«

»

Constantin Enianu – Amor și istorie


Istoria amorului şi iubirii va sta întotdeauna consecvent la baza istoriei întregii civilizaţii umane. Incursiunea în această istorie prezintă tot felul de surprize. Ele se confirmă analizând faptele prin postdicţie, adică reconstituirea recurentă a fenomenului de la efect spre cauză pe care ni-l propunem aici.

„Egiptul Antic uimeşte şi astăzi cu minunatele sale performanţe inginereşti. Aşa că m-a surprins să aflu că toate piramidele şi templele au fost construite în contextul unei activităţi sexuale la nivel cosmic. Prin sex, zeii ţineau în viaţă lumea. De fapt, aşa a început totul. Se spune că Atun, marele zeu creator, s-a masturbat pentru a da naştere lumii. I-am putea spune Big-Bang-ul în stil egiptean.” (Terry Jones, „The Surprising History of Sex and Love”)(*). Masturbaţia a avut astfel o dimensiune divină. La sărbătorile dedicate zeului Min, ce reprezenta potenţa sexuală a faraonilor, bărbaţii se masturbau în public. Terry Jones, aflat în Luxor, împreună cu dr. Johann Fletcher, care a studiat relaţiile dintre femeile şi bărbaţii Egiptului Antic, a constatat că între aceştia exista o anumită egalitate. „Pe atunci, nu exista deloc concepţia că femeile reprezintă sexul slab sau pasiv, fiindcă întreaga mitologie a Egiptului Antic, «ethos»-ul în totalitatea sa, se baza pe un echilibru perfect al contrariilor, al dualităţilor: bărbat-femeie, noapte-zi, viaţă-moarte. Femeile aveau exact aceleaşi drepturi în faţa legii ca şi bărbaţii. Ele puteau vinde şi cumpăra proprietăţi, îşi puteau numi moştenitorii şi aveau dreptul să divorţeze.” (Dr. J. Fletcher, arheolog) Relaţiile sexuale ale zeilor făceau ca lumea să fie fertilă, fiindcă o impregnau cu energie sexuală.
Credinţa că sexualitatea oamenilor redă comportamentul divinităţilor a făcut ca sexul să nu aibă conotaţie imorală sau ruşinoasă. Cântarea Cântărilor din Biblie a intrat în patrimoniul literar al omenirii acum 5.000 de ani. Chiar şi astăzi se mai pot auzi cântecele în comunităţile evreilor ortodocşi. Faptul că se află Cântarea Cântărilor în Biblie pare un lucru surprinzător, pentru că plasează bucuria iubirii carnale în însuşi centrul iudaismului. Exact aşa cum făceau vechile religii păgâne. „Aceste poeme de iubire sunt însă şi mai vechi. Existau în Egiptul Antic şi Mesopotamia cu două, trei mii de ani înainte. Iniţial au fost cântece care prezentau poveştile de iubire ale zeilor. Ulterior, oamenii i-au imitat pe zei şi au început să-şi celebreze propria dragoste, în acelaşi fel.”(Prof. William Dever, Universitatea din Arizona) Primii izraeliţi aveau un cult al fertilităţii, religia lor preamărind sexul şi actul sexual, dar apoi femeia a fost negată, fapt consemnat şi în Biblie, prin dispariţia zeiţei Aşera, în Ierusalim, pe la anul 650 î.Hr. „Aceasta s-a întâmplat în vremea în care Orientul Apropiat a fost cucerit de Imperiul Asirian. Ierusalimul a rezistat, în ciuda tuturor adversităţilor. Preoţii Templului au hotărât repudierea tuturor divinităţilor de provenienţă străină. Aşa că Aşera, zeiţă importantă din Canaan, a fost eliminată.”(*) Unii învăţaţi consideră că în această perioadă a fost scrisă Geneza, prin care femeii i s-a găsit un loc anume. Ea n-a mai reprezentat fiinţa zămislitoare de viaţă, ci sursa decăderii bărbatului, generatoarea de nenorocire şi moarte prin ispitirea bărbatului pentru a cunoaşte binele şi răul, moment soldat şi cu ruşinarea unul faţă de celălalt că erau goi. „Nu ştim exact când a fost inventată Eva, dar se pare că aparţine unei noi ere războinice, Epoca Fierului. Când au apărut armele de fier, s-a schimbat şi faţa războiului. Conducătorii au fost mai preocupaţi de supremaţia militară, decât de garantarea fertilităţii. Bărbaţii au preluat conducerea, populându-şi universul cu zei şi eroi.”(*) Acest fenomen s-a petrecut şi pe teritoriul Greciei.
