Mi-am luat concediu fără plată pentru două săptămâni și l-am urmat. Desigur că el avea un anturaj de mai mulți administratori și securitate cu el. Nu eram singuri. Ați văzut prinți pierduți?
Am urcat după-amiaza cu mașina în vârful muntelui la o căsuță turistică, unde ne-am așezat bagajele și am ales poziția unde voi fixa camera în direcția răsărit. Am plantat trepiedul și am încuiat pe directive, în așa fel încât dimineața pe la orele 4, când urma să ne Read the rest of this entry »

Dragi frati romani de pretutindeni

”Românul are o personalitate aleasă și frumoasă, un caracter înclinat spre bună înțelegere, spre hărnicie, spre simmplitate, fiind iubitor de societatea omenească în care trăiește, indiferent de prezența altor suflete de altă origine națională.

Românul nu iubește simțul discriminării rasiale ori religioase, dar ține mult la credința și sfânta lui tradiție avută din părinți și străbuni!

Noi Românii din Australia dorim unire și iubire între toate comunitățile românești trăitoare pe această Stea-Pământul, fiind Casa Mare, dăruită de Dumnezeu tuturor Neamurilor Creației Sale. Iubim Lumea precum și casa, masa și familia noastră Românească!”

Și bineînțeles așteptăm și noi aceleași simțăminte frățești de la lumea din jur!

Doamne ajută!

Ioan Miclau al Gepiului si Cringilei,

Biblioteca Mihai Eminescu, Australia

Dragi români de pretutindeni,

Ce se întâmplă de nu mai dați pe-acasă? Read the rest of this entry »

George Petrovai – Gunoaiele și sărăcia își fac de cap în România

Motto:
Când sărăcia mâna dă
cu a naturii pângărire,
omul devine mizerabil
la minte, inimă și fire.

Spuneam și cu alt prilej (vezi articolul A fi sărac nu-i o rușine, a fi mizer e grozăvie) că nu sărăcia exterioară (impusă sau autoimpusă) este cel mai mare rău cu care se confruntă oamenii. Firește, cu esențiala diferență dintre cele două forme existențiale: prima, rezultatul legilor strâmbe și al cârmuirilor ticăloase, se repercutează dezastruos asupra grosului unei populații, pe când cea de-a doua, rezultatul unui act conștient și voluntar, se răsfrânge transfigurator asupra individului în cauză și are efecte întăritoare asupra unei părți dintre semenii acestuia.
Mult mai grav este atunci când sărăcia impusă acționează atât de categoric asupra caracterelor cu fundamente material-aparențiale, încât respectivii inși îmbrățișează mizerabilismul resemnării și al totalei indolențe față de lăuntric (în exclusivitate ăștia se conduc după „Ce-i în mână nu-i minciună”), față de semeni și – desigur – față de mediul înconjurător. Read the rest of this entry »

Cristina Temu, aspecte de limbaj și stil, în romanul Celesta

(o poveste de dragoste) de Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu

Motto: „Ce rost ar fi avut să ne imaginăm situații și mai complicate decât cea în care ne aflam? Nu i-am răspuns, fiindcă… nu exista, cu adevărat, o asemenea posibilitate într-un trecut, în care ipoteza lui nu se potrivea realității.” (Celesta, p. 26)

Perspectiva de raportare la textul scris este cea a naratorului implicat. Autoarea îşi alcătuieşte cartea, în cele mai mici detalii, în cunoştinţă de cauză, cu ştiinţa textualizării şi cu certitudinea verosimilităţii, creând o lume ficţională foarte apropiată, până la confuzie, de cea reală. De aceea, sinceritatea creatorului este uluitor de aproape de cea a personajului: ,,Din obișnuința mea veche de a-mi oferi singură iubirea, pe care altcineva nu mi-o dădea, mă simțeam datoare să am grijă de mine, să nu mă expun, mai mult decât pot îndura, la suferințe inutile! (Ibidem, p.29).”

Romanul are o structură sintactică bogată, amplă, o frazare originală, în concordanţă cu complexitatea ideilor pe care le cuprinde. Precum în celelalte romane, Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu nu se abate de la principiul unei cooperări pragmatice cu cititorul, respectând maximele comunicării, în sensul încetăţenit în pragmatică. Detalierea şi claritatea fac ca mesajul bine organizat, cuprins în propoziții numeroase și încărcate de sens, să ajungă exact la destinatarul său, cititorul abstract. Read the rest of this entry »

