«

»

Emil Loteanu şi arta ce urcă la cer

regizor, scenarist, poet Moldova

Emil Loteanu s-a născut la data de 6 noiembrie, în satul Clocuşna din raionul Ocniţa. A învăţat la şcoala din Clocuşna. După anexarea Moldovei de est de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuţi, împreună cu tatăl său (Vladimir), în timp ce fratele său, Marcel, şi-a însoţit mama (Tatiana) la Bucureşti. A urmat apoi studii la Liceul Sf. Sava din Bucureşti. În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuţi. A fost prins şi predat grănicerilor români, care l-au trimis la Bucureşti, unde mama sa lucra la Ambasada Sovietică. În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat primul film artistic românesc – «Viaţa învinge». A încercat să dea examen la IATC Bucureşti, dar dosarul său de admitere a fost respins .

În anul 1952 a cerut să fie repatriat şi s-a reîntors la Clocuşna, cu scopul de urma studii de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la Bucureşti. În perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul dramatic “A.S.Puşkin” din Chişinău.
A urmat cursuri de actorie la Şcoala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă din Moscova (1954-1956) şi de regie la Institutul Unional de Cinematografie din capitala URSS (1956-1962). După absolvirea Şcolii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973 – 1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. În anul 1968 a devenit membru al PCUS.
În anul 1985 a revenit în RSS Moldovenească, îndeplinind în perioada 1987-1992 funcţia de preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova. A avut un rol important în formarea a două promoţii de regizori de film în cadrul Şcolii superioare de regie. El a fondat „Asociaţia experimentală de creaţie Phoenix-M”, revista de teatru şi film „Lanterna Magică”, fiind şi autorul emisiunii televizate „Se caută o stea”. De asemenea, a fost conducătorul cursului de actori de teatru şi film la Institutul de Arte din Chişinău. Printre tinerii actori formaţi de Emil Loteanu amintim pe Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, fraţii Victor şi Mircea Soţchi-Voinicescu etc.
Ca o recunoaştere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din Moldova (1969), Artist al Poporului din Federaţia Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaţionale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat şi Ordinul Republicii. În anul 2001, a primit Premiul pentru excelenţa artei regizorale, decernat la Ateneul Român din Bucureşti.

Emil Loteanu a încetat din viaţă la data de 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovski din capitala Rusiei. http://agonia.ro/

M-am logodit cu cea mai depărtată stea,
Cât mi-o fi veacul să tot urc spre ea –
Să-mi fie drumul nevoios și lung
Și niciodată, poate, să n-ajung.
Iar dacă s-or afla puteri în mine
În pragul stelei să ajung cu bine,-
Om face nuntă ca la gospodari;
Cu vornicei aleși, cu lăutari,
Cu vin de la Moldova pus la mese
Scump și curat ca lacrima miresei.
Cu maci înalți din dalbele poiene
Ce le-am aflat pe plaiuri moldovene.
Și, veseli, oamenii vor închina,
Și dar de nuntă oamenii mi-or da
Pământul tot și cerul siniliu,
Și dreptul de-a rămâne veșnic viu.

