Baintan Carmena – versuri

carmena

S E C U N D A V I E Ţ I I

Când norii prin faţa lunii plutesc
Frunzele în codru îşi găsesc alinarea
Spinarea timpului se întoarce spre noi
Pe prundul din suflet se lasă uitarea.

Sub umbra lacrimei uitarea mai plânge
Fugind spre lutul încărcat de blestem
Lăcaşul inimii în noapte se frânge
Ducând cu sine şi tristul poem

Focul neaprins mă-nvăluie iară
Strivind cu lumina tulburarea fiinţei,
Răspunsul vieţii poate să-mi pară
Drumul Golgotei spre-ntărirea fiinţei (mai mult…)

Tiberiu Tudor – versuri

Tiberiu Tudor

*

Frunzele mici îmi fac cu ochiul,
Cu vorbe dulci să le-amăgesc,
Destinul meu e nenorocul
Acelora ce mă iubesc.

Moartea-mi apropie fiinţa
De timpul ei tulburător ─
Vreau să-mi plătesc nesăbuinţa
Cu care i-am rămas dator. (mai mult…)

Vasilica Grigoraş – Dormind în nesomn

Vasilica Grigoraș

(secvenţă tanka)

Marea de smarald
îmi răneşte pupilele
grele de nesomn –
gândul lamentărilor
în valurile tulburi
x
Pe nisipul cald
conturul meduzelor
dormind în nesomn –
în oglinda dimineţii
doar trofeul liniştii (mai mult…)

Nina Gonţa – Excepții?

1

Trăim într-o lume grăbită, grăbită. Timpul fuge ameţitor, acum e dimineaţă, acum e seară; zile, luni, ani curg …în val. S-ar părea că nu avem timp nici pentru noi înşine, darămite pentru a ţine legături trainice unii cu alţii. Dar, în ciuda acestor afirmaţii, există prietenii care durează… ani. Poate aceşti oameni sunt excepţii, dacă pot să dăruiască atât de mult din timpul lor… altora.
Despre o astfel de prietenie, spirituală şi omenească, de durată, citim în cartea Prietenul meu Vasile Diacon, semnată de cunoscutul poet și critic literar, membru al USR, filiala Iași, Constantin Mănuţă și apărută de curând la Editura All Zenit din Iași.
Referindu-se la geneza acestei prietenii între doi literați, autorul notează simplu, în prefața cărții, intitulată sugestiv Argument: „L-am cunoscut în urmă cu câțiva ani la diferite manifestări literare derulate de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și parcă dintr-odată s-a aprins scânteia prieteniei între noi”. (mai mult…)

CARMEN, Antologie lirică, volumul IX și X

Editura Anamarol 2017


Prin personalitatea versului liric Editura Anamarol, antologator și editor Rodica Elena Lupu, ne lansează o nouă ediție a antologiei CARMEN, volumele IX și X, lucrări pline de importanță și valoare culturală. Având la bază poezia în limba română, opera în cauză impresionează prin diversitatea temelor, prin cuprinsul bogăt de idei și cuvinte, prin abundența metaforei – figură de stil care reușește să poarte ființa umană prin diverse înțelesuri și subînțelesuri a vieții reale și a celei imaginare. O abordate a lucrurilor cât se poate de fascinantă! (mai mult…)

Religia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (III)

(Elemente de filosofia religiei)

I.Homo religiosus
Cele spuse despre transcendență și Transcendent ilustrează universalitatea experienței religioase, respectiv nevoia acută de acel Unic, Maxim, Ultim sau Dincolo, care umple și, deopotrivă, dă sens vieții credinciosului și ateului (cazul lui Nietzsche).
Cât privește realitatea Transcendentului, ea ar trebui să fie la fel de evidentă și indiscutabilă, fie și pentru aceea că „lucrurile de care oamenii au nevoie, există realmente”. Or, dacă toți oamenii au nevoie de Transcendent, fapt demonstrat mai sus, atunci trebuie să existe undeva Acel ceva fundamental, care să împlinească această trebuință, chiar și atunci când unii dintre ei nu-L găsesc. Și nu-L găsesc pentru că, negându-I din start existența, El nu poate fi găsit de aceia care, încrezători doar în nihilismul lor și al celor de-o seamă cu ei, nici nu-L caută!
Problema ateismului este următoarea: admite nevoia omului de transcendență, dar nu admite existența Acelui ceva infinit superior omului (ființă, principiu, fenomen, obiect), care poate să-i împlinească trebuința, ceea ce, adaugă Geisler, „reprezintă o cruzime existențială față de o nevoie atât de irevocabilă cum este cea religioasă”. (mai mult…)

Dorel Schor – Zi de vară

Când, pe la unsprezece dimineaţa, Sorin Barbălată, tânăr contabil practicant, ieşi în pauza de ceai, constată cu surprindere că pe coridorul instituţiei se revărsa nu numai soarele generos al verii, ci şi lumina a nu mai puţin de opt becuri aprinse. Pe scaune şi în picioare aşteptau o mulţime de oameni, aşa că Sorin le aruncă întrebarea:
– De ce nu stingeţi lumina?
– Noi nu lucrăm aici, răspunseră cetăţenii. Am venit cu cereri, probleme, audienţe. Nu e treaba noastră să stingem lumina! S-o stingă cine trebuie.
Sorin consideră că respectivii aveau dreptatea lor aşa că, ajungând în camera de ceai, o întrebă pe femeia de serviciu:
– De ce arde lumina pe coridor la ora asta?
– Aşa să ştiu de necazuri, răspunse femeia. Treaba mea e să încălzesc apa, să pregătesc ceaiul şi să-l împart. Mai trebuie să spăl paharele şi linguriţele, să am grijă de zahăr şi sucrazit şi dacă şeful vrea cafea, să i-o fac turcească. Lumina nu e treaba mea, eu nu am studii… (mai mult…)

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Grama….ne-am despartit la
o rascruce de drumuri
eram atat de tineri atunci
viata nu era decat
o gluma sau in cel
mai bun caz
o ecuatie banala
de circumstante
in care toate necunoscutele
erau cunoscute
iar nelinistea si zbuciumul
sufletului erau inabusite
de aroganta cugetului
atotcunoscator….. (mai mult…)

Batya Bombiger Descoperind sensuri noi


Este foarte interesant de urmărit evoluţia pe plan artistic a pictoriţei Batya Bombigher.
In urmă cu puţini, ani când am „descoperit-o” (şi a fost pentru mine o adevărată revelaţie), punea
în centrul tematicei din majoritatea lucrărilor ei corelaţia dintre om şi natură. Până într-atât
încât adesea conturul personajelor umane se contopea cu cea a arborilor, confirmând
cunoscuta vocabulă israeliană „omul este pomul câmpiei”.
Fără să părăsească metafora din compoziţiile de până atunci, dar descoperind sensuri noi (mai mult…)

George ROCA cu ŢARA în colţul inimii

george-roca

Scriitorul George Roca, un nume de referinţă în spaţiul virtual şi nu numai. Deşi locuieşte în Australia, inima de român a rămas pe meleaguri bihorene. Parafrazându-l pe Kogălniceanu, ,,omul înainte de neam şi-a iubit familia, înainte de lume şi-a iubit neamul şi patria sa de pământ, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi i-a îngropat, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei, ce nu se mai întorc, în care a simţit cea dintâi bucurie şi cea dintâi durere de bărbat.”
Acum, în zi aniversară, îi aducem omagiu nostru sincer celui care s-a dovedit ani în şir, un autentic şi inimos promotor al culturii române, un prieten de nădejde al românilor.
Este un exemplu de urmat pentru cei plecaţi din ţară prin dragostea de ,,loc” şi pământul străbun, despre care Papa Ioan Paul al II-lea a spus că este Grădina Maicii Domnului. Domnul George Roca a ştiut să iasă din vârtejul cotidian şi să privească dincolo de agitaţia lumii, adunând în jurul domniei sale creatori de frumos, scriitori, pictori, sculptori, promovând românismul cu patima iubitorilor de neam.
Nu este singurul emigrant care nu şi-a uitat originile. Peste tot în lume regăsim fraţi care oriunde s-ar afla poartă ţara într-un colţ al inimii, un sentiment nobil şi iubitor de netăgăduit. Poetul, nostalgicul George Roca, a reuşit să-i adune pe aceşti iubitori de limbă şi neam sub un curcubeu cultural românesc, făcându-i cunoscuţi în lume prin operele lor. Domnia sa se regăseşte în spatele multor articole şi elemente de grafică apărute în diverse reviste de cultură, împărţindu-se ,,între literatură şi grafica digitală”. Revistele româneşti înfiinţate de domnia sa au avut ca scop, promovarea literaturii române în spaţiul virtual. (mai mult…)

Ana Urma: Clipe de tăcere între îndoială şi extaz / Moments of silence between doubt and ectasy

