«

»

Alexandru Panatta Codreanu – pictor romaşcan

De cele mai multe ori, în drumul nostru spre locul de muncă ne-am obișnuit să nu mai conteze alții. Ne-am obișnuit să trecem pe lîngă oameni fără să conteze că în spatele fiecărui om se ascunde o poveste. Și unele dintre aceste povești fac din Roman un oraș plin de viață și culoare, un oraș capabil să dea oameni valoroși, în special în artă. O astfel de poveste este cea a lui Alexandru Panatta Codreanu.

 Alături de Dali, Picasso și Miro

Un om cald, conștient de valoarea lui atît cît îi trebuie unui artist să-i descopere altul valoarea. Așa l-am descoperit pe artistul Alexandru Panatta Codreanu. S-a născut la Iași, în 1963, dar locuiește la Roman. Pentru cei mai mulți numele nu spune nimic, dar, așa cum se întîmplă cu majoritatea artiștilor români, ești artist doar dacă te recunoaște Occidentul, nu ai tăi. „Cînd eram mic, mamei îi plăcea, nu știu de ce, să mă strige Adrian. La vremea respectivă mie îmi plăcea marele tenisman Adriano Panatta. Așa că Panatta mi-a rămas numele, care, în timp, a devenit un fel de marcă înregistrată. În familia mea, mai toți au avut înclinație spre frumos. Și fratele meu cocheta cu desenul, iar eu mă străduiam să țin pasul. El a ales un alt drum. În școala generală, la orele de desen, doamna învățătoare ne dădea să desenăm lucruri simple, dar eu desenam cu totul altceva. Mult mai tîrziu am înțeles că, de fapt, acele desene nu erau simple, ci elementare”, spune pictorul Alexandru Panatta.

 Despre primii pași în artă, artistul romașcan spune că a fost mai mult autodidact, iar printre cei pe care i-ar putea numi mentorii săi se numără artiștii Constantin Bîrjoveanu și Bogdan Pietriș. În 1985 a terminat Școala Populară de Arte din București, apoi s-a dedicat artei. Succesul a venit neașteptat. „Prin 1993 am fost angajat să pictez un salon auto Toyota din Hamburg. Un ziarist a văzut lucrările mele și mi-a propus să organizez un vernisaj în Hamburg. A fost un moment extrem de emoționant pentru mine”, își amintește Panatta.

După acest succes, romașcanul pictează în aproape orice stil. De la art deco, minimalism, grafică publicitară și graffiti, pînă la pictură religioasă, pictorul romașcan își formează pensula în cele mai neașteptate forme și culori. În 1997 pictează biserica „Sfînta Treime” din Recea, iar în 2003 biserica „Sîntul Nicolae” din Valea Enei. Tot în 2003 are loc și prima expoziție personală în România, la Galeria de artă „Jean Lous Calderon” din București. „În tot acest timp, am conceput și pictat, pe lîngă biserici, discoteci și cluburi din țară și străinătate. O experiență deosebită a fost cea alături de Teodora Ianculescu Spătaru, unul dintre cei mai mari experți în restaurare pictură bisericească (frescă), de grad 0, alături de care am lucrat la mănăstirile Hurezi și Neamț”, spune artistul romașcan.

 Confirmarea talentului său e dată de faptul că multe din picturile sale încep să fie cumpărate de colecționari privați din România, dar și din Spania, Olanda, Japonia, Grecia, Elveția, Germania, Italia sau America. Poate cel mai fericit moment vine în 2007, cînd, în Spania, la expoziția internațională ArteFama din Malaga, expune alături de mari artiști din toată lumea, printre care Picasso, Dali și Miro. „Pentru mine fost o întîmplare extraordinar de fericită. Mi-am spus că, dacă lucrările unui artist ca mine au ajuns alături de artiști celebri care nu mai sînt în viață, atunci înseamnă că trebuie să însemne ceva. Un artist trebuie să găsească acea graniță fină între a avea încredere în propriul talent, dar să rămînă cu picioarele pe pămînt, și modestie, dar nu subevaluare. În general, străinii au fost extrem de generoși cu aprecierile. Spuneau atîtea lucruri frumoase, că-mi venea să mă fac mic și să mă ascund undeva”, își aduce aminte Alexandru Pannata Codreanu.


Cu expoziții în galerii de artă din Viena Spania, România, cu mintea veșnic o pînză pregătită pentru noi tablouri (pentru că, așa cum spune artistul, înainte de a picta, tabloul e gata mai întîi în imaginația sa), Alexandru Panatta Codreanu e unul din romașcanii care, la prima vedere, nu au nimic ieșit din comun. Poate că nici nu trebuie. Așa cum spunea un scriitor și jurnalist, uneori se cade să mulțumim oamenilor pentru că, în drumul nostru spre nicăieri, ne-au permis să trecem prin viețile lor.

Emilian Pal  http://www.ziarulderoman.ro/





Lasă un răspuns