«

»

Vasile Ursachi: Haralambie Mihăescu – viaţa şi opera unui mare savant


„Ilustrul cărturar Haralambie Mihăescu a văzut lumina zilei la 7/20 februarie 1907 în comuna Udeşti, jud. Suceava, într-o familie de ţărani săraci cu nouă copii, Haralambie fiind al doilea fiu al Domnicăi şi al lui Dumitru. 
Cursurile şcolii primare le-a urmat în satul natal, apoi la Suceava unde a absolvit Liceul clasic „Ştefan cel Mare”, în mod strălucit, clasându-se primul pe oraş la examenul de bacalaureat din 1928. În anii de liceu câştigase locul I la concursul Societăţii „Tinerimea Română”. În toamna anului 1928 se înscrie la Universitatea din Iaşi, urmând în paralel cursurile de la Facultatea de Litere, secţia Filologie clasică şi de la secţia Filologie modernă, specialitatea Limba şi literatura română, unde a avut o suită de dascăli eminenţi: Garabet Ibrăileanu, Al. Philippide, Giorgio Pascu, I. Iordan, I. Bărbulescu, O. Tafrali, P. Nicorescu, C. Papacostea, I. M. Marinescu, C. Balmuş.

În anul 1930 şi-a susţinut examenul de licenţă cu menţiunea „magna cum laude” şi pleacă pentru studii, ca bursier şi membru al „Şcolii Române” în Italia, la Roma. Aici elaborează lucrarea „La versione di Dioscoride. Tradizione monoscritto critica di testo, conno linguistica”, cu care în 1936 obţine titlul de doctor în litere şi filozofie al Universităţii Iaşi, lucrare ce a fost publicată în prestigioasa revistă a Şcolii române din Roma „Ephemeris Dacoromana”, VIII, 1938.

Haralambie Mihăescu este cunoscut şi prin publicaţiile din această perioadă în paginile unor reviste de prestigiu ca: „Însemnări ieşene”, „Arhiva”, „Revista clasică”, „Revista critică”, Buletinul Institutului de filologie română, „Al. Philippide” etc.

În perioada 1935-1936 a urmat Seminarul Pedagogic Universitar şi până în 1937 a ocupat un post de bibliotecar la Biblioteca Centrală a Universităţii din Iaşi.


Cariera de dascăl şi cercetător şi-a început-o în toamna lui 1937, când a fost numit asistent la „Catedra de limbă şi literatură greacă” al cărei titular era pe atunci Constantin Balmuş. În scurt timp se transferă, tot pe post de asistent la „Catedra de limbă şi literatură latină”.

Acum traduce lucrarea „De materia medica” a lui Dioscoride, publicată la Iaşi în 1938, comentată atât de favorabil în reviste prestigioase ca: „Gnomon” (XV, 1939), „Il mondo classica”, 1940 şi , Jurnal of Philology”.

De remarcat că, în 1938 a fost membru al „Şcolii române” din Paris, „Fontenaris aux Rosel”, unde a desfăşurat o fructuoasă muncă de cercetare ştiinţifică şi de popul arizare a limbii româneşti.

Răspunzând unor necesităţi stringente, între 1938-1943 desfăşoară o laborioasă activitate de traducător din elină şi latină, tălmăcind printre altele: „Leucip şi Democrit”, Iaşi, 1941, „Heraclit din Efes”, Iaşi, 1943, „Arta poetică a lui Horaţiu”, text, traducere, comentariu, Iaşi, 1943, Tacitus „Dialog despre oratori”, 1946.

Anii 1943-1945 îl găsesc desfăşurându-şi activitatea ca lector de limbă română la universităţile din Frankfurt pe Main şi Heidelberg, dar a intrat în conflict cu Gestapo-ul după 23 August 1944, când chemat la Berlin s-a declarat de partea „generalului Regelui trădător” din Bucureşti, refuzând guvernul legionar Horia Sima, care se înfiripase între timp în capitala Germaniei. Gestapoul l-a destituit şi datorită faptului că a avut curajul să ţină studenţilor prelegeri despre Sadoveanu şi Arghezi – persecutaţi la vremea respectivă la noi.

Revine în ţară în toamna lui 1945 după o călătorie plină de riscuri şi peripeţii şi îşi reia munca la ,Alma Mater” la Iaşi. Se căsătoreşte cu o fostă studentă eminentă de la facultatea de litere din Iaşi, domiciliată în Roman – Eugenia Mihăescu. Doamna Eugenia Mihăescu a fost profesoară emerită, gradul I, cu gradaţia de merit, la „Liceul de Fete” Roman. Haralambie Mihăescu a locuit alternativ între anii 1945-1985, până la sfârşitul tragic al vieţii (28-11-1985) aici, pe strada M. Cilibiu, nr. 3, stradă ce a căpătat, după 23 August 1944 denumirea de „Victoria”. Aici, în liniştea grădinii şi a străzii, la umbra celor trei castani a creat parte din remarcabilele opere.

