«

»

Petruş Andrei: Theodor Codreanu – Lecţia de înţelepciune

 „Pe 22 noiembrie 2011, cele două maluri ale Prutului s-au unit, în sfârşit, printr-un pod de inimi cu prilejul lansării celor două cărţi ale scriitorului român Theodor Codreanu: ,,Eminescu în captivitatea ,,nebuniei” (Editura ,,Universul”, Chişinău, 2011) şi ,,Ion Barbu şi spiritualitatea românească modernă” (Editura ,,Curtea veche”, Bucureşti, 2011).

        Întâlnirea de suflet a scriitorilor români cu cititorii a avut loc în sala mare a Bibliotecii ,,Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Chişinău prin amabilitatea doamnei directoare Lidia Culicovschi. Moderatorii acestei manifestări culturale de excepţie au fost academicianul Mihai Cimpoi şi scriitorul Vlad Pohilă. Au vorbit despre importantul eveniment cultural academicienii Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija şi scriitorii : Petruş Andrei, Gheorghe Ciocoi, Andrei Ţurcanu, Iurie şi Dumitru Gabura (din partea Editurii ,,Universul”), Ion Ciocanu, Vitalie Răileanu, Ion Buga, Ana Bantoş şi, în cele din urmă, autorul sărbătorit. Au fost prezente, imortalizând momentul festiv, doamnele profesoare Lina Codreanu şi Livia Andrei.

        În această epocă a axacerbării orgoliilor şi a reversării dejecţiilor politicului peste câmpia mănoasă a cugetului şi a simţirii noastre, Theodor Codreanu, ,,un critic al întreg spaţiului cultural românesc” (academician Mihai Cimpoi) ne dă tuturor o adevărată lecţie de înţelepciune, îndemnându-ne eminescian la unire prin cultură (,,În unire stă puterea”).

[flickr_set id="72157663593238433"]

        

În centrul atenţiei s-a aflat cum era şi firesc, Theodor Codreanu – omul şi opera, contemporanul nostru fiind considerat, pe bună dreptate, un fenomen: eminent dascăl, strălucit eminescolog, autor a şapte cărţi fundamentale pentru cunoaşterea în profunzime a operei eminesciene, romancier şi gânditor aforistic, renumit şi redutabil eseist, critic şi istoric literar, Theodor Codreanu este cel care, asemeni eroului din basme, a durat pod de aur, peste Prutul lacrimilor noastre, prin cărţile sale: ,,Basarabia sau drama sfâşierii”(Editura ,,Flux”, Chişinău, 2003) şi ,,Duminica Mare a lui Grigore Vieru”(Editura ,,Litera  Internaţional”, Chişinău-Bucureşti, 2004) la se care adaugă zeci  sau chiar sute de articole, prefeţe , postfeţe, cronici, eseuri şi recenzii despre operele scriitorilor din partea nevăzută a lumii de către istoriile literare sau critice dâmboviţene.

        Criticul literar Theodor Codreanu cunoaşte mai tot ce s-a scris în literatura română şi universală, demersul său alimentându-şi debitul din cele mai adânci izvoare: de la fizica modernă la metafizică şi matematică, geometrie îndeosebi, de la filozofia germană, indiană şi chineză la medicină, psihanaliză mai cu seamă şi de la ,,Poetica” lui Aristotel la ,,Transmodernism”. Citindu-i opera, nu ştii ce să admiri mai întâi la Theodor Codreanu:

    -eleganţa spiritului şi a stilului; criticul analizează ,,sine ira et studio”, olimpian, atât neputinţele, maliţiile şi inepţiile preotului Alexandru Grama cât şi idiosincraziile şi idioţeniile patapieviciene;

    -un exerciţiu de admiraţie poţi face remarcându-i curajul de a răspunde celor mai îndrăzneţe provocări şi aici trebuie să amintim:

    ,,A doua schimbare la faţă”(Editura ,,Princeps Edit”, Iaşi, 2008);

    ,,Transmodernismul”(Editura ,,Junimea”, Iaşi, 2005);

    ,,Basarabia sau drama sfâşierii”(Editura ,,Flux”, Chişinău, 2003)

    ,,Istoria ,,canonică” a literaturii române (Editura ,,Princeps Edit”, Iaşi, 2009) ori

    ,,Polemici incorecte politic”(Editura ,,Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2010);

        Opera sa de până acum uimeşte pe cititorul avizat prin bogăţia informaţiilor, acribia cercetătorului, evantaiul larg al conexiunilor şi mai ales prin interpretarea documentelor şi faptelor;

   -remarcabile sunt de asemenea profunzimea gândului şi autenticitatea talentului, cultul limbii, acurateţea ei şi seducţia arguţiei.