1

După volumul Doar cu pana inimii [Tanka] publicat la Editura Pim (2015), volum de incursiune în lirica niponă, de fapt o multitudine de poeme de meditaţie de înaltă ţinută scriitoricească, Vasilica Grigoraş ne oferă o nouă surpriză bilingvă, prin apariţia cărţii Ochi în ochi cu luna – tanka şi pentastihuri. Amănunte privind apariţia noului volum am aflat chiar de la distinsa autoare care, cu modestia ce o caracterizează, într-o discuţie lămuritoare mi-a mărturisit despre împrejurările, atmosfera dar şi neliniştile fireşti ale existenţei care, pe măsura consumării datorită neasemuitului ei dar de a visa în cuvinte, au luat forma poemelor cuprinse între cele două coperte. Pornind de la o sintagmă sau după o idee unitară, cuvântul determinant fiind bolduit, poemele apar grupate câte trei după aceste criterii, în minicapitole cu titluri sugestive: Concert de greieri, Spre asfinţit, Frisonul luminii, Fără îndoială, Clipe de tăcere, Rădăcini, etc. Se simte pe parcursul lecturii o nostalgie a trecerii timpului, o atitudine meditativă uşor aforistică asupra vieţii, a umanului. Un abandon tainic va scoate la lumină, treptat, unda nevăzută a gândirii, a cugetării omului implicat între cerinţele şi îndatoririle vieţii. Se pare că autoarea a descoperit în apele propriei oglinzi, oglinda fiinţei, izvorul discursului liric şi calea spre inima publicului. (mai mult…)

Mugurel Pușcaș – Revino, Doamne!

Facerea lumii

Aş vrea să-L simt pe Dumnezeu în mine…
Îmi este greu… Iar uneori nu pot…
Prin sarabanda de lumini şi umbre,
Ştiu… Ne-nsoţeşte tainic peste tot.

Ai plăzmuit planete, stele, îngeri,
Un Univers… Celulă sau atom,
Din nemurirea Ta ai creat viaţa,
Păsări şi fluturi, floare, cânt sau OM. (mai mult…)

Prof. Dr. Cornelia Păun Heinzel : „Legenda legendelor”

Într-o zi, Dumnezeu chemă la el pe Sfântul Petru şi îi spuse:
– Sfinte Petru, aş dori să mergi prin lume şi să afli ce mai fac oamenii. Le-am dăruit Biblia plină de învăţăminte spre a le fi de călăuză şi exemplu în viaţă; le-am adus pe pământ scriitori talentaţi care să creeze basme pentru copii, povestiri şi poveşti religioase sau istorice, inspirate din istoria popoarelor lor; le-am trimis poeţi care să-i încânte pe toţi cu magia versurilor lor; le-am creat muzicieni care să-i farmece cu acordurile melodiilor lor; le-am dăruit rapsozi şi cântăreţi cu har care să glăsuiască şi să interpreteze minunat creaţiile acestora; le-am oferit actori care să performeze cu dăruire şi talent creaţiile dramaturgilor. Doresc să ştiu, dacă oamenii se bucură de aceste daruri ale mele şi dacă toate acestea făcute pentru ei din suflet, le-au schimbat într-adevăr viaţa în bine iar munca mea nu a fost în zadar.
Sfântul Petru porni imediat la drum lung. Urcă din greu pe cele mai înalte vârfuri muntoase, unde ascultă doinele, baladele melodioase şi istorisirile minunate ale păstorilor, coborâ pe plajele cu nisip auriu şi fin ale apelor, întinse şi adânci, auzind cântecele şi snoavele pescarilor, străbătu oraşe şi sate, încântat de înţelepciunea proverbelor şi a zicătorilor populare şi privi alături de oameni reprezentaţiile actoriceşti, participă la serbările organizate în lume cu diferite prilejuri, fiind fermecat de bogăţia spirituală a ceremoniilor organizate, îi însoţi pe oameni la biserici, la slujbele religioase, participând cu aceştia la rugăciuni şi călătoria sa ajunse la sfârşit. (mai mult…)

Dorel Schor – Schimb de experiență

– Stai şi scrii toată ziua la computer şi-ţi storci creierii după poante, mi-a spus soţia. Mai bine ai lua exemplu de la Filip.
– Care Filip…? am întrebat. Nu cunosc nici un Filip.
– Ba îl cunoşti foarte bine, e tipul care vinde falafel în colţ. Are un chioşc ca vai de lume, dar câştigă o avere. Fără bătaie de cap. Ia exemplu de la Filip!
– Cum să iau exemplu? am întrebat nedumerit.
– N-ai decât să vorbeşti cu el.
M-am dus să vorbesc cu Filip. Am cumpărat un falafel şi am rămas să-l mănânc lângă dugheană. Apoi am cerut un suc şi l-am băut fără grabă. Intre timp am căutat sămânţă de vorbă.
– Merge treaba? m-am interesat politicos.
– Slavă Domnului, mi-a răspuns el, merge… Lumea mănâncă. (mai mult…)

Festivalul de Dans American – 2017

ADF 2017

„Dansul este un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt.” – Mata Hari

Întotdeauna am considerat că muzica, dansul și poezia se pot împleti într-o cunună. Exuberantul dans ascunde poezia în suflet, iar muzica îi acordă ritm și rimă.
Scriitorul irlandez George Bernard Shaw spunea că „pentru a ne vedea chipul folosim oglinda, iar pentru a ne vedea sufletul – operele de artă”. Așa și este. În fața unei opere de artă emoțiile noastre se intensifică în grad diferit și iau forme diferite de la individ la individ. În acele momente ne descoperim sufletul, îl vedem, parțial, ca într-o oglindă.
Dansul este o artă. O artă veche. Dumnezeu este Cel ce a dat libertate oamenilor de a se exprima și prin dans. Pentru omul primitiv dansul exprima modul de gândire și de exprimare a vieții. Era stilul lui de viață. Prin dans omul transmitea celor din jur ceea ce simțea cu ajutorul „limbii universale a corpului”. Se exprima în dans prin diferite mișcări, deoarece atât noi, oamenii, cât și întreaga natură din jur se mișcă, efectuând diverse figuri lineare sau geometrice – ca niște fraze – pe care, sau în care, încap cuvintele. S-a vorbit și se vorbește dansând. Omenirea a evoluat, școala a perfecționat dansul, oferindu-i multă grație și forță. (mai mult…)

Contraperformanțele omului fără însușiri morale

Omul este om în primul rând prin însușirile sale morale (cumpătare, modestie, simplitate, milă, vrerea de-a merge pe calea binelui etc.) și se va simți cu adevărat împlinit doar dacă va izbuti să urmeze porunca hristică din Ioan 13/34: „Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții”. Neprocedând în acest chip, adică acționând programat-premeditat împotriva divinității și firescului vieții, hipercivilizatul zilelor noastre face cutremurătoarea dovadă a evoluției involutive de la omul fără însușiri al lui Robert Musil, la desăvârșitul robot jovial postbelic, anticipat de Lucian Blaga prin versul „numai trup și numai lut”…
Concret, ultimii peste 150 de ani de istorie umană sunt marcați de catastrofala încăpățânare a doctrinelor cu pretenții revoluționare, dar care, în fond, decurg din împletirea fatalității, cu nepăsarea majorității trăitorilor și cu obnubilarea general-umană: (1) Manifestul Partidului Comunist, elaborat de Karl Marx și publicat la Londra în anul 1848, șaptezeci de ani mai târziu se continuă cu dictatura proletariatului bolșevizat și enormele suferințe umane cauzate de această lighioană politico-ideologică; (2) Adolf Hitler publică în 1925 cartea Mein Kampf (Lupta mea), platforma ideologică a nazismului și cauza altor zeci de milioane de jertfe umane prin impulsionarea (mai mult…)

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Grama….ma plimb adesea pe langa
o banca de piatra cenusie
intotdeauna rece si neocupata
doar astazi sta pe ea un om
ma asez si eu langa acest om
care imi pare cunoscut
parca l-am mai vazut undeva….

