«

»

Ioana-Viviana Michiu: o străfulgerare lirică

poetă, Roman

Se naşte la14 septembrie 1974, în Roman; Părinţii Gabriela şi Ştefan Michiu, mama profesoară de istorie la Gimanziul Roman Vodă, tatăl inginer. A fost un copil frumos, cuminte, meditativ, care surprindea adesea prin remarci şi raţionamente.  Cursurile liceale la Roman Vodă, secţia umană, remarcându-se ca un elev de excepţie. A participat la olimpiadele de literatură română şi limbă franceză, obţinând premii la faza pe ţară. În clasa a XII-a, cu puţin timp înainte de sfârşitul cursurilor, se îmbolnăveşte, reuşind să-şi dea doar examenul de română, absolvit cu 10. La Spitalul Militar Central din Bucureşti, i se face o operaţie de colecist, nereuşită, în urma căreia se stinge, la 1 August 1993. 

Vântul de la rãsãrit

 

„Un vânt blond

 Mi-a pătruns în suflet

         şi mi l-a răscolit.

Un vânt blond

Mi-a desfăcut cutia Pandorei,

 Şi m-a eliberat de tot egoismul şi

        neîncrederea din mine

Un vânt blond s-a dizolvat

       în eul meu,

trăieşte cu mine 

Un vânt blond s-a identificat cu mine

Şi este una cu mine,

       Şi sunt una cu el

Străbătând împreună gropi  Mariane

       şi atingând Evereste.

Şi ochii fericirii mi se nasc

În răsăritul ochilor lui de soare

Iar fiinţa-mi devine trestie sub

      aripa mângâietoare a adierii

     braţelor de zefir.

Ci iarna se scutură precum un fir

               de nu-mă-uita şi tace

Iar muzica sferelor tibetane tace şi ea…“

 

Mamei

         

„Uitasem să-i păstrez mamei

Un loc în suflet

Târziu, când el s-a îndepărtat,

Devenind un cristal opac şi indiferent!

Când copiii au plecat, preschimbându-se

                                               în albatroşi

Şi mi-au luat fiecare o bucată de suflet,

                                              o bucată din inimă

sau de orice altceva vital fiinţei mele,

                                  lăsându-mi doar amintirile.

Şi fiinţa îmi rămase o mare moartă:

Stam singură, singură, numai singură –

Din disperare am aruncat nişte seminţe de grâu

                                               în marea sufletului,

Speram să încolţească ceva din sentimentele

                                                                 moarte

Şi-a răsărit, plutind biruitoare pita sufletului

                                                                mamei

Fusese întotdeauna acolo…

Domnise neştiută peste sufletul meu sfâşiat.

Undeva, în adânc, am simţit ceva ca o apăsare –

Pulsa într-un ritm aproape constant

Şi-am aşteptat!

Dar n-a ieşit nimic la suprafaţă” 

 

Mã despart prea curând

 
„Dacă asemănarea

Trupului meu cu câmpia

Uscată de iarnă

Înseamnă că-n dragoste am ars,

Atunci e-aproape primăvară.

 

Primăvara începe din nou;

o nouă nebunie

se-adaugă celei vechi.

 

Precum căuşul palmei

Scapă stropii într-un lac de munte

Înfiorând unda-i pură,

Înainte de a-mi stinge setea,

De tine mă despart prea curând…”

        (volumulAcolo, sus în punctul fericit, Ed. Cronica, 1994)

 

APRECIERI:„Era la vârsta când steaua ei poetică se pregătea să răsară. S-a întâmplat un fapt pe cât de neobişnuit pe atât de firesc în zarea poeziei:

             „Fă-te copac, sufletul meu

              Sau aripi de pasăre albă“

spunea IOANA la jumătatea visului dintre floare şi stea, iar sufletul ei s-a făcut şi una şi alta“                                                                         Vasile CONSTANTINESCU

SCRIERI: Este prezentată de Gellu Dorian într-un volum ce cuprinde poeţi care s-au stins în împrejurări tragice, apărut la Ed. Timpul. În 1994 apare postum, la Ed. Cronica, din Iaşi, volumul de poezii, gânduri, reflecţii şi confesiuni intitulat: Acolo, sus, în punctul fericit. Este prezentată în antologia „Zboruri întrerupte” autori Emilia Ţuţuianu şi E. Bucureşteanu, Ed Muşatinia 2008.

Lasă un răspuns