«

»

Biserica Arhiepiscopală din Roman – Altarul mușatin

Pelerinajul nostru artistic prin întruchipările frumoase, de gând sau de formă, ale muşatinei urbe a Romanului, nu poate să nu zăbovească la locaşurile sacre ale creştinismului strămoşesc. O primă oprire o face, aşa cum se cuvine, la Sf. Biserică Arhiepiscopală, purtătoare de hram feminin — Sfânta Parascheva – şi încărcată de medievalism moldovenesc.

Aproape cinci secole de istorie, când învăluite în blagoslovenii de laudă, când apăsate de prohodiri ostăşeşti. s-au strecurat tiptil pe lângă zidirea ei trainică, muşcând, de la un ceas la altul, câte un fir din trupul pământesc al acesteia, dar adăugându-i în acelaşi timp. şi câte o rază curată de sacră aureolare.

Zidirea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului- iniţial, pe timpul muşatinului Roman, mai modestă, Petru Rareş conferindu-i mai târziu, pe la jumătatea secolului al XVI-lea înfăţişarea sa de azi – nu are acea frontalitate exterioară; care să fie, parcă, o prelungire pregătitoare a măreţiei altarului. Intrarea se face lateral, printr-o deschidere străină de orice simetrie cu ansamblul clădirii. Biserica există în sine, ca o incintă preumană şi precreştină, la marginea oricărui tumult şi lipsită de o piaţă solemnă sau de o alee festivă, prelungă, ce să conducă la un portal impresionant. Şi cu timpul oamenii, doritori de sacralitate şi har, au străpuns necentral piatra şi s-au găsit, la început, în penumbră, pentru ca apoi, întorcându-se spre zvâcnirea inimii, să li se deschidă în faţa fiinţei lor măreţia copleşitoare a altei lumi.

Biserica îşi oferă privitorului, astfel, nu solemnitatea unei chemări, ci drumul lung al dăruirii, de la prima îngenunchiere şi până la altar. O geometrie liniară, brăzdată proporţional de orizontale pământene şi înnălţări spre cer. Un brâu sănătos şi modest, repetând armonios claviatura dublă a acoperişului, se întrepătrunde cartezian cu verticalele unor abside discrete, apărate pe părţi de către două contraforturi, cu creionajul foarte discret al unor mulţimi de ocniţe, cu desenul, în gotic moldovenesc, al câtorva ferestre şi, în principal, cu elansarea singuratică a unei turle, înălţată aici cu aproape două secole mai târziu, al cărei contur transmite impresia că ar fi un rod şi nu un adaos. E un volum proporţionat, a cărui imagine, o dată imprimată pe retină, nu o mai părăseşte niciodată.

Pătrunşi în interior, zidirea te apără, te separă de cotidian şi te copleşeşte, la început prin soliditatea pietrei, apoi prin sfatoşenia tăcută a picturii şi, în cele din urmă, prin scânteiajul de aur al catapetesmei zămislită la începutul secolului al XlX-Iea şi îmbrăcată în culoare prin penelul italianului Altini. Tridimensionalul volumelor se armonizează fericit cu bidimensionalitatea suprafeţelor din jur. Preferinţa pentru dualitate este evidentă, ca şi cum lumea de miraj a acestui spaţiu conferă cristalinului uman efortul rar al birefringenţei. Când arcuirea arcadelor sau evadările de boltă ale tavanului, când simetria părţilor laterale sau arabescul de umbre şi lumini pornit de la succesiunile adânci ale ferestrelor, toate au în ele atributul de a se repeta, de a se constitui în suficienţa unor perechi de vizualitate.

Picturalul şi decortivul se suprapun tectonic, secol de secol, pomindu-se de la candoarea caracteristică a acelui timp al tâmosirii şi adăugându-se, mai târziu, plusul de narativism şi limpezime al unor vremi mai apropiate de noi. Şi totul citit de sensibilitatea unor ochi care, de acum, aparţin deja unui alt mileniu, ca un semn în plus al continuităţii şi perenităţii sacrului din om. Frontală şi dominantă, cu semnificaţia ei de frontieră şi de altceva, catapeteasma absoarbe superlativ, prin geometria ei mai mult verticală şi solarică, revărsări nevăzute ale trăirilor sufleteşti.

O zăbovire de gând, un repaos de trup şi o desfacere de crez, toate în acest spaţiu restrâns, în care orice rostogolire a haosului şi oricare tulburare a spiritului se convertesc aici pentru o clipă, dar şi pentru totdeauna, în perfecţiune şi absolut.

