Vavila Popovici – Despre ELEGANȚĂ

Eleganța este o pace interioară strălucitoare.” – C. JoyBell C.

Eleganța este un cuvânt dificil de definit, deoarece poate fi ușor confundat cu stilul, moda sau luxul. În realitate reprezintă
un set de calități, un STIL DE VIAȚĂ.
Trăsăturile caracteristice eleganței sunt: gust, grație, rafinament, frumusețe, naturalețe. Eleganța nu vine numai din exterior, ci, de asemenea, este un sentiment interior care ne face încrezători în noi, liberi în contact cu ceilalți, cărora le acordăm stimă și încredere.
Scriitorul francez Honoré Balzac spunea că „Eleganța nu constă așa mult în îmbrăcăminte, ci în modul de a o purta”. Ca atare, Eleganța este mai degrabă o problemă de personalitate, dar și de ceea ce porți pe tine și cu tine, este modul în care te miști, modul în care vorbești, cuvintele care le folosești, lectura pe care o preferi.
Nu de puține ori Eleganța poate fi văzută ca simplitatea unui suflet în fața căruia te simți cucerit, dezarmat, ne mai luând în seamă celelalte amănunte exterioare. Ești cucerit de sobrietatea, discreția, șarmul persoanei, ceea ce întărește convingerea ca Eleganța nu este definită numai de ceea ce porți. Sigur că există câteva reguli ce pot fi învățate, mai ales câteva aspecte ce țin de imaginea exterioară și care te pot ajuta să face primii pași pe „autostrada eleganței”. Printre ele: evitarea exceselor, toaleta riguroasă și grija pentru îmbrăcăminte, atenția la alegerea accesoriilor, genților, pantofilor și parfumurilor. În cazul femeilor, dacă parfumul este folosit ziua, el trebuie să fie ușor, cu iz de prospețime, iar dacă este folosit seara, să fie puternic, după personalitatea și mirosul selectiv al fiecăreia. Accesoriile completează înfățișarea, făcând persoana mai atractivă, oferind un farmec aparte ținutei, reușind să scoată din (mai mult…)

George Petrovai – Balada demonocrației

Democrația, cum vedem,
fiind mijlocul răspândit
prin care statul șapte piei
ia de pe bietul oropsit,

ca să-l condamne pe bogat
la sufocare-n rătăcire,
iluzie-i și amăgire
pentru-nțeleptul cumpătat…

Conduși de demonul strânsurii,
atâția luptă ani și ani
să iasă-n față zor-nevoie
cu sacii lor de gologani. (mai mult…)

Alexandru Spătaru – versuri

Contemporan cu moartea

Moartea oricărui om este
mai mult treaba supravieţuitorilor
decât a lui.
Thomas MANN
Avem tentaţia să simplificăm.
Este un episod din fiecare viaţă,
cel mai banal, mai sigur,
mai de necontestat,
pe cât e de complex, pe-atât de simplu. (mai mult…)

Scriitorul și publicistul ardelean Octavian C. Tăslăuanu


Combatant în Divizia 7 Infanterie ,,Roman”,  în Războiul pentru Întregirea României

Octavian Codru Tăslăuanu, născut la 1 februarie 1876 în localitatea Bilbor, județul Harghita, a fost un scriitor, publicist și om politic român. Între anii 1884-1889 urmează cursurile şcolii primare din Sânmiclăuş. În 1889 urmează cursurile liceului românesc din Năsăud, pentru ca în anul 1890 să treacă la liceul din Braşov. Între 1898-1902 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti.
Alături de alți patrioți și intelectuali ardeleni s-a implicat activ în manifestaţiile de susţinere a memorandiştilor, care erau judecaţi de autorităţile ungare.
În anul 1897 fost încorporat în armata austro-ungară, făcând stagiul militar în Regimentul 87 din Triest, obţinând gradul de sublocotenent în rezervă. (mai mult…)

Tit Tihon – Din „Şocuri didactice” – volumul II

Accidentul
─ Salut… ce faci măi Ţâcă?! Nu te-am văzut de la examenul de grad! Ce cauţi acum prin Bucureşti? Te văd destul de îndurerat!
─ Salut! Ai dreptate, nu ne-am mai văzut de mulţi ani. Am avut un mare necaz cu un copil, care a murit în toaleta şcolii. A fost un scandal mare la şcoală şi cercetările au cerut o investigaţie a medicinii legale din Bucureşti.
─ …
─ Aşa că copilaşul meu drag a fost adus la Bucureşti pentru cercetări. Astăzi am venit să iau certificatul de deces de la Medicina Legală. Sunt tare obosit, necăjit şi de durere nici nu ştiu pe unde merg.
─ Să nu-mi spui… mai mult. E o tragedie… îmi pare rău! Îmi pare rău!
Ţâcă era trist şi lacrimile începuseră să i se prelingă pe obraji. Am încercat să-l compătimesc, să-l liniştesc sufleteşte şi să-i fiu aproape. Să intrăm la cafeneaua asta şi un ceai fierbinte îţi va face bine.
─ Dar ce este un accident? Am încercat să sparg tăcerea care se aşternuse.
Tâcă ţinea cana fierbinte între palme şi o răsucea când la dreapta, când la stânga. Oare a fost doar o întâmplare nefericită care adusese suferinţă familiei prietenului? Gândisem cândva că un accident aduce suferinţă nu numai unui pământean, dar şi unui grup (mai mult…)

Poetical Bridges – Poduri lirice, editor şi traducător Valentina Teclici; edited and translated by Valentina Teclici

Coperta-Poetical-Bridges-Final.page1_

Cuvânt înainte

Ideea acestei cărţi care adună în paginile ei poeţi din două culturi, a răsărit dintr-o convorbire avută pe skype cu una dintre prietenele mele scriitoare din România la începutul acestui an. Discutând despre poezie, noi apariţii şi evenimente literare, am întrebat-o dacă ştie măcar un nume de poet din Noua Zeelandă. Prietena mea s-a gândit puţin, a zâmbit încurcată şi a răspuns „Pe nimeni în afară de tine”. Am repetat experimentul cu alţi patru sau cinci prieteni scriitori din România şi toţi au ridicat din umeri. Apoi, cu colegii mei de la grupul Poeţi în viaţă din Hawke’sBay, grup căruia îi aparţin de trei ani. Când am pus întrebarea, dacă pot să spună numele unui poet român, mulţi din ei au indicat cu degetul arătător către mine. (mai mult…)

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Grama…ce vad oare
cand stau cu ochii
larg deschisi
in soare?
lumina vad?
ingeri inaripati?
sau vad
umbre cenusii
vad umbre colorate?
unele din ele, lente

altele rapide, in goana!
…vad umbre care cad
si umbre care se ridica.

… ce vad oare
cu ochii larg deschisi?
vad o padure?
un lac?
o vulpe verde?
un curcubeu
in patratele?
din toate astea
nimic nu vad! (mai mult…)

“Atât de imperfectă că doare” – Oana Mihaela Pop

Oana Pop

Iubesc cărțile. Caut energia celui care a scris-o și picătura de sacru. Între file stă ascuns un suflet. Părăsești lumea ta, te strecori în intimitatea celui care a scris, întârzii pentru un timp acolo, încerci să fii altcineva. E ca și cum o persoană necunoscută ți-ar fi lăsat în grijă un copil pentru un timp.
Zilele trecute am primit de la Oana Mihaela Pop, cunoscută destul de vag în mediul virtual, pe Cenaclul qPOEM, o carte de poezie ce poartă numele” Vinerea cireșelor amare”, apărută la Editura “Școala Ardeleană”, Cluj Napoca 2016. Cartea a obținut premiul literar “Petru Poantă” la Festivalul Național Literar “Vox Napocensis” ediția a XV-a și face parte din colecția cu același nume, coordonată de poetul clujean Victor Constantin Mărunțoiu. Aflată la cel de-al doilea volum (debutează în 2015 cu “Jumătate eu, jumătate demon”, Editura Macedoneanul- Craiova, 2015), Oana este deținătoarea mai multor premii la concursuri naționale de poezie. (mai mult…)

Invitaţie la lectura volumului: Poetical Bridges – Poduri lirice, editor şi traducător Valentina Teclici

Coperta-Poetical-Bridges-Final.page1_

Mă simt privilegiată, fiind prima persoană care a văzut şi a strâns la piept volumul intitulat Poetical Bridges – Poduri lirice, ediţie bilingvă (engleză-română), a antologiei de poezie română-neozeelandeză.

