Nicolae Vălăreanu Sârbu – poeme

Trecător mirat

În oraşul plumburiu
pe străzi,
un trandafir purta o femeie în braţe.
De atunci toţi orăşenii
sădesc trandafiri.

Oraşul a intat în frumos
din dragoste,
zilele şi ele se destăinuie
în pieţele publice.

În această casă locuiesc
iluziile
şi timpul s-a oprit o clipă, (mai mult…)

Alexandru Spătaru – Florile salvatoare

N-a fost străbătută istoria
numai de cuceritorii de profesie.
Ne-au salvat florile.

Doar pe drumurile din flori
au fost aşteptate cuvintele
veşnice ale vieţii şi adevărului,
ce au statornicit cu rânduiala
supremă a Cuvântului
aşezarea seminţiilor pe Pământ. (mai mult…)

Elena Cristina Toader: Versuri

Cristina Toader

 
La moartea stelei,
Se stinge un Univers –
Poet plânge-n vers .
*
Alunecă-ncet ,
Lacrimile de cristal –
Îngheț pe frunze.
*
Tăceri nocturne –
Pe sub frunze, plutesc, lin,
Doar licuricii. (mai mult…)

Alexandru Nemoianu: ,,Biblioteca din Alexandria”

AlexandruNemoianuEC

În veacul al III-lea i.d.Chr. în Alexandria din Egipt a fost întemeiată o bibliotecă care avea să devină vestită.
Biblioteca din Alexandria adunase toate scrierile importante ale vremii şi ea însemna în fapt centrul viu al civilizaţiei omenești din acea parte a lumii. Aşa ar trebui înţeleasă semnificaţia tuturor “bibliotecilor”: centre vii ale civilizaţiei şi simboluri ale căutării omeneşti întru Adevăr.
Sub dinastia Ptolemeilor şi până în veacul al VII-lea d.Chr. acea bibliotecă avea să devină cea mai vestită din lumea mediteraneană. Ea a înflorit până în anul 642 d.Chr. când, califul Omar, a hotărât incendierea şi distrugerea ei. Motivaţia lui a fost că acea bibliotecă cuprindea informaţii contrare Coran-ului. Probabil că acea incendiere a fost cea mai mare crimă împotriva culturii din lume.
Dar acea incendiere are şi o valoare de avertisment. Fără vigilenţa şi fără voinţă de a supravieţui asemenea crime contra culturii pot fi repetate. (mai mult…)

Ion Gănguț – Petrarca sau aventura labirintică a eului


Motto: Non riesco a saziarmi dei libri… (Petrarca)

Există în istoria culturii mari spirite în stare să influenţeze un secol sau o întreagă epocă, personalităţi proeminente care deschid căi neumblate şi care-şi pun amprenta pe mişcarea de idei dintr- un spaţiu foarte vast. Este cazul lui Francesco Petrarca, al lui Erasmus din Rotterdam sau Voltaire.
1.Petrarca sau întruparea lui Ianus. Luându- i în consideraţie opera în integralitatea ei, scrisă în latină sau în toscana volgare, dar şi un modus vivendi surprinzător, care ieşea din tiparele epocii, Francesco Petrarca (1304-1374) ni se arată astăzi precum un Ianus Bifrons cu o faţă îndreptată înapoi, spre Evul Mediu, închistat în regulile sale dogmatice, iar cu cealaltă privind spre zorii Umanismului şi ai Renaşterii şi chiar deschizându-le hotărât porţile. Ianus, cel ce salvase Roma în luptele cu sabinii, era zeul porţilor, al arcadelor, al ritualurilor de trecere, fiind numit Patulcius (cel ce deschide) şi Clusius (cel ce închide). Astfel, comparaţia dintre cei doi poate merge mai departe, Petrarca situâdu-se între pământ şi cer, între universul exterior şi cel interior, între Antichitate şi Renaştere, între (mai mult…)

Galina Martea: Spiritualitatea și materialismul – fenomene umane în dezechilibru

Obligația și necesitatea de a exista în lumea pământească se suprapune pe conţinuturi ce sunt mai mult sau mai puţin importante în viața omului. Parte din galaxia universilui, omul este înzestrat prin naştere de conţinuturi spirituale (de intensitate mare/mică), dar, în același timp, este dependent de conținutul materialismului, aspect ce îi oferă satisfacţie sufletească faţă de bunurile materiale. Lucruri destul de fireşti concepute ca unităţi de măsură în viaţa fiecărui om. Respectiv, fiecare om prin trăsăturile și caracteristicile sale atât pozitive, cât şi negative, completează și individualizează cultura propriei societăţi. În aşa mod, orice societate prin aspectele sale evidenţiază procesul de dezvoltare umană ce se remarcă prin nivelul de cultură și de viată, acesta fiind dependent de conţinutul materialismului şi al spiritualităţii. Deci, orice societate umană îşi are trăsăturile sale specifice, astfel demonstrând care este orientarea prioritara, adică: mai mult spre materialism sau mai mult către spiritualitate. Cu siguranță, în asemenea situații nu va exista un echilibru perfect între materialism și spiritualitate, deoarece natura fiecărui om este foarte diversă una de alta. Evident, posibil, ar fi corect ca majoritatea populaţiei de pe mapamond să fie adepta spiritualismului, deoarece factorul de bază al Universului este considerat spiritul (ce există independent de materie) şi nu materia care este considerată un simplu produs al spiritului, conform (mai mult…)

Vavila Popovici – Despre Șiretenie și Ipocrizie

Există în lume trei lucruri care nu merită nici o milă: ipocrizia, frauda și tirania.” – Frederick William Robertson