        Personalităţi de primă mărime ale culturii române şi europene au elogiat pe Thedor Codreanu, diligentul nostru contemporan, atins de aripa geniului: academician Mihai Cimpoi, George Muntean, Constantin Cubleşan, Adrian Marino, Zoe Dumitrescu Buşulenga…

         Aşa cum afirma marele nostru prozator Mihail Sadoveanu despre letopiseţul lui Neculce, pot spune cu mâna pe inimă că opera lui Thedor Codreanu  mi-e carte de căpătâi şi ori de câte ori o deschid mi se umple sufletul de plăceri rare.

         Amplul eseu monografic ,,Ion Barbu şi spiritualitatea românească modernă – ermetismul canonic – ” readuce pe marele nostru poet în circuitul literaturii universale, poetul- matematician constituind, alături de Eminescu  şi Blaga, ,,axa fondatoare a spiritualităţii româneşti moderne”(Basarab Nicolescu).

         Canonul poate fi în strânsă legătură cu teoria capodoperei elaborată  de Mihail Dragomirescu sau teoria mutaţiei valorilor estetice a lui Eugen Lovinescu. Canonul (din greacă Kanon – normă ,regulă) ,,are rolul de a opera o selecţie în rândul operelor literare şi de a reţine ceea ce corespunde comandamentelor lui evitând riscul confuziilor şi aplatizărilor în receptare.” (Vasile Spiridon – în revista ,,Hyperion”, Nr.4-5-6 – 2011, Botoşani, P.26).

      ,,Regula de aur a canonului, afirmă universitarul Vasile Spiridon, este că un creator poate accede la fruntariile lui şi după 20 de ani de la dispariţie”, sau , în cazul lui Ion Barbu, la 50 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. ,,Istoria  literară instituie canonul iar schimbarea lui este precedată de schimbarea  de paradigmă. Valoarea este ceea ce dăinuie peste timp; esteticul este acela care fundamentează”(op. cit. p.26).

        Cartea lui Theodor Codreanu , esenţială pentru cultura română, cuprinde două părţi: prima intitulată ,,Înfruntând critica”, sintetizează întreaga operă critică asupra liricii barbiene, menţionându-se plusurile şi minusurile, evidenţiind meritele exegeţilor, dar şi faptul că poetul-geometru a fost nemulţumit de studiile unor mari personalităţi ale istoriei şi criticii literare cum sunt: Tudor Vianu, Eugen Lovinescu sau George Călinescu, afirmând că ermetismul său nu este unul filologic, mallarmean, aşa cum s-a susţinut, ci unul canonic. De aceea hermeneutul Theodor Codreanu îşi intitulează  cea de-a doua parte a cărţii sale ,,Ermetismul canonic”, o exegeză care lasă cu greu altuia bucuria unui adaos. Chiar şi exigentul Ion Barbu ar fi satisfăcut de această interpretare oferită de distinsul profesor Theodor Codreanu ca lecţie de înţelepciune.

         În liceu, în conformitate  cu manualele alternative şi cu programa actuală, Ion Barbu se studiază didactic, oarecum simplist, cu cele trei perioade ale creaţiei sale strict delimitate: parnasiană, baladică şi ermetică. Poetul-matematician, în concepţia  lui Theodor Codreanu, este ermetic încă din primele sale creaţii: ,,Timbru”, ,,Pytagora”, ,,Banchizele”, ,,După melci”, ,,Grup”, ,,Lava”, ,,Munţii” etc.

        Atât Lucian Blaga (,,Eonul dogmatic”) cât şi Ion Barbu(,,Oul dogmatic”), poeţi născuţi şi trecuţi la cele veşnice în acelaşi an, fac parte din aceeaşi constelaţie a ,,Lyrei”, situată în emisfera boreală.

        Ion Barbu a fost în realitate un sentimental, scrisorile către Tudor Vianu atestând această aserţiune. Cele trei roţi ale cunoaşterii barbiene, după Eugen Simion,  ,,sunt tot atâtea trepte ale iubirii”: carnală, intelectuală şi celestă iar ,,joc secund” ,,este un extraordinar poem de dragoste, singurul la înălţimea lui Eminescu, în literatura românească şi universală”( Theodor Codreanu).

       

Volumul ,,Ion Barbu şi spiritualitatea românească modernă – ermetismul canonic” este marele dar făcut nouă , nevrednicilor, de către Theodor Codreanu”.

         Cartea ,,Eminescu în captivitatea ,,nebuniei” (Editura ,,Universul”, Chişinău, 2011) face cinste deopotrivă celui care a scris-o  şi editurii care a tipărit-o. Apărută în condiţii grafice excepţionale, cu o copertă aparţinând carismaticului pictor Ion Daghi, cartea aceasta, ca şi celelalte semnate  de Theodor Codreanu poate sta în raftul întâi din biblioteca inimii oricărui cititor. Ea este o persuasivă pledoarie în favoarea genialului poet şi arheu al spiritualităţii româneşti, care a fost deplin sănătos la minte şi la trup, de altfel, cuvântul ,,nebunie” este pus între semnele citării.