Cartea a apărut la sfârşitul anului 2016, publicată de Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă şi tipărită la PIM, Iaşi, România. Un proiect cultural realizat prin contribuţia a 24 de poeţi din două ţări, România şi Noua Zeelandă, aflate la antipozi, la mii de kilometri distanţă, cu istorii, culturi şi civilizaţii extrem de diferite. Acest lucru a fost posibil prin iniţiativa poetei Valentina Teclici, care, în anul 2002 a ales să trăiască în Aotearoa, „Ţara Norului Lung şi Alb”. În cadrul acestei „construcţii” lirice, Valentina Teclici îşi asumă resposabilităţile de antologator, editor şi traducător. (mai mult…)

Constantin Enianu – Ani şi artă

1517

În anul 1517 la creştini ( la islamişti 895, iar la azteci, a 12-a casă), religia şi puterea guvernau arta şi cultura, în Europa şi în lume. După unii istorici şi critici de artă, chipurile divinităţii diferă, însă voinţa creatorului artistic se arată a fi constantă. Aşadar, ne propunem aici să explorăm legătura dintre artist şi divinitate la câteva culturi, esenţiale din perspectiva noastră, de pe mapamond.
De ce am fixat „startul“ la anul 1517 ? Pentru că e anul în care Luther a protestat împotriva corupţiei Bisericii Catolice, declanşând scânteia Reformei şi schimbând soarta Europei. Apoi, e anul de apogeu a Renaşterii, în care aventurierii europeni cuceresc globul. Dar aceasta e istoria din optică europeană. Există însă şi alte moduri de a privi lucrurile.

● Să începem din Europa, cu un om al Renaşterii, Baldassare Castiglione, care vine cu o idee clară despre puterea seculară. Un altul, Leonardo da Vinci, considerat cel mai mare artist al lumii, se eliberează de dominaţia Papei Leon al X-lea. Leonardo da Vinci, Michelangelo şi Rafael formează Sfânta Treime a Renaşterii. Arta lor intră în conflict direct cu ideile Reformei, după puternicul limbaj (mai mult…)

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Gramate aduc acum
unii pe care nu-i cunosc
te aduc
si te parasesc aici
langa mine.
imi spui:
mi-au fost odata parinti
acum nu mai stiu ce sunt
au plecat fara sa-mi spuna.

bine, inteleg,
dar rana asta din piept
de unde si
decand o ai?

o am demult
e prima mea amintire!
nu s-a vindecat
si nimeni nu mi-a ingrijit-o (mai mult…)

Titi Nechita – De ziua nemuririi tale

Întind o mână către tine…
Luceafăr drag al nopții mele!
Te chem, dar mi te frângi în mine
Ca o fantasmă între stele.

Trecut-au ani și vor mai trece
Cât pe pământ va ține firea,
Iar tu din cer, la fel de rece
Mă vei chema, doar cu privirea.

Eu voi căta să-mi stâmpăr tremur
Ce mă îngheață în suspinuri
Deși aud parcă un murmur
Și inima se zbate-n chinuri. (mai mult…)

Eminescu şi… Basarabia cedată

Ne amintim mereu de Eminescu, poetul nostru naţional; îndeosebi în zilele de 15 ianuarie şi 15 iunie ale fiecărui an. De fapt, mai mult de poezia lui, deşi şi publicistica eminesciană este monumentală.
Nicolae Iorga scria, în 1934, despre cât de mult stăpânea Mihai Eminescu istoria şi cât de profund cunoştea dedesubturile sociale şi politice ale timpului:
„Eminescu stăpînea cu desăvîrşire cunoştinţa trecutului românesc şi era perfect iniţiat în istoria universală; nimeni din generaţia lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înţeles al istoriei, la nimeni el nu s-a prefăcut ca la dânsul într-un element permanent şi determinant al întregii lui judecăţi. E uimit cineva astăzi, după adăugarea unui imens materiaal de informaţie şi atîtor sforţări ale criticii, cînd constată cît ştia, cît înţelegea acest om, şi gînditorul politic trebuie să admire ce mare era puterea lui de a întegra faptele mărunte şi trecătoare ale vieţii publice contemporane în maiestuoasa curgere a dezvoltărilor istorice. Nu e de mirare că un asemenea limbagiu care ar fi onorat orice ţară de veche cultură n-a fost priceput de contemporani cu o pregătire aşa de slabă, a căror minte nu se putea ridica la recunoaşterea aceloraşi adevăruri eterne”.
Această relatare a lui N. Iorga constituie motto-ul lucrării: Mihai Eminescu. Publicistică. Referiri istorice şi istoriografice. Textul este reprodus după Eminescu: Sens, timp şi devenire istorică. Iaşi. Universitatea „Al.Cuza”, 1988, volum îngrijit de Gh.Buzatu, Ştefan Lemny şi I.Saizu. – Chişinău, Cartea moldovenească, 1990. (mai mult…)

Colinda la aniversarea lui Mihai Eminescu

 O, lerui ler

Zăpezi curate

Coboară din cer

Poetu-n cetate

O, lerui ler

Steaua răsare

Vine şi Domnul

La aniversare (mai mult…)

167 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI NOSTRU NAȚIONAL

Eminescu_-_Luceafarul

„Suntem români, vrem să rămânem români și cerem egală îndreptățire a națiunii noastre.” – M. Eminescu

15 ianuarie este ziua de naștere a marelui poet care a bucurat nația noastră cu doar 39 ani de viață, dar cu o imensă activitate literară. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902.
A fost poet, prozator și jurnalist, cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil și muzică”. Ion Luca Caragiale spunea că „avea un temperament de o excesivă inegalitate, oscilând între atitudini introvertite și extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând și când aspru; mulțumindu-se uneori cu mai nimica și nemulțumit alteori de toate… Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!” Titu Maiorescu i-a promovat imaginea unui „visător cu o extraordinară inteligență, ajutată de o foarte bună memorie”. Constantin Noica îl considera etalonul poeziei românești spunând că „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem crește dincolo de măsura noastră. Și măsura noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometați.”
Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani și a decedat la 15 iunie 1889 la București. A fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, coborând (pe linie paternă) din Transilvania, de unde familia a emigrat în Bucovina, din cauza exploatării iobăgești și a persecuțiilor religioase. (mai mult…)