Se spune despre sunetele scoase de vulpi că ar fi un fel de lătrături, schelălăieli, țipete stridente folosite pentru găsirea partenerilor de împerechere, în interacțiunile cu rivalii, în comunicarea în interiorul grupului familial, iar animalele se recunosc între ele după voce. Cu atât mai stridente cu cât se aud noaptea. Cum o fi fost glasul vulpilor în noaptea ședinței CExN (Comitetul Executiv Național) de aproape șase-șapte ore de la sediul PSD? Aflăm, din declarațiile de la miezul nopții că a fost cu lacrimi și aplauze. Un preludiu desigur… A semănat oare cu ședințele partidului comunist care erau cu lătrături și cu aplauze, și cu timp pierdut?
Despre șiretenia vulpilor s-a vorbit mult în literatură. Să ne amintim de fabula lui Jean de La Fontaine „Vulpea si corbul”: „… Mă prind c-ați fi vreo Pasăre Măiastră! / Ci corbul, auzind-o, pe gânduri nu mai șade. / Deschide ciocul. Prada cade…” Năravuri, deprinderi ale animalelor sunt satirizate, dându-ne posibilitatea să ne vedem pe noi înșine, cu defectele noastre, ale oamenilor, să vedem cum acționează superiorii – viclenii, pentru a ne amăgii pe noi, cei mulți și creduli.
Șiretenia, ipocrizia tind să țină de normalitate în timpurile noastre, iar fabule, versuri, aforisme, ne revelează aceste vicii, ne reamintesc ce este cu adevărat ipocrizia dincolo de simpla definiție din dicționare: „…. duplicitate, falsitate, fățărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseísm, machiavelísm, tartuferíe, tartufísm…” Esențial este a arăta diferența dintre (mai mult…)

Alexandru Nemoianu: Neo Iconoclasmul

prof Alexandru Nemoianu

În ultima vreme au apărut numeroase luări de poziţie şi exprimări în spaţiul mediatic, foarte critice în privinţa practicii Bisericii de a cinsti, de a venera, icoanele şi încă mai vârtos, Sfintele relicve, moaşte. Aceste exprimări i-au numit, pe ceia care practică cinstirea pomenită, ”pupători de oase putrede”, pupători de cadavre” şi oricum, oameni foarte înapoiaţi. Desigur, unuia ca mine care evit exprimările violente şi sunt adept al rezolvării problemelor cu “duhul blândeţii”, aceste exprimări i-au părut excesive. Ulterior, analizând mai atent, am văzut că de fapt în acest fenomen, al contestării icoanelor şi cinstirii relicvelor, ne întâlnim cu un process recurent în istorie. Un process foarte vechi şi care continuă şi în zilele noastre. Este vorba de Iconoclasm. Istoric, în mod constant, aceste mișcari iconoclaste au fost promovate de elemente extremiste al căror principal “argument” era violența. Acest lucru a fost dovedit în chiar zilele noastre de către mișcarea Taliban, care a bătut cu tunurile ansambluri arhitectonice cu valoare cultural unică, sau de către “califatul arab”, mișcarea ISIS, care a distrus monumente de o frumusețe fără egal, la Palmyra. (mai mult…)

Tiberiu Tudor: Neriman

Tiberiu Tudor

Chiar dacă goana vieţii naşte
Doar praf şi scrum în urma ei,
Destinul tinereţii noastre
E pururi hărăzit de zei.

Sătui de-atîtea fapte vane,
Au hotărât c-am să mă-nchin
La colonadele romane
Albind în soarele marin. (mai mult…)

Părintele Protosinghelos Graţian Radu (Amintiri filtrate)

Arhim.Gratian_Radu_-_1992_-_octogenar_hp_1

Părintele Protosinghelos Graţian Radu a fost una dintre personalităţile pe care am avut privilegiul să le cunosc trăind la “Vatra”, sediul Episcopiei Române Ortodoxe din America.
L-am cunoscut în amurgul vieţii, când viețuia, la limita sihăstriei, într-o casă, decentă, de pe proprietatea “Vatra”. Am avut vreme să mă apropiu de el şi, în anume fel, să mă împrietenesc cu el.
Date despre viaţă lui “europeană” am aflat din un articol semnat de către Protoiereu Sorin Petcu (într-un Buletin al Vicariatului Parohiilor româneşti de sub jurisdicţia Patriarhiei din Constantinopol) reluat şi în “Jurnalul de Argeş” din 12 Noiembrie, 2014. Articolul mi-a fost semnalat de Doamna Mariana Gurza căreia îi mulţumesc şi pe această cale. (mai mult…)

Ioan Popoiu, un poet care scrie istorie

Ioan Popoiu

Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc a găzduit pe data de 28 septembrie 2017 o dublă lansare de carte, „Statele din sud-estul Europei (1804-1999)”, autor Ioan Popoiu, ediţia a doua revăzută şi adăugită, apărută în vara acestui an la Editura Pro Universitaria, şi antologia de poezie „Printre rânduri… printre gânduri… printre oameni”(Editura Singur, 2017), în care istoricul şi omul de cultură câmpulungean apare în calitate de caoautor. Volumul de istorie a fost prezentat de profesorul Gheorghe Rusu, iar cel de poezie de subsemnata.
La volumul colectiv al grupului de poeţi întâlniţi mai întâi la Radio Romantic şi apoi între coperţile unei cărţi, am adnotat câteva impresii, cu precădere despre textele care aparţin dlui Popoiu.
Ne-am obişnuit să vedem în Ioan Popoiu un riguros şi neobosit cercetător al istoriei, aplecat asupra trecutului, pe care îl disecă cu acribie şi îl explică pe înţelesul tuturor celor interesaţi. El abordează procesele istorice prin prisma cauzalităţii, depistând întotdeauna cauzele lor cu o precizie de cronograf, dar interpretând efectele mereu într-o manieră inedită şi surprinzătoare. (mai mult…)

Elena Cristina Toader – poesis

Cristina Toader

Nostalgii

Câte gânduri nerostite
Cheamă luna din mister ,
Se ascund în plină noapte
Pe întinsul efemer .

Câte doruri şi speranțe
Trec sfios pe cerul meu ,
Rătăcesc prin stele – albastre
Încă pentru visul tău . . .

