«

»

Constantin Tomșa – Perenitatea și actualitatea lui Calistrat Hogaș

În anul în care s-au împlinit 160 de ani de la naşterea şi 90 de ani de la  moartea celui al cărui nume a devenit emblematic pentru Piatra-Neamţ, – am numit pe Calistrat Hogaş, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, un nume cunoscut şi apreciat în lumea criticii şi a istoriei literare actuale, pune la dis­poziţia cititorilor interesaţi o nouă carte despre cel pe care George Călinesu- în a sa «Istorie a literaturii române de la origini până în prezent» 1-941), îl considera: „…un diletant superior cu o singură coardă şi ca atare un scriitor minor. Însă un minor mare”, iar Tudor Vianu era de părere că este un Creangă trecut prin cultură.

Calistrat-Hogaş

Mircea A. Diaconu (n. în 1963, la Orţeşti, com. Drăgăneşti, jud. Neamţ), absolvent al Liceului Calistrat Hogaş din Piatra-Neamţ (1982) şi al Facultăţii de Filologie din Suceava (1986), în prezent profesor universitar, semnează cartea «Calistrat Hogaş, eseu monografic», publicată la Editura Crigarux (2007), Seria Profil, înscriindu-o în seria preocupărilor criticului Cristian Livescu, consilierul editorial, de valorificare a moştenirii noastre li­terare.

După reeditarea, în anul 2000, a lucrării monografice «Tataia. Amin­tiri din viaţa lui Calistrat Hogaş» de Sidonia Hogaş, realizată de Alexandri­na Bostan, şi a ediţiei critice «Calistrat Hogaş – Pe drumuri de munte. Inte­grala prozei», realizată de Cristian Livescu, în anul 2003, cartea de acum are menirea de a nu lăsa să se aştearnă uitarea peste numele şi opera celui nai vestit călător prin munţii Neamţului.

Referindu-ne la eseul lui Mircea A. Diaconu, trebuie să menţionăm faptul că acesta are ca punct de plecare «Prefaţa» pe care Hogaş a scris-o rentru volumul «În munţii Neamţului» (1912), dar nu a inclus-o în paginile acestuia. Cartea, cum se ştie, din cauză că avea foarte multe greşeli de tipar, nu s-a mai difuzat, iar prefaţa a fost publicată abia în 1930, în ziarul Avântul din Piatra-Neamţ.

Motivul alegerii acestui subiect pentru primul capitol al eseului («A fost odată o prefaţă…») va fi găsit de cititor chiar în cuprinsul acestuia: .. interpretarea operei lui Hogaş chiar de aici [de la Prefaţă, n. n.] ar trebui să pornească. Pentru că ea este nu atât sursa unor afirmaţii programatice prin urmare, a unor sugestii în interpretarea operei, cât un document existenţial – şi, abia în felul acesta, prilejul destăinuirii unor chei hermeneutice.

Ţinând seama de opiniile exegeţilor predecesori şi, mai ales, de ale lui Vladimir Streinu, Mircea A. Diaconu scoate în evidenţă, punând la dis­poziţia celor interesaţi şi, în primul rând, a începătorilor în domeniul pătrun­derii în hăţişul operei hogaşiene, mai multe lucruri demne de luat în seamă, mai ales că multe dintre aceste observaţii sunt inedite. Criticul nostru pune în discuţie crezul scriitorului cu privire la literatura de călătorie [v. pp. 9- 10] şi alcătuieşte o succintă, dar pertinentă caracterizare a lui Hogaş: Ori­cum, el îşi interpretează ca un cititor străin propria operă şi îi atribuie un sens care, plauzibil în sine, pare, cronologic vorbind, mai degrabă o inven­ţie. De altfel, e de bănuit că sensul polemic adus în discuţie este cu totul străin naturii de adâncime a scrisului hogaşian şi că motive intrinseci – ca­re ţin de o anume vocaţie, nu neapărat scripturală, cât narcisist- contemplativă – vor fi constituit cauza scrisului său.