Apariție editorială: Reflecție Contemporană, de Galina Martea

Galina Martea_coperta_Reflectie contemporana_intreaga-io

Recent la Editura Bestelmijnboek din Olanda a fost lansat volumul de interviuri „Reflecție Contemporană”, de Galina Martea, savantă și scriitoare. Cuprinsul acestei lucrări, cu 118 pagini, conține dialoguri pe diverse teme sociale, în mod special, despre conceptul de idee și unitate națională; despre conceptul educației și instruirii, și importanța sistemului de învățământ în orice societate; despre dezvoltarea personalităţii prin cultura identității naţionale; despre valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate; despre universalitatea eminesciană, etc.; și, respectiv, despre Centenarul Marii Uniri, în dialog fiind Academia Româno-Americană de Științe și Arte (ARA) și Galina Martea (membru titular ARA). Un capitol aparte este dedicat sistemului de instruire și educație al țărilor slab dezvoltate din sud-estul Europei și anume: a celui din Moldova. Chestionarii interviurilor sunt personalități din sfera academică, iar intervievatul, cu răspunsuri la toate întrebările, este autorul acestei cărți. Read the rest of this entry »

George Petrovai – Aleșii noștri plini de-averi, la caracter și minte sunt mizeri!

 

Filosofia sau gândirea ordonat-întrebătoare și politica sunt activități atât de umane, încât este exclus ca un om cu mintea întreagă să nu-și pună întrebări despre existență și pe urmă să-și astâmpere setea de-a ști cu cele mai convingătoare răspunsuri (a nu se confunda convingerea deplină, iar prin aceasta statică și neșovăitoare, dată de credință, cu convingerea dinamică și, tocmai de aceea, mereu incompletă și neliniștitoare, ce-l caracterizează pe căutătorul încercat de îndoieli), după cum în lumea noastră, o lume la cheremul lăcomiei și informației, nu s-a pomenit om care, într-un fel sau altul (prin implicare directă, silă întemeiată sau resemnare fatalistă), să n-aibă de-a face cu atotputernicia politicii. Tocmai de aceea spunea Stagiritul că filosofia se ține scai până și de acela care pretinde că nu filosofează, iar politica generală, de la grecii și chinezii antici până la noi, a devenit conștientă de sine în sistemul paltoniciano-aristotelic format din homo politicus și zoon politikon (omul – singurul animal care face politică).
Sigur, având în vedere că, cel puțin teoretic, omul și grupurile umane reprezintă vârful viului (în practică lucrurile stau taman pe dos!), era de așteptat ca puterea politică să fie deținută de cetățenii cei mai înțelepți și cei mai dezinteresați materialmente dintr-o Read the rest of this entry »

Muzee şi şcoli: coordonatori dr. Otilia Mircea – dr. Ciprian Dorin Nicola

Muzee și școli

Creșterea colecțiilor muzeale prin cercetările sistematice sau de salvare efectuate de arheologi și a restaurării și conservării materialului descoperit, impune personalului de specialitate o monitorizare permanentă față de patrimoniul constituit în vederea păstrării lui în condiții optime de microclimat, prin expunere sau depozitare. De asemenea, odată constituit, patrimoniul muzeal este transmis publicului larg, fie sub forma prezentării unui bun cultural individual, fie ca un grup de piese reprezentative pentru o anumită perioadă istorică. Valențele multiple pe care le oferă un bun cultural, de cunoaștere a unor elemente care subliniază rolul și perioada în care a fost utilizat, până la detalii specifice cercetării arheometrice, de punere a lui în operă (paleotehnologia și compoziția chimică) sau referitoare la evoluția în timp, după pierderea funcției de utilizare și abandonarea lui, sunt exploatate prin abordări interdisciplinare și transmise prin căi directe (organizarea de expoziții temporare, sesiuni de comunicări, simpozioane) sau practice prin programele educative, înfăptuind astfel legături comune de comunicare și educare între muzee și școli.
Lucrarea de față constituie un material care stârnește interesul și curiozitatea prin transpunea într-un mod original a activităților din muzeu într-un joc atractiv pentru copii cu vârste cuprinse între 6- 10 ani. În acest sens, obiectul muzeal este transformat în material de sudiu pe care copilul îl descoperă și îl învață prin joc, urmând pas cu pas traseul parcurs de exponat, de la situl arheologic la locul pe care îl ocupă în muzeu.
Accesibilă unui public larg, prin îmbinarea muzeului cu școala, lucrarea de față reunește patru capitole care abordează tematici diferite (1. Muzee și colecții; 2. Patrimoniul Muzeal. Abordări Interdisciplinare; 3. Educație Muzeală și 4. Punți între Muzee și Școli. Album) concentrate pentru obținerea unui rezultat comun pe termen lung și anume dezvoltarea interesului copilului spre cunoașterea și înțelegerea muzeelor de istorie și arheologie. Read the rest of this entry »

