»

George Radu Melidon – in memoriam

1831-2011   180 de ani de la naşterea lui George Radu Melidon

din activitatea lui George Radu Melidon, fondatorul Bibliotecii publice din Roman


George Radu Melidon
(13 martie 1831, Roman, judeţul Neamţ – 11 mai 1897, Roman) este cunoscut ca  poet, prozator şi traducător. A studiat la Academia din Iaşi (fosta Academie Mihăileană). Din 1856 funcţionează ca profesor de mitologie, retorică şi poetică la Gimnaziul Central din acelaşi oraş.
În 1857 e şef de secţie în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova, iar în 1860 – director în acelaşi minister.

Mutat la Bucureşti ca director general al învă­ţământului din România (1862-1864), se ocupă îndeaproape de dezvoltarea învăţământului sătesc. Revizor, apoi inspector şcolar în mai multe judeţe, este chemat în 1867, când se organizează Şcoala Normală de învăţători din Bucureşti, în fruntea instituţiei. În 1881 se pensionează şi, retras la Roman, continuă să activeze ca profesor suplinitor la gimnaziu, profesor de istorie între 1881 – 1886. A fost inspector şcolar pentru judetele din Moldova si director al învatamântului primar din România. A publicat versuri, proză, carţi didactice, studii asupra învaţământului.

george-radu-melidon

Preocupările lui Melidon sunt predominant didactice. El scoate, astfel, în mai multe ediţii, o „carte de cetire” (tradusă din F. Ph. Wilmsen), o „carte de lectură”, un „manual al învăţătorului”, o „istorie naţională pentru popor”. În almanahuri, în publicaţiile vremii („Zimbrul”, unde a debutat, „Foiletonul Zimbrului” şi „Foiţa de istoria şi literatură”), scrie articole pe teme politice, sociale, comerciale (unele fiind transpuse din franţuzeşte).

Un pedagog rămâne şi în chestiunile de literatură. Dedicată lui Dimitrie Gusti, lucrarea Regule scurte de versificaţie română (1858) are trei secţiuni: reguli generale de versificaţie, licenţe poetice şi defecte de versificaţie, prozodia poetică aplicată la versificaţia modernă. Melidon însuşi e un versificator sârguincios şi pedestru, înrâurit de poeţii vremii, mai ales de Grigore Alexandrescu, cum se observă în poeziile apărute în „Foile­tonul Zimbrului”, „Almanah pentru români”, „Almanah de învăţătură şi petrecere”, „Secolul” etc.

El caută în trecutul de slavă învăţăminte şi îndemnuri pentru prezentul decăzut. Lirica patriotică are un caracter militant, uneori cu accente de marş eroic, iar lirica de dragoste, cu supărătoare dulcegării, nu iese din nota convenţională. Peisajul predilect e acela nocturn, mângâiat de razele lunii, dar autorul nu are un deosebit simţ al naturii. Câte o încercare de alegorie sau de filosofare emană un iz didacticist.

Câteva traduceri „imitative” din Schiller (în „Foiletonul Zimbrului”, „Almanah de învăţătură şi petrecere”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”) au defecte de rimă şi infidelităţi de sens. O tălmăcire în proză din Lamartine apare în „Zimbrul”, o alta, din Plutarh, s-a păstrat în manuscris. Ceva mai interesant este prozatorul, mai ales cel din relatările de voiaj.

 Călătorie în Moldova de sus („Foiletonul Zimbrului”, 1855-1856) e un jurnal instructiv în felul lui, dezvăluind o conştiinţă politică mereu trează. În De la Iaşi la Roman („Alma­nah pentru români”, 1857), călătorul încearcă să fixeze fizionomia variată a unei politii. A compus şi un Irod naţional (1895), cu evidente implicaţii politice. Cu Un vis curioz („Almanah de învăţătură şi petrecere”, 1857), Melidon poate fi omologat ca primul autor SF român. Câteva din scrierile sale:

Regule scurte de versificaţie română, Iaşi, 1858; reeditat fragmente în Poetici româneşti, ediţie îngrijită şi introducere de Olimpia Berea, Timişoara, 1976;

Istoria naţională pentru popor, Bucureşti, 1876;

Irod naţional, Roman, 1895.

• F. Ph. Wilmsen, Prietenul tinerimei, Iaşi, 1856 (traducere).

Lasă un răspuns