… tine in mana o carte si,
din cand in cand, o deschide
si scrie ceva in ea
apoi tace si priveste
inainte, in gol…. (mai mult…)

Religia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (II)

(Elemente de filosofia religiei)

I.Homo religiosus
d)Transcendența spre Sfârșit
Transcendența înainte (spre Sfârșit sau Escaton) are sens numai dacă admitem că istoria se îndreaptă spre ceva (Scop, Țintă finală), concepție cu totul necunoscută societăților arhaice, pentru care, ne înștiințează Mircea Eliade, timpul nu este istoric, ci mitic. De-abia odată cu profeții evrei apare indicația clară că timpul are un sfârșit sau un apogeu spre care converg toate evenimentele umane, pentru ca în Noul Testament el să fie „sfințit prin întruparea lui Cristos” (M. Eliade).
Poate că cea mai autorizată opinie la acest capitol este aceea a filosofului american Thomas J. Altizer. Considerându-l pe Nietzsche primul creștin radical și însușindu-și de la el expresia „Dumnezeu este mort”, Altizer s-a pornit să extragă toate implicațiile religioase ale acestui gen de transcendență.
Dar prin afirmația că Dumnezeu este mort, Altizer nu înțelege că n-a existat niciodată un Dumnezeu viu, că noțiunea de Dumnezeu a încetat să mai aibă eficiență în zilele noastre sau că, așa cum susține filosoful evreu-austriac Martin Buber, El este ascuns vederii omului, atâta timp cât are grijă să precizeze: „Orice om contemporan, receptiv la experiență, știe că Dumnezeu este absent (mai mult…)

Dorel Schor: Vladimir Kara, născut în Rusia – made în Franţa


 

Acesta este numele unei expoziţii colective ale câtorva artişti plastici de origine rusească, trăitori la Paris, formaţi cu precădere ca pictori în Franţa, unde au avut primele succese şi de unde au început cariere promiţătoare. Printre ei, Vladimir Kara, un artist original şi remarcabil. Am avut mai de mult ocazia să scriu despre arta sa, pentru că el se află în anturajul maestrului Samy Briss care, cu prilejul unei expoziţii a unor lucrări ale sale, l-a alăturat şi pe mai tânărul său coleg. Cea ce echivalează cu o recunoaştere şi un certificat de calitate.
Picturile lui Vladimir Kara, realizate într-un limbaj simbolic şi figurativ, dovedesc o concepţie personală şi originală, propunându-i privitorului un punct de vedere aproape singular pe considerente formale, stilistice şi tehnice. Ele ne obligă la un exerciţiu de imaginaţie, născut din dualitatea în limbajul artei, dualitate între ideie şi imagine. Uneori, aparent foarte simplu, tabloul lui Vladimir Kara e încărcat cu poezie vizuală, imaginea subtilă este intensă, culorile dialoghează, iar abilitatea creativă a pictorului sugerează autoidentificarea sa cu subiectul. (mai mult…)

Veronica Balaj: Poezia , un fel de-a onora limba maternă

 

Vero Balaj

Se ştie că, lectura se deprinde prin educaţie, iar preferinţa pentru cartea tipărită mai mult decât pentru o carte transpusă electronic, sunt detalii care astăzi nu mai miră pe nimeni. Desigur, a opta pentru ambele variante de-a cunoaşte un scriitor sau o lume literară, de-a te perfecţiona sau a te exprimă cu propriul tău talent, nu strică, dimpotrivă adaugă mult la conturarea stilului, atitudinii de viaţă a unei persoane. În acest sens, m-aş referi la o familie, mama şi fiica, originare din Timişoara dar care, acum s-au acomodat şi au asimilat şi cultură canadiană pe lângă cea moştenită, alegând să trăiască în Montreal unde locuiesc de ani buni: este vorba de doamna Melania Rusu Caragioiu şi fiica să, Alexandrina Caragioiu, o distinsă juristă. Înafara faptului că toţi cei care au avut curajul să ia viaţa de la capăt, să se acomodeze într-un alt context socio-cultural, merită admiraţie şi că s-au dovedit a fi persoane puternice, mai de admirat este dacă, au reuşit să se impună, să iasă în evidenţă, nu să rămână la nivelul unei existente obişnuite. Au adus acel plus de care vorbeam şi care….adeseori se răsfrânge benefic şi asupra imaginii de naţionalitate şi emblemă spirituală românească. Fără îndoială sunt trepte şi trepte şi aici. Rămânem însă la ideea că anumite persoane au reuşit să marcheze frumos locul de unde vin. Ţara căreia-i aparţin. Doamnele despre care aş vrea să scriu câteva cuvinte susţin ideea de gratulare pentru ceea ce au reuşit să realizeze mai ales în numele limbii materne. (mai mult…)

Vavila Popovici – Despre mediocritate

Mediocritatea este plaga civilizației.” – John Fowles

Conform dicționarului, Mediocritatea este „starea celui mediocru – om fără talent, lipsit de merite”. Figurativ, mediocritatea este caracterizată prin insuficiență de spirit, de merit. Etimologic, cuvântul provine din latina veche, „medio” însemnând mijlociu și „ocris” – munți, pietre cu aceeași înălțime. În dicționar sunt citate cuvintele scriitorului Mihail Sadoveanu: „Mediocritatea, prostia ori incultura lor mă exasperează. Aceștia nu sunt artiști”. Parafrazând, am zice că mediocritatea oamenilor politici din zilele noastre ne exasperează.
Mediocrității îi este opus geniul. Rare sunt geniile, mediocritățile – cât lumea! Suntem mediocri, trăim în sânul unei mediocrități! Mai grav este că asupră-ne acționează Mediocrația – puterea politică formată din oameni mediocri care, nu pot ridica acest popor, ci din contră, creează contradicții, haos, regres.
Petre Țuțea când vorbea despre tipuri umane, categorisea: sfântul, geniul, talentul, omul obișnuit și neputinciosul. Cu alte cuvinte, mediocri sunt cei ce cuprind tipurile omului obișnuit și al celui neputincios, separat de geniu, acesta fiind definit ca cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, o personalitate care posedă o inteligență sau talent la superlativ. Îmi amintesc de plăcerea cu care am citit cândva, într-o revistă primită din Italia, poezia intitulată „Piața Furstemberg” dintr-un volum de versuri a scriitorului Ion Andreiță, care se referea la talente – genii: „Pipa lui Eliade/ Ademenind dumnezei/ Privirea lui Cioran/ Ademenind disperări/ Zâmbetul lui Ionesco/ Strângând scaunele/ Gata/ Reprezentația a luat sfârșit/ Următorul spectacol/ Peste o sută de ani”. (mai mult…)

Religia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (I)

(Elemente de filosofia religiei)

I.Homo religiosus
Lunga experiență religioasă a omului (de la primii fiori moral-spirituali și până în clipa de față), ca și rolul de prim rang al religiei în istoria omenirii, conferă definiției „Omul este singurul animal religios”, una din nenumăratele definiții date acestui căutător mereu neliniștit, o mult mai mare consistență decât bășcălioasa „Omul este singurul biped fără pene”.
Dar ce se înțelege prin experiență? În tratatul Filosofia religiei ((Editura Cartea Creștină, Oradea, 1999), Norman L. Geisler ne înștiințează că „Experiența este starea de conștiență a unui individ când își dă seama că ceva este altceva decât sine, indiferent dacă este sau nu cu adevărat altceva”. Pornind de la această definiție și de la cele două niveluri ale conștienței (primară sau elementar-nereflexivă și secundară sau conștiența de-a fi conștient), prin experiența religioasă (se are în vedere experiența primară în general, opusă celei religioase particulare) trebuie să se înțeleagă conștiența transcendenței în dublu sens: mai întâi ca proces logico-intuitiv de depășire a limitelor umane (transcendere în sine), apoi ca obiect al respectivei experiențe (Transcendentul). (mai mult…)

Generalul Ioan Florescu, în elita diplomației militare românești


Născut la 24 noiembrie 1879 la Viena, Ioan Florescu a fost o personalite a diplomației militare românești. Originile sale în privința tatălui sunt neclare, dar ascensiunea rapidă și bârfele epocii, îl identifică ca fiul nelegitim al generalului Ioan Emanoil Florescu, artizanul organizării și modernizării armatei române moderne.
După absolvirea Școlii Superioare de Război în ianuarie 1906, Ioan Florescu, este repartizat în cadrul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”.
Datorită calităților excepționale dovedite , în anul 1912 este detașat la Statul Major Regal, unde devine Aghiotantul Personal al prințului Moștenitor Ferdinand. În această calitate participă la cel de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913, cu gradul de căpitan. Cu ocazia încoronării lui Ferdinand ca rege al României, a fost însărcinat ca atașat pe lângă delegația Olandei.
În perioada cât a activat în Statul Major Regal a obținut admirația regelui Ferdinand I care aprecia la ofițerul Ioan Florescu : ,,rara distincție și capacitate de lucru”. (mai mult…)

Adina Dumitrescu – Dimineaţă crepusculară

Spre amiaza cosiţelor împletite
în lână seină, senină sau clară-ţi
apare doar jumătatea de masă
la care lucrezi. Treptat restul se
estompează fum plecat demult
de pe jar, apar umbre, dumbravă
întunecată spre seară, zaţ uscat
de cafea rămas pe ceaşcă, un alt
tip de crepuscul te priveşte
prin ferestra deschisă, o ramă
de tablou are hubloul centrat (mai mult…)

Galina Martea: Violența contra copiilor – consecințe grave pentru viitorul unei societăți

