«

»

Gh. A. M. Ciobanu – Nae Roman, actorul inepuizabil

Un nume substituit cu un altul – Nicolae Constantinescu – o altă scenă pentru cea adevărată – teatrul – şi alte destine în locul celui propriu, zămislite de dramaturgi şi trăite, seară de seară, în lumina reflectoarelor, de către acel care va declanşa, după fiecare cădere de cortină, aplauze pentru un cuvânt ce amintea mereu de ctitoria unui muşatin – Nae Roman.

Fiu al oraşului nostru şi gimnazist al unei străvechi vetre de învăţătură, actorul Constantinescu, respectând o veche tradiţie heraldică a breslei artiştilor, îşi va înlocui vocabula familiei sale, prea lungă în desfăşurarea ei sonoră, cu o alta, care va cuprinde în ea amintirea acestor locuri patriarhale pe unde, în primul deceniu al secolului, va zâmbi, în premieră absolută şi fără sufleur, Soarelui, ca şi imaginea familiară, învăluită mereu în mantia severă a cărămizilor crude, a lui Roman Vodă.

Nae-Roman

O largă paletă interpretativă

Încă din perioada interbelică, Nae Roman devine slujitorul ardent şi inepuizabil al Thalliei. Beneficiind de toate atributele senzoriale care se cer, de regulă, unui astfel de adept şi posedând, mai presus de orice, o imensă rezervă de foc sacru, actorul de atunci şi dintotdeauna a urcat în Olimpul Teatrului românesc contemporan, cu hotărârea de a nu se juca cu scena şi de a conferi repertoriului dramatic întruchipare, de ediţie definitivă. După ce l-ai văzut în Înşiră-te Mărgărite de Victor Eftimiu (Apă-Dulce), sau în Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian (Călătorul) şi după ce l-ai aplaudat în Răzvan şi Vidra de Haşdeu (Vulpe), sau în Căsătoria lui Gogol (Cocicariov), te desparţi de incinta sacră a Teatrului cu gândul lipsit de logică şi cu întrebarea; lipsită de sens, dacă în anii şi secolul ce vor urma, aceste roluri vor mai putea fi atribuite vreunui alt actor.

Paleta sa interpretativă e foarte largă. învăluind cu un optimism jovial şi cu o certitudine existenţială contaminantă o galerie interminabilă de personaje, unele purtând cu ele egocentrismul solar al teatrului lui Alecsandri, altele candoarea interogativă a unui Caragiale sau indiferenţa aparentă a tragismului cehovian,. Un du-te vino de alte măşti ale unui aceluiaşi actor, urmat de o aceeaşi sinceră dorinţă a spectatorului de a se reîntâlni cu irealul perfect de pe scenă, oglindă fidelă a unei imperfecte realităţi.

Despărţirea de Nae Roman în urma unei seri de spectacol este parţială şi aparentă, deoarece zile la rând te urmăreşte pista sonoră a desfăşurării anterioare, înveşmântarea vorbită a rolurilor jucate de el. Emanând, întotdeauna, o aristocratică stăpânire de sine, actorul mânuieşte dicţia unui cristal cu multe faţete, încrustat intim în montura grav-vibratorie a unui suport de bronz, rezonanţa acestuia din urmă însoţind proteguitor şi dedublând armonic emisia de claritate a primului. De aici puterea dominatoare a partiturilor susţinute de către actor, forţă care ar putea impresiona, se pare, la fel de categoric şi fără să fie nevoie de vreun intermediar amplificator, mulţimea imensă a unor pieţe largi. 

Dăltuitorul de gânduri

La el, replicile devin concluzii, secvenţele, acte, iar întrebările nu mai simt parcă, nevoia unor răspunsuri. O dăltuire continuă de gânduri rostite, spontană, promptă şi fără imprecizii. Vocea sa taie imperturbabil, ca un diamant nevăzut, în substanţa amorfa a intrigii teatrale, despicând fâşii de limpezime şi ordonând, de la o scenă la alta, arhitectura definitivă a pieselor. În vorbirea sa, silabele îşi păstrează o personalitate distinctă, determinată de valoarea vocalei de bază, silabe care se succed sonor şi variat, într-o impecabilă ţesătură vorbită.

Prin actorul Roman, personajele cunosc metamorfoze în trepte, datorită tocmai acestui miraj sonor: ideile coboară la început în profunzimile de sensibilitate ale interpretului, de unde, apoi, se eliberează către lumina rampei, trecând, mai întâi printr-un filtru liniştitor, după aceasta prin altul, încărcat de înţelepciune, ca, în cele din urmă, pulverizate în fărâme limpezi de vorbire, să-şi desfacă larg sensurile şi să poposească, asemeni unei ninsori de legendă, peste uimirea sufletelor noastre.

2 comments

  1. ioana roman

    Nae Roman
    Cuvintele nu pot rosti cine a fost NAE ROMAN
    Doar cine a fost in preajma lui, l-a cunoscut poate spune ca a fost si ramane un mit
    Iar eu l-am cunoscut
    A FOST TATAL MEU
    IOANA ROMAN

  2. Angela

    Sunt suparata ca nu exista nici-o filmare din filmuletele de revista si divertisment ale lui Nae Roman. Tare mult asi dori sa revad pe cel in care Nae comenteaza un meci in care Romania,daca nu ma inisel juca cu Elvetia. Felicitari Ioanei pentru un asa tata!

Lasă un răspuns pentru Angela Anulează răspunsul