Farmecul poeziei eminesciene

(167 de ani de la naștere)
Eminescologii din toate timpurile, împotriva rivalității lor, au ajuns la concluzia că există un miraj al eminescianismului, un fel de „ armonie eminesciană” unică, din care iradiază veșnica modernitate a lui. „Ni se pare că oricare ar fi fost temeiurile influenței lui Eminescu, găsim de la început, până azi, un motiv neschimbat, care e armonia eminesciană. Propriu zis, acestă armonie e socotită ca un miracol cultural, e în orice caz unică în spiritualitatea românească, și sub vraja ei stăm cu toții de o jumătate de veac” (Camil Petrescu). Eu continui să cred că și astăzi…
Caracostea atrăgea atenția că factorul muzical este „ elementul primordial” al stilului eminescian. G. Munteanu consideră că edificiul operei eminesciene e structurat pe paradigma a trei „invariante”: sensibilitatea, reflexibilitatea și fantezia, alcătuind cunoașterea hyperionică. Când Maiorescu definea geniul poetic eminescian, „ care pentru noi este și va rămânea cea mai înaltă încorporare a inteligenței române”, el fixa un adevăr etern, o judecată de valoare definitivă despre Eminescu. De la „unde voi găsi cuvântul ce exprimă adevărul” până la „ a turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă”, Eminescu a parcurs un enorm drum de înțelegere a limbii. Descoperirea logosului eminescian a însemnat pentru el cheia boltei cu care a operat în poezie. El și-a clădit un fundament pe timpul și spațiul național, miturile lui sunt luate din din spațiul unde a trăit, mitul pădurii ( al codrului), motivul mării, motivul „domei”, dragostea ca idee mito-poetică centală, motivul melancoliei, motivul visului etc. (mai mult…)

Lia Ruse – Mărite Domn

Iarăşi şi iar mă întorc cu faţa spre lună…
Apoi, nedumerită, descânt stele!
Gândind la poezia cea mai bună
Stau de vorbă cu Mihai în visele mele…

Trimite-ţi harul de geniu-ntr-al nostru timp,
Te rog, Crai Nou, aleargă peste vremuri
Armonizând cuvântu-n orice anotimp
Şi poezia în atâtea feluri. (mai mult…)

Cenaclul ,,Mihai Eminescu” din Montreal, Canada,

,,DE MIC COPIL PĂDURI CUTREiERAM”

De Melania Rusu Caragioiu
Trăit-a pe acest pământ
Un lujer mic de floare
Fugea cu buclele în vânt
Și surâdea în soare,

Statuia poetului Mihai Eminescu din Montreal, Canada

(mai mult…)

Titi Nechita – Iarna

De sub noaptea rece, hâdă
S-a stârnit ca o vâltoare,
Ca un joc de paparudă
Iarna plină de ninsoare.

Și-a pornit așa prin lume,
Peste câmpuri, peste case,
Făr’ a ști unde anume
Pletele dalbe să-și lase! (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Ciutura

Prin fumul amintirii trece-mi
Acel ţinut de vulpi polare,
Iubeai şi străluceai asemeni
Zăpezii proaspete în soare.

Tiberiu Tudor

(mai mult…)

Ștefan Dumitrescu – Ne iubeam atât de mult

 Ne iubeam atât de mult

încât ne uitam, iubito, unul

în ochii celuilalt

de mii de ani

timpul se subțiase,

beat,

decolorat

înțepenind

maiestuos și înalt (mai mult…)

Tit Tihon – Ultima civilizație

Viitorul este suma paşilor pe care-i faceţi, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs.” Henry Coandă

Cuvânt de început

După ce „destinul” mi-a donat o parte din cunoştinţele de matematică, astronomie, psihologie şi chiar de astrologie, am fost descălecat ca profesor pe Terra, pe tărâmul lui Zal Mox (Zalmoxe), ridicat la ceruri ca zeu pământean de Babele şi Sfinxul din Munţii Bucegi, nu departe de nisipul creştinat de lacrimile şi rugăciunile sfântului Andrei.
După o viaţă la catedră, am fost răstignit, dar am înviat, reîncarnat în Constelaţia Berbecului, pentru o viaţă nouă, undeva în materia întunecată. Mulţumesc lui Dumnezeu, dar în mod deosebit zeului Enki, care poruncă mi-au dat, să înţeleg pământenii de pe a treia planetă de la soare, cărora le închin rugăciunile, seară de seară.
Constelaţia Berbecului, m-a pogorât în balanţa tainei ascendentului, să cântăresc pe talerele vieţii cele zece porunci creştine, care mi-au fost lăsate moştenire până la judecata de apoi. În înaltul luminiş al existenţei, steaua vieţii fiecăruia dintre noi, tremură prinsă pe o pânză de păianjen, unde ştiinţa zilelor noastre se ascunde într-o gaură de vierme. (mai mult…)

Elisabeta Iosif – Magie, metaforă și mister în ,,Mătase și cafea rece elvețiană” autor Veronica Balaj

Cartea, depozit de valori și cunoaștere, are în sine diferite ipostaze ale destinului uman. Așa mi s-a dezvăluit volumul Veronicăi Balaj ”Mătase și cafea rece elvețiană”, care excelează prin cei trei m, care anulează timpul: magie, metaforă, mister. Văzute din acest unghi, cele opt proze scurte se sprijină pe câteva puncte de pornire, pentru a se putea duce destinul la îndeplinire, construind revelația chiar și dincolo de mister. El, misterul, învăluie sau plutește în aer: ”atmosfera străzilor primește în mod misterios o anume frenezie de la oameni. Sunt femeia la miez de zi. Sunt femeia care gustă un sâmbure străin, cu miez necunoscut” (pag. 10). Sau așa cum apare sub formă magică pentru Clara, personajul din povestirea ”Nuntă la graniță”: ”Logodnă în toată frenezia. Momentul când primi inelul a fost magic…O chema prelung iubirea. (pag.111). Un întreg ritual construiește autoarea pentru a ilustra metaforic, până la personificare, tangoul, acel dans care ”poate fi un fel de a respira…mai presus decât valul unei iubiri…Dansul e un ritual. O artă..frânge în mișcări voluptoase orice tristețe” (pag. 25), așa încât: ”irezistibil, triumfător, tandru, expresiv, complicitar e dansul acesta” (pag. 21). Întocmai (mai mult…)

Vavila Popovici – Tupeul

VavilaNorthCarolina

…În jurul nostru / se fac și se desfac scenarii / tot mai triste pentru noi. / E haos, nu se mai știe / din ce parte vin atacurile, / cine lovește, / cine pe cine susține, / cine pe cine controlează, / ce este curat, / ce este murdar… / Împovărate ne sunt gândurile, / sfâșiate ne sunt sufletele! / Se năruiesc destine, / strigăm în zadar, / nimeni nu aude. / Prea multe semințe ale Domnului / au căzut între spini! / Cum ne mai suportă / pământul, cerul?” Din volumul de versuri „Suspine strigate”, ed. 2005

„…Făcut bine! Dat frânele guvernului în mâinile parveniților, meniți din concepțiune a fi slugi și educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preț!” scrie prozatorul român Nicolae Filimon (1819-1865) în cartea sa „Ciocoii vechi și noi”, cu subtitlul sugestiv „Ce naște din pisică șoareci mănâncă”.
Ei nu-i chiar așa, nu-i fix așa, e chiar pe lângă! Fiindcă suntem în alte vremi. Nu-i așa?
Îmi amintesc cum imediat după Revoluție am vorbit la telefon cu un scriitor. El era în capitală, eu în provincie. Și entuziasmată i-am spus că am scăpat de teroare, de dictatură, hoție, prefăcătorie etc. Omul, mai în vârstă, scăpat de anii naivității, mi-a răspuns: „Nu cred că este așa de bine! Nu te entuziasma, vor veni alții mai flămânzi de putere și de bani și tot alții îi vor înlocui, din ce în ce mai flămânzi oamenii vor fi, unii de mâncare, alții de parale …” I-am reproșat că-i plac snoavele… Și discuția noastră s-a încheiat cu sfatul lui de a mă gândi bine… Mi-au rămas aceste cuvinte în minte mult timp, ca un refren… (mai mult…)

