«

»

Constantin Enianu – Est ca Vest, Uniunea Europeană şi reforma mentalităţii

   

Se pare că entuziasmul, noţiunea derivată din „a fi în Dumnezeu“, reprezintă criteriul de bază pentru Europa de Est în integrarea în Uniunea Europeană (UE). Acest criteriu se grefează pe sincronizarea valorilor culturale occidentale cu cele din est.
    Iată acum o încercare unională pacifistă, deosebită de întreprinderile anterioare bazate pe expansiuni războinice, care, în contextul schimbărilor socio-culturale, are ca „ingredient“ necesar în Europa de Est reforma mentalitaţii.
  După căderea comunismului, holismul (corpul social ca întreg) a fost preluat de individualism. Or, la ce bun atunci conceptul de „uniune“ ? Teza lui Marx, potrivit căreia esenţa umană nu este o abstracţie inerentă individului izolat, ci în realitatea ei reprezintă ansamblul relaţiilor sociale, poate fi valabilă doar într-un sistem social holist dinamic-unitar. Relaţiile individuale alienate/alienante pot legitima doar o convieţuire sub raporturi mecanice, societatea umană reducându-se la „societatea animală“. (Expresia „societate animală“ pare improprie în măsura în care legile ce guvernează raporturile dintre indivizi în interiorul unui grup animal nu sunt stabilite prin convenţie, ci sunt determinate de instinct. Situaţia unui om în Societate nu este necesară în mod natural, ci contingentă din punct de vedere cultural. Deci, omul din această optică este o fiinţă socială).
    Menţionăm în continuare câteva idei, din lucrări pe care le considerăm pertinente pentru tema acestui articol, decelate din surse media pe care le-am avut la îndemână.
„Filozoful crud. O istorie a canibalismului“, lucrarea scrisă pe baza documentării în colecţii de carte rară din Scoţia, Statele Unite, Finlanda, Islanda, Olanda, Germania şi Austria, a fost oferită publicului român de Cătălin Avramescu, fiind unica istorie sistematică a canibalismului reflectată în oglinda filozofiei. Aceasta istorie este reconstituită ca o succesiune de trei stadii. În cel dintâi, canibalul este tratat ca o creatură ivită din menajeria dreptului naturii. În cel de-al doilea, el ajunge o retortă diabolică, al cărei rost e să încurce socotelile teologilor si metafizicienilor. Cel de-al treilea este cel în care se pare că am ajuns azi: un stadiu în care antropofagia e un produs al circumstanţelor şi al educaţiei. Dreptul natural, materialismul si relativismul sunt cele trei mari discipline animate de prezenţa canibalului. Fiind doar în ultimă instanţă subiectul concret al unei antropologii aberante, canibalul este mai înainte de orice o creatură livrescă, un personaj ce animă scrierile filozofilor şi juriştilor dintr-o perioadă sau alta a istoriei. Destinul său luminează misterul general al declinului teoriilor dreptului natural, un declin în spaţiul căruia gândim noi astăzi noţiunile de bine şi rău. Excluzând orice viziune metaforică, autorul afirmă în cartea sa că, mai mult decât orice alt personaj, canibalul reprezintă întemeietorul comunismului modern. În concluzie, autorul redă situaţia omului sub natură şi sub societate din care, prin meditaţia despre libertate a omului în dreptul natural, deduce însăşi condiţia umană. În fond, lucrarea reprezintă conotaţia peremptorie a agresivităţii omului sub natură ca „zoon“, apoi sub societate ca „zoon politikon“. 

Konrad Lorenz, premiat cu Nobel pentru fiziologie/medicină, relevă în lucrarea sa „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate“, procesele de dezumanizare care ameninţă să distrugă nu numai cultura şi civilizaţia contemporană, ci însăşi omenirea ca întreg : suprapopularea, pustiirea spaţiului natural de viaţă, întrecerea omului cu sine, moartea termică a simţurilor, degradarea genetică, ruptura cu tradiţia, receptivitatea crescândă la îndoctrinare şi cursa înarmărilor nucleare. 

Lorenz, alături de J. Huxley, von Fritsch, Timbergen, Eibl-Eibesfeld, Tembrock, a contribuit la afirmarea etologiei, o ramură a biologiei, care studiază cu mijloace obiective, in condiţii cât mai apropiate de cele naturale (uneori chiar în condiţii naturale), comportamentul animalelor, ţinându-se seama de coordonatele conceptuale de bază ale gândirii biologiei moderne : variabilitate, adaptare, ereditate, selecţie, evoluţie etc. Etologia, mutatis mutandis, prezintă un interes real pentru psihologia umană şi psihosociologie, deoarece în baza comportamentului uman se găsesc structuri şi reacţii arhaice. Etologia patrunde mai greu în România, fiindcă în această problemă se dispune, deocamdată, de puţine lucrări pe material concret. În acest domeniu există lucrari referitoare la agresivitate (Lorenz, Ardrey), la autodomesticire (D. Morris), la dragoste şi ură (Eibl-Eibesfeld), la rămăşiţele comportamentului de vânător al omului epocii paleolitice (Tiger) etc. În ultimul timp devine tot mai clar faptul că trăsătura etologică principală a lui Homo este extraordinara sa capacitate de învăţare (G. Kurth) şi transferul multor reacţii sau iniţiative de interes vital, din domeniul automatismelor instinctive, în cel al actelor însuşite prin educaţie, conforme, ca atare, unui model cultural anumit. Trecând de la aceste abordări teoretice la viaţa de zi cu zi a cetăţii, putem conchide că reforma mentalităţii în România nu rămâne un moft de lectură delectabilă din diferiţi autori cu idei mai mult sau mai puţin interesante despre bipezii cu pene sau „bipezii fără pene“. Dacă s-a observat că există „cultură“ şi la animale, având, prin anumite „fapte“ ale acestora, „conştiinţa scopului“, există deosebirea de necombătut a omului a cărui activitate şi-o înscrie într-un act cultural legat de viaţa social-istorică întru „entuziasm“, ceea ce bietul animal, oricât de antropomorfic s-ar arăta, nu are.

 

 

Lasă un răspuns