Victor Lozinschi: Un copil descoperă lumea din jur

victor.Lozinschi

Deși acţiunea de cunoaștere a început la Orhei și Chișinău, primele amintiri mă poartă cu gândul cu mulţi ani în urmă, când abia începeam cu ochii miraţi să descopăr lumea.
Transferaţi la Roman, părinţii mei s-au adaptat rapid la slujba de dascăli în învăţământ. Pe tata colegii de la Școala Normală l-au agreat de la început, iar pe mama,colegele de la Școala primară de fete Nr. 1 au primit-o cu braţele deschise într-o atmosferă prietenească. Bineînţeles că și părinţii mei erau amabili și prietenoși cu toată lumea. Locuiam pe strada Bogdan Dragoș într-o căsuţă care există și acum vizavi de noua catedrală modernă catolică. Pe atunci acolo erau case cu grădini mari.
Aveam abia cinci ani când tot ce era în jurul meu mă atrăgea, îmi trezea curiozitatea și mă copleșea stârnind în mintea mea fragedă întrebări la care vroiam să dezleg singur răspunsul. Lumea îmi părea pe atunci un vis minunat viu și atrăgător colorat.
Încetul cu încetul, tainele din jur se lămureau și locuinţa nu mai ridica probleme. Îmi erau familiare antretul, camerele și bucătăria cu plita și cuptorul unde mama ne alunga pe mine și pe fratele meu mai mic, din motive de precauţie. Îmi plăceau lustrele cu becurile electrice și contorul din antret șl-mi amintesc de scurt-circuitele electrice care ne lăsau uneori în întuneric. Ele se produceau la contorul casei și uneori la stâlpul din stradă, unde trebuia să vină electricianul Frunză de la uzină, se urca pe o scară lungă și punea o nouă siguranţă. Mi-au rămas întipărite în minte grădina și curtea care constituiau locul nostru preferat de joacă, cu cișmeaua la care vara ne jucam stropindu-ne, spre supărarea mamei.
Nostalgic privesc acum fotografia făcută în curtea casei, în care se vede cum, în plină vară, la o masă sub un copac tata și mama stau în jilţuri de paie, iar noi, copiii pe scăunele mici, tot de paie, iar sub masă se vede o minge mare…Tata avea atunci 35 de ani, mama 31, eu aveam cinci ani, iar fratele meu trei ani și jumătate. O, tempora!…
Părinţii mei, naturaliști fiind, îmi atrăgeau atenţia de a privi plantele și animalele. Vieţuitoarele de tot felul mă fascinau prin vitalitate, colorit și comportament și-mi plăcea să urmăresc gâzele care se strecurau printre firele de iarbă, sau se căţărau pe tulpina copacilor. Ușa deschisă a magaziei cu interiorul ei întunecat, avea sus într-un colţ o pânză de păianjen, la care m-am uitat cu atenţie până când, spre uimirea mea a început să se miște cu putere, se prinsese o muscă. Și atunci dintr-un colţ nevăzut s-a precipitat „un monstru” cu un abdomen ca o biluţă și cu multe picioare păroase. Și priveam cu ochii mari cum cu mișcări repezi păianjenul își înfășura victima, cu care apoi s-a refugiat din nou la adăpost, lăsând pânza ruptă. M-am îndepărtat de ușa magaziei, gândindu-mă că cine știe ce monștri s-or mai fi ascunzând în întunericul ei… O atracţie fascinantă era portiţa care dădea în stradă și pe care era interzis să o depășim. Strada mă atrăgea din ce în ce mai mult, cu forfota din zilele de lucru, dar mai ales cu foiala de oameni și căruţe din zilele de târg. Cu tata și mama mergeam uneori la oborul de vite, care era acolo unde s-a construit fabrica de tricotaje „Smirodava” și priveam vânzarea și cumpărarea vitelor, activitate care prezenta interes. Read the rest of this entry »

Ştefan Dumitrescu: Poesis

Stefan-dumitrescu

O, cât alergăm prin lume şi câte vedem
şi tot în piaţa oraşului ne întoarcem
şi privirea ne cade de pe ochi
ca nişte plăci de sticlă

să nu înnebuneşti dinainte
acesta e tot secretul vieţii
pentru că odată ajuns pe munte
de mii de ani suntem aer Read the rest of this entry »