“Domnul de Rouă” – o nouă revistă în cultura naţională română

Prin totalitatea valorilor spirituale şi materiale se regăseşte mereu omul, fiinţa care comunică continuu cu sine însuşi şi cu lumea înconjurătoare doar pentru a găsi izvorul/drumul etern spre lumină, spre cultură, spre civilizaţie. Anume omul este acel izvor de lumină care prin complexitatea fenomenelor spirituale dă viaţă proceselor evolutive umane ce dezvoltă atât natura proprie, cât şi întreaga comunitate socială al acestuia. Omul, înzestrat cu inteligenţă, are capacitatea de a dezvolta lucrurile ce îl înconjoară/determină până la cele mai sofisticate nivele ale existenţei umane. Astfel, prin capacitatea intelectuală/spirituală se produc acele acţiuni ce inspiră şi provoacă omul spre culmi indefinite/măreţe şi anume: în a concepe creaţii de valoare, creaţii artistice/culturale/științifice etc., în rezultat, toate fiind necesare în existenţa omenirii. Respectivele procese, parte componentă a spiritualităţii, includ în sine inteligenţa, insistenţa, dibăcia, munca enormă. În esență, toate sunt fenomene naturale prin care evoluează omul în pas cu natura înconjurătoare. În aşa mod, pentru a crea acțiuni care să surprindă şi să impresioneze, în competiţie intră atât nivelul de cultură şi inteligenţă al omului, cât şi dorinţa acestuia de a crea valori desăvârşite pentru a satisface necesităţile umane în dezvoltare. În consecinţă, prin complexitatea valorilor spirituale se regăseşte mereu fiinţa umană ce tinde, la nesfârşit, să cuprindă frumosul artei/culturii, sincronizând, în același timp, procesul distinct al evoluţiei și al civilizaţiei umane.

Imagine_revista Domnul de Roua

(mai mult…)

Constantin Mănuță – Geometrie și armonie în sonetele lui Mihai Merticaru

CONSTANTIN MĂNUȚĂ

Sonetele lui Mihai Merticaru din Flacăra din piatră, al șaisprezecelea volum de versuri al său, apărut la Editura Inspirescu, 2015, Satu Mare, reprezintă o continuare a temelor și motivelor poetice din celelalte volume, o deschidere spre cosmic, natură, vital și elementar.
Propensiunea spre arta sonetului derivă și din mărturisirea sinceră a autorului, care se consideră un romantic autentic, ce se simte confortabil numai în apele dulcelui stil clasic. În prefața celui de-al cincilea volum de sonete, Mihai Merticaru face și o altă mărturisire eclatantă: ,,Cine năzuiește să escaladeze piscul înalt al sonetului trebuie neapărat să treacă prin niște furci caudine aidoma alpinistului care nu ocolește, ci înfruntă pieptiș peretele vertical al muntelui.” În subsidiar el mai afirmă că esențializarea actului poetic și îndeosebi a sonetului cere har, concentrare, meșteșug, dăruire, disciplină, rigoare și putere de sacrificiu, virtuți și obstacole pe care le posedă și le depășește cu aplomb și eleganță.
Din punct de vedere compozițional volumul cuprinde două secvențe poetice: Flacăra din piatră și Univers multicolor. (mai mult…)

Gabriel Stănciulescu – versuri

Scrisoare pentru maestru

Maestre Păunescu,

Îți scriu de pe pământ,
Distanța nu-i prea mare,
La Bellu, adie câte un vânt
ce seamănă chemare.

Revine iarna-n câmpuri,
Omătul pe îndelete,
De patru anotimpuri
te ninge peste plete. (mai mult…)

Fernando Sabido Sánchez, Poemas – Poeme

Selecţie bilingvă, spaniolă – română, din creaţia poetului Fernando Sabido Sánchez, în traducerea românească a lui Eugen Dorcescu şi cu o Prefaţă în limba engleză de Mirela-Ioana Borchin

 

Preotul profesor Constantin Nazarie, șef al Serviciului religios al Armatei Române în Războiul pentru Întregirea României


Constantin Nazarie s-a născut la 16 martie 1865 în satul Grădiștea , comuna Vultureni, fostul județ Tecuci, într-o familie cu origini de țărani răzeși. A urmat școala primară în orașul Bacău, cursurile Seminarului Teologic din Roman, între anii 1881-1885 și ulterior trei clase superioare la Seminarul ,,Veniamin Costachi” din Iași.
La Seminarul Teologic din Roman, elevul Constantin Nazarie a fost impresionat de preotul iconom Dimitrie Matcaș, director și profesor, despre care va scrie mai tărziu:
,,Nu voi pretinde că Economul Dimitrie Matcaș a fost parte din categoria oamenilor și bărbaților noștri geniali, voi pretinde că a fost un preot bun, un dascăl excelent și mai presus de toate un eminent patriot.”
În anul 1888, Constantin Nazarie ajunge student la Academia Teologică din Kiev, cu sprijinul Episcopului Melchisedec Ștefănescu, protectorul și binefăcătorul său. (mai mult…)

Alexandru Spătaru – versuri

Namastasyai…

Este o materie particulară,
substanţă acceptată în
mai multe universuri paralele,
din sunete imperceptibile constituită,
subtilă, graţioasă, diafană.
Se adună în moleculele ce definesc
spaţiul comun de frontieră.

Pe aici se trece prin
portalul enigmatic dintre lumi, (mai mult…)

Recenzie: ,,Dincolo de luntrea visului” autor Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca

”din umbră, înspre lumină lunecă luntrea”…
”ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă,/ Viața-i o poveste, o stare, o emoție, un vis!”
Înainte de a pătrunde în universul liric al poetei Irina Lucia Mihalca, voi face o mică prezentare a drumului său spre cetatea cuvântului. Mă voi opri asupra unor publicații (selectiv), lăsând cititorului bucuria de a descoperi ”întregul”.
„Aliteraţia timpului – Irina Lucia Mihalca”, volum de poezii on-line, Însemne Culturale, 2012; „Însemnele unei tăceri”- antologie de poezie, Ed.Rovimed Publishers, Bacău; Autograf pentru m(â)ine”, Antologie „Însemne culturale”, Adjud, Armonii culturale; Antologia de poezie “Arta sfâşiată” -73 poeţi contemporani- coordonator Valentina Becart, Editura ARHIP ART – Sibiu. Publicații în reviste: Armonii culturale; Basarabia literară; Caiete silvane; Cronica; Constelații diamantine: Ex Ponto; Melidonium; Izvoare codrene etc.
Volumul de poeme ”Dincolo de luntrea visului” a apărut la Editura Mușatinia, Roman, în anul 2016. Iată ce ne spune doamna Adina Dumitrescu în prefața cărții: ” Scrierile Irinei Lucia Mihalca sunt curajoase nu prin părăsirea rimelor stas, ci prin miza metafizică, morală și aș putea spune, esoterică a lor. Stilul ei reflectă o dăruire intelectuală ce liază suflete, eliberându-se de dogmatismul laicului, dar și (mai mult…)

Secretul Succesului: Dorința Binelui și Voința

Cea mai mare glorie nu o dobândești atunci când nu ești doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut.”– Confucius

Să vrei să trăiești! Să vrei să treci peste toate greutățile avute. Să vrei să te salvezi, ca și cum ai fi în largul unei mări, te-ar cuprinde un cârcel la picior, ai simți că nu mai poți înota… Realizezi că ești departe de mal și totuși vrei să te salvezi. Realizezi că nu ai colac de salvare. Dar știi că îți poți întoarce trupul, să poți pluti sperând să-ți treacă cârcelul. Plutești și îți mai amintești că viața îți este dăruită de Dumnezeu și că trebuie să încerci s-o trăiești până la capăt, să te salvezi. O fi acesta capătul? – te întrebi fugitiv. Dar ești obligat să nu disperi, să speri, să ai voința de a lupta pentru darul pe care l-ai primit. O scânteie de lumină! Idee! Ideea de voință, ea te orientează, ai un scop, conștientizezi că trebuie să faci un efort pentru realizarea lui.
Voința, această „putere a sufletului prin care se voiește”, așa cum este definită de către DEX, este una dintre cele mai mari daruri pe care le avem, fără de care nu am fi ceea ce suntem. Voința este legată de putere, crește și descrește o dată cu ea. De aceea, cât suntem tineri, în putere, acționăm sub impulsul voinței. Mai târziu… e poate cam târziu, dar nu întru totul târziu. (mai mult…)