Cel mai semnificativ lucru care ar putea contribui destul de negativ în dezvoltarea unui mediu social sănătos este fenomenul „violența asupra copiilor”. Afirm acest lucru deoarece copiii sunt viitorul unei societăți, iar capitalul uman format în timp va fi afectat puternic de sindromul traumatismului, consecințe grave suportate din frageda copilărie. Astfel, pentru a face careva concluzii cu privire la dezvoltarea unei societăți, atunci, mai întâi de toate, ar urma să ne concentrăm atenția asupra faptului cum este educată tânăra generație, în mod special copiii de vârstă preșcolară și școlară, și, respectiv, care sunt condițiile reale prin care aceștea se formează ca identitate personală și socială. Evident, în acest caz ar urma să examinăm, în mod prioritar, care sunt condițiile efective ale societății și familiilor prin care se dezvoltă și se educă copilul.
Știm cu toții că protecția copiilor este un drept fundamental internațional, acesta fiind legiferat prin Convenția asupra Drepturilor Copilului, adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 20 noiembrie 1989. Convenția respectivă, fiind asumată și ratificată de majoritatea țărilor de pe mapamond (194 state, din noiembrie 2009), cuprinde întreg setul de măsuri care garantează copiilor drepturi civile/politice/economice/sociale/culturale în scopul de a servi la o dezvoltare completă- civilizată și în limite de (mai mult…)

Vasile Filip: Un portret – mai mulți autori

Antologie_selectiva_a_referintelor_(2017)

Destinul scriitorului din destinul omului izvorăşte, se împlineşte şi rămâne în memoria timpului. Iar timpul le tezaurizează pe toate cele necesare dăinuirii. Timpul fiind, de fapt şi de drept, omul; adică beneficiarul. Cel care nu doar pentru sine lucrează, ci şi pentru cei care vor veni după el. Acesta este sensul existenţei umane şi aceasta este ţinta supremă.
Destinul omului şi scriitorului Vavila Popovici se înscrie armonios în acest cerc, exemplul putând fi socotit ca unul de referinţă. Viaţa trăită – biografic, geografic, profesional, social, intelectual, creator – face substanţa cărţilor sale. Nu, însă, o viaţă reprodusă fotografic, ci una metamorfozată şi evaluată ideatic. Filosofic. Scopul transpare cu evidenţă: cititorul să tragă învăţăminte şi… să se înveţe minte…
Rememorez, răsfoindu-i cărţile despre care am şi scris, la timpul potrivit. Închipui un portret mental de o impresionantă complexitate. Vavila Popovici s-a răsădit deopotrivă în cărţi de poezie – unele în română şi engleză –, în proză narativă, în file de jurnal, în articole şi eseuri. Peste tot, ca un leit motiv, am întâlnit informaţia amplă şi sentimentul profund, mereu susţinut de o gândire inteligentă, optimistă chiar şi în momentele de melancolică singurătate. Viaţa în vâltoarea ei. Dar şi mijlocele prin care se pot evita scufundările fatale. (mai mult…)

Turneul poetului și actorului Adrian Munteanu pe pămant canadian

 


Primele trei recitaluri de Performance Poetry vor fi la Vancouver, dupa cum urmeaza:

  1. Vineri, 30 iunie, ora 19, la Edmonds Community Centre, in organizarea Vancouver Romanian Association.

  2. Duminica, 2 iulie, ora 15, la Biserica Ortodoxa Romana Sfantul Nicolae, 8683, Harvie Road, Port Kelss, Surrey.

  3. Miercuri, 5 iulie, ora 19, la Biserica Ortodoxa Sfanta Treime, 220 Carmarvon St, New Westminster.

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Grama…..cu mainile astea
am cules din drum
obstacole ce mi-au fost
puse in cale
ostacole dragi si de aceia
le-am pus pe toate
la inima…

….cu mainile astea
am inotat cateodata
in ape limpezi
cateodata in mocirla
si tot cu ele aripi
mi-am crescut
sa inot cu ele in vant
sa ma inalt si
sa ma prabusesc
din ceruri…. (mai mult…)

Dialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică

Ben, de mi-ar fi dat cineva sarcină să scriu o mândrețe de monografie, n-aş fi avut măreția, măiestria lui Vladimir Cinezan, vecin de bloc cu juristul Moşuţ Vasile, preşedinte de cooperație şi pe comuna Recea-Cristur, el fiind originar, sătean din acest centru de comună (şi ne cunoaştem de vreo 40 de ani, de când am venit eu în părțile aiestea, angajându-mă pe atunci tehnician veterinar, de abia după revoluția din decembrie 1989 numindu-mă asistent veterinar). Ben, nu mi-aş fi ştiut organiza munca de cercetare, documentația, cu ce aveam să scriu formidabil, expresiv, cu claritate scoțând în evidență aşezarea geografică şi însemnătatea istorică, asemeni unui gospodar care ştie cum se face un lucru, de unde să ia lucru şi unde să-l pună îngrijit şi bine făcut, cu-n scop, ducându-şi munca cinstit şi demn de la un capăt la altul, fără a trage mâța de coadă, având multă seriozitate şi talent, ca Vladimir Cinezan. Ţi-am mai spus Ben Todică, la mine-i altceva cu talentul înmulțit în sfințenia bucuriei, că eu mă pun pentru a scrie un vers şi scriu zeci, mă pun să scriu o frază şi scriu o sută, dar culmea e părându-mi-se, că cineva-mi dictează fără a auzi vreo vorbă şi mâna, chiar mi-e purtată de însuşi Dumnezeu fără a-ți putea explica cum, dar ea e însufleţită şi depinde de o energie şi de acea forță-voință, în iubire, drept de a fi. Să scrii asemeni lui Vladimir Cinezan e special şi nu poate face aşa ceva oricine, ci un special. Face o prezentare istorică, ne încadrează în relief: caracteristici geomorfologice şi are asul în mânecă citându-ne filozoficul: „omul îşi făureşte (mai mult…)

Veronica Balaj: Fapte în numele iubirii de neam şi limba maternă

 

Vero Balaj

Nu e o noutate că iubirea să determine gesturi admirabile , dar acum, în cuvintele de mai jos, încape şi va fi vorba de iubirea specială. Una care vine şi se aşează în emblemă spirituală a neamului şi a ţării natale.
Se numeşte România. Iar tinerii care exercită zi de zi acest sentiment, prin fapte , nu vor să se afirme. NU VOR LAURI SAU LAUDE. Nu au timp să le contabilizeze. Ei au timp doar să înfăptuiască mereu ceva în numele limbii române şi a ţării pe care o poartă în suflet. Peste mari şi ţări pe un alt continent. În Canada. O ţară a exigenţelor. A performanţelor. În multe domenii.
Va invit să va imaginaţi două persoane la maturitate , încă foarte tineri, plini de entuziasm şi modestie Aţi mai auzit în ultima vreme de aşa ceva? Nici nu credeaţi că mai există. Şi totuşi, se mai pot află . FELICIA POPA şi CLAUDIU IULIU SCRECIU, sunt colegi şi parteneri de afaceri, sunt români din două părţi ale ţării, care s-au întâlnit la Montreal pe aceleaşi coordonate şi principii : să nu-ţi uiţi niciodată ţară şi limba maternă, să faci tot ce poţi pentru a le perpetuă oriunde şi oricând în lume. ,,Din iubire. Nu e nevoie de nici o răsplată”,mi-a precizat de câteva ori Claudiu. Felicia zâmbește şi.. sugerează că e de-ajuns dacă-i vedem la lucru. Nu vor mai mult. (mai mult…)

Gabriel Stanciulescu: Poesis

Gabriel_Stănciulescu

 
Să-ți vindec suferința cu o îmbrățișare

Mă rog la cer să-ți ia tristețea,
Mă rog la tot ce ne înconjoară,
Mă doare, îți piere frumusețea
Și-ti plânge șarmul de odinioară.

Ce văd e grav și m-afectează,
Ți-a fost răpusă chiar voința,
Ia-mi inima ca scut de pază
…..și ți-o ofer din toată ființa. (mai mult…)

Dorel Schor – Intrat la idei

  • Cu siguranţă că am greşit cu ceva. Îndată vine soţia mea şi o să aflăm ce.
  • Nici unui hoţ nu-i place să fie furat.
  • Părinţii înţeleg cum trebuie crescuţi copiii din momentul când devin bunici.
  • Din viaţă nimeni nu scapă viu.
  • Nu întotdeauna scurtimea este o calitate! Până şi fetele mari ştiu de ce (Liviu Antonesei).
  • Unii s-au născut revoltaţi… Dar nu prea le-a folosit.
  • La întrebările tâmpite există riscul unor răspunsuri pe măsură.
  • Nu există oameni sănătoşi ci doar neconsultaţi (un psihiatru). (mai mult…)

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Grama….citesc mult cu speranta
ca nu voi fi asaltat
de importanta textului
sau de valoarea necontestabila
a celui care l-a scris

….dece exageram mereu?
cina vrea sa ma oblige
sa-i impartasesc parerea
ca Tolstoi e mai bun
decat Marin Preda sau
Balzac mai profund
decat Bukowski?
…mult scris de unii
despre altii
mult prea mult… (mai mult…)

Drapelul corpului de oaste, simbol al armatei române


Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române. Conform articolului 12 din Constituția României, Drapelul este un smbol național. Drapelul României este tricolor, culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.
Prin Regulamentele Organice s-au stabilit culorile steagurilor pentru ambele principate, albastru și roșu pentru Moldova și și albastru și galben pentru Muntenia. În Moldova la fiecare schimbare de domn se înlocuiau și steagurile, culorile rămânând aceleași. Steagurile din Moldova aveau nelipsit capul de bour și chiar chipul unui sfânt. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza se adoptă pentru prima dată tricolorul compus din roșu, galben și albastru dispus la început orizontal iar mai târziu vertical, așa cum este în zilele noastre. (mai mult…)

Titi Nechita – Zână Sânzâiană

Zeiţă mireasă
Ce-mi treci peste casă,
Adu-mi zile bune
În miros de grâne!

