«

»

Radu Gyr – poetul pătimirii

Îndemn la luptă
Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor. Atunci când inima ta cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un brat înfrant,
ce-ţi pasă-n colb de-o spada frântă,
când te ridici c-un steag mai sfânt?
Infrant nu esti atunci cand sangeri
si nici cand ochii-n lacrimi ti-s,
cele mai crancene infrangeri
sunt renuntarile la vis.
 
 
 

„Omul Gyr era o faptura firava, delicata. Un visator care se emotiona in fata unei frunze cazute, al unui firicel de iarba ivit cine stie cum intre doua lespezi de piatra… Radu Gyr n-a fost un luptator pe baricade; arma lui in fata careia nu se poate rezista, a fost poezia, teribila arma care deschide ceruri pentru obiditi, iar pentru dusmani foc mistuitor… Sufletul lui era un vulcan in eruptie. Versurile lui, balsam pe rani sangerande si sageti neiertatoare pentru dusmanii Tarii. Eleganta lor s-a nascut din suferinta, iar puterea de penetratie din innascutul talent si sensibilitatea cu care-l inzestrase Dumnezeu.

…Langa rugaciune, lumina poeziei lui Gyr a fost liantul care a legat inima de inima, sufletul de suflet, cu zalele lanturilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se traia. Era pentru noi, haina si hrana, apa si caldura. Daca amaratul de trup in care abia mai licarea un strop de viata, prin cine stie ce minune, se multumea cu o cana de apa, incalzita vara si inghetata iarna, – i se spunea „ceai” – si cu 100 de grame de paine, se traia, caci belsugul hranei fiintei interioare era in noi urias. Nu se reusea intotdeauna, era si periculos, sa se scrie pe o bucatica de sapun, cine stie ce, dar o strofa doua ne luminau ziua, ne incalzeau noaptea, ne umpleau gamela. Eram bogati.

…In vremea aceasta, el topit de foame, ros de boala, inconjurat de ura, scria. Scria in cap, in capul plesuv inainte de vreme, izbit de pereti, de frig, de mizerie. Memoria lui Radu Gyr? N-am termen de comparatie. Frematau celularul si Zarca de ceea ce Dumnezeu ii daruise din belsug.

Cauta tinere, si gaseste – nu-i greu – izvorul datator de sanatate spirituala de care ai nevoie! Curge din belsug in poezia lui Radu Gyr, potoleste setea de frumos! Pluteste in ea duhul crestin, patriotismul neamului nostru de care trebuie sa fii mandru. E spalat cu sange, cu durere, cu rauri de lacrimi. (Ilie Tudor, „Un an langa Capitan”, editia 3, 2009, p.133 s.u.)

Nu te necaji, ca si eu am fost odata tot asa un biet profesor. D-ta esti aici alaturi de mine in blestematul acesta de Aiud. Esti egal cu mine. Asta s-o retii si nimic mai mult”. Dupa aceasta lamurire, duhurile noastre parca s-au unit. Doamne, ce bine ma simteam! Paseam in rand cu Radu Gyr, desi el era atat de mare, iar eu atat de mic. Astazi, cand scriu aceste randuri, ma intorc cu gandul si sufletul la anii de zbucium ai lui Radu Gyr – 1961-1962 – cand colonelul Craciun, comandantul Aiudului, ii smulge declaratia de retractare a tot ce-a scris. Acel zvacnet de sfintenie al lui in pornirile de iad ale Aiudului nu l-a facut in fata noastra, a celor care acum mai traim, mai mic. Nu. El este pentru noi si neamul nostru tot uriasul de la Aiud. Reeducarea nu l-a putut desfiinta. El a ramas tot Radu Gyr al neamului romanesc, poetul patimirii noastre…

Peste doi ani, in 1955, vara, aveam sa mai aud de Radu Gyr, ca se internase in salonul 5 al spitalului. Eu eram in salonul 10, salonul mortii, tintuit la pat. Radu Gyr era intr-o stare grava de boala. De sus i-am trimis o pijama pentru dormit. Nu avea nici haine. Ca un sfant rabda si se ruga lui Dumnezeu sa-l ajute.” (Atanasie Berzescu, op.cit.)

