«

»

Mihai Dascălu- Aforisme înlăcrimate

         La început Bunul Dumnezeu a dat tuturor popoarelor spaţiu si integritate.
  • Înainte de facerea lumii jefuirea unui popor coincidea cu expansiunea invadatorului, astăzi fapta exprimă terorismul.
  • Interesul cotropitorului nu justifică acapararea de teritoriu.
  • Ruperea unui popor în două, nu semnifică „eliberare”.
  • Trişează indigenul care consideră drept „blagoslovenie” anexarea unor fragmente din poporul său.
  • Nu există calificare morală pentru animatorii secţionării unui popor.
  • Răpirea, deznaţionalizarea şi vopsirea în altă culoare a unei jumătăţi de Ţară, nu-i scimbă identitatea.
  • Jumătăţile, chiar şi ale unui popor, întotdeauna sunt identice.
  • Aura neamului protejează orice vlăstar instrăinat.
  • Lauda ocupantului etalează greşeala faţă de neam.
  • Minciuna cuceritorului nu anihilează memoria neamului.
  • Poporul care susţine separatismul alege calea agresiunii.
  • Poporul care tolereaza secesiunea pe vatra sa e neputincios.
  • Teritoriul furat renaşte prin Unire.
  • Acel care perpetuează dezmembrarea unui popor, nu-i doreşte binele.
  • Unirea pămantului divizat violent nu se califică cu peiorative „unionism, neo-nazism…”.
  • Unirea moldovenilor cu moldovenii nu constituie un casus belli pentru nimeni.
  • Este adusă la disperare partea sechestrata din popor, constrânsă să recunoască drept o uriaşă victorie posibilitatea de a-şi vorbi limba.
  • Unde-i unul – Chişinăul iresponsabil, nu-i putere, unde-i Basarabia intregită (nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, Transnistria, Republica Moldova, Bugeacul, Insula Şerpilor cu o parte a deltei Dunării), puterea creşte.
 

Vae victis!

Scris de Mihai DASCĂLU / 28 iunie 2012

Declaration of unification of Bessarabia and R...

Declaration of unification of Bessarabia and Romania (Photo credit: Wikipedia)

Lasă un răspuns