Nu stârni urgiile
Şi vindecă-mi rănile!
Apără-mi grădina
Şi nu-mi lua lumina! (mai mult…)

Vavila Popovici – Amazoanele

„Bărbații au descoperit focul, dar femeile au descoperit cum să se joace cu el.” – Sarah Jessica Parker

Întrucât scena politică este înțesată de așa numite, de către jurnaliști, „Amazoane”, m-am gândit să poposim asupra acestui termen. Relatările referitoare la Amazoane le găsim în miturile antichității, precum Războiul Troian, cucerirea Atlantidei sau aventurile lui Hercule, povești străvechi demne de crezare, aparținând unor autori antici de renume, ca Eschil, Homer sau Herodot. Poate mulți dintre noi au aflat pentru prima oară de amazoane ca trib al unor femei războinice, în Iliada, epopeea lui Homer despre războiul troian, scrisă probabil în secolul al VII-lea î.Hr. Ele sunt menționate în treacăt, cu referire la episodul în care l-au atacat pe Priam din Troia, atunci când acesta se afla în campanie, în centrul Turciei de astăzi. Homer le-a descris ca pe „cele care se luptă precum bărbații”. După Homer, mulți scriitori greci au adăugat noi elemente acestor personaje și presupusei lor origini.
Se crede ca etimologia cuvântului „amazoană” provine de la termenul iranian sau persan „ha-mazan” sau „hamazakaran”, care înseamnă „a face război”. La greci însă, însemna „fără sân”. (mai mult…)

Dorel Schor – Marele premiu

In urma cu mai multi ani, un pescar islandez a câstigat marele premiu la tragerea de Crăciun a loteriei nationale. Omul, de obicei, nu obisnuia să-şi incerce în acest fel norocul, dar s-a întîmplat ca băcanul din satul lui să nu aibe bani marunti la acea ora de dimineata şi, în loc de rest, i-a propus să ia un loz, nu-i mare lucru dacă odată în viaţa va incerca treaba asta, merge chiar foarte bine cu litrul de ulei achiziţionat…

Dacă ai noroc, vorba românească, fierbe oala fără foc. Pescarul s-a lăsat cu greu înduplecat, dar pentru că timpul trecea si nu venea nici un alt client la băcănie cu ceva numerar, a acceptat solutia propusă. Si aşa cum desigur bănuiţi, norocul i-a surâs. Ce spun eu surâs?! Norocul, straşnic gâdilat probabil, a râs cu toată gura, până la urechi. (mai mult…)

Baintan Carmena – versuriTiberiu Tudor – versuriVasilica Grigoraş – Dormind în nesomnNina Gonţa – Excepții?CARMEN, Antologie lirică, volumul IX și XReligia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (III)Dorel Schor – Zi de varăDimitrie Grama – dialoguriBatya Bombiger Descoperind sensuri noiGeorge ROCA cu ŢARA în colţul inimiiRevista de experiment literar Feed Back, Nr. 5-6 / 2017Ana Urma: Clipe de tăcere între îndoială şi extaz / Moments of silence between doubt and ectasyMugurel Pușcaș – Revino, Doamne!Prof. Dr. Cornelia Păun Heinzel : „Legenda legendelor”Dorel Schor – Schimb de experiențăFestivalul de Dans American – 2017Contraperformanțele omului fără însușiri moraleDimitrie Grama – dialoguriReligia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (II)Dorel Schor: Vladimir Kara, născut în Rusia – made în FranţaVeronica Balaj: Poezia , un fel de-a onora limba maternăSergiu Găbureac – Din lumea colecționarilorVavila Popovici – Despre mediocritateReligia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (I)Generalul Ioan Florescu, în elita diplomației militare româneștiAdina Dumitrescu – Dimineaţă crepuscularăGalina Martea: Violența contra copiilor – consecințe grave pentru viitorul unei societățiVasile Filip: Un portret – mai mulți autoriTurneul poetului și actorului Adrian Munteanu pe pămant canadianDimitrie Grama – dialoguriDialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben TodicăVeronica Balaj: Fapte în numele iubirii de neam şi limba maternăGabriel Stanciulescu: PoesisDorel Schor – Intrat la ideiDimitrie Grama – dialoguriDrapelul corpului de oaste, simbol al armatei româneRadu Moțoc: Festivalul Cărții „Axis Libri” (Galați, 14 – 18 iunie 2017)Titi Nechita – Zână SânzâianăVavila Popovici – AmazoaneleDorel Schor – Marele premiu

Emilia Ţuţuianu – Omagiu cărturarului romaşcan George Radu Melidon



Dacă timpul nu există, ci doar viața pe care o trăim – pentru a lăsa ceva în urma noastră, semn că am existat – atunci putem spune că înfiinţarea Societății Culturale George Radu Melidon, omagiu adus cărturarului romaşcan, iniţiatorul primei biblioteci publice la Roman, profesorul George Radu Melidon, stă sub semnul continuităţii şi conservării tezaurului cultural local.

Personalitatea complexă a distinsului nostru înaintaș, profesorul, publicistul, cărturarul George Radu Melidon, cât și gestul său altruist de a înființa prima bibliotecă publică în urbea ce i-a fost leagăn și loc de odihnă veșnică, ne-a inspirat și ne-a dat putere de a-i cinsti memoria și a păstra peste veac Read the rest of this entry »

Baintan Carmena – versuri

carmena

S E C U N D A V I E Ţ I I

Când norii prin faţa lunii plutesc
Frunzele în codru îşi găsesc alinarea
Spinarea timpului se întoarce spre noi
Pe prundul din suflet se lasă uitarea.

Sub umbra lacrimei uitarea mai plânge
Fugind spre lutul încărcat de blestem
Lăcaşul inimii în noapte se frânge
Ducând cu sine şi tristul poem

Focul neaprins mă-nvăluie iară
Strivind cu lumina tulburarea fiinţei,
Răspunsul vieţii poate să-mi pară
Drumul Golgotei spre-ntărirea fiinţei Read the rest of this entry »

Tiberiu Tudor – versuri

Tiberiu Tudor

*

Frunzele mici îmi fac cu ochiul,
Cu vorbe dulci să le-amăgesc,
Destinul meu e nenorocul
Acelora ce mă iubesc.

Moartea-mi apropie fiinţa
De timpul ei tulburător ─
Vreau să-mi plătesc nesăbuinţa
Cu care i-am rămas dator. Read the rest of this entry »

Vasilica Grigoraş – Dormind în nesomn

Vasilica Grigoraș

(secvenţă tanka)

Marea de smarald
îmi răneşte pupilele
grele de nesomn –
gândul lamentărilor
în valurile tulburi
x
Pe nisipul cald
conturul meduzelor
dormind în nesomn –
în oglinda dimineţii
doar trofeul liniştii Read the rest of this entry »

Nina Gonţa – Excepții?

1

Trăim într-o lume grăbită, grăbită. Timpul fuge ameţitor, acum e dimineaţă, acum e seară; zile, luni, ani curg …în val. S-ar părea că nu avem timp nici pentru noi înşine, darămite pentru a ţine legături trainice unii cu alţii. Dar, în ciuda acestor afirmaţii, există prietenii care durează… ani. Poate aceşti oameni sunt excepţii, dacă pot să dăruiască atât de mult din timpul lor… altora.
Despre o astfel de prietenie, spirituală şi omenească, de durată, citim în cartea Prietenul meu Vasile Diacon, semnată de cunoscutul poet și critic literar, membru al USR, filiala Iași, Constantin Mănuţă și apărută de curând la Editura All Zenit din Iași.
Referindu-se la geneza acestei prietenii între doi literați, autorul notează simplu, în prefața cărții, intitulată sugestiv Argument: „L-am cunoscut în urmă cu câțiva ani la diferite manifestări literare derulate de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și parcă dintr-odată s-a aprins scânteia prieteniei între noi”. Read the rest of this entry »

CARMEN, Antologie lirică, volumul IX și X

Editura Anamarol 2017


Prin personalitatea versului liric Editura Anamarol, antologator și editor Rodica Elena Lupu, ne lansează o nouă ediție a antologiei CARMEN, volumele IX și X, lucrări pline de importanță și valoare culturală. Având la bază poezia în limba română, opera în cauză impresionează prin diversitatea temelor, prin cuprinsul bogăt de idei și cuvinte, prin abundența metaforei – figură de stil care reușește să poarte ființa umană prin diverse înțelesuri și subînțelesuri a vieții reale și a celei imaginare. O abordate a lucrurilor cât se poate de fascinantă! Read the rest of this entry »

