«

»

Constantin Adamovici- Mihail Simion, omul și pictorul

(1949-2002) pictor, Roman

Blajin. Cu sufletul mereu deschis, Mihail Simion  străvedea liniștea lăuntrică a stirpei basarabene. Nalt, mlădiu, cu trăsături tăiate parcă în marmură albă. Figură clasică de domn moldav. Călca molcom, cumpănit. Mișca gesturi moi. Vorbea mai mult în șoaptă, urmată mereu de zîmbet bonom. Întîlnirea cu el bucura. Alunga norii. Simion avea deopotrivă darul vorbei și al tăcerii. Sfătuia inspirat pentru că știa în tăcere asculta. Vorba lui cu miez dulce a săvîrșit multe.

El a închegat cenaclul “Pro Arte”, taberele de creație. Au fost atunci ani de lucru aprins și bun, expoziții de interes real.

Cum era omul, așa-i era pictura. Senină, nesofisticată. În tălmăcire simplă și sinceră, Simion a lucrat încă din copilărie. A lucrat mult. A fost autodidact. Cel mai mult a învățat din muzee. Creația lui arată influențe sintetizatoare. Luchian l-a vrăjit prin lumina culorii. Un timp, Simion a probat tușarea coloristică marginală a lui Ciucurencu,  și – de asemenea – vibrația interioară de jar a culorii. Înspre anii din urmă, creația sa prinde glas propriu.

Simion nu era solitar. Rîvnea la ieșirile în natură, în grup. Iubea mai ales anotimpurile calde. Peisajul e o temă statornică în creația sa. Alegea cu migală și timp locul, motivul. Predilecția: arborii în compoziție, de cele mai multe ori voit elementar asamblată, lucru ce potențează aici singurul contrast existent în pictura lui Simion. Puternicia trunchiului statuar modelat în culoare groasă de cuțit vine-n zvîcnet doar de-o clipă cu șoapta în triluri ușoare de verde ori arămiu melodic și lin.

În rest, pictura lui Simion arată intimitatea lăuntrică a obiectelor. liniștea din și dintre lucruri urmărea el. Le fel, și-n portretele sale. Cum a ajuns însă Simion la această modalitate artistică, care, de fapt, îi și conturează originalitatea creației?

Tematica creației sale nu e defel bogată: peisaj, natură moartă, flori, cîteva portrete. Tehnici abordate: ulei, acuarelă, pastel, tempera. Între tematică și tehnici, la Simion aflăm strînsă legătură. Dacă tematica-i săracă, în schimb, revenirile, adică ciclările tematice și cele tehnice, sînt diverse și bogate. De aici, gradualitatea, varietatea tensiunii coloristice, pe de o parte, și studiu din ce în ce mai atent în latura compozițională, pe de altă parte, au permis ochiului scrutarea în adîncuri, în unitatea din miez a lucrurilor, adică în intimitatea liniștii. Așa i-a și alungat contrastul. Cel mai bine se observă această modalitate picturală la florile lui Simion. Albul lor era strigăt mut, semn de înfrățire. La fel, roșul pierde zvîcnetul sonor. Așezarea în componistica nouă de culoare unicizează lucrurile.

Lovit de boală cruntă, înspre anii din urmă, Mihail Simion își trăia pictura în volbură de gînd aprins.

Tema religioasă vine acum în adaos. Vine în har.

Și tot acum acuarela și pastelul săvîrșesc creații notabile. Ele se alcătuiesc în cîntec de lebădă.

Pictura a învins spaima morții.

 http://www.ziarulderoman.ro/

Lasă un răspuns