«

»

Urme eminesciene la Cernăuți

Cernăuţul, aflat la cam 350 de kilometri de Chişinău, este unul din oraşele prin care marele Mihai Eminescu şi-a purtat paşii. Pentru că v-am promis că începând de pe şapte mai şi până pe 15 iunie, în fiecare luni, vom călători pe urmele lui Eminescu, astăzi ne îndreptăm pe străzile bătrânei citatele din Bucovina furată.

Primul popas e pe strada Mihai Eminescu, 1. Aici, în anii dominaţiei austriece, se afla Liceul la care şi-a făcut studiile (1858-1863) viitorul mare poet al românilor. O plăcuţă şi un basorelief amintesc acest lucru. În centrul vechiului Cernăuţi, într-un mic scuar, în preajma Pieţei „Vasile Alecsandri” de odinioară, astăzi Piaţa Teatrului, este statuia lui Mihai Eminescu, instalată în anul 2000.

Urme eminesciene mai sunt la Cernăuţi. Nu poţi să vii în bătrâna citadelă şi să nu treci pe la Casa lui Aron Pumnul, ilustrul profesor al poetul Mihai Eminescu. Aceasta e situată chiar pe strada Aron Pumnul, în partea istorică a Cernăţului. În curte este bustul lui Mihai Eminescu, instalat acum 20 de ani.

Casa pare tristă şi părăsită. Nu mai e cea de odinioară. Sovieticii au avut grijă să distrugă tot ce era românesc. Biblioteca gimnaziului, care se afla într-o aripă a casei şi de care avea grijă Mihai Eminescu, a fost demolată de ruşi, iar cărţilor li s-a dat foc. Sigur, casa nu mai are alura de altădată, mai ales că aici până mai ieri a locuit o familie de ucraineni, care nici în ruptul capului nu vroia să o părăsească. Aici s-a dorit să fie şi un Muzeu, dar, deocamdată, e doar pe hârtie. Se susţine că sunt o mulţime de exponate… Însă, am văzut doar camere goale. Până mai ieri s-a dat vina pe autorităţile oraşului, acum când se pare că s-au limpezit apele, de ce românii responsabili tot amână inaugurarea Muzeului…? Aştept cu nerăbdare să fiu invitat pe strada cu aer românesc şi să scriu despre un eveniment important din viaţa culturală a românilor de la Cernăuţi şi nu numai…

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!

 E versul pe care mi l-am amintit atunci când am ajuns la Cimitirul Horecea, acolo unde-şi află somnul de veci cel mai iubit profesor al lui Eminescu – Aron Pumnul.

Monumentul a fost ridicat la 1886, de către Societatea pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina. 
Bătrânul oraş de pe Prut mereu te provoacă să cauţi dacă a mai rămas ceva românesc în el. Şi acel ceva, oricât de mic, de neînsemnat, de fără de valoare pentru cei care s-au trezit peste noapte stăpâni, face ca inima românului să tresalte. Vom reveni cu detalii despre alte frumuseţi de la Cernăuţi. 
 

De Dinu Rusu- Chisinau

Lasă un răspuns