«

»

Luminiţa Amarie – versuri

De ce te-oi fi iubind

De ce te-oi fi iubind bărbat închipuit
De unde să te iau când sufletul îmi plânge
Pe tine te aștept și anii mi-au murit
Nu te-am putut avea dar mi te plimbi prin sânge

De ce mi te tot chem știind că nu mai vii
Când umbra ta m-atinge, din urmă n-o ajung
Atât de mult te știu, atât de mult mă știi
Cu gând avid de tine mereu încep să plâng

De unde vorba ta, o știu parcă de-o viață
Și pașii tăi pierduți tot eu îi cârmuiesc
De unde parcă știu și te sculptez prin ceață
Pe tine te cunosc fără să te-ntâlnesc

De ce îmi ești tu drag, de mi se-nchină cerul
De ce parcă nu-s eu de nu te am în gând
Doar ție mă destăinui, în vis îmi știi misterul
În tine-mi găsesc rost, utopic mă afund

De ce nu-mi vii odată, să-nfăptuim destinul
Simt cum mă uit în gol și tu nu ești aici
De ce te-oi fi iubind, de ce-ți tot vreau veninul
Eu plâng, te caut, cad, nu ești să mă ridici

Am să te scriu de-a pururi și o să te aștept
Prin nopți pustii ca orbul închipuind lumină
Doar gândul c-ai să vii mi se mai pare drept
Și c-ai să-mi vii în viață să-mi faci fruntea senină

*

  Timpul nu se trece

Doar noi îmbătrânim, ne trecem ca o boare
Dar îl putem sfida cu inima încinsă
Căci timpul nu se duce, doar noi n-avem răbdare

Cum clipa n-are ore căci clipa e eternă
Noi suntem mici, nici colbul n-avem drept a călca
M-aș logodi cu clipa trăind într-o cavernă
Și niciodată timpul nu mă va mai trăda

Of timpul ne privește, ironic alergând
Pe câmpurile vieții ne ard călcâii moi
Azi mâinile mi-s goale, genunchii tremurând
Aș vrea ca ploaia vieții să cadă peste noi

Nu vreau să lupt cu nimeni, himeră sunt, rămân
Să simt cum plânge cerul cu lacrimi peste mine
Mă doare felul lumii, avar, nebun, păgân
Doar timpul nu se trece, noi devenim ruine.

*

 Plouă cu stele, plouă cu noi
Azi plouă cu noi, azi plouă cu stele
Cu visele tale, cu visele mele

Azi plouă cu stele, azi plouă cu noi
Noi plângem adesea dar tot iubim ploi

Ce noapte târzie, și stelele mor
Ce viață săracă, de tine mi-e dor

Azi plouă cu stele și cerul e gol
Mi-e sufletul lotus ce crește-n nămol

Azi stelele cad ca frunzele-n vânt
Eu nu te mai caut prin nici un cuvânt

Și cerul e trist căci suflete mor
Te caut ca orbul sculptându-te-n zbor

Azi ploaia de stele pe trup mi-a lăsat
Un colb de lumină și-un chip întristat

Tot plouă cu viață, și e cerul învins
Eu pot să mă sting căci deja te-am atins 

3 comments

  1. dragoscalinescu

    Frumoase versuri!

  2. viorica sandica

    mi-a placut! multumesc!

  3. VITCU OCTAVIAN

    Felicitari,Luminita !Frumoasele tale poezii vor apare sigur intr-un volum.Iti doresc mult succes si la cat mai multe poezii. Profesor gr.I inginer Octavian Vitcu,Ibanesti-Botosani-Romania.

Lasă un răspuns