Nostalgie

Quanti pensieri non detti
chiama la luna dal mistero ,
si nascondono in piena notte
sul disteso effimero . (mai mult…)

Alexandru Nemoianu – Doftorul din Mehadia

prof Alexandru Nemoianu

În toamna lui 1996, feciorul meu, Andrei, a fost admis ca student al Şcolii de Medicină a Universităţii Michigan din AnnArbor. Admiterea a fost făcută în baza notelor obţinute în cursul liceului, dar, în plus, el a trebuit să alcătuiască un scurt eseu despre motivele ce îl determinau să aleagă carieră medicală. Intre altele, el a spus acolo că l-au impresionat mult povestirile despre drumurile făcute noaptea, pe ploaie sau viscol, pentru a-şi vizită pacienţii din satele de munte, care îi alcătuiau circumscripţia, de către străbunicul lui patern, doctorul VIRGIL NEMOIANU din Mehadia, Caraş-Severin, Banat.
Familia Nemoianu îşi trage obârşia din satul Nemoiu du Vâlcea muntoasă. De acolo un grup de locuitori, clanul Marisescu, s-au aşezat în Caraş, în satul Petrila. Asta în cursul scurtei stăpâniri Imperiale asuptra Olteniei (1716-1739). În nouă aşezare au fost recunoscuţi ca Nemoianu. Familia s-a separate spre sfârşitul veacului XVIII în două ramuri. Una a devenit o familie de “popi” din tată (mai mult…)

Veronica Balaj: Poezii – Poemas

Veronica Balaj

Orfeu

Se făcea că Orfeu
coborâse de undeva
sau din lună
sau din viaţa de apoi
ne înşiruise pe toţi
cu ochii
spre-o cale necunoscută
şedeam cuminţi
aşteptând un semn (mai mult…)

Elena Cristina Toader – Haiku

Cristina Toader

Sub cer de april ,
Un trandafir apune –
Poem ațipit .

***

Femeia floare ,
Rumenită de soare –
Luna lui cuptor .

***

Clipa albastră –
Pe luna dalbă doarme ,
Seninul din ochi . (mai mult…)

Ioan Ţepordei: Un timp, un gând, o urmă

Tepordei

,,Cetăţi, oşti, popoare
ajuns-au nisip care în clepsidre,
măsoară speranţe ale zilei de mâine.”     Ioan Țepordei

O frunză
pe masa tăcerii –
Toamnă târzie.
*
Forfotă în piaţa
Din ilustrata veche
O lume… (mai mult…)

Alexandru Nemoianu: Un proiect de lege cinic și criminal

prof Alexandru Nemoianu

Deputatul Marcel Vela pune la cale poate cea mai mare nenorocire cu putinţă pentru Caraş-Severin şi Banatul de munte: eliminarea “ariilor protejate”. În primul rând trebuie să înţelegem bine ce sunt “ariile protejate”.

Ele sunt părţi din Caraş Severin a căror frumuseţe este unică, în România şi în lume: ape, păduri, păşuni alpine. Ele sunt bun al comunităţilor din Caraş Severin şi nu pot fi la voia unor deputaţi de ocazie sau corupţi la sânge cum pare a fi acest Vela. “Eliminarea” distrugerea lor adică, ar fi un act de genocide ecologic absolut fără precedent. Pur şi simplu eliminarea “ariilor protejate” ar da mâna liberă tăierii pădurilor, distrugerii apelor şi preschimbării Banatului montan în gunoi post industrial.

Toate încercările de împotrivire ale locuitorilor ar devein fără rost. Legea ar acoperi tâlhari de felul fostului primar Miclea (care a încercat să fure hotarul Bozoviciului în folosul lui Ion Ţiriac) sau a penalului fost primar din Prigor, Pavel Vernindeanu, care a căutat să distrugă răul Nera. (mai mult…)

Eleonora Schipor: Cu dragoste de pământ românesc

Bojescu

Ce titlu frumos! Am exclamat chiar în momentul în care am primit în dar cartea de față de la autorul ei, binecunoscutul om de cultură, activist și mereu îndrăgostit de frumoasele meleaguri bucovinene, domnul Ciprian Bojescu din Suceava.

Având și o copertă atrăgătoare, cu titlui în cele trei culori ale neamului românesc, am răsfoit-o fugitiv ca mai pe urmă să fac cunoștință îndeaproape cu noua apariție editorială.

Astfel cartea «Cu dragoste de pământ românesc» cuprinde exact o 100 de pagini, văzând lumina tiparului la editura «Armonii culturale», avându-l ca editor pe Gheorghe A. Stroia iar ca montaj de copertă pe George N. Stroia.

Pe înțelesul tuturor a făcut o prezentare scurtă, dar foarte binevenită a vieții și activității autorului domnul Gheorghe VICOL, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Acestea fiind spuse vom purcede la lectura destul de interesantă și atrăgătoare a celor expuse cu multă dragoste de neobositul domn Ciprian Bojescu. (mai mult…)

Titi Nechita – Așa-i traiul la români!

Așa-i de bună viața asta la români
De-ți vine câteodată să o dai la câni!
Și stau de mă întreb de multe ori:
Cât poți să-nduri și să fii tras pe sfori?!

Ca să-nțelegem, să-mi spuneți bunăoară
De ați perceput factura ,,super-clară”!
Aia ce-ți bagă mâna-n buzunar
Și-ți vine să te-ntorci la felinar! (mai mult…)

Dorel Schor – Scara succesului

  • Nu-i posibil să fie numai oameni corupţi. Trebuie şi corupători…
  • Când urci pe scara succesului sunt o mulţime care zgălţăie scara sub pretextul că o sprijină.
  • A scris mult ca să nu spună nimic.
  • Totul pare să se fi făcut şi totul rămâne de făcut.
  • În spatele oricărui cocoş puternic stă o găină înţeleaptă (Carmelia Leonte).
  • Nimic nu e mai scump decât ce primeşti gratis. De exemplu, un sifilis…
  • Orice învingător este parţial înfrânt.
  • Eu nu ştiu să înjur… Nici nu am carnet de şofer.
  • Grad de rudenie: O mamă de bătaie soră cu moartea. (mai mult…)