„Pentru cei mai multi, este „regizorul moldovean care a facut «Satra» si «Lautarii»”. Unii isi vor aminti ca el a dat lumii si alte pelicule cinematografice de mare forta artistica, precum „Anna Pavlova” ori „O drama la vanatoare”. Foarte putini iti vor vorbi despre „Poienile rosii” – de un romanism pe care nu-l mai intalnesti in nici un alt film sovieto-basarabean al vremilor acelora – , sau despre „Luceafarul”, singura ofranda cinematografica dedicata vreodata lui Eminescu, avand ca pretext muzica lui Evghenie Doga. 
Cei mai multi il vor numi „regizorul basarabean care a trait la Moscova”, fara a sti ca Emil Loteanu a terminat Liceul „Sfantul Sava” si numai o abordare obtuza, specifica anilor ’50, si un „dosar” cu probleme au facut ca tanarul care visa sa cuprinda lumea pe pelicula de celuloid sa nu fie admis la IATC… Poate aceasta a fost sansa Filmului (cu „F” mare), ca Emil Loteanu sa studieze la Moscova si sa cucereasca mapamondul cu „Satra” si cu „Lautarii” – un film despre tigani, jucat de actori basarabeni si in care se vorbeste romaneste. 
Despre cum se face ca astazi, istoria cinematografiei romanesti nu-l consemneaza in fruntea listei, ne-a povestit intr-o duminica marcata de linistea caselor vechi din Cotroceni, Marcel Loteanu, fratele regizorului, fost, vreme de decenii, producator pe platourile de filmare de la „Buftea”. „In viata noastra, filmul a fost o predestinare… Insa dintre noi doi, numai el a avut geniu!” Dar ce va fi insemnand „predestinarea”? 
INCEPUTURILE. Dupa refugiul din ’44, soarta a vrut ca Emil sa ramana la Radauti, impreuna cu tatal sau, iar Marcel sa-si insoteasca mama la Bucuresti. Cinci ani mai tarziu, intr-o conjunctura stranie, Emil Loteanu „fuge” prima data in Basarabia. Orfan – caci tatal abia murise – avand nici 13 ani, cauta adapost in cel mai apropiat camin cunoscut: casa bunicilor de la Holencauti, peste granita. „Era in decembrie, 1949. El nu avea acte si regula era sa fie predat inapoi granicerilor romani. L-au trimis la Bucuresti din halta in halta. Asa am ajuns din nou impreuna. Locuiam pe atunci pe Strada Helesteului. Cartierul Primaverii de azi, candva Jianu sau Luna Park, nu era ce este acum… Mi-aduc aminte cum el facea cu noi piese de teatru, in curtea casei. Monta Scufita Rosie si eu jucam intotdeauna rolul lupului. Si plangeam. Dar el era… regizorul. Cred ca l-a influentat faptul ca locuiam langa Studiourile Sahia. Auzeam muzica, post-sincroanele. Adunam resturile de pelicula aruncate dupa montaj si faceam artificii. El sarea gardul si se imprietenea cu operatorii, cu regizorii… Cred ca a contat si faptul ca in ’50 in casa noastra s-a turnat primul film artistic romanesc – «Viata invinge». Trei saptamani au stat cu noi si au filmat…”
Dupa refuzarea dosarului sau de admitere la IATC s-a „repatriat” in Basarabia, ca sa poata studia la Moscova. „Decizia lui m-a contrariat. Mai tarziu, am inteles-o. In Romania era greu pentru basarabeni. Nu te puteai afirma, nu-ti puteai sustine calitatile. Culmea ironiei: el a trait atat de mult la Moscova, unde se vorbea ruseste, si si-a manifestat romanismul peste tot. A reusit sa nu se atrofieze. Se spunea pe vremuri ca in filmele facute la Chisinau erau actori de la Moscvova si cai din Moldova. Ei bine, el a reusit sa promoveze valori nationale romanesti, cu actori moldoveni si romani, pe banii rusilor. Oficialitatile basarabene l-au alungat. Romanii i-au recunoscut valoarea mult prea tarziu. Cu putin timp inainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenta a Fundatiei Culturale Romane.” 
Paradoxul unui regizor care a urcat treptele recunoasterii mondiale cu capodopera „Satra” este acela de a nu fi nici astazi indeajuns cunoscut de cei pe care i-a iubit enorm, romanii de pe cele doua maluri ale Prutului. Pentru ei, opera lui ramane o provocare. 

„O satra urca la cer” libertatea absoluta

I s-a furat libertatea si a incercat sa o recupereze. Prin film. „Satra” ingemaneaza cele doua mari „nevoi” ale sale: libertatea si iubirea. Dar pana si in film, pentru el, libertatea era mai importanta ca dragostea. Poate nu intamplator tiganul este simbol al libertatii absolute. Si s-a simtit solidar cu el filmand „Satra” si „Lautarii”. Ultimul lui proiect era despre tiganii din Romania. „      (În Jurnalul National din 28 august 2006)

 
Opera literară
 
• Zbucium, Chişinău, 1956;
• Chemarea stelelor, Chişinău, 1962;
• Vioara albă, Chişinău, 1963;
• Ritmuri, Chişinău, 1965;
• Ciuleandra, Chişinău, 1965;
• Bucolica, Chişinău, 1966;
• Versuri, Chişinău, 1970;
• Lăutarii, Chişinău, 1972;
• Sufletul ciocârliilor, Chişinău, 1974.
 
Filmografie
 
• Hora mare, film documentar, regizor, 1959;
• A fost odată un băiat, film de ficţiune, regizor şi scenarist, 1960;
• Piatra, timpul, cântecul, film documentar, regizor, 1961;
• Aşteptaţi-ne în zori, film de ficţiune, regizor şi scenarist, 1963;
• Poienile roşii, film de ficţiune, regizor şi scenarist, 1966;
• Frescă în alb, film documentar, regizor, 1967;
• Această clipă, film de ficţiune, regizor, 1968;
• Academicianul Tarasevici, film documentar, regizor, 1970;
• Lăutarii, film de ficţiune, regizor şi scenarist, 1971;
• Oraşul meu alb, film documentar, regizor, 1973;
• Ecoul văilor fierbinţi, film documentar, regizor, 1974;
• Şatra, film de ficţiune, regizor şi scenarist, 1975;
• Gingaşa şi tandra mea fiară, film de ficţiune, regizor şi scenarist, 1978;
• Anna Pavlova, film de ficţiune în două episoade, regizor şi scenarist, 1983;
• Eugene Doga, film documentar, regizor, 1983;
• Svetlana Toma, film documentar, regizor, 1984;
• Grigore Grigoriu, film documentar, regizor, 1985;
• Luceafărul, film de ficţiune, regizor şi scenarist, 1986;
• Mioriţa, scenarist, 1987;
• Durerea, scenarist, 1989;
• Piţigoiul în picaj, scenarist, 1989;
• Găoacea, film de ficţiune în două episoade, regizor, 1993.       ( http://www.cinemagia.ro/)



Lasă un răspuns