«

»

Doina Enea – După douăzeci de ani

Doina  EneaÎntr-o sală a palatului Cardinal pe care o cunoşteam, în faţa unei mese cu colţuri bătute în argint aurit, încărcată cu hârtii şi cărţi, stătea un om cu capul sprijinit în mâini.” Aşa-şi începea Alexandre Dumas romanul ‘’După douăzeci de ani”.

Romanul meu şi al câtorva dintre colegi ar putea începe astfel: într-o zi oarecare, ar spune unii, specială pentru mine, am urcat înfrigurată şi de ce să nu recunosc cu foarte mari emoţii, treptele Bibliotecii Municipale. De data aceasta nu ca cititor, ci pentru a fi în slujba lor.

Dintotdeauna holul şi încăperile instituţiei m-au impresionat şi m-au făcut să mă simt “mică”. Încercam sentimente amestecate, ce nu pot fi descrise în cuvinte. Într-un asemenea lăcaş nu poţi să nu te simţi copleşit. Noutatea nu era clădirea sau sentimentele, ci meseria pe care urma să o fac şi despre care nici nu bănuiam cât e de complexă şi ce responsabilităţi, plăcute de altfel, implică.

Parfumul acelor ani îl păstrez în suflet neatins. Sunt clipe când m-apucă nostalgia anilor ce au trecut şi mi-e dor de-atunci…

De mine de-atunci, de colegele mele de-atunci, care fie s-au pensionat, fie nu mai sunt printre noi, de tot ce ţine de acei ani de început, când eram însetaţi de tot ce însemna biblioteconomie; era o “întrecere” tacită între noi, colegii “mai tineri”, şi nu doream decât să ne ridicăm la nivelul colegelor cu experienţă, să le “furăm” meseria şi să-i pătrundem toate tainele.

Şi asta pentru că meseria de bibliotecar nu înseamnă doar să împrumuţi cartea sau s-o primeşti din circulaţie, stând comod la birou, iar cărţile nu sunt doar nişte volume, frumos aşezate pe rafturi într-o încăpere.

Până la raft drumul cărţii e lung: librărie, serviciul prelucrare -catalogare, secţii de împrumut. Fiecare etapă presupune logică, bani şi nu în ultimul rând nevoile celor care ne pragul. Nu voi dezvălui toate secretele meseriei noastre. Mai spun doar atât: pe cât e de complexă, pe atât e de frumoasă şi nobilă dacă pui suflet. Nu pot să nu amintesc numele colegelor care ne-au marcat profesional şi de a căror muncă ne “izbim” zilnic: d-na Maria Vartolaş, d-na Dana Vega (Dumnezeu să o odihnească!), D-na Adina Popescu, d-na Virginia Panaite, d-ra Puşa Laic, d-na Maria Ionaşcu, d-na Elena Nicolof, d-na Tereza Fini (Dumnezeu să o odihnească!). Dumnealor sunt acum la pensie, dar parte din sufletul lor şi munca de zeci de ani sunt aici, în sertare cataloagelor, în registrele inventar, între coperţile cărţilor.

Timpul care trece ne “despoaie” ca un hoţ şi ne lasă suspinând În urma lui; dar singura comoară ce nu ne-o poate fura este cea a amintirilor şi a ceea ce rămâne în urma noastră.

După douăzeci de ani petrecuţi printre cărţi, nu pot spune că ştiu totul despre ele. Sunt mândră, însă, că mă aflu în slujba lor şi a celor ce au nevoie de ele.

*

colectivul revistei Melidonium  îţi urează un cald

La mulţi ani

cu ocazia zilei de naştere

*

Lasă un răspuns