Cronici la cartea „Cugetari -2017”, autor Vavila Popovici

O mare compatrioată vizionară

Enunțurile aforistice și eseistica Vavilei Popovici planează calme, limpezi, sub semnul lui Cogito, ergo sum… Intuiția ubicuu – prezentă în Om ca mensură a tuturor lucrurilor, (definită) ca atare încă de eladici…
Complinitoare a operei unei Vieți exemplare, ca existență netrădată de te miri câte încercări ale orgoliilor psihanalitice (v. Augustin Buzura, după gnostici sau numerologi, în genere cele ale paradigmei paranormalului… Unul dobândit prin autocunoaștere Aristotelică, Platonică). Cugetări recte sentințe.
Marea compatrioată este paradoxal fiica (Sophia) Limbii Române care își asumă, ne-o divinatoriu, filosofic neo-liberal (v. Mihaela Miroiu ș.a.) – înnăscuta și divinatoarea Clarviziune.
Deloc sisifică, ci mai degrabă om cu vultur propriu, prometeic, înnăscută și asumându-și viața ca operă poliedrică, de mare calibru emoțional, Vavila Popovici aparține deja neoclasicismului românesc fără frontiere.
Cercetătorii literelor vor trebui să-i analizeze și interpreteze creația, spre a o face cunoscută așa cum i se cuvine… Bucuria de a o fi cunoscut nu va încetini vămile vârstelor noastre, atât de asemănătoare, gemelare.
Prodigioasa operă a Vavilei Popovici merită a fi predată noii generații pre și Universitare, iar unde D-sa va decide, o bibliotecă să-i poarte numele. (mai mult…)

Elena Cristina Toader – Haikuuri

Cristina Burluc

Cântă în noapte –
Inima de aramă ,
A stejarului .

***

Glasuri sublime
Sunt , cântecul de frunze ,
Din glasul toamnei . (mai mult…)

Alexandru Spătaru – versuri

La trecere

Se aude, se vede,
încă, din Septuagenaria.

Pe o mare de flori, densă în miresme,
mă mai pluteşte valul,
ce se îndreaptă spre un ţărm unde
m-aşteaptă cu dragoste
stejarul meu, ocrotitorul,
ca la fiecare trecere prin
schimbarea de veac. (mai mult…)

Sorin Grumuș: Epifanie Cozărescu, medic militar în Regimentul 5 Artilerie Grea

Epifanie Cozărescu

Epifanie Cozărescu, născut la data de 24 ianuarie 1914 în orașul Cernăuți, cetățean de onoare al orașului Roman, a fost o figură emblematică a vieţii medicale şi culturale romaşcane. Urmează Liceul românesc ,,Aron Pumnul” din Cernăuți și ulterior Facultatea de Medicină din Iași. La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial este mobilizat, iar după susținerea tezei de doctorat, la sfârșitul anului 1941, a fost înrolat la Școala Medico-Militară din București, unde urmează un curs de război cu durata de două luni.
După absolvirea acestui curs, este repartizat în scopul combaterii epidemiei de tifos exantematic în localitatea Cubei din sudul Basarabiei și la Săveni în județul Botoșani. În anul 1944 a fost mobilizat pe front ca sublocotenent medic militar în cadrul Regimentului 5 Artilerie Grea.
Memoriile sale de război, constituie o importantă sursă de documentare privind desfășurarea acțiunilor militare în Garnizoana Roman, în preajma zilei de 23 august 1944.
În lucrarea ,Paramedicalia” apărută în anul 2007, Epifanie Căzărescu consemnează : (mai mult…)

Vavila Popovici: Libertatea – Victorie a Spiritului

„Toți suntem robii legilor, ca să putem trăi liberi.” – Cicero

Libertatea este definită ca modul de a gândi și simți în conformitate cu propria construcție și funcționalitate interioară pe care o are toată lumea în orice sistem socio-uman. Mai este înțeleasă ca opinie deschisă, adică posibilitatea și dreptul de a-ți exprima public ceea ce simți și gândești.
Pentru filozoful britanic al epocii victoriene John Stuart Mill (1806-1873) libertatea este determinată de raporturile dintre individ și societate. Astfel, sfera libertății umane cuprinde libertatea lăuntrică, libertatea de exprimare, libertatea alegerii unui stil de viață, și libertatea de asociere liber consimțită. El afirmă că singura libertate demnă de acest nume este de a-ți urmări binele propriu, în felul tău propriu, atâta timp cât nu încerci pe alții să lipsești de binele lor, sau să-i împiedici să și-l dobândească.
În viziunea filozofului francez Jean Paul Sartre (1905-1980), reprezentant al existențialismului, „omul este condamnat să fie liber, el este responsabil de lume și de el însuși în calitate de maniera de a fi”. Astfel, omul are întotdeauna libertatea de a alege să facă un anumit lucru sau de a nu-l face, prin urmare el nu poate să învinovățească pe nimeni altcineva decât propria lui persoană de un eventual eșec/păcat. Această libertate – considerată absolută de către Sartre – pe care omul o are, nu este decât o simplă revendicare logică a consecințelor libertăților lui. Prin urmare, suntem ceea ce am ales să fim, „suntem singuri fără nici o scuză”. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

CEI DOI VIZIRI

Într-o zi, padişahul unei ţări de la Soare Răsare colţ cu Soare Apune îi chemă la el pe vizirul mâinii drepte şi pe vizirul mâinii stângi şi le spuse:
– Vreau să pun la încercare priceperea voastră în treburile de conducere, darul de a vă descurca pe teren şi inteligenţa naturală. Am să vă cer o chestie. Dacă rezultatul va fi pozitiv, vă menţin în slujbă, ba mai adaug şi un supliment la leafă, participare la telefon sau spor de ruşine, văd eu…Dacă însă daţi chix, atâta vă trebuie, vă scot la pensie şi o să trăiţi din alocaţia minimă pe economie…
– Încearcă-ne, prea luminate! spuseră cu câte o jumătate de gură cei doi viziri. Vom pune umărul împreună şi nu există să nu scoatem treaba la capăt.
– Tocmai aici e aici, râse în barbă, cu viclenie, padişahul. Tot chichirezul este că fiecare va lucra absolut separat. Veţi porni în misiune (mai mult…)

Dorel Schor – Cu bâta în gard

  • Are un umor absolut deosebit, de acea nu-i deloc observat…
  • Dumnezeu ne ţine în palmă, dar foarte des aplaudă.
  • Unul e coadă de topor, altul e coadă de lopată.
  • Celui care are i se mai dă.
  • Fără snobi, artele se usucă (Liviu Antonesei).
  • Statul te vrea prost, dar mersul te vrea deştept.
  • Uneori eclipsa se termină, dar întunericul rămâne.
  • Fiecare face ce vrea la el acasă, cu condiţia să stea la el acasă. (mai mult…)

Alexandru Nemoianu: Opinie

prof Alexandru Nemoianu

Păun Ion Otoman ( coordonator)
,,Almăjul de ieri, de azi și de mâine sau mult dorita Vale a Miracolelor”
Editura Academiei și Artpress, Timișoara, 2017
Sub acest titlu apare în 2017 acest masiv volum de 939 pagini. Pe foaia de titlu este trecut coordonator Academician Paun Ion Otiman, dar ediția este prefațată și îngrijită de către Prof. Dumitru Popovici cu sprijinul Asociației Culturale ”Țara Almăjului”. Mărturisesc că foaia de titlu este ușor confuză și neortodox organizată. În toate cărțile, citite până acuma, am văzut că pe coperta întâi sus e locul autorului cărți, iar “coordonatorul” își are poziția tradițională în pagina de gardă. Situarea coordonatorului pe locul autorului este până la urmă o uzurpare de rang, ca să zicem așa, generată de dorința trufașă a „uzurpatorului”.

