«

»

Elena Văcărescu – Personalități feminine din România

Elena Văcărescu (21 septembrie/3 octombrie 1864, Bucureşti- 17 februarie 1947, Paris, Franţa). Scriitoare, traducătoare, militantă pentru cunoaşterea culturii române în străinătate. A fost fiica lui Ioan Văcărescu, de profesie diplomat, şi a Eufrosinei (născută Fălcoianu), pe linie paternă descendentă din renumita stirpe a Văcăreştilor (Iancu Văcărescu a fost bunicul ei). A primit o educaţie aleasă (guvernantă engleză, care o familiarizează cu literatura britanică), desăvârşită la Paris, unde avea să se intereseze de filosofie, artă poetică şi istorie. Audiază la Sorbona cursuri de literatură, filosofie, estetică şi istorie, ţinute de Gaston Paris, Ernest Renan, Paul Janet, Gaston Boissier ş.a. A fost profund legată de vatra Văcăreştilor (Dâmboviţa) şi de moştenirea

literară şi civică a înaintaşilor săi, astfel că adolescenţa şi prima tinereţe au stat sub semnul împlinirii intelectuale. În 1886 publică la Paris primul volum de versuri, Chants d’Aurore, care a primit cronici favorabile şi un premiu special din partea elitistei Academii Franceze (la recomandarea lui Leconte de Lisle, primeşte Premiul «Archon-Desperouses»). Doi ani mai târziu revine la Bucureşti, unde a fost recomandată să facă parte ca domnişoară de onoare din suita reginei ­Elisabeta. Relaţia privilegiată dintre Elena Văcărescu şi regină a făcut posibilă propulsarea tinerei poete în tumultul lumii literare şi artistice. În 1889 îi apare o culegere de cântece populare, Rapsodul Dâmboviţei, iniţial în limba germană (tradusă chiar de regină), ulterior în limbile franceză, engleză şi italiană. Pentru traducerea franceză, Le Rhapsode de la Dimbovitza (1892), Academia Franceză îi conferă, în 1900, Premiul «Jules Fabre». Cele 140 de poeme relevă o personalitate artistică rafinată, capabilă să surprindă universul ţăranului român în diferitele ipostaze ale vieţii cotidiene (momente marcante ale existenţei sale: naştere, cununie, moarte sau muncile câmpului). Relaţia cu principele moştenitor, Ferdinand, ca şi logodna lor secretă, au avut parte de sprijinul necondiţionat al reginei. Intervenţia brutală a regelui Carol I în viaţa intimă a cuplului s-a soldat cu acordul Elenei Văcărescu de a părăsi România şi a alege calea exilului (o căsătorie între cei doi contravenea statutului Casei Regale). Iniţial, aceasta a optat pentru Italia, ulterior s-a stabilit la Paris (1891).

English: Elena Văcărescu or Hélène Vacaresco (...

English: Elena Văcărescu or Hélène Vacaresco (September 21, 1864, Bucharest – February 17, 1947, Paris) was a Romanian-French writer, twice a laureate of the Académie française. (Photo credit: Wikipedia)

Viaţa literară şi artistică franceză i-a potenţat elanul creator. Salonul literar patronat de ea este frecventat de personalităţi ale vieţii literare şi artistice precum Victor Hugo, Marcel Proust, Anatole France, Miguel de Unamuno, Aristide Briand, Sarah Bernhardt. Până la izbucnirea primei conflagraţii mondiale, urmaşa Văcăreştilor se afirmase deja ca o personalitate literară pregnantă. RomaneleAmor vincit (1908) şi Vraja (1911) valorifică teme din mitologia românească. Paginile de memorialistică, Regi şi regine pe care i-am cunoscut sau Le Roman de ma vie, au un impact la fel de puternic asupra publicului ca şi poeziile sale. Colaborează la mai multe publicaţii din ţară: „Lumea nouă literară”, „Revista literară”, „Făt-Frumos”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Noua revistă română”, „Flacăra”, „Rampa”, „Dimineaţa”, „Năzuinţa”, „Gândirea”, „Viaţa românească”, „Boabe de grâu”, „Adevărul literar şi artistic”, „Universul literar”, şi străine: «Les Annales», «Echos de France», «Revue des deux mondes», «Revue de Paris», «L’Illustration», «Le Figaro», “The Contemporary Review” etc. Activitatea publicistică a contribuit esenţial atât la consolidarea poziţiei sale literare, cât şi la popularizarea unei imagini atent şlefuite despre România. Prestigiul de care s-a bucurat printre personalităţile publice pariziene a făcut să fie integrată Delegaţiei române participante la Conferinţa de Pace de la Paris (1919). Guvernul României a numit-o secretar general al Asociaţiei române de pe lângă Societatea Naţiunilor şi i-a mijlocit colaborarea cu Nicolae Titulescu la Geneva, în cadrul aceleiaşi organizaţii internaţionale. Din 1922 devine membru permanent cu drepturi depline în prezidiul Comisiei de Cooperare Intelectuală, patronat de Societatea Naţiunilor, iar din 1930, în Comitetul Internaţional pentru Difuzarea Artelor prin Cinematograf. Alături de personalităţi marcante ale lumii intelectuale europene participă, în 1924, la înfiinţarea Institutului Internaţional de Colaborare Intelectuală. Preşedintă de onoare a Academiei Feminine de Litere din Paris şi iniţiatoare a Premiului „Fémina” pentru roman, membră fondatoare a Casei Româneşti din Paris (1934) şi a Catedrei „Mihai Eminescu” la Nisa, afiliată Centrului Mediteranean condus de Paul Valéry (1937).

English: Elena Văcărescu or Hélène Vacaresco (...

English: Elena Văcărescu or Hélène Vacaresco (September 21, 1864, Bucharest – February 17, 1947, Paris) was a Romanian-French writer, twice a laureate of the Académie française. (Photo credit: Wikipedia)

 Elena Văcărescu a mai fost şi membră a delegaţiei române participantă la Conferinţa de Pace de la Paris (1946), continuând să se implice activ în susţinerea cauzei naţionale. Primirea în rândurile Academiei Române ca membru de onoare (11 iunie 1925) a reprezentat recunoaşterea publică a meritelor sale artistice şi diplomatice. Preşedintele Republicii Franceze îi acordă ordinul „Legiunea de Onoare” în 1927. În anul 1959 trupul ei a fost adus în ţară şi reînhumat în cavoul Văcăreştilor din Cimitirul Bellu. În pofida exilului său impus sau autoimpus, a continuat, potrivit aprecierilor lui Camil Petrescu, să rămână „o româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care îşi afirmă cu orgoliu şi originea şi sufletul românesc”. „Toată activitatea mea de aproape o jumătate de veac a fost consacrată intereselor neamului nostru, căutând să strâng raporturile dintre Franţa şi România. Franţa, care a fost pentru mine a doua patrie şi unde din fericire numele meu este şi va rămâne simbolul celor două popoare pe care le slăvesc”.

Fişa se regăseşte în Enciclopedia personalităţilor feminine din România, coord. George Marcu, cuvânt înainte acad. Marius Sala, lucrare publicată de Editura Meronia, Bucureşti, 2012.

George Marcu reteaualiterara

Lasă un răspuns