Anton Adămuţ: Povestea unui Banchet

Adamut_20x25

,Ziua de lucru” a grecului, a atenianului în speţă, în epoca clasică, începea odată cu răsăritul soarelui, iar prin “zi de lucru” înţeleg întruniri ale Adunării, întruniri ale tribunalelor  sau sărbători religioase, şi mă refer îndeosebi la cetăţenii Atenei.
Înainte de a pleca de acasă, “animalul social-politic” servea micul dejun (acratismós) – pâine de orz sau grâu muiată în vin neîndoit cu apă (ácratos). Dacă voia mai mult, adăuga măsline sau smochine. Mijlocul zilei presupunea o masă frugală (áriston), spre seară o gustare (hesperisma), iar după căderea nopţii era masa principală a zilei, de regulă cu invitaţi (déipnon). Homer defineşte omul ca fiind “cel care mănâncă făină”, încât baza alimentaţiei era dată de cereale (grâu, orz). Platon ne spune în Republica, 372b-d ce mâncau “republicanii” lui: “se vor hrăni măcinând făină din orz şi grâu; pe una o coc, pe cealaltă o frământă; aşază turte grozave şi pâini pe o rogojină sau pe frunze curate. Aşezaţi pe paturi de frunze aşternute cu iederă şi mirt, ei se vor ospăta, laolaltă cu copiii lor, vor bea vin”. Intervine Glaucon: “S-ar părea că îi faci pe aceşti oameni să mănânce fără mâncare gătită!”. Răspunde Socrate: “ei vor avea şi mâncare gătită, cu sare desigur, cu măsline, brânză şi ceapă; vor fierbe legume, făcând fierturi ţărăneşti. Le vom adăuga ca desert, smochine, boabe de năut, bob, iar mirt şi ghindă vor coace la  foc, bând cu măsură. Şi astfel, ducându-şi viaţa în pace şi bunătate, vor muri bătrâni” (dieta aceasta este una propusă de Platon în Republica, nu era specifică banchetelor, vreau să am doar o viziune de ansamblu, Platon nu prea mânca ce spunea!). Socrate, ca de obicei, laudă cumpătarea la mâncare şi băutură.
Felul obişnuit de mâncare este o plăcintă (máza) obţinută din făină de orz fermentată. Pâinea de grâu (ártos) era pentru cei înstăriţi de regulă, şi chiar pentru aceştia doar de sărbători. Ca alimente solide aveau legume, măsline, carne, peşte, fructe, dulciuri. Carnea era scumpă, porcul nu tocmai agreat, aristocraţii preferau pasăre, ied, oaie sau vânat. Omul de rând, alături de pâine, mânca peşte (creşterea preţului la sardele nemulţumea şi îngrijora pe cei săraci), ţiparul era scump, fructele de mare la îndemână, dar nu de tot. Un desert (trágema) completa masa (smochine, nuci, struguri, miere). Read the rest of this entry »

Elena Cristina Toader: Haiku

Elena cristina Toader

sărutând luna
pe valuri argintate –
două lebede

Ioan Ţepordei: Haiku

Tepordei

O frunză
Pe masa tăcerii –
Toamnă târzie.
*
Forfotă în piaţa
Din ilustrata veche
O lume…
*
Ninge molatic.
În liniştea albă
Şoaptele fulgilor. Read the rest of this entry »

Muzeele și rolul lor în viața noastră

20180518_105202

În fiecare an la 18 mai sărbătorim mondială a muzeelor.
Cu câțiva ani în urmă a fost deschis oficial muzeul istoric al satului Cupca, în incinta CIE Cupca. Cele trei camere găzduiesc materiale cu conținut istoric, documente, cărți, fotografii, standuri, hărți etc., dar și obiecte vechi – vase, unelte, tablouri, icoane, ceasuri, cusături, haine, tablouri ș.a.
Azi, aproape toți elevii și profesorii școlii noastre au vizitat muzeul nostru, au ascultat cele relatate de mine, dar și de membri cercului de Tineri muzeografi ce activează în școala noastră chiar de la înființarea muzeului. Elevii au pus întrebări, au răspuns la întrebările noastre referitor la istoria satului de baștină și a învățământului în Cupca, au examinat cu atenție exponatele, documentele, fotografiile… Read the rest of this entry »

Eleonora Schipor – Ziua cămășii cusute

20180517_104755

Anual ziua de 17 mai este și ziua mondială a cămășii cusute.
În cămăși cusute în diferite stiluri, având uzoare felurite au venit elevii și profesorii de la CIE Cupca.
Ne-am fotografiat în fața școlii, pe aleea cu castani, care anul acesta au dat în floare mai devreme ca de obicei, întâmpinând cu drag pe toți cei care pășesc pe frumoasa noastră alee. Anul acesta sărbătoarea cămășii cusute a coincis și cu marea sărbătoare creștină Înălțarea Domnului. Așa că avem dublă sărbătoare în ziua respectivă.
În imaginile respective îi vedeți pe elevii și o parte din pedagogii noștri îmbrăcați în cămăși cusute. Îi felicităm pe toți și credem că în anii următori toți cetățenii țării vor îmbrăca cămașa, iia, sau chiar costume în stil național. Principalul e să fie pace pe pământ și liniște în sufletele oamenilor. Read the rest of this entry »

Emilia Ţuţuianu: Magdalena Avădanei – La capătul lumii

Magdalena Avădanei

Acolo unde natura încă păstrează nealterată frumusețea creației, acolo o urmărim pe călătoarea planetară, dna Magdalena Avădanei, în periplurile anuale de căutare a frumuseților naturii, ascunse de civilizații destructive. Locuri noi, magice pentru orice Homo sapiens, pline de vigoarea primordială a ancestralului, neatinse de cohortele de turiști înarmați cu aparate foto, ci prețuite doar de cei profund iubitori de limpedea lumină emanată de sufletul naturii, ne sunt dezvăluite în acest volum de călătorie la extremitățile lumilor planetei albastre.
În nordul continentului european călătorim în lumina aurorei boreale, printre fiordurile vechilor vikingi, în locuri unde se prezervă habitatul viețuitoarelor zonei în parcuri special amenajate, departe de tumultul vieții cotidiene. Traversăm apoi podișul Tibet, o lume a munților, în care spiritualitatea conduce existența locuitorilor, o lume fascinantă atât prin relieful muntos deosebit cât și prin meditația omului față de natură, Creator, cosmos, în mănăstirile locurilor. Read the rest of this entry »