Fără îndoială, orice carte are un rost. În privința atingerii scopului propus se pot exprima puncte de vedere. Iar în cele ce urmează, voi exprima un asemenea punct de vedere. (mai mult…)

Vasilica Grigoraş – Dr. Valeriu Lupu cu paşii destinului spre virtutea dăruirii

Valeriu Lupu

Printre intelectualii de notorietate şi certă valoare ai Vasluiului se numără la loc de cinste şi medicul pediatru dr. Valeriu Lupu.
Îmi aduc foarte bine aminte de perioada în care au fost mici copiii mei şi comunicarea cu renumitul doctor. Am apelat la domnia sa pentru a-i trata atunci când sănătatea lor mai şchiopăta, uneori. Solicitat pentru o consultaţie, încă de la prima întâlnire, m-a impresionat şi oarecum derutat (lucrând într-un alt domeniu decât cel medical) întregul „interogatoriu” cu privire la pacient, şi chiar la familie. Prima întrebare a medicului nu a fost, aşa cum mă aşteptam, ce se întâmplă cu copilul? Erau întrebări care priveau constituţia fizică, particularităţile psihice, antecedente, reactivitate, predispoziţii ereditare şi multe altele. Acest lucru nu-l mai întâlnisem la alţi medici şi treptat am înţeles că răspunsurile la aceste întrebări (ceea ce în medicină poartă numele de anamneză) aveau o însemnătate crucială pentru tot ceea ce urma. În funcţie de aceste informaţii se desfăşura investigaţia medicală şi se stabilea terapia. Cele trei componente – anamneză, investigaţii şi terapie au făcut întotdeauna casă bună şi trainică în practica medicală îndelungată, de peste patru decenii a doctorului Valeriu Lupu. (mai mult…)

Gheorghe Simon – Avatar Eminescu

Poeţii sunt steaua vegherii şi a trezviei pe cerul limbii române. Ei sunt răscumpărarea şi restaurarea noastră prin cuvînt. Nimic nu pare să fie fără poezie. Înălţarea şi mîntuirea unui popor constau în rostirea de sine, ca energie necreată şi duh primenitor de înţeles.
Nefericirea pămînteanului se datorează unei nepotolite avidităţi de a şti, de a cunoaşte, de a stăpîni, dintr-o prea lacomă curiozitate, în loc de o înţelegere smerită faţă de cele ce sunt sporite prin cuvînt.
Prin Eminescu, poezia se întoarce acasă. Şi cît de triste şi anonime sunt sufletele care nu cunosc freamătul poetic al mirării de sine!

*

Dăruitu-ni-s-a în clipa de faţă să ne împărtăşim cu o mirare, aceea de prezent etern, copleşiţi de-atît efemer stingher. Dăruitu-ni-s-a începutul spornic, puterea vie a Cuvîntului dintîi (Ordinea divină este cuvîntul), dăruitu-ni-s-a un suflet fără parte, adică un suflet nesmintit, un suflet întreg şi deplin, în nemărginirea-i sfîntă.
Eminescu a dat seamă de partea noastră de cer, de noroc, de lume, de partea noastră de moarte, nepărtinitoare. Toate, în vederea creşterii şi sporirii interioare, prin rostire vizionară, încît nici un cuvînt să nu ni se pară a fi rămas pe dinafară, în care fiecare suflet desăvîrşeşte ceea ce nici o săvîrşire nu ar cuteza, de a fi noi inşine: acum şi pururea!
Jertfă, cuminţenie, înălţare, a fi parte, adică a da seamă asupra întregului, altfel, vom avea parte de zădărnicia oarbă : fărîme, efemeride, coji ale nimicului nimicitor : Numai dacă vremea ar sta locului, am putea vedea lămurit ce-i etern. (mai mult…)

Mihai Merticaru – versuri

mihai-merticaru

FACEREA

Într-o zi cât un an,
Dumnezeu şi-a muiat degetul în praful
unei stele,
l-a presărat peste umbra unui zbor
de înger,

l-a amestecat cu un cântec adormit
într-un gând,

l-a trecut prin flacăra nestinsă
a singurătăţii colorate,
a turnat o părticică din ecoul (mai mult…)

La mulți ani poetei Mariana Gurza!


Mariana Gurza, poetă și eseistă, conferă expresie disponibilității umane, sensibilității și receptivității față de frumos, fiind capabilă de a plăsmui valori și de a vibra odată cu ele – la început de octombrie aniversează o existență creativă, cu realizări și satisfacții care o îmbogățesc pe măsură. Un om care a înțeles să pătrundă miezul adevărului, realitatea și să dăruiască, prin curățenia morală ce o caracterizează, sensibilitate și iubire, tuturor celor din jurul său:
Minunea mea, iubirea

Mă caţăr tot mai sus, să pot atinge cerul
Cu mâinile însângerate,
Cu ochii plini de lacrimi,
Mă amestec printre nouri
Şi chiar dacă nu văd nimic,
Simt cum aripi nevăzute mă poartă
Spre uşile albe,
Unde mă aşteaptă în cântec,
O mantie argintie,
Pe care, o voi purta
multă vreme…
Durerea ce o simt o voi lăsa în prag
Şi-mi voi regăsi zâmbetul pierdut,
Dincolo de nori.
Ştiu că iubirea,
Doar ea, nu mă va părăsi
Ea fiind minunea mea.
– Mariana Gurza (mai mult…)

