«

»

Puiu Costea remember

publicist, poet, Roman (1947-2011)

S-a născut la 25 aprilie 1947, la Romanpoet, eseistÎntre 1954 şi 1966 a locuit la Piatra Neamţ unde a absolvit liceul Petru Rareş. Activitatea literară a început-o de la vârsta de 11 ani, frecventând cenaclul de pe lângă Casa de Cultură din Piatra Neamţ unde a avut colegi pe N. Cârnu şi Emil Nicolae. După absolvirea colegiului a venit în Roman unde a dus o viaţa literară intensă, conducând timp de zece ani cenaclul Cezar Petrescu  cu care a realizat întâlniri, spectacole de poezie şi colaborări cu alte cenacluri din judeţ şi din ţară. Colaborează la ziare ca Ceahlăul, Luceafărul şi Cronica. Din 1982 a preluat conducerea cenaclului Panait Moşoiu de pe lângă Biblioteca Municipală. Din 1973 a participat cu un volum de versuri la  concursuri de poezie iniţiate de Editurile Eminescu şi Albatros. A lucrat ca jurnalist la cotidianul „Gazeta de Roman” fiind administratorul publicaţiei intre anii 1992-1995. Fondatorul cenaclului literar „Arcadia”.  Printre volumele de poezii scrise de Puiu Costea se numără „Geometria secundei“ si „Femeia din vis“. S-a stins din viaţă pe 11 septembrie 2011.

*

Crucea de rouã

„Ce rost au vorbele?… timpul îngăduie încă să mai uzăm de ele. Cât timp nu poţi să-ţi scoţi inima în palme ca toţi să se strângă în jurul ei să vadă, pe viu, ce vrea ea să spună, vorbele încă mai zăgăzuiesc zarea. După urme şi spuse, mereu ne cercetează ochiul TĂU DOAMNE. Agoniseala dorinţelor, supărări uitate, bucurii zidite-n amintire, toate se smălţuiesc în vorbe şi, ele, vorbele ştiu să dospească în suflet, crescând sub căldura din interior. Tot ce era mai bun şi mai frumos, am adunat în vorbe: drumurile noastre prin pădure, flori culese la margine de drum, îmbrăţişări rostogolite prin iarba plină de clorofilă, bucăţi de soare aruncate printre crengile unui luminiş şi imagini disparate înregistrate pe retina parbrizului. Acum număr toţi spinii din tălpile zeilor, număr nopţile când te-am visat, număr genele care-ţi adâncesc privirile şi număr distanţa ce ne-apropie. Doamne cât e de greu să numeri!… Şi mereu e câte ceva de numărat: un început de zâmbet, o privire cu care ai scris în inima mea un gest imperceptibil. Fiecare desfacere de aripa, fiecare lacrimă şlefuită de vis duc meridianul sufletului către un alt spaţiu. Aceasta poate fi o după amiază, o frântură de dimineaţă în care gândul se anina de o speranţă, duminici incolore şi fără personalitate, drumuri bătute de potcoava norocului, aşteptări în care stelele se regăsesc împătimite de dor. Numai Dumnezeu e deasupra noastră căci aici, pe pământ, nimeni şi nimic nu va putea schimba sensul în care înoată clipele acestei curgeri. Pătimind acum în săptămâna Patimilor, încolţesc lumina cu care dezleg cuiele înfipte în realităţile unei cruci de rouă…“  

                                                                                                   (din ciclul Femeia din vis)

*

Poezia – timp veşnic

“Orice cuvânt scris începe cu o literă. Fără “Mioriţa” noi n-am mai fi fost niciodată poeţi. Ne-ar fi lipsit dimensiunea fundamentală; această dimensiune este izvorâtă din sufletul acestui pământ. În această ţară miraculoasă numită LIMBA ROMÂNĂ a venit Eminescu. În cazul poeziei române, eminescian are semnificatia valorii, a nobleţii spirituale. Nu ştiu de ce a scris Eminescu, dar mi se pare clar că scrisul a fost modul lui de a exista.

Şi acum se scrie poezie, se publică poezie, dar…

Focul se întreţine singur, dar… aici, in Neamţ, aici, la Roman, poeţi au fost şi fi-vor incă. Cei mai în viaţă sunt poeţii. Cei mai în moarte sunt poeţii. Şi, totuşi, “nu credeam să învăţ a muri vreodată”…

Poeţii nu au construit piramide, dar ei au gândit monumente de spiritualitate mai trainice decât orice piramidă.

“Opreşte, CLIPA, o, tu, atâta de frumoasă” a spus Goethe, intuind ca umanitatea înseamnă totul – şi Paradis şi Infern. Dar cuvintele nu au dimensiune. “Orice cuvânt este cât tot ce este, dar este şi înlăuntrul a tot ce este, iar un poet este tot timpul şi oriunde, din simpla pricina că este” spunea poetul Nichita Stănescu.

Acum, aici, in miez de octombrie, poeţii sunt în miez de Neamţ; aici, acum, este capitala poeziei române. Acum, aici, avem Parlamentul timpului veşnic – POEZIA”.

Gazeta de Roman Nr.195 / 24 octombrie 1995 – Cu prilejul “Colocviilor Naţionale de poezie şi critică” desfăşurate la Piatra Neamţ şi Roman

*

APRECIERI : „La Roman urbe cu o tradiţie impresionantă în arta scrisului, alături de mai vârstnicii Gh. A. M. Ciobanu şi Laurian Ante, septuagenarul cu poftă de scris, se adaugă şi Puiu Costea , un alt „amânat“ greu explicabil în materie de debut dar o prezenţă activă, pilduitoare

                                                                                                                      Cristian LIVESCU

 

SCRIERI: Tristeţi inventate; Incredibil adevăr; Autoportret acasă; Cuvintele noastre; Celălalt; Mă întorc sub frunte; Femeia din vis; Constelaţii lichide; Capcane pentru vise; Înapoi în viitor; predate la Editurile Junimea, Crigarux şi Albatros. În 1964 a scris primul mic roman intitulat Călătoria. Din 1991 a înfiinţat Ziarul de Roman care a fost până în 1999 un formator de opinie în Roman. În 1993 a înfiinţat cenaclul Arcadia  care a colaborat cu Muzeul de Artă din Roman. A mai scris editoriale, reportaje, critică literară şi recenzii de carte.

1 comment

  1. Vasile Danci Moroşanu

    Dumnezeu să-l odihnească, un OM şi un prieten deosebit !

Lasă un răspuns