Sunt aduse în discuţie şi unele probleme neelucidate până astăzi, precum cele referitoare la ediţia din 1912, cu a cărei difuzare însuşi autorul nu a fost de acord. Mai semnalăm subsolurile paginilor din primele trei capi­tole, substanţiale atât din punct de vedere cantitativ, cât şi al surselor impor­tante citate, toate având menirea să lămurească fiecare problemă pusă în dis­cuţie. Aici e cazul să precizăm că Mircea A. Diaconu apelează cel mai mult la judecăţile lui Vladimir Streinu, pe care îl consideră unul dintre criticii cei mai avizaţi ai scriitorului, deşi criticul nostru nu este întru totul de acord cu opiniile acestuia: Ni se pare însă că o parte dintre accente pot fi întrucâtva schimbate.

Cea de-a treia parte a eseului – «Biografia criticii» – poate fi consi­derată o schiţă a istoriei receptării lui Hogaş, prin care autorul parcă ar vrea să-1 contrazică pe Nicolae Manolescu, cel care, în 2003, îşi publica, în revis­ta România Literară, editorialul «Un scriitor aproape uitat», şi precizează chiar în primele fraze ale acestui capitol că opera lui Hogaş este una care dacă nu mai oferă mari surprize hermeneutice, păstrează nealterată bucu­ria lecturii. Acest capitol este completat de o consistentă bibliografie, aproape şaptezeci de repere, distribuite în cele două părţi: I. – «Ediţii» (de la cea din Viaţa Românească din Iaşi (1921), la cea din 2003, îngrijită şi prefaţată de Cristian Livescu); II. – «Referinţe critice» (de la articolul sem­nat de George Topârceanu în Viaţa Românească, 1914, până la însemnarea din «Dicţionarul analitic de opere literare româneşti», 2007).

Mircea A. Diaconu reproduce păreri dintre cele mai diverse ale criti­cilor literari care, de-a lungul aproape a unui secol de exegeză, s-au oprit asupra operei lui Calistrat Hogaş, păreri aşezate de autorul eseului într-o ordine realizată după o logică anumită care, în final, are menirea de a alcătui o magine cât mai veridică a ineditului călător. Sunt citaţi: Octav Botez, Garabet Ibrăileanu (Într-o pagină din romanul «Adela», asupra căreia atrage atenţia Vladimir Streinu), Al. Călinescu, Al. O. Teodoreanu, Ovidiu Papadima, Pompiliu Constantinescu, Paul Cornea, Şerban Cioculescu, Eu­gen Lovinescu, George Călinescu, Tudor Vianu ş. a., iar în finalul capitolului, folosindu-se de o părere a lui Al. Călinescu (Hogaş sfidează orice con­venţie a verosimilului şi reprezentării […] funcţia referenţială se estompea­ză, pe primul plan trecând actul însuşi al narării.), încheie: Or, dacă afir­maţia e adevărată, atunci ea pledează de la sine în favoarea perenităţii şi «actualităţii» lui Hogaş.

Capitolul al IV-lea – «Opera» – la fel de consistent ca şi precedentul împreună totalizează două treimi din paginile demersului critic) este o abordare personală şi inedită a operei lui Hogaş, fară citate din exegeza realizată de-a lungul anilor, afirmaţiile criticului Mircea A. Diaconu fiind susţi­nute cu extrase convingătoare din opera celui comentat. Analiza operei tre­buie pornită de la …cuvintele acestuia [Hogaş] – indiscutabil, o proprie pro­cesiune de credinţă – referitoare la pictura lui Nicolae Grigorescu de la Agapia, este de părere criticul, şi, tot el, în finalul acestui capitol, deşi e de rărere că o concluzie e greu de formulat, face acest lucru, sintetizând tot ce­ea ce s-a spus până la el şi încă ceva pe deasupra: Hogaş? Un scriitor care poate fi gustat oricând…

Am umbri nejustificat valoarea acestui eseu, bine conceput şi reali­zat, de un inedit aparte, dacă am insista asupra câtorva greşeli de ordin gra­matical şi de tehnoredactare, pentru care cerem, în numele autorului, îngă­duinţa cuvenită, aşa cum a solicitat-o personal celor prezenţi la întâlnirile cu cititorii din Roman (Colegiul Naţional Roman-Vodă) şi de la Piatra-Neamţ Muzeul Memorial Calistrat Hogaş), ce au avut loc în această toamnă 2007). (Revista Asachi, seria a IlI-a, nr. 1 (237), ianuarie 2008)

Lasă un răspuns