Religia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (III)

(Elemente de filosofia religiei)

I.Homo religiosus
Cele spuse despre transcendență și Transcendent ilustrează universalitatea experienței religioase, respectiv nevoia acută de acel Unic, Maxim, Ultim sau Dincolo, care umple și, deopotrivă, dă sens vieții credinciosului și ateului (cazul lui Nietzsche).
Cât privește realitatea Transcendentului, ea ar trebui să fie la fel de evidentă și indiscutabilă, fie și pentru aceea că „lucrurile de care oamenii au nevoie, există realmente”. Or, dacă toți oamenii au nevoie de Transcendent, fapt demonstrat mai sus, atunci trebuie să existe undeva Acel ceva fundamental, care să împlinească această trebuință, chiar și atunci când unii dintre ei nu-L găsesc. Și nu-L găsesc pentru că, negându-I din start existența, El nu poate fi găsit de aceia care, încrezători doar în nihilismul lor și al celor de-o seamă cu ei, nici nu-L caută!
Problema ateismului este următoarea: admite nevoia omului de transcendență, dar nu admite existența Acelui ceva infinit superior omului (ființă, principiu, fenomen, obiect), care poate să-i împlinească trebuința, ceea ce, adaugă Geisler, „reprezintă o cruzime existențială față de o nevoie atât de irevocabilă cum este cea religioasă”. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Zi de vară

Când, pe la unsprezece dimineaţa, Sorin Barbălată, tânăr contabil practicant, ieşi în pauza de ceai, constată cu surprindere că pe coridorul instituţiei se revărsa nu numai soarele generos al verii, ci şi lumina a nu mai puţin de opt becuri aprinse. Pe scaune şi în picioare aşteptau o mulţime de oameni, aşa că Sorin le aruncă întrebarea:
– De ce nu stingeţi lumina?
– Noi nu lucrăm aici, răspunseră cetăţenii. Am venit cu cereri, probleme, audienţe. Nu e treaba noastră să stingem lumina! S-o stingă cine trebuie.
Sorin consideră că respectivii aveau dreptatea lor aşa că, ajungând în camera de ceai, o întrebă pe femeia de serviciu:
– De ce arde lumina pe coridor la ora asta?
– Aşa să ştiu de necazuri, răspunse femeia. Treaba mea e să încălzesc apa, să pregătesc ceaiul şi să-l împart. Mai trebuie să spăl paharele şi linguriţele, să am grijă de zahăr şi sucrazit şi dacă şeful vrea cafea, să i-o fac turcească. Lumina nu e treaba mea, eu nu am studii… Read the rest of this entry »

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Grama….ne-am despartit la
o rascruce de drumuri
eram atat de tineri atunci
viata nu era decat
o gluma sau in cel
mai bun caz
o ecuatie banala
de circumstante
in care toate necunoscutele
erau cunoscute
iar nelinistea si zbuciumul
sufletului erau inabusite
de aroganta cugetului
atotcunoscator….. Read the rest of this entry »

Batya Bombiger Descoperind sensuri noi


Este foarte interesant de urmărit evoluţia pe plan artistic a pictoriţei Batya Bombigher.
In urmă cu puţini, ani când am „descoperit-o” (şi a fost pentru mine o adevărată revelaţie), punea
în centrul tematicei din majoritatea lucrărilor ei corelaţia dintre om şi natură. Până într-atât
încât adesea conturul personajelor umane se contopea cu cea a arborilor, confirmând
cunoscuta vocabulă israeliană „omul este pomul câmpiei”.
Fără să părăsească metafora din compoziţiile de până atunci, dar descoperind sensuri noi Read the rest of this entry »

George ROCA cu ŢARA în colţul inimii

george-roca

Scriitorul George Roca, un nume de referinţă în spaţiul virtual şi nu numai. Deşi locuieşte în Australia, inima de român a rămas pe meleaguri bihorene. Parafrazându-l pe Kogălniceanu, ,,omul înainte de neam şi-a iubit familia, înainte de lume şi-a iubit neamul şi patria sa de pământ, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi i-a îngropat, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei, ce nu se mai întorc, în care a simţit cea dintâi bucurie şi cea dintâi durere de bărbat.”
Acum, în zi aniversară, îi aducem omagiu nostru sincer celui care s-a dovedit ani în şir, un autentic şi inimos promotor al culturii române, un prieten de nădejde al românilor.
Este un exemplu de urmat pentru cei plecaţi din ţară prin dragostea de ,,loc” şi pământul străbun, despre care Papa Ioan Paul al II-lea a spus că este Grădina Maicii Domnului. Domnul George Roca a ştiut să iasă din vârtejul cotidian şi să privească dincolo de agitaţia lumii, adunând în jurul domniei sale creatori de frumos, scriitori, pictori, sculptori, promovând românismul cu patima iubitorilor de neam.
Nu este singurul emigrant care nu şi-a uitat originile. Peste tot în lume regăsim fraţi care oriunde s-ar afla poartă ţara într-un colţ al inimii, un sentiment nobil şi iubitor de netăgăduit. Poetul, nostalgicul George Roca, a reuşit să-i adune pe aceşti iubitori de limbă şi neam sub un curcubeu cultural românesc, făcându-i cunoscuţi în lume prin operele lor. Domnia sa se regăseşte în spatele multor articole şi elemente de grafică apărute în diverse reviste de cultură, împărţindu-se ,,între literatură şi grafica digitală”. Revistele româneşti înfiinţate de domnia sa au avut ca scop, promovarea literaturii române în spaţiul virtual. Read the rest of this entry »

Revista de experiment literar Feed Back, Nr. 5-6 / 2017

http://revista-feedback.blogspot.ro/2017/07/nr5-6-2017.html

cop1

Ana Urma: Clipe de tăcere între îndoială şi extaz / Moments of silence between doubt and ectasy

1

După volumul Doar cu pana inimii [Tanka] publicat la Editura Pim (2015), volum de incursiune în lirica niponă, de fapt o multitudine de poeme de meditaţie de înaltă ţinută scriitoricească, Vasilica Grigoraş ne oferă o nouă surpriză bilingvă, prin apariţia cărţii Ochi în ochi cu luna – tanka şi pentastihuri. Amănunte privind apariţia noului volum am aflat chiar de la distinsa autoare care, cu modestia ce o caracterizează, într-o discuţie lămuritoare mi-a mărturisit despre împrejurările, atmosfera dar şi neliniştile fireşti ale existenţei care, pe măsura consumării datorită neasemuitului ei dar de a visa în cuvinte, au luat forma poemelor cuprinse între cele două coperte. Pornind de la o sintagmă sau după o idee unitară, cuvântul determinant fiind bolduit, poemele apar grupate câte trei după aceste criterii, în minicapitole cu titluri sugestive: Concert de greieri, Spre asfinţit, Frisonul luminii, Fără îndoială, Clipe de tăcere, Rădăcini, etc. Se simte pe parcursul lecturii o nostalgie a trecerii timpului, o atitudine meditativă uşor aforistică asupra vieţii, a umanului. Un abandon tainic va scoate la lumină, treptat, unda nevăzută a gândirii, a cugetării omului implicat între cerinţele şi îndatoririle vieţii. Se pare că autoarea a descoperit în apele propriei oglinzi, oglinda fiinţei, izvorul discursului liric şi calea spre inima publicului. Read the rest of this entry »

Mugurel Pușcaș – Revino, Doamne!

Facerea lumii

Aş vrea să-L simt pe Dumnezeu în mine…
Îmi este greu… Iar uneori nu pot…
Prin sarabanda de lumini şi umbre,
Ştiu… Ne-nsoţeşte tainic peste tot.