Clopotniţa Episcopiei – clepsidră de rugă

Emblematic şi elegant, oferind ochilor noştri un exemplu admirabil de ceea ce înseamnă o tăietură de aur la o structură care se contopeşte cu cerul, Turnul-clopotniţă al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, pare a fi un halebardier singuratic, rămas să străjuiască o incintă sacră medievală. Edificiul ne convinge de perfecţiune geometrică, nu numai în totalitatea sa, ci şi prin oricare decupaj al său, desprins, fie în înălţime, fie din părţi. La prima întâlnire frontală cu el lasă impresia că odinioară, dar nu demult, s-a ridicat o zvelteţe ponderată de turn pe un pământ care ascundea o soliditate neobişnuită în adâncimi, un pământ care. apoi, trădând a adăpostit în el o zidire necunoscută, a fost scormonit tot mai mult, eliberând către lumină arhitectura sănătoasă a unei construcţii mai vechi, cu ziduri prelungi de incintă şi cu etaj. De aici, poate, şi acea tectonică de zămisliri manolice, urmărindu-se în succesiunea lor, nu atât o ordine istorică, ci mai mult nevoia de viziune proprie.

Pe verticala sa, Turnul-clopotniţă – la început construit din lemn, iar prin 1882, în vremea Episcopului Melchiscdec, terminat în înfăţişarea actuală – se constituie din mai multe nivele, însumabile, global într-o piramidă de o liniştitoare elongaţie. Secvenţa de jos, purtătoare a celui mai mare efort de susţinere, are în ea robusteţe romantică şi defensivism ostăşesc. La puţinele ferestre şi la portal, arcuirile superioare sunt aplatizate şi cuminţi, purtând în ele, parcă, răspunderea, dar şi măreţia de a susţine pe umerii lor atâta îndrăzneală de piatră şi zbor. Intrarea, mai mult de cetate decât de palat, cu ancadramente unghiulare şi groase, pare a conduce la încăperi ascunse şi domenşti. Următorul nivel e mai elastic, mai eliberat de apăsări ale materiei şi mai atent la lumină şi spaţiu. Deschiderile sunt zvelte, cu rotunjimi bizantine şi profil feminin. Mai mult decât atât, în opoziţie cu supuşenia portalului de jos, deasupra verticalei centrale se prefigurează solaric circularitatea barocă a unui disc, care conferă întregului, nu numai certitudine de reper, cu şi impresia unui ciudat altar al unei catedrale străvechi.

Structura următoare, robustă şi oarbă, susţine dual şi geometria părţilor care se suprapun peste ea. ca şi strigătul de evadare al turnului spre înăţimi. Retina sensibilă a zidurilor a avut grijă să încrusteze în masivitatea acesteia creionajul în relief al unor linii tăcute. De la repaus se alunecă, imediat, înspre neastâmpărul lui Icar. Mai mult fereastră acum decât zidire, deschideri îngemănate şi prelungi se arcuiesc superior în înţelepciunea balcanică a cuminţirii. E porţiunea de frontieră a întregului, care dăruieşte orizontalelor robuste de mai jos posibilitatea de a se converti în elansare şi cer. E o posibilitate de care de face fericită, în primul rând, chiar ea, de aici pornindu-se, propriu-zis, logodirea pământului cu cealaltă dimensiune a lumii.

Nevoia de aripi se simte plenar în modulul următor. Secţiunea patratică se octogonalizează, ca un început de balet circular subînţeles. Vântul înălţimilor dă elasticitate pietrei. Proporţia dintre planuri şi goluri se menţine, ca şi arcuirea bizantină, amplificată acum de perfecţiunea circulară a ceasurilor, acestea fiind fabricate la Hanovra şi montate în anul terminării zidirii de azi, în spatele lor găsindu-se, de asemenea, şi acel grup de aproape zece clopote – din care unul fusese donat de Ştefan cel Mare – grup care, din când în când, binecuvântează sonor cerul lumii. Spaţiul şi timpul se îmbrăţişează acolo sus, unde amândouă pot deveni veşnicii.

Ca o ultimă secvenţă, structura de coronament a turnului pune un punct odihnitor, atât zidirii, cât şi retinei noastre. O cupolă, clar desenată, transmite până departe simbolul dualităţii fiinţării lumii. Partea de jos, elstică şi abundentă bazai, surprinde metaforic în ea componenta telurică a firii, atentă la humă şi vulnerabilă la căderi. Din contră, cealaltă, acea balconetă aerată şi deschisă circular, ca o corolă curată spre cer, cuprinde între petalele ei uşoare elansarea pură a unui crucifix. O alcătuire binară, de forme şi sens, prefigurând pârcă, silueta, inegală aici, a unei clepsidre. în partea de jos a căreia s-a adunat trecerea continuă a atâtor veacuri.