Galina Martea – Doina Drăguţ şi universul ei literar

Având la bază profesiunea de matematician, licenţiată a Universităţii din Craiova, facultatea de matematică-informatică, Doina Drăguţ (poet, eseist, romancier, critic literar şi de artă, publicist, jurnalist) a reuşit să se afirme cu mult succes şi în domeniul literaturii, în timp, punând în lumină un şir de lucrări literare destul de preţioase. Debutând în 1994, cu volumul de versuri „Ceasuri de îndoieli” (Editura Spirit Românesc), ulterior Domnia Sa publică şi alte cărţi de poezii, eseuri, romane, critică literară şi de artă care, la rândul lor, sunt lucrări de valoare pentru literatura naţională română. Astfel, facem cunoştinţă cu volumul „Suferinţele unui redactor”, roman (Editura Alma, 2006), „Detaşare într-un spaţiu dens”, poezii (Editura Spirit Românesc, 1995), „Spaţiul din nelinişti”, poezii (Editura Scribul, 1998), „Ochiul de lumină”, poezii (Editura Scrisul Românesc, 2000), „Arabescuri”, eseuri (Editura Spirit Românesc, 1995), „Nelinişti prin timp”, eseuri, prefeţe, recenzii şi cronici literare, cronici plastice (Editura Sitech, 2010), „Individualitatea destinului”, eseuri privind individualitatea destinului în artă (Editura Spirit Românesc, 1996), „Timpul dintre valuri de lumină”, poezii (Editura Fundaţia Scrisul Românesc, 2014). În mod prioritar este cazul de menţionat că Doina Drăguţ, cu o dibăcie aparte, realizează cronici Read the rest of this entry »

George Petrovai – De ce românii merg ca racul?

(O analiză nepătimașă și neconvențională)

Orice om cu scaun la cap din România și din afara ei, lesne constată (primii pe pielea lor, ceilalți prin atentă observație) că, după un an și jumătate de cârmuire pesedisto-aldistă, țara a ajuns într-un foarte serios impas economico-social, lucru copios confirmat de forța conjugat-destabilizatoare a trei factori:
1)Creșterea semnificativă a prețurilor la o droaie de produse alimentare și nealimentare, rezultatul logic-necesar al scumpirii țițeiului, hidrocarburilor și energiei electrice, care scumpiri nu sunt nici pe departe ceea ce susține impostura-sa Liviu Dragnea (cică toate aceste majorări ar fi generate în mod artificial de o conspirație internațională antipesedisto-aldistă, conspirație alimentată din interior de Banca Națională și, desigur, de președintele Klaus Iohannis), ci constituie inevitabilul efect de bumerang al unei economii cu cele mai mici investiții din ultimii 15 ani, totuși, obligată de armata necalificaților cu rol decizional să suporte o povară salarială (lefuri triplate pentru aleși și privilegiați, firimituri pentru ceilalți) cu mult peste puterile ei reale; Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Obrăznicia proletară

Cultura merită riscuri, riscuri enorme. Fără cultură suntem cu toții doar bestii totalitariste”. – Norman Mailer

Pentru bolșevici, cultura trecutului, creatorii și reprezentanții săi puteau fi aruncați în „groapa de gunoi a istoriei”, după cunoscuta expresie a unuia dintre liderii bolșevici. În loc, urma să fie creată și impusă „cultura proletară” (proletkult) – cultura socialistă de mai târziu – al cărei scop era formarea „omului nou”. Despre bunul simț al „omului nou” nu se vorbea, fiindcă el era înlocuit cu nerușinarea.
Comuniștii de la noi din țară au copiat comportamentul bolșevic, considerând că în viață trebuie să înveți să te descurci cum poți mai bine, nu trebuie să te lași călcat în picioare, trebuie să reacționezi prin atitudine violentă, să fii mereu deasupra celuilalt. Marx împărțise lumea în clase și accentuase ceea ce le deosebea, nicidecum ceea ce le unea. Pe unii i-a declarat „buni” iar pe alții „răi”. Pe cei „buni” i-a îndemnat să-i urască pe cei „răi” și să elimine clasa lor prin luptă.
Puii comuniștilor crescuți în ideologia familiei lor și a celor din jur, numiți astăzi neocomuniștii zilelor noastre, gândesc aidoma: Decât să stai cuminte în colțul tău, mai bine să fii îndrăzneț. Iar pentru ei îndrăzneala este egală cu obrăznicia, întrucât îndrăzneala lor ajunge Read the rest of this entry »

Elena Cristina Toader – Senryu

ElenaCristian Toader

prosperitate –
toate florile de câmp
devin mirese

Eleonora SCHIPOR: Maria Vatamanescu o femeie cu mâini de aur

35

Doamna Maria Vatamanescu din Pătrăuții de Jos este o femeie cu mâini de aur. Ea știe să facă lucruri frumoase și necesare. Am descoperit în casa ei icoane și tablouri cusute cu mărgele, cu o măiestrie deosebită. M-au impresionat mai ales icoanele. A cusut și coase și ștergare, năframe. Toate sunt frumoase. M-au impresionat mai ales ștergarele cusute anume de sfintele Paști.