Ai plăzmuit planete, stele, îngeri,
Un Univers… Celulă sau atom,
Din nemurirea Ta ai creat viaţa,
Păsări şi fluturi, floare, cânt sau OM. Read the rest of this entry »

Prof. Dr. Cornelia Păun Heinzel : „Legenda legendelor”

Într-o zi, Dumnezeu chemă la el pe Sfântul Petru şi îi spuse:
– Sfinte Petru, aş dori să mergi prin lume şi să afli ce mai fac oamenii. Le-am dăruit Biblia plină de învăţăminte spre a le fi de călăuză şi exemplu în viaţă; le-am adus pe pământ scriitori talentaţi care să creeze basme pentru copii, povestiri şi poveşti religioase sau istorice, inspirate din istoria popoarelor lor; le-am trimis poeţi care să-i încânte pe toţi cu magia versurilor lor; le-am creat muzicieni care să-i farmece cu acordurile melodiilor lor; le-am dăruit rapsozi şi cântăreţi cu har care să glăsuiască şi să interpreteze minunat creaţiile acestora; le-am oferit actori care să performeze cu dăruire şi talent creaţiile dramaturgilor. Doresc să ştiu, dacă oamenii se bucură de aceste daruri ale mele şi dacă toate acestea făcute pentru ei din suflet, le-au schimbat într-adevăr viaţa în bine iar munca mea nu a fost în zadar.
Sfântul Petru porni imediat la drum lung. Urcă din greu pe cele mai înalte vârfuri muntoase, unde ascultă doinele, baladele melodioase şi istorisirile minunate ale păstorilor, coborâ pe plajele cu nisip auriu şi fin ale apelor, întinse şi adânci, auzind cântecele şi snoavele pescarilor, străbătu oraşe şi sate, încântat de înţelepciunea proverbelor şi a zicătorilor populare şi privi alături de oameni reprezentaţiile actoriceşti, participă la serbările organizate în lume cu diferite prilejuri, fiind fermecat de bogăţia spirituală a ceremoniilor organizate, îi însoţi pe oameni la biserici, la slujbele religioase, participând cu aceştia la rugăciuni şi călătoria sa ajunse la sfârşit. Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Schimb de experiență

– Stai şi scrii toată ziua la computer şi-ţi storci creierii după poante, mi-a spus soţia. Mai bine ai lua exemplu de la Filip.
– Care Filip…? am întrebat. Nu cunosc nici un Filip.
– Ba îl cunoşti foarte bine, e tipul care vinde falafel în colţ. Are un chioşc ca vai de lume, dar câştigă o avere. Fără bătaie de cap. Ia exemplu de la Filip!
– Cum să iau exemplu? am întrebat nedumerit.
– N-ai decât să vorbeşti cu el.
M-am dus să vorbesc cu Filip. Am cumpărat un falafel şi am rămas să-l mănânc lângă dugheană. Apoi am cerut un suc şi l-am băut fără grabă. Intre timp am căutat sămânţă de vorbă.
– Merge treaba? m-am interesat politicos.
– Slavă Domnului, mi-a răspuns el, merge… Lumea mănâncă. Read the rest of this entry »

Festivalul de Dans American – 2017

ADF 2017

„Dansul este un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt.” – Mata Hari

Întotdeauna am considerat că muzica, dansul și poezia se pot împleti într-o cunună. Exuberantul dans ascunde poezia în suflet, iar muzica îi acordă ritm și rimă.
Scriitorul irlandez George Bernard Shaw spunea că „pentru a ne vedea chipul folosim oglinda, iar pentru a ne vedea sufletul – operele de artă”. Așa și este. În fața unei opere de artă emoțiile noastre se intensifică în grad diferit și iau forme diferite de la individ la individ. În acele momente ne descoperim sufletul, îl vedem, parțial, ca într-o oglindă.
Dansul este o artă. O artă veche. Dumnezeu este Cel ce a dat libertate oamenilor de a se exprima și prin dans. Pentru omul primitiv dansul exprima modul de gândire și de exprimare a vieții. Era stilul lui de viață. Prin dans omul transmitea celor din jur ceea ce simțea cu ajutorul „limbii universale a corpului”. Se exprima în dans prin diferite mișcări, deoarece atât noi, oamenii, cât și întreaga natură din jur se mișcă, efectuând diverse figuri lineare sau geometrice – ca niște fraze – pe care, sau în care, încap cuvintele. S-a vorbit și se vorbește dansând. Omenirea a evoluat, școala a perfecționat dansul, oferindu-i multă grație și forță. Read the rest of this entry »

Contraperformanțele omului fără însușiri morale

Omul este om în primul rând prin însușirile sale morale (cumpătare, modestie, simplitate, milă, vrerea de-a merge pe calea binelui etc.) și se va simți cu adevărat împlinit doar dacă va izbuti să urmeze porunca hristică din Ioan 13/34: „Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții”. Neprocedând în acest chip, adică acționând programat-premeditat împotriva divinității și firescului vieții, hipercivilizatul zilelor noastre face cutremurătoarea dovadă a evoluției involutive de la omul fără însușiri al lui Robert Musil, la desăvârșitul robot jovial postbelic, anticipat de Lucian Blaga prin versul „numai trup și numai lut”…
Concret, ultimii peste 150 de ani de istorie umană sunt marcați de catastrofala încăpățânare a doctrinelor cu pretenții revoluționare, dar care, în fond, decurg din împletirea fatalității, cu nepăsarea majorității trăitorilor și cu obnubilarea general-umană: (1) Manifestul Partidului Comunist, elaborat de Karl Marx și publicat la Londra în anul 1848, șaptezeci de ani mai târziu se continuă cu dictatura proletariatului bolșevizat și enormele suferințe umane cauzate de această lighioană politico-ideologică; (2) Adolf Hitler publică în 1925 cartea Mein Kampf (Lupta mea), platforma ideologică a nazismului și cauza altor zeci de milioane de jertfe umane prin impulsionarea Read the rest of this entry »

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Grama….ma plimb adesea pe langa
o banca de piatra cenusie
intotdeauna rece si neocupata
doar astazi sta pe ea un om
ma asez si eu langa acest om
care imi pare cunoscut
parca l-am mai vazut undeva….

… tine in mana o carte si,
din cand in cand, o deschide
si scrie ceva in ea
apoi tace si priveste
inainte, in gol…. Read the rest of this entry »

Religia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (II)

(Elemente de filosofia religiei)

I.Homo religiosus
d)Transcendența spre Sfârșit
Transcendența înainte (spre Sfârșit sau Escaton) are sens numai dacă admitem că istoria se îndreaptă spre ceva (Scop, Țintă finală), concepție cu totul necunoscută societăților arhaice, pentru care, ne înștiințează Mircea Eliade, timpul nu este istoric, ci mitic. De-abia odată cu profeții evrei apare indicația clară că timpul are un sfârșit sau un apogeu spre care converg toate evenimentele umane, pentru ca în Noul Testament el să fie „sfințit prin întruparea lui Cristos” (M. Eliade).
Poate că cea mai autorizată opinie la acest capitol este aceea a filosofului american Thomas J. Altizer. Considerându-l pe Nietzsche primul creștin radical și însușindu-și de la el expresia „Dumnezeu este mort”, Altizer s-a pornit să extragă toate implicațiile religioase ale acestui gen de transcendență.
Dar prin afirmația că Dumnezeu este mort, Altizer nu înțelege că n-a existat niciodată un Dumnezeu viu, că noțiunea de Dumnezeu a încetat să mai aibă eficiență în zilele noastre sau că, așa cum susține filosoful evreu-austriac Martin Buber, El este ascuns vederii omului, atâta timp cât are grijă să precizeze: „Orice om contemporan, receptiv la experiență, știe că Dumnezeu este absent Read the rest of this entry »

Dorel Schor: Vladimir Kara, născut în Rusia – made în Franţa


 

Acesta este numele unei expoziţii colective ale câtorva artişti plastici de origine rusească, trăitori la Paris, formaţi cu precădere ca pictori în Franţa, unde au avut primele succese şi de unde au început cariere promiţătoare. Printre ei, Vladimir Kara, un artist original şi remarcabil. Am avut mai de mult ocazia să scriu despre arta sa, pentru că el se află în anturajul maestrului Samy Briss care, cu prilejul unei expoziţii a unor lucrări ale sale, l-a alăturat şi pe mai tânărul său coleg. Cea ce echivalează cu o recunoaştere şi un certificat de calitate.
Picturile lui Vladimir Kara, realizate într-un limbaj simbolic şi figurativ, dovedesc o concepţie personală şi originală, propunându-i privitorului un punct de vedere aproape singular pe considerente formale, stilistice şi tehnice. Ele ne obligă la un exerciţiu de imaginaţie, născut din dualitatea în limbajul artei, dualitate între ideie şi imagine. Uneori, aparent foarte simplu, tabloul lui Vladimir Kara e încărcat cu poezie vizuală, imaginea subtilă este intensă, culorile dialoghează, iar abilitatea creativă a pictorului sugerează autoidentificarea sa cu subiectul. Read the rest of this entry »

Veronica Balaj: Poezia , un fel de-a onora limba maternă

 