Dorel Schor – Cei doi viziri

Într-o zi, padişahul unei ţări de la Soare Răsare colţ cu Soare Apune îi chemă la el pe vizirul mâinii drepte şi pe vizirul mâinii stângi şi le spuse:
– Vreau să pun la încercare priceperea voastră în treburile de conducere, darul de a vă descurca pe teren şi inteligenţa naturală. Am să vă cer o chestie. Dacă rezultatul va fi pozitiv, vă menţin în slujbă, ba mai adaug şi un supliment la leafă, participare la telefon sau spor de ruşine, văd eu…Dacă însă daţi chix, atâta vă trebuie, vă scot la pensie şi o să trăiţi din alocaţia minimă pe economie…
– Încearcă-ne, prea luminate! spuseră cu câte o jumătate de gură cei doi viziri. Vom pune umărul împreună şi nu există să nu scoatem treaba la capăt.
– Tocmai aici e aici, râse în barbă, cu viclenie, padişahul. Tot chichirezul este că fiecare va lucra absolut separat. Veţi porni în misiune care aici, care colea, pe direcţii opuse… Eu voi da fiecăruia câte un galben şi peste o lună vreau să-mi aducă fiecare câte un berbec gras şi o pătură groasă, dar nici galbenul să nu-l cheltuiţi. (mai mult…)

Galina Martea – Moralitatea corelată la poziția socială

Cu toate complexitățile sale, omul este fiinţă care deseori sau chiar mereu îşi manifestă firea într-un mod nespus de instabil, aceasta, la rândul ei, fiind în contradicție cu normele morale decente, aspecte nespus de importante în coabitarea socială. Să presupunem, această instabilitate se produce în comportamentul omului doar pentru un anumit scop și anume: de a obţine prin metode mai puțin transparente/umane tot ceea ce-şi doreşte pentru un trai mai bun, dar, în mod aparte, și în cazul când dorește să obțină o funcţie cât mai înaltă și privilegiată în structurile statului. Însă, pentru a obține respectivele, omul deseori este condiționat de propria voință pentru a-și schimba modelul nativ al comportării, astfel devenind complice cu minciuna, falsitatea, lașitatea, etc. În cele din urmă, în acest joc al existenţei intră în competiție întreaga complexitate de calităţi morale ce sunt compatibile doar cu aspectele negative și inumane. Nemijlocit, în unele cazuri, cu dorinţa excesivă în a obține o funcție administrativă în puterea statală/puterea legislativă/etc. omul îşi schimbă radical comportamentul, devenind tot mai monstruos în viața publică, astfel păstrându-şi morala raţională doar pentru satisfacerea intereselor personale. Un exemplu comparabil, asemenea lucruri se produc în comportamentul omului ce face parte din comunitatea basarabeană, la ziua de azi societatea respectivă confruntându-se din greu cu fenomenul (mai mult…)

Dorel Schor – O relație serioasă

  • Dacă nu-i mai rău, deja înseamnă că e bine.
  • A slăbit dar nu cred că de asta se spune că-i o femeie uşoară.
  • Adevărul: Doar când tace se exprimă corect.
  • Poţi fi serios, neserios, semiserios…
  • Prostia chiar atunci când reuşeşte, tot prostie rămâne (Gh. Chipail).
  • Uneori viaţa e o glumă prostă.
  • Despre unele subiecte vorbim cu gura închisă.
  • Protestăm până la ora 16 când se termină programul. (mai mult…)

Valeriu Marius Ciungan – versuri

Marius Ciungan

GENEZÃ

azi nu am scris,uitasem sã mai scriu,o foaie albã,început de carte,
slove-nţelepte,cine mã-nvaţã când apari din întunerec
ce e lumina şi cine noaptea de luminã o desparte

azi nu am scris,în versuri lungi, cum ape-ntinse sunt albastrã zarea
şi-un rãsãrit în flãcãri,fundal prin care treci adeseori tãcut
adeseori separã cerul, marea

azi nu am scris, nici n-aveam cum, ieşeai frumos din ape,pãşeai uşor, cele
dintâi poteci pe care calci,pãreau cã urcã înspre stele (mai mult…)

Diana Ciugureanu-Zlatan: Alb-negrul transcendenței – paletă inepuizabilă, a plasticianului Iurie Brașoveanu

Diana Ciugureanu-Zlatan

O bibliotecă. Un templu.
O duminică. O rugăciune înălțată în comun.
Un public. O elită basarabeană în altarul sufletului ei.
O cultură. Un spirit al Chișinăului reintegrat în albia românismului.
Un grafician. Un creator de icoane. Un pictor de locașuri sfinte ale dreptei credințe.
O descoperire. Un alb-negru ca infinit de fațete cromatice ale Harului cunoașterii prin iubire.


O lansare. Un cert triumf al vetrei satului născător de veșnicie, afirmat și în Italia istoricelor „erupții” culturale.
Un suspin. O doină cu mărgăritare sărate izvorând din dorul genetic al misionarului nostru Ambasador cultural, Iurie Brașoveanu. (mai mult…)

Mugurel Pușcaș – Dor de dor

Mugurel Puscas

Mi-e dor de dor… De-un dor nebun,
Zglobiu ca zborul de lăstun,
De tremur lin, de vremuri vii,
De chipul tău… Fără să ştii!…

Dor de amoruri vechi sau noi,
Femeia clipei sau de-apoi,
Prea cunoscută sau străină,
Strivind a vremii ghilotină. (mai mult…)

Eugen Dorcescu – Un Panteon estetico-agapaic*

Eugen_Dorcescu

Înalt Prea Sfinția Voastră, Părinte Mitropolit Ioan,

Prea-onorate Părinte Vicar, dr. Ionel Popescu,

Onorați Părinți,

Respectate autorități locale,

Stimate doamne,

Domnilor,

Sunt fericit să pot vorbi, din nou, astăzi, în această nobilă incintă, în acest spațiu sacru, saturat de artă și de duh, în acest moment unic, cu acest prilej sărbătoresc. Da, mare este, sau ar trebui să fie, bucuria noastră! Fiindcă prăznuim, iarăși, cum ne-am deprins a prăznui, de ani buni, în acest loc, biruința valorii, a amintirii, a spiritului asupra neantului, uitării și morții. (mai mult…)