În afară de icoane și tablouri, doamna Maria Coase și rochii, cămăși. În deosebi mi-au plăcut rochiile, de diferite culori pe care le îmbracă la biserică, nunți, cumătrii, hramuri sau alte ceremonii religioase sau familiare. Toate sunt deosebite și îți atrag atenția prin frumusețea și măiestria cu care au fost cusute. Are și mașină de cusut de care se folosește atunci când are nevoie. Read the rest of this entry »

George Petrovai – Mama Viorica la papa Francisc sau invitație la haz în vastul nost necaz (Pamflet prevenitor)

Nu-i ușor să fii prima femeie premier al României ante și postdecembriste, adică să stabilești o premieră politico-istorică, ce ia prin surprindere până și mult încercata noastră limbă, incapabilă de data asta să reflecte sfidătoarea atotputernicie pesedisto-aldistă, pentru unii (cei puțini) mumă, pentru alții (cei mulți) ciumă. Într-adevăr, căci în pofida șanselor de „îmbogățire” oferite necontenit de agramații cu ifose patriotarde și a celor cu pretenții cosmopolite, limba română continuă să nu fie deranjată de conservatorismul său aparent și, ca atare, de androcentrismul ei la acest capitol: admite forma masculină „premier” (la plural „premieri”), dovadă peremptorie a milenarului patriarhat politic practicat pe aceste meleaguri, dar – în opinia moderniștilor, sodomiților și globaliștilor – vădește o prearegretabilă nepăsare față de varianta feminină a acestui concept de mare actualitate ginocentristă (de pildă, respinge cu oroare extrem de sugestivii termeni „premieriță” și „premieroaie”), forma „premieră” (la plural „premiere”) având darul de-a crea o ireverențioasă confuzie prin sensurile dicționărești „Prima reprezentație cu public a unei opere, film sau piesă de teatru”, „Persoana Read the rest of this entry »

Ion Măzăreanu – Sesiune Ion Ionescu de la Brad, Secuieni, martie 2018

George Petrovai – Credința și educația, liniile pe care rulează o societate sănătoasă

După cum există o strânsă și firească legătură între muncă și plata/răsplata pentru efortul depus de cetățean („Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”), tot astfel se învederează indestructibila legătură dintre binomul credință-educație și starea de sănătate/nedistorsionare a unei societăți active. Adică taman ceea ce nu se întâmplă în România postdecembristă (cu adevărat campioana europeană la impostură și nemuncă), fapt care cu necesitate a generat o atare distorsiune moral-spirituală prin credința de ochii lumi și educația de mântuială, încât azi toate sunt la noi cu gaibaracele în sus – necalificații guvernează, lichelele legiferează, iar șarlatanii jubilează!
Și astfel, prin stupefianta coexistență a efervescenței ciocoilor și a resemnării celor mulți, am ajuns de pomină, grație unor paradoxuri precum: nație tot mai săracă într-o țară încă bogată, condamnați definitiv și care continuă să rămână la butoanele decizionale ale Read the rest of this entry »

Dorel Schor – La pețit

   Era într-o sâmbătă după amiază, beam o cafea cu Menaşe şi tocmai discutam puţină politică internaţională, când a sunat la uşă madam Brodiciche din Odesa. Ne-am cam mirat pentru că dumneaei nu ne prea vizitează, mai ales când are părul pus pe bigudiuri.
   – Vă rog să mă scuzaţi, ne-a spus ea, dar am venit în legătură cu o acţiune filantropică. Noi, doamnele din bloc, ne-am gândit să-l însurăm pe băiatul cel mare al familiei Gurnişt. Are peste treizeci de ani, meserie bună, educaţie europeană şi merită, mai ales că a început să chelească
   – Madam Gurnişt ştie? s-a interesat Menaşe.
   – Ferească Dumnezeu! Tocmai ea vrei să ştie?
   – Păi, băiatul ăsta nu se poate însura singur? N-a găsit o fată bună? Că doar băieţi nu prea sunt, dar fete câte vrei…

Read the rest of this entry »

Silvia C. Negru: Poesis

Silvia C. Negru

Plânsul Sfintei Marii

Măicuţa Sfântă plânge.
Lăcaşurile se-aburesc.
Din lacrima-lumină,
Rădăcini ciuntite cresc.
Şi crucile ne scriu
cu Pace, Sihăstria.
Cuvântul bate lin,
Dinspre Sfânta Maria.
În rugile sfioase
Şi Dumnezeu ne-aude,
sub bolţile albastre
El vine-n ore blânde. Read the rest of this entry »

Elena Cristina Toader: Senryu

Elena Cristina Toader

cântăreț pribeag
în dumbrava-nflorită –
cucul nostalgic

Tiberiu Tudor – versuri

Tiberiu Tudor

Te du !