Vero Balaj

Se ştie că, lectura se deprinde prin educaţie, iar preferinţa pentru cartea tipărită mai mult decât pentru o carte transpusă electronic, sunt detalii care astăzi nu mai miră pe nimeni. Desigur, a opta pentru ambele variante de-a cunoaşte un scriitor sau o lume literară, de-a te perfecţiona sau a te exprimă cu propriul tău talent, nu strică, dimpotrivă adaugă mult la conturarea stilului, atitudinii de viaţă a unei persoane. În acest sens, m-aş referi la o familie, mama şi fiica, originare din Timişoara dar care, acum s-au acomodat şi au asimilat şi cultură canadiană pe lângă cea moştenită, alegând să trăiască în Montreal unde locuiesc de ani buni: este vorba de doamna Melania Rusu Caragioiu şi fiica să, Alexandrina Caragioiu, o distinsă juristă. Înafara faptului că toţi cei care au avut curajul să ia viaţa de la capăt, să se acomodeze într-un alt context socio-cultural, merită admiraţie şi că s-au dovedit a fi persoane puternice, mai de admirat este dacă, au reuşit să se impună, să iasă în evidenţă, nu să rămână la nivelul unei existente obişnuite. Au adus acel plus de care vorbeam şi care….adeseori se răsfrânge benefic şi asupra imaginii de naţionalitate şi emblemă spirituală românească. Fără îndoială sunt trepte şi trepte şi aici. Rămânem însă la ideea că anumite persoane au reuşit să marcheze frumos locul de unde vin. Ţara căreia-i aparţin. Doamnele despre care aş vrea să scriu câteva cuvinte susţin ideea de gratulare pentru ceea ce au reuşit să realizeze mai ales în numele limbii materne. Read the rest of this entry »

Sergiu Găbureac – Din lumea colecționarilor

 

Vavila Popovici – Despre mediocritate

Mediocritatea este plaga civilizației.” – John Fowles

Conform dicționarului, Mediocritatea este „starea celui mediocru – om fără talent, lipsit de merite”. Figurativ, mediocritatea este caracterizată prin insuficiență de spirit, de merit. Etimologic, cuvântul provine din latina veche, „medio” însemnând mijlociu și „ocris” – munți, pietre cu aceeași înălțime. În dicționar sunt citate cuvintele scriitorului Mihail Sadoveanu: „Mediocritatea, prostia ori incultura lor mă exasperează. Aceștia nu sunt artiști”. Parafrazând, am zice că mediocritatea oamenilor politici din zilele noastre ne exasperează.
Mediocrității îi este opus geniul. Rare sunt geniile, mediocritățile – cât lumea! Suntem mediocri, trăim în sânul unei mediocrități! Mai grav este că asupră-ne acționează Mediocrația – puterea politică formată din oameni mediocri care, nu pot ridica acest popor, ci din contră, creează contradicții, haos, regres.
Petre Țuțea când vorbea despre tipuri umane, categorisea: sfântul, geniul, talentul, omul obișnuit și neputinciosul. Cu alte cuvinte, mediocri sunt cei ce cuprind tipurile omului obișnuit și al celui neputincios, separat de geniu, acesta fiind definit ca cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, o personalitate care posedă o inteligență sau talent la superlativ. Îmi amintesc de plăcerea cu care am citit cândva, într-o revistă primită din Italia, poezia intitulată „Piața Furstemberg” dintr-un volum de versuri a scriitorului Ion Andreiță, care se referea la talente – genii: „Pipa lui Eliade/ Ademenind dumnezei/ Privirea lui Cioran/ Ademenind disperări/ Zâmbetul lui Ionesco/ Strângând scaunele/ Gata/ Reprezentația a luat sfârșit/ Următorul spectacol/ Peste o sută de ani”. Read the rest of this entry »

Religia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (I)

(Elemente de filosofia religiei)

I.Homo religiosus
Lunga experiență religioasă a omului (de la primii fiori moral-spirituali și până în clipa de față), ca și rolul de prim rang al religiei în istoria omenirii, conferă definiției „Omul este singurul animal religios”, una din nenumăratele definiții date acestui căutător mereu neliniștit, o mult mai mare consistență decât bășcălioasa „Omul este singurul biped fără pene”.
Dar ce se înțelege prin experiență? În tratatul Filosofia religiei ((Editura Cartea Creștină, Oradea, 1999), Norman L. Geisler ne înștiințează că „Experiența este starea de conștiență a unui individ când își dă seama că ceva este altceva decât sine, indiferent dacă este sau nu cu adevărat altceva”. Pornind de la această definiție și de la cele două niveluri ale conștienței (primară sau elementar-nereflexivă și secundară sau conștiența de-a fi conștient), prin experiența religioasă (se are în vedere experiența primară în general, opusă celei religioase particulare) trebuie să se înțeleagă conștiența transcendenței în dublu sens: mai întâi ca proces logico-intuitiv de depășire a limitelor umane (transcendere în sine), apoi ca obiect al respectivei experiențe (Transcendentul). Read the rest of this entry »

Generalul Ioan Florescu, în elita diplomației militare românești


Născut la 24 noiembrie 1879 la Viena, Ioan Florescu a fost o personalite a diplomației militare românești. Originile sale în privința tatălui sunt neclare, dar ascensiunea rapidă și bârfele epocii, îl identifică ca fiul nelegitim al generalului Ioan Emanoil Florescu, artizanul organizării și modernizării armatei române moderne.
După absolvirea Școlii Superioare de Război în ianuarie 1906, Ioan Florescu, este repartizat în cadrul Regimentului 14 Dorobanți ,,Roman”.
Datorită calităților excepționale dovedite , în anul 1912 este detașat la Statul Major Regal, unde devine Aghiotantul Personal al prințului Moștenitor Ferdinand. În această calitate participă la cel de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913, cu gradul de căpitan. Cu ocazia încoronării lui Ferdinand ca rege al României, a fost însărcinat ca atașat pe lângă delegația Olandei.
În perioada cât a activat în Statul Major Regal a obținut admirația regelui Ferdinand I care aprecia la ofițerul Ioan Florescu : ,,rara distincție și capacitate de lucru”. Read the rest of this entry »

Adina Dumitrescu – Dimineaţă crepusculară

Spre amiaza cosiţelor împletite
în lână seină, senină sau clară-ţi
apare doar jumătatea de masă
la care lucrezi. Treptat restul se
estompează fum plecat demult
de pe jar, apar umbre, dumbravă
întunecată spre seară, zaţ uscat
de cafea rămas pe ceaşcă, un alt
tip de crepuscul te priveşte
prin ferestra deschisă, o ramă
de tablou are hubloul centrat Read the rest of this entry »

Galina Martea: Violența contra copiilor – consecințe grave pentru viitorul unei societăți

Cel mai semnificativ lucru care ar putea contribui destul de negativ în dezvoltarea unui mediu social sănătos este fenomenul „violența asupra copiilor”. Afirm acest lucru deoarece copiii sunt viitorul unei societăți, iar capitalul uman format în timp va fi afectat puternic de sindromul traumatismului, consecințe grave suportate din frageda copilărie. Astfel, pentru a face careva concluzii cu privire la dezvoltarea unei societăți, atunci, mai întâi de toate, ar urma să ne concentrăm atenția asupra faptului cum este educată tânăra generație, în mod special copiii de vârstă preșcolară și școlară, și, respectiv, care sunt condițiile reale prin care aceștea se formează ca identitate personală și socială. Evident, în acest caz ar urma să examinăm, în mod prioritar, care sunt condițiile efective ale societății și familiilor prin care se dezvoltă și se educă copilul.
Știm cu toții că protecția copiilor este un drept fundamental internațional, acesta fiind legiferat prin Convenția asupra Drepturilor Copilului, adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 20 noiembrie 1989. Convenția respectivă, fiind asumată și ratificată de majoritatea țărilor de pe mapamond (194 state, din noiembrie 2009), cuprinde întreg setul de măsuri care garantează copiilor drepturi civile/politice/economice/sociale/culturale în scopul de a servi la o dezvoltare completă- civilizată și în limite de Read the rest of this entry »

Vasile Filip: Un portret – mai mulți autori

Antologie_selectiva_a_referintelor_(2017)

Destinul scriitorului din destinul omului izvorăşte, se împlineşte şi rămâne în memoria timpului. Iar timpul le tezaurizează pe toate cele necesare dăinuirii. Timpul fiind, de fapt şi de drept, omul; adică beneficiarul. Cel care nu doar pentru sine lucrează, ci şi pentru cei care vor veni după el. Acesta este sensul existenţei umane şi aceasta este ţinta supremă.
Destinul omului şi scriitorului Vavila Popovici se înscrie armonios în acest cerc, exemplul putând fi socotit ca unul de referinţă. Viaţa trăită – biografic, geografic, profesional, social, intelectual, creator – face substanţa cărţilor sale. Nu, însă, o viaţă reprodusă fotografic, ci una metamorfozată şi evaluată ideatic. Filosofic. Scopul transpare cu evidenţă: cititorul să tragă învăţăminte şi… să se înveţe minte…
Rememorez, răsfoindu-i cărţile despre care am şi scris, la timpul potrivit. Închipui un portret mental de o impresionantă complexitate. Vavila Popovici s-a răsădit deopotrivă în cărţi de poezie – unele în română şi engleză –, în proză narativă, în file de jurnal, în articole şi eseuri. Peste tot, ca un leit motiv, am întâlnit informaţia amplă şi sentimentul profund, mereu susţinut de o gândire inteligentă, optimistă chiar şi în momentele de melancolică singurătate. Viaţa în vâltoarea ei. Dar şi mijlocele prin care se pot evita scufundările fatale. Read the rest of this entry »

Pagina 1 din 15412345...102030...Ultima »