«

»

,,Întoarcerea poetului risipitor” – Adrian Erbiceanu, Canada

                                  Adrian Erbiceanu – Printre silabe

(Sumar al prezentării făcute de prof. Ortansa Tudor, sâmbătă 21.04.2012, cu ocazia lansării volumului poetului Adrian Erbiceanu, Printre silabe, lansare organizată deAsociaţia Scriitorilor de Limbă Română (ASLRQ), la Centrul Socio-comunitar, 6767 Côte-des-Neiges, Montréal)

 Spunând Adrian Erbiceanu, ne gândim, în primul rând, la cofondatorul şi Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi la Directorul executiv al Editurii de limbă română (ASLRQ) din metropola canadiană Montréal. Dar de data aceasta Adrian Erbiceanu ni se prezintă cu un volum de poeme, carte ieşită proaspăt de sub tipar datorită efortului Editurii SINGUR din Târgovişte.

Talentul poetic al d-lui Adrian Erbiceanu, dublat de instruirea specială de care s-a bucurat în ţară – ca elev al unor şcoli de elită: Liceul Militar din Breaza, Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri din Piteşti şi ca absolvent al Facultăţii de limbă şi literatură română la Institutul Pedagogic din Bucureşti – şi-au pus amprenta asupra operei sale literare.

Recitindu-i poemele, descoperim o stare originală de poezie, o stare ce se degajă din versuri armonioase, scoţând în evidenţă virtuţile expresive ale limbii române, muzicalitatea ei. Melodicitatea discursului liric dovedeşte stăpânirea artei scrierii poetice clasice, ordonate, disciplina unei scriiturii îndelung studiate, dar şi farmecul ambiguităţii moderne.

Volumul – o creaţie lirică deschisă, sinceră şi luminoasă, ascunzând „printre silabe” ecouri ale unor seisme sufleteşti proprii autorului dar şi condiţiei emigrantului – reprezintă însăşimodernitatea versurilor « clasice » pe care nu toţi o înţelegem sau o înţelegem cu greu. Poetul îşi deschide sufletul celui care ştie să-l citească. El ştie cum să transforme în „marea poezie” propriile meditaţii, sentimentele, acele „gânduri ilicite”, cărora le sunt supuse toate vârstele. El urcă trepte după trepte (v. Treceai, În calea ta, şi tot alerg, Bat caldarâmul vieţii), purtat, parcă, de un nestăvilit dor, Dorul-dor devenit concept filosofic la Lucian Blaga, reflectat în poezia lui Goga şi împământenit de Grigore Vieru. Poetul nu s-o fi gândit, poate, la aceste apropieri, dar cititorul le face pentru că împreună aparţinem aceluiaşi spaţiu al inconştientului, spaţiu care, parcă profetic, a fost numit « spaţiul mioritic ».

Vreţi să ştiţi cât de român este Adrian Erbiceanu, care este contribuţia sa la dezvoltarea limbajului poetic românesc? Citiţi-i atent acest ultim volum!

La niciun poet din Diaspora nu am găsit atâta romantism evocator ca în Poezia lui. Am întâlnit, e drept, tablouri nostalgice ale plaiurilor natale presărate cu intraductibilele cuvinte româneşti: dor, plai,… ce ne apar ca scăpărări de stele pe firmamentul peisajului poetic al ţării de origine, dar la Adrian Erbiceanu am descoperit constelaţii; expresii întregi transformate în simboluri. El îi dă cuvântului intraductibil românesc, conotaţii noi, traumatizante. Pentru frumuseţea şi tragismul ei, îmi permit să reiau în întregime poezia intitulată, pur şi simplu „Dor„: „Jos la răscruce, gata de ducă / Ce mă mai ţine, mă tot hurducă. // Dorul atârnă frunză săracă, / Dragostea vine, dragostea pleacă… // Prind, ca din palme, să se răsfire / Cioburi păstrate în amintire… // Ca o minciună consolatoare, / Vremea mă ninge, clipa mă doare… „

Poezia lui Adrian Erbiceanu e învăluită în taină, în doruri ce transpar în boare folclorizantă, în starea eminesciană; de aici şi polarizarea atenţiei către „marea trecere”, cu toate interjecţiile şi semnele ei de exclamare. Şi poezia sa are : „un nu ştiu ce, şi-un nu ştiu cum”, adică un farmec aparte.

Rătăcitor, el suie din treaptă în treaptă, piramidal. Ajuns în vârful ultimului modul al coloanei infinite, imaginează o spirală din care năzuieşte să cuprindă infinitul, căci asta ne este soarta celor care ne-am născut pe plaiurile lui Eminescu şi Brâncuşi. Să năzuim mereu spre altceva, tot mai sus, dar care veşnic „va rămânea departe”. Şi, conchide poetul în poezia „Mă-ncearcă, uite-aşa”: „Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor… / …şi iar mă-ntorc la poarta ta şi bat… „ La poarta cui? – ne întrebăm noi, cititorii – LA POARTA POEZIEI!

Volumul Printre silabe, prin varietatea, profunzimea şi modernitatea materialului expus, este o carte grea de sensuri care ne invită să o citim cu mare atenţie. Cele 60 de poeme cuprinse în acest volum constituie un florilegiu. Nu ne rămâne decât să mulţumim Editurii SINGUR pentru această neaşteptată oportunitate.

 Prof. Ortansa TUDOR

Lasă un răspuns