«

»

Dana Gârbea: Gânduri despre tata, pictorul Victor Stanciu

Ce aş putea spune despre tata, pictorul Victor Stanciu?
Un Domn prin excelență, în adevărata accepţie a cuvântului. Născut în anul 1910 a avut o altă educaţie, venind dintr-o altă epocă, cu o moralitate şi reguli de comportament deosebite.

         Cinstit, corect, de o modestie rară, de o fineţe a manierelor greu de întâlnit în această perioadă, a fost un Om excepţional. Uneori cuvintele nu pot să exprime tot ceea ce ai dori să spui pentru că folosite prea des își pierd înţelesul.

       Pentru Victor Stanciu, viaţa a fost pictura. Printre ultimele sale gânduri, pe care le scria în caietele de desen, a spus că „dacă m-aş naşte din nou, m-aş apuca de pictură şi poate aşa aşi deveni pictor”.

Aceste cuvinte arată crezul tatălui meu, care şi-a închinat viaţa Artei.

[flickr_set id="72157663575370234"]

A pictat de la 10 ani încontinuu până la 95 de ani.

             Oriunde se ducea avea caietele de schiţe, cu el şi imortaliza tot ceea ce considera că este pictural. A realizat mii de desene şi multe au fost transpuse în uleiuri. Niciodată nu a pictat după imaginaţie, aşa cum procedează mulţi artişti plastici. Nu a copiat nici o lucrare şi nu a făcut rabat de la Artă.

            A pictat cu sufletul, iar lucrările sale au surprins toate momentele unei zile, iar atunci când le priveşti ţi se pare că sunt aievea. A ştiut ca nimeni altul să învăluie culorile, să le redea atât de curate, de ardente, de vii. Tablourile au în ele o parte a gândurilor şi zbuciumului  unei vieţi pline de situaţii grele, pe care a trăit-o tatăl meu.

          Nu dormea, nu mânca, până şi în vis se gândea cum să facă un tablou, cum să caute perfecţiunea – uita de casă, soţie, copil. Şi pleca pentru  a face o schiţă, un desen, o floare.

           A lucrat şi la biserici pictură murală, a realizat vase din lut, la olari, a pictat pe sticlă, a făcut icoane.

             A imortalizat toate anotimpurile, toate perioadele zilei, a făcut studii de culoare şi de lumină. Cele mai deosebite au fost iernile lui, deoarece a făcut frontul în Rusia şi doi ani a îndurat frigul nemilos al iernilor estice.


Ca nimeni altul a înţeles şi redat gerul pe care îl resimte cel care priveşte peisajele hibernale. A muncit mult, dar aşa cum sunt mulţi aleşi, nu a fost apreciat la justa sa valoare deoarece „nimeni nu este profet în ţara lui”.

Asta pentru că puţine persoane pot să înţeleagă un talent, au cunoștințe despre artă şi sunt interesaţi de acest domeniu astăzi.


Au apărut curente moderne, sunt multe „kitschuri” care se intitulează „artă” iar cei bogaţi şi fără cultură le cumpără pentru că sunt în trend, costă mult şi se pot lăuda cu ele, deşi nu înţeleg nimic.

Artistul a trecut în nefiinţă dar a lăsat în urma o muncă de o viaţă şi lucrări nemuritoare care, poate, peste ani, în alte ţări vor fi apreciate la justa lor valoare.

Cu deosebită şi nețărmurită dragoste şi admiraţie, fiica ta,

                                                                                                Dana GÂRBEA

Lasă un răspuns