Nicolae Vălăreanu Sârbu – poemeAlexandru Spătaru – Florile salvatoareElena Cristina Toader: VersuriAlexandru Nemoianu: ,,Biblioteca din Alexandria”Ion Gănguț – Petrarca sau aventura labirintică a euluiGalina Martea: Spiritualitatea și materialismul – fenomene umane în dezechilibruVavila Popovici – Despre Șiretenie și IpocrizieAlexandru Nemoianu: Neo IconoclasmulTiberiu Tudor: NerimanPărintele Protosinghelos Graţian Radu (Amintiri filtrate)Ioan Popoiu, un poet care scrie istorieElena Cristina Toader – poesisAlexandru Nemoianu – Doftorul din MehadiaVeronica Balaj: Poezii – PoemasElena Cristina Toader – HaikuIoan Ţepordei: Un timp, un gând, o urmăAlexandru Nemoianu: Un proiect de lege cinic și criminalEleonora Schipor: Cu dragoste de pământ românescTiti Nechita – Așa-i traiul la români!Dorel Schor – Scara succesuluiCronici la cartea „Cugetari -2017”, autor Vavila PopoviciElena Cristina Toader – HaikuuriAlexandru Spătaru – versuriSorin Grumuș: Epifanie Cozărescu, medic militar în Regimentul 5 Artilerie GreaVavila Popovici: Libertatea – Victorie a SpirituluiDorel Schor – schițeDorel Schor – Cu bâta în gardAlexandru Nemoianu: OpinieVasilica Grigoraş – Dr. Valeriu Lupu cu paşii destinului spre virtutea dăruiriiAvatar EminescuGheorghe Simon – Avatar EminescuMihai Merticaru – versuriLa mulți ani poetei Mariana Gurza!Dorel Schor – Cei doi viziriGalina Martea – Moralitatea corelată la poziția socialăDorel Schor – O relație serioasăValeriu Marius Ciungan – versuriDiana Ciugureanu-Zlatan: Alb-negrul transcendenței – paletă inepuizabilă, a plasticianului Iurie BrașoveanuMugurel Pușcaș – Dor de dorEugen Dorcescu – Un Panteon estetico-agapaic*

Nicolae Vălăreanu Sârbu – poeme

Trecător mirat

În oraşul plumburiu
pe străzi,
un trandafir purta o femeie în braţe.
De atunci toţi orăşenii
sădesc trandafiri.

Oraşul a intat în frumos
din dragoste,
zilele şi ele se destăinuie
în pieţele publice.

În această casă locuiesc
iluziile
şi timpul s-a oprit o clipă, Read the rest of this entry »

Alexandru Spătaru – Florile salvatoare

N-a fost străbătută istoria
numai de cuceritorii de profesie.
Ne-au salvat florile.

Doar pe drumurile din flori
au fost aşteptate cuvintele
veşnice ale vieţii şi adevărului,
ce au statornicit cu rânduiala
supremă a Cuvântului
aşezarea seminţiilor pe Pământ. Read the rest of this entry »

Elena Cristina Toader: Versuri

Cristina Toader

 
La moartea stelei,
Se stinge un Univers –
Poet plânge-n vers .
*
Alunecă-ncet ,
Lacrimile de cristal –
Îngheț pe frunze.
*
Tăceri nocturne –
Pe sub frunze, plutesc, lin,
Doar licuricii. Read the rest of this entry »

Alexandru Nemoianu: ,,Biblioteca din Alexandria”

AlexandruNemoianuEC

În veacul al III-lea i.d.Chr. în Alexandria din Egipt a fost întemeiată o bibliotecă care avea să devină vestită.
Biblioteca din Alexandria adunase toate scrierile importante ale vremii şi ea însemna în fapt centrul viu al civilizaţiei omenești din acea parte a lumii. Aşa ar trebui înţeleasă semnificaţia tuturor “bibliotecilor”: centre vii ale civilizaţiei şi simboluri ale căutării omeneşti întru Adevăr.
Sub dinastia Ptolemeilor şi până în veacul al VII-lea d.Chr. acea bibliotecă avea să devină cea mai vestită din lumea mediteraneană. Ea a înflorit până în anul 642 d.Chr. când, califul Omar, a hotărât incendierea şi distrugerea ei. Motivaţia lui a fost că acea bibliotecă cuprindea informaţii contrare Coran-ului. Probabil că acea incendiere a fost cea mai mare crimă împotriva culturii din lume.
Dar acea incendiere are şi o valoare de avertisment. Fără vigilenţa şi fără voinţă de a supravieţui asemenea crime contra culturii pot fi repetate. Read the rest of this entry »

Ion Gănguț – Petrarca sau aventura labirintică a eului


Motto: Non riesco a saziarmi dei libri… (Petrarca)

Există în istoria culturii mari spirite în stare să influenţeze un secol sau o întreagă epocă, personalităţi proeminente care deschid căi neumblate şi care-şi pun amprenta pe mişcarea de idei dintr- un spaţiu foarte vast. Este cazul lui Francesco Petrarca, al lui Erasmus din Rotterdam sau Voltaire.
1.Petrarca sau întruparea lui Ianus. Luându- i în consideraţie opera în integralitatea ei, scrisă în latină sau în toscana volgare, dar şi un modus vivendi surprinzător, care ieşea din tiparele epocii, Francesco Petrarca (1304-1374) ni se arată astăzi precum un Ianus Bifrons cu o faţă îndreptată înapoi, spre Evul Mediu, închistat în regulile sale dogmatice, iar cu cealaltă privind spre zorii Umanismului şi ai Renaşterii şi chiar deschizându-le hotărât porţile. Ianus, cel ce salvase Roma în luptele cu sabinii, era zeul porţilor, al arcadelor, al ritualurilor de trecere, fiind numit Patulcius (cel ce deschide) şi Clusius (cel ce închide). Astfel, comparaţia dintre cei doi poate merge mai departe, Petrarca situâdu-se între pământ şi cer, între universul exterior şi cel interior, între Antichitate şi Renaştere, între Read the rest of this entry »