Valerian Chiriac – versuri


                                                                         Coala de papirus

Privesc în față oceanul larg în zare…
Rotundul mă îmbie la ceas la deșteptare
Cuprind în brațe sărutul apei de izvor
Și simt natura: învăț, respir și scriu…
Pe coala de papirus:

Valerian Chiriac

(mai mult…)

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Gramaprintr-o crapatura ingusta
dintr-un acoperis
privesc cerul
care privit asa
se lasa patruns
si fara rusine
isi expune privirilor
si simturilor mele
misterul.
doar privit

in acest fel
cerul imi marturiseste
tragedia lui infinita
„sunt hamal
imbracat de gala (mai mult…)

Enigma vieții – parte din seria infinită a enigmelor Universului

Obișnuința și nepăsarea fac ca oamenii să considere că-i firesc să existe ei și tot ce-i în jurul lor (soarele, stelele, luna, ziua și noaptea, pământul și anotimpurile, aerul și apa, plantele și animalele), chiar și atunci când, parte fiind din infinita armonie universală, acționează împotriva Firii. Preocupați până la obsesie de componenta materială a vieții (unii să supraviețuiască, alții să adune averi pe care le mănâncă moliile și le fură hoții), câți dintre ei își fac timpul necesar să privească cu atenție în jur și apoi să mediteze cu multă uimire la perfecțiunea pretutindeni prezentă în macrounivers și microunivers, în lumea vie și nevie?!
De pildă, nu doar Pământul, ci întreg sistemul solar din care el face parte (Soarele este o stea de mărime medie), reprezintă un insignifiant fragment din copleșitoarea imensitate a Universului, care se presupune că ar avea peste 100 de miliarde de galaxii. Prin galaxie trebuie să concepem un uriaș ansamblu de stele, gaze și alte materiale cosmice, ce se rotesc neîncetat în jurul unui nucleu central. Galaxia din care face parte sistemul nostru solar se numește Calea Lactee. Având în vedere că ea numără peste 100 de miliarde de stele (unii savanți merg până la mii de miliarde!) și că diametrul ei este de 100.000 ani lumină, adică de circa un miliard de miliarde de kilometri, nu-i de mirare că galaxiile sunt văzute de astronomi ca niște universuri insulare. (mai mult…)

Titi Nechita – Urare de an nou

Să vă fie anul plin
Și fără gust de pelin!
S-aveți multă sănătate,
Mesele îmbelșugate,
În inimi doar bucurie,
Sufletul în pace fie!
Să fiți buni, mărinimoși,
Iar la fapte inimoși!
Să uitați de răutate
Și mai buni să fiți în toate!
Viața fie în lumină
Precum ziua cea senină
Și să-mbătrâniți frumos,
Lumii să fiți de folos!
Să fiți sănătoși cu toții,
Să vă creșteți mari nepoții!
Să ajungă precum brazii
Ce îmbracă astăzi Anzii!
Fiți ca frunza de castani,
Cu aripi de năzdrăvani,
La anul și la mulți ani!
Să vă fie anul plin
Și fără gust de pelin! (mai mult…)

Omagii pentru Gheorghe Neagu și pentru ”Oglinda literară”

Ne mor cuvintele fără de arginți, viața noastră literară e muncită în gând
Fără să mai fie tipărită. Suntem ca stafiile, nu prea mai avem reviste.
În vremuri bune, firești adică, mă uitam în ”Oglinda literară” din
Focșani, revista lui Gheorghe Neagu, admirând până și scrierile
Unora care nu-mi plăceau de la mama natură. Acum ”Oglinda literară”
Nu mai e, i-au strâns unii funia în jurul argintului de pe dosul care
Menținea chipurile noastre în lumină. Și nu doar ”Oglinda…” nu mai e,
Văd țăndări peste tot. Cineva a dat cu măciuna în cuvinte. În sec. XXII
Cuvintele oricum nu vor muri. Nici acest titlu fabulos de simplu: (mai mult…)

Mihai Dascălu – Mrejele dorului

Mrejele grele
Ale dorului nestins,
S-au aplecat deasupra mea
Si m-au incins.

Zilele mele,
Traite molcom, s-au involburat.
O dragoste, ratacita-in ghinion,
Foc a luat. (mai mult…)

Mugurel Pușcaș – poeme de An Nou

 

peisaj din Roman - Mihai Olteanu

ORAŞUL, IARNA

Oraşul doarme-ncremenit în ceaţă,
Se-aud tălăngi curgând pe căi de munţi,
Timid, îmi ninge iarna peste faţă
Cu moşi – Gerilă aspri şi cărunţi.

Mă simt copil stingher la poarta vremii,
Lin, Anul Nou coboară în odaie,
Chipul bunicii stând mereu de veghe,
Îmi odihneşte sufletul – scânteie. (mai mult…)

Vavila Popovici – Despre ELEGANȚĂGeorge Petrovai – Balada demonocrațieiAlexandru Spătaru – versuriScriitorul și publicistul ardelean Octavian C. TăslăuanuTit Tihon – Din „Şocuri didactice” – volumul IIPoetical Bridges – Poduri lirice, editor şi traducător Valentina Teclici; edited and translated by Valentina TecliciDimitrie Grama – dialoguri“Atât de imperfectă că doare” – Oana Mihaela PopInvitaţie la lectura volumului: Poetical Bridges – Poduri lirice, editor şi traducător Valentina TecliciConstantin Enianu – Ani şi artăDimitrie Grama – dialoguriTiti Nechita – De ziua nemuririi taleEminescu şi… Basarabia cedatăColinda la aniversarea lui Mihai Eminescu167 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI NOSTRU NAȚIONALFarmecul poeziei eminescieneLia Ruse – Mărite DomnCenaclul ,,Mihai Eminescu” din Montreal, Canada,Titi Nechita – IarnaTiberiu Tudor – CiuturaȘtefan Dumitrescu – Ne iubeam atât de multTit Tihon – Ultima civilizațieElisabeta Iosif – Magie, metaforă și mister în ,,Mătase și cafea rece elvețiană” autor Veronica BalajVavila Popovici – TupeulPictori romașcani – Mihai Olteanu“Domnul de Rouă” – o nouă revistă în cultura naţională românăConstantin Mănuță – Geometrie și armonie în sonetele lui Mihai MerticaruGabriel Stănciulescu – versuriFernando Sabido Sánchez, Poemas – PoemePreotul profesor Constantin Nazarie, șef al Serviciului religios al Armatei Române în Războiul pentru Întregirea RomânieiAlexandru Spătaru – versuriRecenzie: ,,Dincolo de luntrea visului” autor Irina Lucia MihalcaSecretul Succesului: Dorința Binelui și VoințaValerian Chiriac – versuriDimitrie Grama – dialoguriEnigma vieții – parte din seria infinită a enigmelor UniversuluiTiti Nechita – Urare de an nouOmagii pentru Gheorghe Neagu și pentru ”Oglinda literară”Mihai Dascălu – Mrejele doruluiMugurel Pușcaș – poeme de An Nou

Vavila Popovici – Despre ELEGANȚĂ

Eleganța este o pace interioară strălucitoare.” – C. JoyBell C.

