«

»

Dimitrie Grama

 

Reîntâlnire

Mă trezesc lângă o fereastră deschisă

în care o femeie tânără

ţine un prunc în braţe.

îndeamnă

din ochi să mă apropii.

Fără să privesc îi spun:

Sunt eu acest copil, mamă!

De ce mi-l arăţi tocmai acum

când m-am reîntors?

Nu-mi răspunde. Îşi întoarce

privirea

înspre interior.

Acolo pe un scaun înalt e tata.

Fumează şi tace.

Eu cresc în braţele mamei care

mă scapă în stradă unde eu

bine-nţeles sunt şcolar, soldat.

O clipă om matur. O clipă doar.

Şi, dintr-o dată, bătrân. Mă clatin

şi cad pe piatra dură. Nu simt

nimic.

Din fundul camerei vine acum

şi tata. Cu mama de mână coboară

în stradă.

Îmi spun: Nu mai este nimic de

făcut. Eşti mort!

Închid fereastra şi se întind

pe piatră lângă mine.

 

PRIMA IUBIRE

 

Îmi aduc bine aminte prima iubire

Erau încrustate în ea numele noastre

Încrustate pentru totdeauna.

Apoi ne-a cuprins frica

Şi ne-am despărţit alergând

Ca nebunii în direcţii opuse.

Mă întreb dacă

Mai merită să

Ne oprim din goană.

         

CHEMARE

Singur, aştept

noaptea

care

dezvăluie taine.

Sunt treaz

de întuneric

şi lângă mine

fratele luminii

s-a culcat

pe piatra rece.

Din cer

pâlpăie timid

ochi de căprioară.

Pipăi culoarea

beznei

şi te chem.

Paşii tăi

sunt lumina

care

îmi încălzeşte

fruntea.

DURERE ACUM

Toată lumea ştie că

Tocmai înainte de a ne trezi

Mai murim un pic.

Moartea nu doare!

De aceea dăm indiferenţi din umeri

Şi ne prefacem că nu există.

Ne doare drumul

Ne doare pasul

Ne doare acum

Căci ieri nu am existat

O LUME DE MĂŞTI

E plină strada,

Tot oraşu-i plin

De oameni care poartă mască.

Copiilor, chiar celor

Nou născuţi, cu dragoste

Şi grijă li se pune

Una câte una

Pe măsură.

Şi mai apoi bătrâni,

Aşa sunt îngropaţi

Mascaţi de nu ştii dacă-s

Morţi ori vii.

Şi undeva, se spune

Că există câmpuri

Fără soare fără stele

Dar fiecare piatră

Ţine ascuns

CORIDORUL

A rămas treaz

cam pe la mijlocul coridorului.

Acolo i-a căzut din mână

stiloul cu rezervor,

iubita,

crucea,

arma albă!

Coridorul,

pergament uscat, steril,

i-a râs sfidător

în faţă, care

acum nu mai

era faţa lui.

                         *

Dimitrie Grama

 (O antologie a literaturii nemţene, autor Laurian Ante, Ed.Muşatinia, 2009)

Nu este destul să comunicăm cititorului că Dimitrie Grama este reşiţean, ci trebuie adăugat că descinde dintr-o familie cunoscută din vechime de bănăţeni vrednici întru ale culturii. Se poate merge mai departe cu incursiunea istorică, anume să afirmăm că familia provine din neamul ‘livaiţilor’, adică a levantinilor din Ilidia. Bunicul său a fost Adam Ţeicu, vorbitor al mai multor limbi străine, om de lectură şi de observare a vieţii în calitate de călător, vânător de fiare în Africa şi America de Sud. În anul 1928, aemigrat în Statele Unite, lăsându-şi fiica a fi educată mai departe de fratele său Ion, medic, cunoscut ca ‘doctor al săracilor’, dar mai mult decât atât, ca un prozator care a lăsat urmă luminoasă cu cele două volume ale sale: “Păgânii” şi “În lumea nouă”. Critica îl socoteşte un “Agârbiceanu al Banatului”. Al treilea frate, Cornel, a studiat dreptul la Viena, căsătorit cu o româncă născută în U.S.A., trimeasă lui de Adam. A fost atât de ataşat luptelor românismului, încât după reîntregire a fost numit prefect de Timiş, ceea ce comuniştii, când apucară puterea în stat, pedepsiră cu demiterea sa ca portar al unei instituţii locale.
Dimitrie (născut la 25 octombrie 1947) a crescut cu dorul aventurii, oglindire a mirajului ce îl înconjura pe bunicul său Adam. A făcut eforturi maxime pentru a izbuti să devină o stea în sport şi a fost ales în lotul naţional de atletism, ca alergător sprinter, selecţionat încă din anul întâi al facultăţii clujene de geologie. În 1969, s-a stabilit în Suedia, unde a obţinut titlul ’master of Science’ în geologie. Apoi a reluat studiile superioare de la început, în domeniul medicinei, la corespunzătoarea facultate a bine cunoscutului Karolinska Instituttet, absolvită în 1978.

Astfel s-a şi regăsit, în sfârşit, cu bunicul său din Statele Unite ale Americii.
Bunicul avea 84 ani. Dimitrie l-a convins să se reîntoarcă printre ai săi, acasă în România. Aici bătrânul nu se mulţumi să se odihnească într-un dolce farniente. Uimi pe toţi, răscumpărând casa strămoşilor săi din Ilidia, pe care o refăcu. Iar Banatul îndrăgit îl străbătu cu piciorul prin munţi. În 1984, reveni şi nepotul său. Apucă să se bucure de prezenţa poliglotului Adam Ţeicu. Acesta răposă la vîrsta de 94 ani, în somn!
Practica chirurgului Dimitrie Grama s-a desfăşurat în Suedia, Arabia Saudită, Danemarca, lângă Cambridge (Marea Britanie), la Norfolk & Norwitch University Hospital, în cele din urmă revenind în Danemarca, Aabenraa.

Poetul a debutat tardiv, la vârsta de 53 ani. În 1985, era prezent în paginile revistei pariziene “Limite”, editată de Virgil Ierunca. Apoi a întrerupt iarăşi publicarea, până în anul 2.000. Cităm titlurile câtorva dintre plachetele sale (printre ele şi un volum de dimensiuni respectabile). “Făptura cuvântului”, “Pasărea melancoliei”, “Vânătoarea de umbre”, “Elegiile depărtării”, “Suflete atârnate de catarge”, “Neguţătorul de imagini”, “Voi lua cu mine noaptea”, “Dă-mi mâna, străine”, “ ‘Bastian’ şi alte confidenţe”.

 Consemnat de  Mihai Rădulescu

Lasă un răspuns