Galina Martea: Spiritualitatea și materialismul – fenomene umane în dezechilibru

Obligația și necesitatea de a exista în lumea pământească se suprapune pe conţinuturi ce sunt mai mult sau mai puţin importante în viața omului. Parte din galaxia universilui, omul este înzestrat prin naştere de conţinuturi spirituale (de intensitate mare/mică), dar, în același timp, este dependent de conținutul materialismului, aspect ce îi oferă satisfacţie sufletească faţă de bunurile materiale. Lucruri destul de fireşti concepute ca unităţi de măsură în viaţa fiecărui om. Respectiv, fiecare om prin trăsăturile și caracteristicile sale atât pozitive, cât şi negative, completează și individualizează cultura propriei societăţi. În aşa mod, orice societate prin aspectele sale evidenţiază procesul de dezvoltare umană ce se remarcă prin nivelul de cultură și de viată, acesta fiind dependent de conţinutul materialismului şi al spiritualităţii. Deci, orice societate umană îşi are trăsăturile sale specifice, astfel demonstrând care este orientarea prioritara, adică: mai mult spre materialism sau mai mult către spiritualitate. Cu siguranță, în asemenea situații nu va exista un echilibru perfect între materialism și spiritualitate, deoarece natura fiecărui om este foarte diversă una de alta. Evident, posibil, ar fi corect ca majoritatea populaţiei de pe mapamond să fie adepta spiritualismului, deoarece factorul de bază al Universului este considerat spiritul (ce există independent de materie) şi nu materia care este considerată un simplu produs al spiritului, conform Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Despre Șiretenie și Ipocrizie

Există în lume trei lucruri care nu merită nici o milă: ipocrizia, frauda și tirania.” – Frederick William Robertson

Se spune despre sunetele scoase de vulpi că ar fi un fel de lătrături, schelălăieli, țipete stridente folosite pentru găsirea partenerilor de împerechere, în interacțiunile cu rivalii, în comunicarea în interiorul grupului familial, iar animalele se recunosc între ele după voce. Cu atât mai stridente cu cât se aud noaptea. Cum o fi fost glasul vulpilor în noaptea ședinței CExN (Comitetul Executiv Național) de aproape șase-șapte ore de la sediul PSD? Aflăm, din declarațiile de la miezul nopții că a fost cu lacrimi și aplauze. Un preludiu desigur… A semănat oare cu ședințele partidului comunist care erau cu lătrături și cu aplauze, și cu timp pierdut?
Despre șiretenia vulpilor s-a vorbit mult în literatură. Să ne amintim de fabula lui Jean de La Fontaine „Vulpea si corbul”: „… Mă prind c-ați fi vreo Pasăre Măiastră! / Ci corbul, auzind-o, pe gânduri nu mai șade. / Deschide ciocul. Prada cade…” Năravuri, deprinderi ale animalelor sunt satirizate, dându-ne posibilitatea să ne vedem pe noi înșine, cu defectele noastre, ale oamenilor, să vedem cum acționează superiorii – viclenii, pentru a ne amăgii pe noi, cei mulți și creduli.
Șiretenia, ipocrizia tind să țină de normalitate în timpurile noastre, iar fabule, versuri, aforisme, ne revelează aceste vicii, ne reamintesc ce este cu adevărat ipocrizia dincolo de simpla definiție din dicționare: „…. duplicitate, falsitate, fățărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseísm, machiavelísm, tartuferíe, tartufísm…” Esențial este a arăta diferența dintre Read the rest of this entry »

Alexandru Nemoianu: Neo Iconoclasmul

prof Alexandru Nemoianu

În ultima vreme au apărut numeroase luări de poziţie şi exprimări în spaţiul mediatic, foarte critice în privinţa practicii Bisericii de a cinsti, de a venera, icoanele şi încă mai vârtos, Sfintele relicve, moaşte. Aceste exprimări i-au numit, pe ceia care practică cinstirea pomenită, ”pupători de oase putrede”, pupători de cadavre” şi oricum, oameni foarte înapoiaţi. Desigur, unuia ca mine care evit exprimările violente şi sunt adept al rezolvării problemelor cu “duhul blândeţii”, aceste exprimări i-au părut excesive. Ulterior, analizând mai atent, am văzut că de fapt în acest fenomen, al contestării icoanelor şi cinstirii relicvelor, ne întâlnim cu un process recurent în istorie. Un process foarte vechi şi care continuă şi în zilele noastre. Este vorba de Iconoclasm. Istoric, în mod constant, aceste mișcari iconoclaste au fost promovate de elemente extremiste al căror principal “argument” era violența. Acest lucru a fost dovedit în chiar zilele noastre de către mișcarea Taliban, care a bătut cu tunurile ansambluri arhitectonice cu valoare cultural unică, sau de către “califatul arab”, mișcarea ISIS, care a distrus monumente de o frumusețe fără egal, la Palmyra. Read the rest of this entry »

Tiberiu Tudor: Neriman

Tiberiu Tudor

Chiar dacă goana vieţii naşte
Doar praf şi scrum în urma ei,
Destinul tinereţii noastre
E pururi hărăzit de zei.

Sătui de-atîtea fapte vane,
Au hotărât c-am să mă-nchin
La colonadele romane
Albind în soarele marin. Read the rest of this entry »

Părintele Protosinghelos Graţian Radu (Amintiri filtrate)

Arhim.Gratian_Radu_-_1992_-_octogenar_hp_1

Părintele Protosinghelos Graţian Radu a fost una dintre personalităţile pe care am avut privilegiul să le cunosc trăind la “Vatra”, sediul Episcopiei Române Ortodoxe din America.
L-am cunoscut în amurgul vieţii, când viețuia, la limita sihăstriei, într-o casă, decentă, de pe proprietatea “Vatra”. Am avut vreme să mă apropiu de el şi, în anume fel, să mă împrietenesc cu el.
Date despre viaţă lui “europeană” am aflat din un articol semnat de către Protoiereu Sorin Petcu (într-un Buletin al Vicariatului Parohiilor româneşti de sub jurisdicţia Patriarhiei din Constantinopol) reluat şi în “Jurnalul de Argeş” din 12 Noiembrie, 2014. Articolul mi-a fost semnalat de Doamna Mariana Gurza căreia îi mulţumesc şi pe această cale. Read the rest of this entry »

Pagina 1 din 44512345...102030...Ultima »