Eleganța este un cuvânt dificil de definit, deoarece poate fi ușor confundat cu stilul, moda sau luxul. În realitate reprezintă
un set de calități, un STIL DE VIAȚĂ.
Trăsăturile caracteristice eleganței sunt: gust, grație, rafinament, frumusețe, naturalețe. Eleganța nu vine numai din exterior, ci, de asemenea, este un sentiment interior care ne face încrezători în noi, liberi în contact cu ceilalți, cărora le acordăm stimă și încredere.
Scriitorul francez Honoré Balzac spunea că „Eleganța nu constă așa mult în îmbrăcăminte, ci în modul de a o purta”. Ca atare, Eleganța este mai degrabă o problemă de personalitate, dar și de ceea ce porți pe tine și cu tine, este modul în care te miști, modul în care vorbești, cuvintele care le folosești, lectura pe care o preferi.
Nu de puține ori Eleganța poate fi văzută ca simplitatea unui suflet în fața căruia te simți cucerit, dezarmat, ne mai luând în seamă celelalte amănunte exterioare. Ești cucerit de sobrietatea, discreția, șarmul persoanei, ceea ce întărește convingerea ca Eleganța nu este definită numai de ceea ce porți. Sigur că există câteva reguli ce pot fi învățate, mai ales câteva aspecte ce țin de imaginea exterioară și care te pot ajuta să face primii pași pe „autostrada eleganței”. Printre ele: evitarea exceselor, toaleta riguroasă și grija pentru îmbrăcăminte, atenția la alegerea accesoriilor, genților, pantofilor și parfumurilor. În cazul femeilor, dacă parfumul este folosit ziua, el trebuie să fie ușor, cu iz de prospețime, iar dacă este folosit seara, să fie puternic, după personalitatea și mirosul selectiv al fiecăreia. Accesoriile completează înfățișarea, făcând persoana mai atractivă, oferind un farmec aparte ținutei, reușind să scoată din Read the rest of this entry »

George Petrovai – Balada demonocrației

Democrația, cum vedem,
fiind mijlocul răspândit
prin care statul șapte piei
ia de pe bietul oropsit,

ca să-l condamne pe bogat
la sufocare-n rătăcire,
iluzie-i și amăgire
pentru-nțeleptul cumpătat…

Conduși de demonul strânsurii,
atâția luptă ani și ani
să iasă-n față zor-nevoie
cu sacii lor de gologani. Read the rest of this entry »

Alexandru Spătaru – versuri

Contemporan cu moartea

Moartea oricărui om este
mai mult treaba supravieţuitorilor
decât a lui.
Thomas MANN
Avem tentaţia să simplificăm.
Este un episod din fiecare viaţă,
cel mai banal, mai sigur,
mai de necontestat,
pe cât e de complex, pe-atât de simplu. Read the rest of this entry »

Scriitorul și publicistul ardelean Octavian C. Tăslăuanu


Combatant în Divizia 7 Infanterie ,,Roman”,  în Războiul pentru Întregirea României

Octavian Codru Tăslăuanu, născut la 1 februarie 1876 în localitatea Bilbor, județul Harghita, a fost un scriitor, publicist și om politic român. Între anii 1884-1889 urmează cursurile şcolii primare din Sânmiclăuş. În 1889 urmează cursurile liceului românesc din Năsăud, pentru ca în anul 1890 să treacă la liceul din Braşov. Între 1898-1902 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti.
Alături de alți patrioți și intelectuali ardeleni s-a implicat activ în manifestaţiile de susţinere a memorandiştilor, care erau judecaţi de autorităţile ungare.
În anul 1897 fost încorporat în armata austro-ungară, făcând stagiul militar în Regimentul 87 din Triest, obţinând gradul de sublocotenent în rezervă. Read the rest of this entry »

Tit Tihon – Din „Şocuri didactice” – volumul II

Accidentul
─ Salut… ce faci măi Ţâcă?! Nu te-am văzut de la examenul de grad! Ce cauţi acum prin Bucureşti? Te văd destul de îndurerat!
─ Salut! Ai dreptate, nu ne-am mai văzut de mulţi ani. Am avut un mare necaz cu un copil, care a murit în toaleta şcolii. A fost un scandal mare la şcoală şi cercetările au cerut o investigaţie a medicinii legale din Bucureşti.
─ …
─ Aşa că copilaşul meu drag a fost adus la Bucureşti pentru cercetări. Astăzi am venit să iau certificatul de deces de la Medicina Legală. Sunt tare obosit, necăjit şi de durere nici nu ştiu pe unde merg.
─ Să nu-mi spui… mai mult. E o tragedie… îmi pare rău! Îmi pare rău!
Ţâcă era trist şi lacrimile începuseră să i se prelingă pe obraji. Am încercat să-l compătimesc, să-l liniştesc sufleteşte şi să-i fiu aproape. Să intrăm la cafeneaua asta şi un ceai fierbinte îţi va face bine.
─ Dar ce este un accident? Am încercat să sparg tăcerea care se aşternuse.
Tâcă ţinea cana fierbinte între palme şi o răsucea când la dreapta, când la stânga. Oare a fost doar o întâmplare nefericită care adusese suferinţă familiei prietenului? Gândisem cândva că un accident aduce suferinţă nu numai unui pământean, dar şi unui grup Read the rest of this entry »

Poetical Bridges – Poduri lirice, editor şi traducător Valentina Teclici; edited and translated by Valentina Teclici

Coperta-Poetical-Bridges-Final.page1_

Cuvânt înainte

Ideea acestei cărţi care adună în paginile ei poeţi din două culturi, a răsărit dintr-o convorbire avută pe skype cu una dintre prietenele mele scriitoare din România la începutul acestui an. Discutând despre poezie, noi apariţii şi evenimente literare, am întrebat-o dacă ştie măcar un nume de poet din Noua Zeelandă. Prietena mea s-a gândit puţin, a zâmbit încurcată şi a răspuns „Pe nimeni în afară de tine”. Am repetat experimentul cu alţi patru sau cinci prieteni scriitori din România şi toţi au ridicat din umeri. Apoi, cu colegii mei de la grupul Poeţi în viaţă din Hawke’sBay, grup căruia îi aparţin de trei ani. Când am pus întrebarea, dacă pot să spună numele unui poet român, mulţi din ei au indicat cu degetul arătător către mine. Read the rest of this entry »

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Grama…ce vad oare
cand stau cu ochii
larg deschisi
in soare?
lumina vad?
ingeri inaripati?
sau vad
umbre cenusii
vad umbre colorate?
unele din ele, lente

altele rapide, in goana!
…vad umbre care cad
si umbre care se ridica.

… ce vad oare
cu ochii larg deschisi?
vad o padure?
un lac?
o vulpe verde?
un curcubeu
in patratele?
din toate astea
nimic nu vad! Read the rest of this entry »

“Atât de imperfectă că doare” – Oana Mihaela Pop

Oana Pop

Iubesc cărțile. Caut energia celui care a scris-o și picătura de sacru. Între file stă ascuns un suflet. Părăsești lumea ta, te strecori în intimitatea celui care a scris, întârzii pentru un timp acolo, încerci să fii altcineva. E ca și cum o persoană necunoscută ți-ar fi lăsat în grijă un copil pentru un timp.
Zilele trecute am primit de la Oana Mihaela Pop, cunoscută destul de vag în mediul virtual, pe Cenaclul qPOEM, o carte de poezie ce poartă numele” Vinerea cireșelor amare”, apărută la Editura “Școala Ardeleană”, Cluj Napoca 2016. Cartea a obținut premiul literar “Petru Poantă” la Festivalul Național Literar “Vox Napocensis” ediția a XV-a și face parte din colecția cu același nume, coordonată de poetul clujean Victor Constantin Mărunțoiu. Aflată la cel de-al doilea volum (debutează în 2015 cu “Jumătate eu, jumătate demon”, Editura Macedoneanul- Craiova, 2015), Oana este deținătoarea mai multor premii la concursuri naționale de poezie. Read the rest of this entry »

Invitaţie la lectura volumului: Poetical Bridges – Poduri lirice, editor şi traducător Valentina Teclici

Coperta-Poetical-Bridges-Final.page1_

Mă simt privilegiată, fiind prima persoană care a văzut şi a strâns la piept volumul intitulat Poetical Bridges – Poduri lirice, ediţie bilingvă (engleză-română), a antologiei de poezie română-neozeelandeză.