Dragostea ta e dansul cobrei,
Aburul vrajei se desface,
Dac-am rostit aceste vorbe
E ca să nu te poţi întoarce.

Ce-mi pasă că, rănindu-mi ulmii
Cu frumuseţea ei ciudată-n
Surâsul tău lumina lunii
Îşi face cuibul de zăpadă!

Te du ! Nimic n-o să rămână
În liniştea îndepărtării ―
Trecerea noastră prin lumină
E valul Dunării şi-al Mării.

Din volumul “Enisalá – versuri”

Rodica Pop: Timp personal / Temps personnel

Rodica Pop

Autoarea debutează cu acest volum încredințată că fraza poetică poate înnobila.
Iată mărturia sa de autor: ,,…O carte grea de gânduri, idei, sentimente, împliniri, dezamăgiri, în care să învingă bucuriile rațiunii dar și ale sufletului. O carte care să mă reprezinte, în care să provoc să invit, să stârnesc un lanț de trăiri care să contribuie la frumusețea labirintului vieții. O carte în care să-mi fie dor de El, Creatorul, fără de care nu știam cine sunt și de unde vin, sfătuindu-mă printr-o transfuzie de cuget și simțire românească, să-mi cunosc limba și istoria, să aflu cine sunt și încotro merg.”

Caut să-nțeleg
unde-am greșit
în șirul faptelor
Știu
că sunt d evină
Prin cântecul meu
Lungesc ziua
Un cântec
cu fluerul în amurg
și-n răsărit de soare
cântec trist și vesel
în același timp. Read the rest of this entry »

Emilia Ţuţuianu: O viaţă de Om şi un nume – Boris David

Boris David

Născut în anul 1929 (10 mai) în oraşul de pe malul Dunării, Ismail, din România Mare, Boris David (Daris Basarab, pseudonim literar) este invitatul meu în a ne destăinui fapte, întâmplări, realizări, dintr-o interesantă şi exemplară viaţă de om. În anul 1941, aflându-se sub ocupaţie sovietică, familia sa scapă dintr-o coloană de deportaţi şi ia drumul pribegiei: Boris avea 12 ani. Un lung şi istovitor periplu prin oraşe din România începe în primăvara lui 1944 odată cu spargerea frontului pe Nistru, la nici 15 ani împliniți: Călăraşi, Râmnicu Sărat, Beiuş, se încheie în Cetatea Episcopală a oraşului de pe Crişul Repede, unde, sub protecţia, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle Comisiilor mixte de repatriere. Urmează studiile la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea, apoi Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, absolvind în anul 1954. A lucrat la Compania Naţională a Uraniului ca inginer chimist începând cu anul 1954; în instituţie s-a dedicat cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive, realizând o serie de invenţii şi inovaţii (împreună cu un colectiv de cercetători) şi numeroase lucrări de specialitate, comunicări ştiinţifice. A lucrat ca inginer chimist în prospecţiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) şi Mozambic (1977-1978). În paralel, a continuat visul din adolescenţă, scriind poezie şi proză, publicând sub pseudonimul Daris Basarab. Ca editor, am avut privilegiul să îi cunosc scrierile, care m-au ajutat să înţeleg că viaţa, pentru domnia sa, nu se măsoară în ani ci în lecţii însuşite şi misiuni îndeplinite. Iubitorii de carte l-au cunoscut foarte bine în diaspora, iar mai apoi s-a remarcat ,,şovăielnic” şi în România, cu deosebire în paginile revistei Melidonium. Timiditate? Nu, nu cred! Mai degrabă o prudenţă în a ne împărtăşi sentimente şi gânduri, care, aşa cum îmi spunea odată, s-au constituit într-un piedestal pe care a gravat adânc: prietenia, ,,lucru sfânt!”
Între un scriitor şi poporul său există o legătură indisolubilă, o întrepătrundere; aş spune chiar că există o osmoză, pe care scriitorul o transpune în scrierile sale. Autor al volumelor: Povod, Ed. Semne, Bucureşti, 2004; Ecvestra, Ed. Conphys, Bucureşti, 2007; Dor de ducă, Ed. Muşatinia 2014, (autobiografic); Rugul creaţiei – Nicolae Otto Kruch, Ed. Muşatinia, 2014, (dedicat sculptorului Nicolae Otto Kruch); Postume vii, Ed. Muşatinia, 2014, (volum de versuri, un omagiu adus poetei Mariana Gurza), îi confirmă talentul scriitoricesc.
Încerc să pătrund în universul lui Boris David printr-un dialog de cunoaştere şi evaluare a unui drum parcurs într-o viaţă de om. Read the rest of this entry »

Remember: Boris David

Boris David

Iubirile de-o clipă

Iubirile de-o clipă
Sunt oaze în deşert;
Sunt raze de lumină,
De ce să nu le iert?!