        Geniile  îşi depăşesc, prin puterea minţii, secolul iar oamenii ,,normali”, ,,comuni”, ,,obişnuiţi” le suspectează de ,,nebunie”, însă nu toate sensurile duc la boala mintală; ,,nebun” poate fi un temerar care dovedeşte curaj peste măsură sau care are idei neobişnuite, ieşite din comun ori care este o fire neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie, zburdalnică, jucăuşă: ,,Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi dulce floare” (Eminescu).

         Cei din preajma poetului, Slavici, Creangă, Caragiale au intuit genialitatea eminesciană; Veronica Micle îl considera ,,Dumnezeul poeziei” şi una dintre cele mai strălucite minţi , iar Maiorescu motiva refuzul lui Eminescu de a primi o medalie din mâna reginei Carmen Sylva astfel: ,,Rege el însuşi al cugetării omeneşti care alt rege ar fi putut să-l distingă?”. Mite Kremnitz, o femeie inteligentă, fără îndoială, prindea cel mai bine sensul profund al nefericitului cuvânt: ,,Nebunie? Poate că concepţia noastră, a tuturor este nebunie şi Eminescu a prins adevăratul sens al lumii şi al vieţii.” Nu întâmplător Theodor Codreanu o citează în câteva rânduri. Eminescu însuşi nota undeva: ,,Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar”.

          Capodopera ,,Eminescu în capcana ,,nebuniei” se citeşte cu sufletul la gură ca un captivant roman poliţist şi nu suntem departe de adevăr, ne-o demonstrează Theodor Codreanu cu fiecare pagină a cărţii sale: asistăm, de fapt, la o dublă crimă, asasinarea fizică şi morală a celui mai mare poet român al tuturor timpurilor şi unul dintre cei mai mari din lume: Mihai Eminescu. Când reproduce biletul Catincăi Slavici (născută Sözke-Mogiorossy), exegetul Theodor Codreanu comentează terifiat  – Pe baza unui simplu bilet se hotărăşte privarea de libertate a lui Eminescu în ziua nefastă de 28 iunie 1883, ridicarea lui cu poliţia de la băile Mitraşewski şi internarea în ,,camisol de forţă” în spitalul privat al doctorului Alexandru Şuţu, cu largul concurs al unor ,,prieteni”. Eminescu devine astfel primul nostru deţinut politic; un diagnostic total eronat, un tratament complet greşit şi o injecţie cu morfină adâncesc dezastrul.

           Europa atunci , ca şi acum, avea mare nevoie de linişte şi pentru liniştea ei trebuia sacrificat ziaristul incomod şi unul dintre liderii Societăţii naţionaliste ,,Carpaţi”, Mihai Eminescu.

           Asupra acestei cărţi de învăţătură va trebui să revenim mereu-mereu şi, în urma lecţiei de înţelepciune ţinută de eminentul Theodor Codreanu, va trebui să medităm îndelung: cei şase ani petrecuţi în infernul existenţial nu au fost tocmai sterpi ci, conform dublului referenţial, (,,audiatur et altera pars”), au fost roditori şi poate că aceste roade ar fi fost cu mult mai bogate dacă Maiorescu i-ar fi înapoiat cufărul cu manuscrise, aşa cum poetul l-a rugat în repetate rânduri. Cei care au pierdut un text ştiu cât de greu îi vine autorului să-l refacă din memorie.

          În apropierea Sfintelor sărbători prilejuite de Naşterea Mântuitorului , să ne amintim că poetul nostru naţional Mihai Eminescu a fost un poet profund religios, un isihast care a cunoscut şi a propovăduit cle trei trepte ale credinţei: curăţirea, iluminarea şi îndumnezeirea, dovadă nemuritoarele sale versuri: ,,De dragul Mariei/ Şi a Mântuitorului/ Luceşte pe ceruri/ O stea călătorului.”(,,Colinde,Colinde”);

,,Christos a înviat din morţi,/ Cu cetele sfinte,/ Cu moartea pre moarte călcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte.”(,, Învierea”); ,,Răsai asupra mea, lumină lină,/ Ca-n visul meu ceresc  de-odinioară;/ O, Maică Sfântă, pururea fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vină.”(,,Răsai asupra mea”).

           Datorăm lui Alexandru Vlahuţă  genialele versuri din 1889 când Eminescu, deplin în cuget şi-n simţiri, a scris ,,O desăvârşită capodoperă de spiritualitate creştină”, după cum afirmă Theodor Codreanu:  ,,Atâta foc, atâta cer/ Atâtea lucruri sfinte/ Peste-ntunericul vieţii/ Ai revărsat, părinte!”

           Afirmăm şi noi , precum Maiorescu în studiul său din 1889 ,,Eminescu şi poeziile lui”, că nu au existat şi nu vor exista în poezia română versuri religioase mai frumoase decât acestea.

           Felicităm din toată inima pe criticul literar Theodor Codreanu , Editura ,,Universul” din Chişinău şi Editura ,,Curtea veche” din Bucureşti şi le dorim pentru viitor cât mai multe astfel de reuşite…”

Lasă un răspuns