«

»

Maria Pal – „Pasărea greier sau pseudonimul unui poet”: volum de versuri


 Volum de versuri bilingv,  (versiunea în limba franceză de Letiția Ilea), apărut la Editura Napoca Star, în 2012. Maria Pal (căsătorită Cîrdei-Martinescu) s-a născut la  16 noiembrie 1948, Botești, jud. Neamț. A urmat Liceul Nr. 1 (Roman-Vodă), 1963-1967, din Roman, județul Neamț; Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie-Filozofie, Secția de Psihopedagogie Specială, 1970-1974, Cluj-Napoca. A fost profesoară la Liceul pentru Deficienți de Vedere, Cluj-Napoca, între 1974-2007 și director între 1990-1998; lector asociat, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, între 1992- 2003. Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj, 2004. A publicat

volumele: Nesomnul metaforei, Editura Crigarux, Piatra Neamț, 1999; Preludiu pentru tăceri, Editura Crigarux, Piatra Neamț, 2000; Străpuns de negăsire, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 2000; Cuibul flăcărilor, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2000; Tristeți nimbate, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2001; Între două bătăi de secundă, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001; Măsura cenușii, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2002; 50 de poeme, Editura Napoca Star, 2002; Dincolo, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2005; Măști de opal, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2006; O carte răsfoită de vânt, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008;Cu lumina în palme, Editura Casa Cărții de Știință,Cluj-Napoca,2009;Cărări spre niciunde, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2010 – (Wikipedia.org. )

 

rugăciune

Doamne,
dă-i coşmarului un alt trup
ispiteşte-l cu goliciuni de mătase
cu interioare catifelate
şi ține-l departe de hrubele din gândurile mele
de ridurile ce-şi adâncesc oră de oră capcanele
de oasele ce pârâie şi trosnesc ca o pădure bolnavă
de icoanele-n care mucegăiesc rugăciunile
delirând

Doamne,
fă-l fericit
luminează-l cu alte înțelesuri
şi-aşterne peste chin peste trupul acesta chircit
bucuria răcoroasă a primei zăpezi

prin tălpi

pâlpâie lumina din inima ta
când oglinzile respirăcu zgomot

prin tălpi urcă o presimțire sumbră
zeii se aşază-n fereastră

ficțiunea îngheață undeva
nu mai suferăde trecerea prin tine

şi gheața muşcă din pietre
ascuțindu-le

cu inocenţa ştiută

mâinile-au obosit
în ezitările atâtor întoarceri
pustiul râcâie varul scrijeleşte pereții

cu inocența ştiută
deschizi nasturii fiecărei nopți
pentru cei cărora le bate vântul iarba crescută pe frunte
le scuturărugăciunile de dorințe
aşternându-le prin catedrale mute
strat peste strat

pe treptele orei
impasibili
se-opresc îngerii să-ți culeagăfrunzele mugurii
de pe retina încremenită


nu mai iubeşti

            poetului Liviu Ioan Stoiciu

surd la sâsâiturile trimise de timp
ca Adam şi Eva înainte de-a cunoaşte mărul
asculți bezna cum se ramifică în carnea ta
în pereții abia văruiți în frica din lucruri
în cafeaua din diminețile tulburi

şi nu mai iubeşti marea cu vuietul ei schimbător
cu zeii de sare

calm
măsori înălțimea de la care-amețesc frunzele
când creşte-n văzduh primăvara

surd la sâsâiturile scoase de frică
scrii pe retină rugile neascultate de nimeni
senin şi-ndepărtat ca zmeul copilăriei



Lasă un răspuns