Cartea a apărut la sfârşitul anului 2016, publicată de Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă şi tipărită la PIM, Iaşi, România. Un proiect cultural realizat prin contribuţia a 24 de poeţi din două ţări, România şi Noua Zeelandă, aflate la antipozi, la mii de kilometri distanţă, cu istorii, culturi şi civilizaţii extrem de diferite. Acest lucru a fost posibil prin iniţiativa poetei Valentina Teclici, care, în anul 2002 a ales să trăiască în Aotearoa, „Ţara Norului Lung şi Alb”. În cadrul acestei „construcţii” lirice, Valentina Teclici îşi asumă resposabilităţile de antologator, editor şi traducător. Read the rest of this entry »

Constantin Enianu – Ani şi artă

1517

În anul 1517 la creştini ( la islamişti 895, iar la azteci, a 12-a casă), religia şi puterea guvernau arta şi cultura, în Europa şi în lume. După unii istorici şi critici de artă, chipurile divinităţii diferă, însă voinţa creatorului artistic se arată a fi constantă. Aşadar, ne propunem aici să explorăm legătura dintre artist şi divinitate la câteva culturi, esenţiale din perspectiva noastră, de pe mapamond.
De ce am fixat „startul“ la anul 1517 ? Pentru că e anul în care Luther a protestat împotriva corupţiei Bisericii Catolice, declanşând scânteia Reformei şi schimbând soarta Europei. Apoi, e anul de apogeu a Renaşterii, în care aventurierii europeni cuceresc globul. Dar aceasta e istoria din optică europeană. Există însă şi alte moduri de a privi lucrurile.

● Să începem din Europa, cu un om al Renaşterii, Baldassare Castiglione, care vine cu o idee clară despre puterea seculară. Un altul, Leonardo da Vinci, considerat cel mai mare artist al lumii, se eliberează de dominaţia Papei Leon al X-lea. Leonardo da Vinci, Michelangelo şi Rafael formează Sfânta Treime a Renaşterii. Arta lor intră în conflict direct cu ideile Reformei, după puternicul limbaj Read the rest of this entry »

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Gramate aduc acum
unii pe care nu-i cunosc
te aduc
si te parasesc aici
langa mine.
imi spui:
mi-au fost odata parinti
acum nu mai stiu ce sunt
au plecat fara sa-mi spuna.

bine, inteleg,
dar rana asta din piept
de unde si
decand o ai?

o am demult
e prima mea amintire!
nu s-a vindecat
si nimeni nu mi-a ingrijit-o Read the rest of this entry »

Titi Nechita – De ziua nemuririi tale

Întind o mână către tine…
Luceafăr drag al nopții mele!
Te chem, dar mi te frângi în mine
Ca o fantasmă între stele.

Trecut-au ani și vor mai trece
Cât pe pământ va ține firea,
Iar tu din cer, la fel de rece
Mă vei chema, doar cu privirea.

Eu voi căta să-mi stâmpăr tremur
Ce mă îngheață în suspinuri
Deși aud parcă un murmur
Și inima se zbate-n chinuri. Read the rest of this entry »

Eminescu şi… Basarabia cedată

Ne amintim mereu de Eminescu, poetul nostru naţional; îndeosebi în zilele de 15 ianuarie şi 15 iunie ale fiecărui an. De fapt, mai mult de poezia lui, deşi şi publicistica eminesciană este monumentală.
Nicolae Iorga scria, în 1934, despre cât de mult stăpânea Mihai Eminescu istoria şi cât de profund cunoştea dedesubturile sociale şi politice ale timpului:
„Eminescu stăpînea cu desăvîrşire cunoştinţa trecutului românesc şi era perfect iniţiat în istoria universală; nimeni din generaţia lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înţeles al istoriei, la nimeni el nu s-a prefăcut ca la dânsul într-un element permanent şi determinant al întregii lui judecăţi. E uimit cineva astăzi, după adăugarea unui imens materiaal de informaţie şi atîtor sforţări ale criticii, cînd constată cît ştia, cît înţelegea acest om, şi gînditorul politic trebuie să admire ce mare era puterea lui de a întegra faptele mărunte şi trecătoare ale vieţii publice contemporane în maiestuoasa curgere a dezvoltărilor istorice. Nu e de mirare că un asemenea limbagiu care ar fi onorat orice ţară de veche cultură n-a fost priceput de contemporani cu o pregătire aşa de slabă, a căror minte nu se putea ridica la recunoaşterea aceloraşi adevăruri eterne”.
Această relatare a lui N. Iorga constituie motto-ul lucrării: Mihai Eminescu. Publicistică. Referiri istorice şi istoriografice. Textul este reprodus după Eminescu: Sens, timp şi devenire istorică. Iaşi. Universitatea „Al.Cuza”, 1988, volum îngrijit de Gh.Buzatu, Ştefan Lemny şi I.Saizu. – Chişinău, Cartea moldovenească, 1990. Read the rest of this entry »

Colinda la aniversarea lui Mihai Eminescu

 O, lerui ler

Zăpezi curate

Coboară din cer

Poetu-n cetate

O, lerui ler

Steaua răsare

Vine şi Domnul

La aniversare Read the rest of this entry »

167 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI NOSTRU NAȚIONAL

Eminescu_-_Luceafarul

„Suntem români, vrem să rămânem români și cerem egală îndreptățire a națiunii noastre.” – M. Eminescu

15 ianuarie este ziua de naștere a marelui poet care a bucurat nația noastră cu doar 39 ani de viață, dar cu o imensă activitate literară. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902.
A fost poet, prozator și jurnalist, cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil și muzică”. Ion Luca Caragiale spunea că „avea un temperament de o excesivă inegalitate, oscilând între atitudini introvertite și extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând și când aspru; mulțumindu-se uneori cu mai nimica și nemulțumit alteori de toate… Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!” Titu Maiorescu i-a promovat imaginea unui „visător cu o extraordinară inteligență, ajutată de o foarte bună memorie”. Constantin Noica îl considera etalonul poeziei românești spunând că „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem crește dincolo de măsura noastră. Și măsura noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometați.”
Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani și a decedat la 15 iunie 1889 la București. A fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, coborând (pe linie paternă) din Transilvania, de unde familia a emigrat în Bucovina, din cauza exploatării iobăgești și a persecuțiilor religioase. Read the rest of this entry »