 

Palatul Episcopal, zidire din humă şi cer

De cum pătrunzi pe sub arcada scundă şi tunelică a Tunelului în curtea largă a complexului sacru, te întâmpină simultan cele trei personaje principale ale ansamblului: Biserica, cerdacurile – loggii şi Palatul episcopal. Dacă primele două surprind, în întruchiparea lor de piatră, o deschidere peietenoasă, purtătoare a unei chemări ascunse şi a unei dorinţi insistente de a zăbovi cât mai mult în preajma lor, cea din urmă e mai retrasă, mai preocupată de a privi în părţi şi de a asculta, parcă, tăinuitele psalmodieri care se îngână cu pioşenie în altarul de lângă ea. Constructorul i-a dat o orientare nesimetrică şi nemonumentală, plasându-i perimetrul de existenţă pe o direcţie diagonalică şi micşorându-i declarat posibilitatea de a-şi oferi, unui privitor oarecare, întreaga sa zămislire în totalitatea unui prim-plan.

Ca personalitate arhitecturală, Palatul este un introvertit, retrăgându-şi în interior încărcătura de frumuseţe intimă şi de combinaţii de volume, aici privirile devenind molatice în dorinţa lor de a mângâia mai mult alcătuirile fericite de forme. Pentru exterior, aceleaşi priviri cuprind cu repeziciune întregul, acest paralelipiped cu omogenitate de citadelă, pe suprafaţa căruia nu s-au încrustat prea multe contururi vizuale, datorită cărora totalitatea să se transforme în episoade, iar subiectul zidirii să devină povestire. Discret şi monocromatic, dalta zidarului a sculptat, sub cornişă şi deasupra ferestrelor, suite omogene de ocniţe, creionate într-o geometrie modestă şi acordate suficent în armonia ansamblului. Sunt încrustări care ascund în ele mai mult o tăcere medievală şi o singurătate de schit, iar înşiruirea lor conştiinciosă, fară a interveni pe parcurs vreun repaos vizual, conferă clădirii un plus de longilinialitate. atât de concordant cu alternările de colonade ale cerdacului din jur, ale acestui mic şi aparent San-Pietro romaşcan.

Ferestrele sunt cuminţi şi pioase în linearitatea lor ortogonală. Au refuzat orice broderie ornamentală şi o cât de mică fărâmă de maramă de piatră. Perechi de prelungiri modeste susţin, asemeni unui desen desprins de la alveolele belicoase ale unei fortăreţe, conturul de jos al acestora.

Sunt prelungiri care, privite de departe, par a constitui urmele de neşters ale unor lacrimi de legendă, care s-au prelins, noapte de noapte şi rugă de rugă, dinspre liniştea cerului înspre amarul pământescului. Aceste deschideri către lumină alcătuiesc, pentru orice privitor, componenta cea mai liniştitoare a Palatului, seria lor plecând dinspre planul prim al contemplatorului şi dispărând, apoi, în spaţiul din spate.

Undeva la mijloc, geometric şi nu sărbătoresc, apare intrarea principală, nu pentru cineva care trece pe sub Turn, ci ca o aşteptare indescifrabilă a unor veniţi din spaţiile din jur. O copertină metalică, în desen clasic şi elansare uşoară, punctează bucuria unor întâmpinări, ca şi descărcările sufleteşti ale plecărilor. O uşă, pe cât de largă, pe atât de lipsită de orice monumentalitate, aşteaptă firesc la capătul unor succesiuni de scări. Nefestivul intrării coincide admirabil cu absenţa unei frontalităţi solemne ce caracterizează Palatul.

Ca un răspuns la fuga dinspre noi, pe o orizontală prelungă a edificiului, se constituie grila ornamentală, firească şi sănătoasă, care încoronează vizual şi acoperişul, dar şi clădirea. O împletire cuminte şi profesională din fier, al cărei desen reţine, poate, cel mai mult, după copertină, privirea vizitatorului.

Palatul episcopal, rămâne, pentru tezaurul manolic al oraşului nostru, un loc de pelerinaj, un spaţiu penumbric de meditaţie şi un simbol esenţializat a ceea ce înseamnă o armonie discretă între ceresc şi ţărână.

Gh.A.M. Ciobanu

1 comment

  1. vasile danci moroşanu

    Un film care conţine foarte multe informaţii realizat împreună cu Pr. Dr. Florin Aurel Ţuscanu, Protopop al Protopopiatului Romn
    http://youtu.be/PFUIcYtPC4g

Lasă un răspuns