«

»

Romanul, în căutarea identităţii pierdute

Multe clădiri vechi ale orașului Roman au ajuns în ruină. Propunerea profesorului doctor Vasile Ursachi de punere în valoare a Străzii Mari ca rezervație de arhitectură n-a fost pe placul autorităților.

 Puține dintre construcțiile boierești de la sfîrșitul secolului al XIX-lea sau din cele construite în perioada interbelică în Roman, ori palate în stil baroc și neogotic, edificii publice au mai rămas în picioare după 1990. Amprenta unor arhitecți celebri se vede în zidurile și fațadele unor clădiri care ne arată că știința și arta de a construi erau susținute de rigoare și răspundere. Reamenajarea urbanistică a Romanului, din anii de industrializare forțată, a însemnat dărîmarea multor clădiri vechi, unele cu valoare de patrimoniu, în locul cărora au apărut blocurile terne, simboluri ale comunismului, fapt care a dus la pierderea identității orașului.

Cîteva dintre clădirile de patrimoniu, cele mai reprezentative, au fost salvate doar pentru că au fost transformate în instituții prin dorința proprietarilor sau dintr-o necesitate publică.
Nu aceeași soartă au avut-o multe clădiri vechi ale orașului, dărîmate de “stiloul” autorităților locale, de retrocedările de după 1990 și de sărăcia bugetele locale. Astfel, romașcani îmbogățiți peste noapte au ajuns proprietarii unor clădiri de patrimoniu. Dacă afacerea nu a mai mers, imobilele au fost vîndute, apoi abandonate și lăsate în grija boschetarilor. Numărul monumentelor din județul Neamț s-a redus cu o treime, spun specialiștii, ocupînd un nedorit loc întîi la nivel național.

 

 Strada Mare, rezervație de arhitectură

 Clădirile emblematice ale Romanului au fost ridicate la sfîrșitul secolului al XIX. “Aceste clădiri au fost construite de oameni bogați, care au adus din afara țării stiluri arhitectonice deosebite, punînd accent pe fațade și decorațiuni exterioare, respectînd arhitectura epocii“, explică profesorul Vasile Ursachi, doctor în arheologie și fost director al Muzeului de Istorie din Roman.

Centrul istoric al orașului Roman, cunoscut romașcanilor sub numele de Strada Mare, se reface după ani buni în care clădirile s-au prăbușit, una după alta, sub ochii autorităților. “Am trimis, cu mulți ani în urmă, Ministerului Culturii, un document prin care strada Ștefan cel Mare, din intersecția cu strada Dobrogeanu Gherea pînă la Gară să fie declarată «rezervație de arhitectură».Ministerul a fost de acord, dar autoritățile locale nu au fost interesate de proiect. Contam pe sprijinul arhitectei șefe a  orașului, doamna Ana-Maria Alexa, deoarece a fost studenta unui mare arhitect, profesorul Grigore Ionescu, cel care mi-a vorbit în termeni laudativi despre pregătirea ei. Deși am luat atitudine atunci cînd s-a întocmit Planul Urbanistic Zonal al orașului, nimeni nu m-a luat în seamă“, a spus profesorul Vasile Ursachi.

Cercetările întreprinse de profesorul Ursachi în centrul istoric al orașului au scos la iveală existența unei străzi medievale pavate cu lemn. “Nici cînd s-au construit blocurile de pe strada Ștefan cel Mare, nici cînd au început lucrările de asfaltare a străzii Ștefan cel Mare nu mi s-a cerut părerea, deși construcția acestor tronsoane trebuia realizată numai după descărcarea de sarcină arheologică a zonei“, a spus profesorul Ursachi.

Porțiuni din această stradă medievală pavată cu lemn au fost descoperite în capătul Pietonalului, înspre Biserica «Precista Mare», iar a doua în zona clădirii vechi a Telefoanelor. “Lemnele erau așezate perpendicular pe linia de circulație. În zona Telefoanelor s-a observat existența unui șanț de scurgere a apei, marcat de pari înfipți în pămînt, care susțineau un jgheab. Romanul este printre puținele orașe din țară care avea asemenea străzi. Era singura stradă din oraș unde se afla un asemenea pavaj. Orașul subteran a fost construit în secolul al XVII-lea, odată cu dezvoltarea comerțului intern și internațional care se făcea prin tranzitarea Romanului încă de la începuturile sale. Atunci a luat avînt o viață economică suficient de puternică pentru a-i obliga pe negustorii din acea vreme să folosească o metodă sigură de păstrare a mărfurilor, mai ales a celor perisabile, în beciuri. Ele constituiau adevărate frigidere ale orașului. Aceste spații de depozitare au apărut mai ales pe lîngă fostele hanuri sau prăvălii ale acelor timpuri“, explică profesorul Ursachi.
Nici Direcția de Cultură Neamț nu s-a arătat interesată de starea monumentelor din Roman, deși instituția are la îndemînă o lege a patrimoniului care prevede sancțiuni dure pentru neglijența “tratamentului” în cazul clădirilor vechi.

 “Alba-neagra” cu clădirile vechi ale orașului

 Clădirea fostei biblioteci a orașului, situată pe strada Ștefan cel Mare, a ajuns o ruină. Imobilul în care a funcționat biblioteca orașului a aparținut Societății Culturale «Miron Costin». Nu știu prin ce mijloace, clădirea a ajuns să fie librărie. Apoi, clădirea a fost vîndută unui cetățean din București, ajungînd în cele din urmă un loc de adăpost pentru săracii orașului“, a spus profesorul Vasile Ursachi.

Dacă multe dintre imobilele vechi, inventariate pe lista clădirilor  de patrimoniu, sînt o ruină, clădirea cunoscută sub numele de Casa Romașcană a intrat de cîțiva ani în proprietatea unui om de afaceri, iar prin accesarea unor fonduri europene a fost recuperată și redată circuitului public, ca restaurant. Clădirea a fost ridicată între 1906 și 1910, pe locul fostei grădini de vară Krauzowicz, de frații Rottenberg, cunoscuți pielari în zonă.  Abandonarea unor imobile și monumente de patrimoniu și construirea în locul lor a unor clădiri fără gust și stil vor conduce, în scurt timp, la pierderea identității orașului.

articol de Ana-Maria Postelnicu  ziarulderoman.ro

Lasă un răspuns