«

»

Alexandru C. Ionescu – aniversare

prozator, Roman

prozator, Roman

         
Se naşte pe 16 februarie 1932 în comuna Poenari, judeţul RomanA fost profesor de limba şi literatura română la Roman, director al  Bibliotecii Municipale Roman, precum şi director al Casei de Cultură din Roman. A colaborat la diferite publicaţii centrale şi locale Revista bibliotecilor, Cronica, Ateneu, Gazeta de Roman, Cronica Romanului, Romanul liber, Ceahlăul.
A publicat diverse materiale de istoria culturii, istorie literară, prezentări de cărţi, proză, poezie, aforisme, etc. Este deţinătorul unor premii literare pentru proză (Oradea, 1998 şi Bucureşti,1999)

Iartã-I, Doamne, pe pãcãtoşi!

 „Moş Grigore nu putea să adoarmă. Venise de la înmormîntarea bătrînului preot şi acum îşi depăna amintirile. Fusese o ceremonie frumoasă, cu o sumedenie de preoţi, şi lume adunată din toate satele şi chiar din alte regiuni ale ţării. A fost stareţ la mănăstire şi multora le-a alinat suferinţele. Era un cărturar vestit, dar mult a mai pătimit. Candela de sub icoană a pâlpâit uşor, apoi, s-a stins. Ce-o fi având, gândea bătrînul. Untdelemn abia i-am pus. Dar nu s-a sculat s-o aprindă. Luna lumina ca ziua odaia. Tot aşa era şi-n seara aceea de iarnă, lună ca şi-acum. Amintirile i se buluceau în minte, parcă totul s-ar fi întîmplat acum, de curând, deşi pe atunci era tânăr brigadier şi-abia se însurase. Cum au mai trecut anii, gândea Grigore. Atunci, în acea seară se întorcea din pădure, iar în drum spre casă s-a abătut pe la bufetul satului să-şi cumpere ţigări.

-Bună seara la dumneavoastră!

-Bună seara domnul Grigore! Te-ai întors târziu, astăzi, spuse Lazăr, gestionarul bufetului.“   

             (fragment din volumul Ani învolburati, cap.9: Iartă-i, Doamne, pe  păcătoşi!)

 

APRECIERI: „Fără a fi un jurnal în sensul clasic al vorbei şi nici o carte de ficţiune, romanul „Ani învolburaţi“ al lui Alexandru C. Ionescu este o frescă a societăţii româneşti pe o durată de câteva decenii, cuprinzând perioada celui de-al doilea Război Mondial şi perioada trecerii forţate a României la comunism. Sunt expuse, cu mijloacele povestitorului versat şi trecute prin filtrul sensibilitaţii personajului principal, întâmplări de pe front, din lagăr, executarea deşinuţilor politici în închisorile anilor ’50, calvarul colectivizării, apăsarea cotelor sociale.

Hâtru pe alocuri, grav de cele mai multe ori, autorul condamnă nedreptăîile, încercând o punere în drepturi a valorilor morale.

Cititorul va simţi că bucuria lecturii e oferită de talentul autentic, neviclenit al autorului.“                                                                                                                                                        

                                                                                                                               Daniel CORBU

„Pe parcursul a peste douăzeci de ani, omul de care vă vorbesc a citit mult şi a scris puţin. În accepţiunea bună a expresiei, e un „şoarece de bibliotecă“. Scrisul lui e un sprijin pentru malul casei noastre şi de acolo, de pe uliţele satului de unde vine, oamenii îşi îmbracă vorbele în odăjdii mirosind a proaspăt şi a curat. Cănd am spus „şoarece de bibliotecă“ n-am folosit o figură de stil, ci o realitate, căci profesorul Alexandru Ionescu a păstorit câţiva ani Biblioteca municipală din această urbe. De fapt, aşa l-am şi cunoscut la o sezătoare literară, la care au participat atunci câteva nume sonore ale poeziei şi prozei româneşti. Asta se întâmpla cu mulţi ani în urmă. El era un om în plină putere, gândind rotund şi metaforic, eu eram tânar, subţire şi visător. Reîntâlnirea noastră s-a produs în paginile acestui hebdomadar, unde profesorul Ionescu reprezintă un nume în echipa departamentului de cultură. Aici l-am cunoscut mai bine şi mi-am dat seama că vigoarea sentimentelor sale se traduc în şoapte. „Numai stăpânii unei inepţii urlă mereu“, spunea Fănuş Neagu. Aşa cum îi e sufletul , aşa şi scrie frumos, învăluitor, punându-şi peste rănile trecutului un plasture de soare. Trăieşte într-o veşnică expansiune a mitului adus în cotidian, scormonind după caratele vorbelor ascunse în ceasloave, iar pentru sine nu păstrează nimic. E un suflet rar, din ce în ce mai rar, scrie poezie scrie proză, scrie despre alţii, fiind convins că dintr-o pâine şi cinci peşti poate hrăni o mulţime de oameni, ca-n povestea biblică. Acum, când împlineşte o sumă rotundă a existenţei sale, vin să-i cioplesc un cuvânt de adormit stelele căzătoare pe o pecete plină de har.“

                                                                                                                                    Puiu COSTEA

2 comments

  1. Maria V.

    L-am cunoscut pe domnul Ionescu.Am fost colegi…un model, un OM exceptional. La multi ani si multa sanatate!

  2. Melidonium

    Multumim, cele bune si dvs. Cu stima

Lasă un răspuns