„Este adevarat ca la Aiud s-a aplicat, de regula, regimul de iad. Numai din aceasta realitate s-au putut naste versurile lui Radu Gyr: „Satan de-ar socoate ca vechiul sau vad / Ar fi sa se cheme altfel decat iad, / Ar zice, desigur, cu zambetu-i crud: / Aici e Aiudul, aici e Aiud!”.

Lanturile apar mereu in poeziile din inchisoare. In viziunea lui Radu Gyr, cand apare Iisus pentru o clipa, in celula condamnatului, are la glezne semne de rani si rugina, „parca purtase lanturi candva”. De fapt, Iisus este in capul legiunilor nesfarsite de patimitori in lanturi si in temnite, pentru adevar si dreptate. El a fost primul detinut politic crestin. In alta poezie apare imaginea unui convoi de detinuti ce trec pe strada in zornait de lanturi.”(Pr. Liviu Branzas, „Raza din catacomba”, cap. 7)

Marş de noapte

Mãrșãluim… Prin noaptea cu tãișuri,
strivim nãmolul, blestemãm, scrâșnim.
Cãlcãm mocirle, sfâșiem hãțișuri,
mãrșãluim, mãrșãluim…
Mãrșãluim. Cresc aburi de sudoare
din oameni, din cãruțe și din cai.
A vizuinã mirosim și-a fiare,
și-n gurã gust simțim, de mucegai.
Bocancii sparți înfig amare ținte
în glod, în smârc, în morlii-ascunși sub lut
și-n tot ce-a mai rãmas din noi fierbinte:
în lacrimi, în surâsuri, în sãrut.
Mãrșãluim. Din noaptea clãtinatã,
ciobitã, luna, cum lucește-acum,
e-o cascã de metal însângeratã
pe vârful unei cruci de fum… 

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâșnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări și-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Și ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,
pe toate ce slobode-ți ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! 

***
Radu Demetrescu-Gyr s-a nascut în anul 1905 la Câmpulung-Muscel. Licentiat în Litere, a debutat în anul 1924 odata cu aparitia volumului Linisti de schituri, volum care s-a bucurat de o mare apreciere, atât în rândul publicului cât si al criticii românesti. Colaborator statornic în perioada dupa debut la revista Universul literar si apoi la alte reviste literare de formatie nationalista (Gândirea, Gând Românesc, Sfarma-Piatra, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeana si altele, precum si la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studentesc etc.), Radu Gyr a publicat numeroase articole, studii literare si poezii.
Membru de seama al Miscarii Legionare, Comandant Legionar si sef al regiunii Oltenia. Conferentiar la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Este autorul versurilor cântecelor Sfânta Tinerete Legionara, Imnul Mota-Marin, Imnul Muncitorilor.

Laureat al mai multor premii ale Societatii Scriitorilor Români si ale Academiei Române. În 1940, pe timpul guvernarii legionare a fost director general al teatrelor. În aceasta calitate ia initiativa înfiintarii Teatrului Evreiesc.

Dupa detentia de sub regimul lui Carol al II-lea este închis si de Antonescu, apoi este eliberat si trimis spre „reabilitare“ în batalioanele de la Sarata. În 1945, regimul comunist îl încadreaza în „lotul ziaristilor“ si îl condamna la 12 ani. Revine acasa în 1956, dar dupa doi ani este din nou arestat si condamnat la moarte pentru poezia Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane! Sub regimul comunist a executat aproape 16 ani de detentie.

A suferit chinuri inimaginabile în închisoarea Aiud, cu un regim de celula aspra. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatita, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Carturarul Radu Gyr a lasat în urma o opera poetica de valoare unica, la care se alatura o multime de studii si eseuri critice, raspândite în periodicele românesti de-a lungul anilor si care, desigur, vor fi publicate într-un viitor volum antologic.

A trecut în vesnicie în anul 28 aprile 1975.

Lasă un răspuns