De ce cuvântul clipă
Ştirbeşte al lor sens?
Nucleul nu e mare,
Dar cât este de dens!

De ce măsori o clipă
Cu ceasul pământesc?
Ea-i parte integrantă
Din veşnicul ceresc! Read the rest of this entry »

Ultimul episcop al armatei – general de brigadă dr. Partenie Ciopron

Partenie Ciopron

Născut la data de 30 septembrie 1896 în satul Păltiniş, plasa Lascăr, judeţul Dorohoi şi botezat cu numele de Ştefan, vlădica Partenie Ciopron, va fi primit ca frate la mănăstirile Gorovei și Slatina din jud. Suceava, după absolvirea şcolii primare din satul natal.
Încorporat în Regimentul 29 Infanterie la începutul Primului Război Mondial, a luptat ca soldat și subofițer pe front, fiind rănit la data de 12 iulie 1917 în luptele purtate în zona Cașin-Oituz . Demobilizat în anul 1921, va reveni la Mănăstirea Slatina, fiind primit în rândul monahilor cu numele de Partenie, ulterior fiind hirotonit ierodiacon şi mutat la Mitropolia Moldovei ca diacon la catedrala mitropolitană.
Calitățile sale precum și dragostea de învățătură determină trimiterea sa la Seminarul teologic ,, Veniamin Costachi” pe care îl va absolvi în anul 1929. Va deveni ulterior student la Facultatea de Teologie din Cernăuți , unde va fi coleg cu preotul confesor al garnizoanei Roman, Gheorghe Adăscăliței. Read the rest of this entry »

Titi Nechita – Nuri de Mai

 

Au înnebunit prin crânguri
Toți lăstarii și lăstunii,
Iar sub zarea de sub burguri
Înflorit-au toți salcâmii!

Verdele inundă câmpuri
Și păduri lucesc semețe,
Nori ce se adună, tulburi,
Vor natura s-o înghețe, Read the rest of this entry »

George Petrovai – Elita noastră deocheată de turnători este-nțesată…

Într-o țară precum România postdecembristă, unde cam toate au fost date peste cap de sforarii planetari și uneltele lor pentru ca imoralitatea să poată zburda în voie (cârmuitori nelegiuiți, tâlhari nu numai nepedepsiți, dar chiar răsplătiți cu înalte funcții în stat, academicieni plagiatori și/sau turnători la fosta Securitate etc.), pe mine nu mă miră nici că impostura nu este pusă la stâlpul infamiei publice, nici că hoțul descurcăreț este considerat om cinstit, nici că prin absolut toate politicile postdecembriste am ținut morțiș să ne tăiem craca de sub picioare, încât – iată – ne situăm statornic la coada țărilor din Uniunea Europeană. În aceste vremuri de mare restriște pentru nație și țară (economia pe niciunde, moralitatea doar pe ici, pe colo), pe mine mă miră că încă mai este ce fura și că românii cu discernământ mai suportă fioroasa dictatură a ciocoismului.
De reținut monstruosul fapt că impostura a devenit atotputernică nu doar în politică (vezi recenta și sfidător-neinspirata vizită efectuată de tandemul Viorica Dăncilă-Liviu Dragnea în Israel, vizită prin care cei doi au încălcat grosolan atribuțiile constituționale ale Read the rest of this entry »

Galina Martea – Congresul 42 al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte

Academia Româno-Americană de Științe și Arte (ARA) este în pragul celui de al 42-lea Congres, forum științific internațional ce va avea loc în România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Acest eveniment de o mare importanță pentru știința națională și cea universală va avea loc în zilele de 23-26 mai al anului curent. Aceasta înseamnă că în respectiva perioadă se vor reîntâlni oamenii de știință din întreaga lume, astfel fiind abordate cele mai prioritare aspecte din domeniul academic, nemijlocit, despre inovațiile științifice realizate în timp. Este cazul de semnalat, la ziua de azi domeniul științific este o sferă de activitate nespus de necesară în lumea civilizației moderne și de aceea importanța unor asemenea întruniri sunt foarte binevenite. În esență, datorită realizărilor științifice se dezvoltă cu mult succes orice domeniu de activitate din economia națională a oricărei țări, astfel fiind ameliorat nivelul de trai al omului, cât și al societății acestuia. Totodată, dezvoltarea umană a oricărei comunități sociale se bazează pe prezența unui sistem de învățământ bine structurat și evoluat, iar dezvoltarea ulterioară, cu certitudine, depinde de un sistem solid de cercetare Read the rest of this entry »

Senryu: Elena Cristina Toader

31946663_367680750383716_7770281873590190080_o

cerşind lumină
în profunzimea nopții –
ciocârliile

Pagina 1 din 14012345...102030...Ultima »