Odată cu pensionarea lui I. M. Marinescu, Haralambie Mihăescu, în 1947, devine titularul Catedrei de limbă şi literatură latină a Universităţii din Iaşi, an în care îi apare lucrarea „Istoria literaturii latine”. Acum publică o suită de studii consacrate latinei populare, istoriei literaturii latine şi în colecţia „Texte alese” din 1950 publică traduceri din Heraclit, Leucip şi Democrit. În toamna lui 1952 este constrâns să renunţe la cariera universitară, fiind supus unor persecuţii continue şi rămas fără un mijloc de existenţă. După ce un timp, ocupă posturi ca referent, cercetător cu munca în acord la Institutul de Istorie, Muzeul de Antichităţi, Institutul de Arheologie din Bucureşti. În 1957 la propunerea acad. Iorgu Iordan face parte din „Comisia pentru studiul limbii şi poporului român” de pe lângă Academie, unde i se creează un post de cercetător în cadrul  „Institutului de lingvistică” din Bucureşti.

Dacă în 1956 apare volumul ; „Aristofan – Teatru” în care a realizat introducerea „Părintele comediei antice” şi traducerea comediilor „Pacea”, „Păsările”, „Broaştele”, la care a colaborat cu Eusebiu Camilar, în 1960  publică excepţionala lucrare „Limba  latină în provinciile dunărene ale  Imperiului Roman”, care cuprinde 21.000 inscripţii latine şi numeroase dovezi arheologice, antropologice şi etnologice. Lucrarea s-a bucurat de un comentariu favorabil în 45 de reviste din 32 de ţări. Începând cu toamna anului 1953 ocupă în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene, postul de cercetător principal. Acum publică traducerile „Procopius din Caesarea„, „Războiul cu goţii”, însoţite de traduceri şi contribuie la elaborarea volumelor I, 1964, II, 1970 şi IV, 1982 din colecţia “Fontes Historiae Dacoromaniae”.

Academia Română l-a ales în 1965 printre membrii ei componenţi, iar diferitele universităţi, instituţii şi societăţi din Italia, Franţa, R. F. Germania, Austria, Marea Britanie, Albania ca membru de onoare, dovadă a recunoaşterii meritelor sale deosebite. Aceste universităţi şi academii străine l-au avut ca oaspete de onoare pentru a conferenţia pe diferite teme şi i-au decernat titluri de membru. În 1975 a fost ales membru în colectivul de redacţie al revistei „Psihologus” din Berlin.

După alegerea sa la Academie, Haralambie Mihăescu publică, în 1966, lucrarea „Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea”, ce constituie singurul studiu de sinteză asupra cuvintelor greceşti pătrunse în limba română în perioada antefanariotă, în 1970 şi 1972 traducerile: Mauritius „Arta militară”, Procopius din Caesarea, „Istoria secretă” şi în 1985 Teofilact din Simocata, „Istoria bizantină, Domnia Împăratului Mauritius” (582-604), lucrare apărută chiar în ziua când autorul se stingea din viaţă.

O versiune adăugită şi îmbogăţită a lucrării „Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului roman” a apărut în 1978 în limba franceză la Bucureşti, a fost terminată cu sprijinul fiului său dr. Mihăescu H. Doru – Eugen şi filologul ieşean Gheorghe Ivaşcu.

Aceasta este o imagine condensată a vieţii şi operei savantului Haralambie Mihăescu – academicianul – al cărui nume se înscrie în galeria personalităţilor romaşcane.

Acum 15 ani, la propunerea Muzeului de Istorie Roman, Consiliul municipal hotăra schimbarea numelui străzii „Victoria” cu cea a unui mare savant care a locuit şi lucrat în Roman academicianul Haralambie Mihăescu. Această schimbare era decii atât mai necesară cu cât numele „Victoria”, nu însemna nimic pentru romaşcani (despre ce victorie este vorba? a cui victorie etc.), iar noua denumire venea să marcheze strada pe care a locuit şi a definitivat multe din lucrările sale, marele savant Haralambie Mihăescu.

Odată cu Hotărârea Consiliului Municipal, Muzeul de Istorie a organizat o sesiune de comunicări ştiinţifice dedicată marii personalităţi  Haralambie Mihăescu, la care au participa numeroşi reprezentanţi ai universităţilor şi instituţiilor ştiinţifice din ţară şi din Republica Moldova, academicieni şi cercetători ai Academiei Române.

Una din zile a fost dedicată vizitei la mormântul savantulu unde s-a oficiat o slujbă religioasă şi apoi o vizită la casa în care locuit Haralambie Mihăescu, unde, în prezenţa primarului  datunci, a unor membri ai Consiliului Municipal şi a unui numeros public, s-a dat citire Hotărârii de schimbare a numelui străzii, aşezându-se plăcuţa cu numele nou „Str. Acad. Haralambie Mihăescu”.


Fiind convins că o asemenea Hotărâre nu poate fi schimbată fără motive, mai ales acum când pretindem că ne-am căpătat libertatea de a lua soarta în propriile mâini, nu bănuiam că de atâţia ani numele acestei străzi este tot „Victoria”. Cui se datorează această sfidare a unei Hotărâri de Consiliu Municipal şi mai ales de ce nu a fost ea respectată, are mai puţină importanţă. O putem trece pe seama unei neglijenţe, care însă nu trebuie să fie nici tolerată şi nici lăsată să dăinuie în timp. Este momentul ca Primăria să facă o cercetare în propriile arhive şi să îndrepte această stânjenitoare nepăsare şi nedreptate, care se face unui mare om de ştiinţă, atât de apreciat în lumea academică românească şi nu numai. Pentru noi este un model de muncă cu care ne mândrim.”

Lasă un răspuns