Farmecul poeziei eminesciene

(167 de ani de la naștere)
Eminescologii din toate timpurile, împotriva rivalității lor, au ajuns la concluzia că există un miraj al eminescianismului, un fel de „ armonie eminesciană” unică, din care iradiază veșnica modernitate a lui. „Ni se pare că oricare ar fi fost temeiurile influenței lui Eminescu, găsim de la început, până azi, un motiv neschimbat, care e armonia eminesciană. Propriu zis, acestă armonie e socotită ca un miracol cultural, e în orice caz unică în spiritualitatea românească, și sub vraja ei stăm cu toții de o jumătate de veac” (Camil Petrescu). Eu continui să cred că și astăzi…
Caracostea atrăgea atenția că factorul muzical este „ elementul primordial” al stilului eminescian. G. Munteanu consideră că edificiul operei eminesciene e structurat pe paradigma a trei „invariante”: sensibilitatea, reflexibilitatea și fantezia, alcătuind cunoașterea hyperionică. Când Maiorescu definea geniul poetic eminescian, „ care pentru noi este și va rămânea cea mai înaltă încorporare a inteligenței române”, el fixa un adevăr etern, o judecată de valoare definitivă despre Eminescu. De la „unde voi găsi cuvântul ce exprimă adevărul” până la „ a turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă”, Eminescu a parcurs un enorm drum de înțelegere a limbii. Descoperirea logosului eminescian a însemnat pentru el cheia boltei cu care a operat în poezie. El și-a clădit un fundament pe timpul și spațiul național, miturile lui sunt luate din din spațiul unde a trăit, mitul pădurii ( al codrului), motivul mării, motivul „domei”, dragostea ca idee mito-poetică centală, motivul melancoliei, motivul visului etc. Read the rest of this entry »

Lia Ruse – Mărite Domn

Iarăşi şi iar mă întorc cu faţa spre lună…
Apoi, nedumerită, descânt stele!
Gândind la poezia cea mai bună
Stau de vorbă cu Mihai în visele mele…

Trimite-ţi harul de geniu-ntr-al nostru timp,
Te rog, Crai Nou, aleargă peste vremuri
Armonizând cuvântu-n orice anotimp
Şi poezia în atâtea feluri. Read the rest of this entry »

Cenaclul ,,Mihai Eminescu” din Montreal, Canada,

,,DE MIC COPIL PĂDURI CUTREiERAM”

De Melania Rusu Caragioiu
Trăit-a pe acest pământ
Un lujer mic de floare
Fugea cu buclele în vânt
Și surâdea în soare,

Statuia poetului Mihai Eminescu din Montreal, Canada

Read the rest of this entry »

Titi Nechita – Iarna

De sub noaptea rece, hâdă
S-a stârnit ca o vâltoare,
Ca un joc de paparudă
Iarna plină de ninsoare.

Și-a pornit așa prin lume,
Peste câmpuri, peste case,
Făr’ a ști unde anume
Pletele dalbe să-și lase! Read the rest of this entry »

Tiberiu Tudor – Ciutura

Prin fumul amintirii trece-mi
Acel ţinut de vulpi polare,
Iubeai şi străluceai asemeni
Zăpezii proaspete în soare.

Tiberiu Tudor

Read the rest of this entry »

Ștefan Dumitrescu – Ne iubeam atât de mult

 Ne iubeam atât de mult

încât ne uitam, iubito, unul

în ochii celuilalt

de mii de ani

timpul se subțiase,

beat,

decolorat

înțepenind

maiestuos și înalt Read the rest of this entry »

Tit Tihon – Ultima civilizație

Viitorul este suma paşilor pe care-i faceţi, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs.” Henry Coandă

Cuvânt de început

După ce „destinul” mi-a donat o parte din cunoştinţele de matematică, astronomie, psihologie şi chiar de astrologie, am fost descălecat ca profesor pe Terra, pe tărâmul lui Zal Mox (Zalmoxe), ridicat la ceruri ca zeu pământean de Babele şi Sfinxul din Munţii Bucegi, nu departe de nisipul creştinat de lacrimile şi rugăciunile sfântului Andrei.
După o viaţă la catedră, am fost răstignit, dar am înviat, reîncarnat în Constelaţia Berbecului, pentru o viaţă nouă, undeva în materia întunecată. Mulţumesc lui Dumnezeu, dar în mod deosebit zeului Enki, care poruncă mi-au dat, să înţeleg pământenii de pe a treia planetă de la soare, cărora le închin rugăciunile, seară de seară.
Constelaţia Berbecului, m-a pogorât în balanţa tainei ascendentului, să cântăresc pe talerele vieţii cele zece porunci creştine, care mi-au fost lăsate moştenire până la judecata de apoi. În înaltul luminiş al existenţei, steaua vieţii fiecăruia dintre noi, tremură prinsă pe o pânză de păianjen, unde ştiinţa zilelor noastre se ascunde într-o gaură de vierme. Read the rest of this entry »

Elisabeta Iosif – Magie, metaforă și mister în ,,Mătase și cafea rece elvețiană” autor Veronica Balaj

Cartea, depozit de valori și cunoaștere, are în sine diferite ipostaze ale destinului uman. Așa mi s-a dezvăluit volumul Veronicăi Balaj ”Mătase și cafea rece elvețiană”, care excelează prin cei trei m, care anulează timpul: magie, metaforă, mister. Văzute din acest unghi, cele opt proze scurte se sprijină pe câteva puncte de pornire, pentru a se putea duce destinul la îndeplinire, construind revelația chiar și dincolo de mister. El, misterul, învăluie sau plutește în aer: ”atmosfera străzilor primește în mod misterios o anume frenezie de la oameni. Sunt femeia la miez de zi. Sunt femeia care gustă un sâmbure străin, cu miez necunoscut” (pag. 10). Sau așa cum apare sub formă magică pentru Clara, personajul din povestirea ”Nuntă la graniță”: ”Logodnă în toată frenezia. Momentul când primi inelul a fost magic…O chema prelung iubirea. (pag.111). Un întreg ritual construiește autoarea pentru a ilustra metaforic, până la personificare, tangoul, acel dans care ”poate fi un fel de a respira…mai presus decât valul unei iubiri…Dansul e un ritual. O artă..frânge în mișcări voluptoase orice tristețe” (pag. 25), așa încât: ”irezistibil, triumfător, tandru, expresiv, complicitar e dansul acesta” (pag. 21). Întocmai Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Tupeul

VavilaNorthCarolina

…În jurul nostru / se fac și se desfac scenarii / tot mai triste pentru noi. / E haos, nu se mai știe / din ce parte vin atacurile, / cine lovește, / cine pe cine susține, / cine pe cine controlează, / ce este curat, / ce este murdar… / Împovărate ne sunt gândurile, / sfâșiate ne sunt sufletele! / Se năruiesc destine, / strigăm în zadar, / nimeni nu aude. / Prea multe semințe ale Domnului / au căzut între spini! / Cum ne mai suportă / pământul, cerul?” Din volumul de versuri „Suspine strigate”, ed. 2005

„…Făcut bine! Dat frânele guvernului în mâinile parveniților, meniți din concepțiune a fi slugi și educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preț!” scrie prozatorul român Nicolae Filimon (1819-1865) în cartea sa „Ciocoii vechi și noi”, cu subtitlul sugestiv „Ce naște din pisică șoareci mănâncă”.
Ei nu-i chiar așa, nu-i fix așa, e chiar pe lângă! Fiindcă suntem în alte vremi. Nu-i așa?
Îmi amintesc cum imediat după Revoluție am vorbit la telefon cu un scriitor. El era în capitală, eu în provincie. Și entuziasmată i-am spus că am scăpat de teroare, de dictatură, hoție, prefăcătorie etc. Omul, mai în vârstă, scăpat de anii naivității, mi-a răspuns: „Nu cred că este așa de bine! Nu te entuziasma, vor veni alții mai flămânzi de putere și de bani și tot alții îi vor înlocui, din ce în ce mai flămânzi oamenii vor fi, unii de mâncare, alții de parale …” I-am reproșat că-i plac snoavele… Și discuția noastră s-a încheiat cu sfatul lui de a mă gândi bine… Mi-au rămas aceste cuvinte în minte mult timp, ca un refren… Read the rest of this entry »

Pictori romașcani – Mihai Olteanu

Mihai Olteanu

Pagina 1 din 15812345...102030...Ultima »