În Grecia Antică totul era legat de forţa masculină. Aici lumea aparţinea bărbaţilor, chiar şi în ceea ce privea sexul şi dragostea. În Teba, oraşul regelui Oedip, în vremurile acelea, aşezarea era păzită de o grupare sacră de războinici redutabili, instruiţi să nu se predea niciodată duşmanului. Toţi erau homosexuali, iar condiţia pentru a intra în rândurile lor era să fii aşa ceva. De aceea ei puteau să-şi ţină alături şi iubitul. Dar, la un anumit moment dat, aceşti războinici s-au dovedit totuşi că pot fi învinşi… În anul 338 î.Hr., au fost copleşiţi de trupele mult mai numeroase ale regelui Filip al Macedoniei şi fiului acestuia, Alexandru cel Mare. Gardienii Tebei s-au luptat aşa cum fuseseră instruiţi: până la moarte. Filip a fost atât de impresionat de curajul lor, încât a plâns peste cadavrele lor şi le-a dedicat un monument, care străluceşte şi azi sub soare. E un monument leonin ce preamăreşte iubirea între bărbaţi şi preţuirea acesteia. „Filosoful grec Plutarh a consemnat: «Amanţii, care nu voiau să pară nişte laşi în ochii iubiţilor lor, şi-au riscat vieţile pentru a se apăra reciproc.» În zilele noastre, facem o distincţie netă între noţiunile «macho» şi «gay», ca şi când comportamentul sexual al unui bărbat ar defini, într-un fel, rezistenţa sa fizică şi curajul. În antichitate, însă, nu se făceau astfel de conexiuni.”(*) În 1879, în Teba Greciei, în zona unde se află şi monumentul leonin au fost scoase la lumină rămăşiţele pământeşti de la 127 de cupluri de bărbaţi. În Grecia Antică, iubirea şi sexul erau noţiuni dihotomice. Grecii îşi „ţintuiau” soţiile în responsabilitate domestică, iar pentru plăcerile trupeşti apelau la sclave, curtezane şi adolescenţi.
În urma declinului Greciei Antice, s-a ridicat Imperiul Roman. În accepţia romanilor, grecii erau efeminaţi. Masculinitatea a dominat lumea romană mai pregnant decât în Grecia. În oraşul Pompei, se pot vedea şi azi ruine de bordeluri cu inserţii de organe genitale masculine redate în basoreliefuri, ca simboluri ale norocului şi ale fertilităţii. Azi par şocante, însă în societatea romană era un lucru normal, întrucât romanii aveau o altă abordare a fertilităţii şi a sexului. Statul roman acorda un interes special vieţii sexuale a cetăţenilor săi. „Primul împărat, Augustus, a vrut să aibă o noţiune «pur-sânge», aşa că i-a încurajat pe toţi romanii să se însoare cu italience şi să facă mulţi copii. Problema este că, atunci când devine o obligaţie, nu mai are atâta haz…”(*) Femeile italience brunete erau sobre, iar cele blonde erau mai atrăgătoare, fiind decretate de bărbaţii romani mai sexy, drept pentru care prostituatele se vopseau blonde sau purtau peruci. Se spune că însăşi fiica lui Augustus făcea uz de această modă capilară.
Când s-au descoperit prima oară obiectele erotice din antichitate, ele au fost ascunse de ochii publicului. Abia azi colecţiile sunt expuse în locuri publice. Una din ele se găseşte la Neapole, în Muzeul Naţional, unde poartă numele de „GABINETTO SECRETO”, exponatele fiind majoritatea aduse din Pompei şi Herculanum.
În lumea grecească, idealul iubirii era ceva foarte diferit de sex, însă sexul nu era un lucru ruşinos, trupul uman în ansamblul său fiind preamărit. Evreii, pe de altă parte, începuseră să creadă că e drept şi firesc să te ruşinezi de goliciunea ta. Dar lumea clasică şi iudaismul s-au întâlnit în cele din urmă, în creştinism, unde istoria sexului şi a iubirii avea să sufere prefaceri profunde.
„Lumea păgână considera fertilitatea, sexul şi reînnoirea vieţii ca pe o legătură vitală între zei şi oameni. În perioada sa de început, creştinismul s-a autoproclamat ca o religie anti-păgânitate. De aceea nu este întâmplător că religia creştină e fundamental anti-fertilitate şi anti-sex.”(*) În oraşul Corint din Grecia, înainte cu 2.000 de ani, când făcea parte din Imperiul Roman, era de o anume notorietate. Când grecii se refereau la o prostituată, o numeau „femeie corintiană”, iar la proxenet, „om de afaceri corintian”… După răstignirea lui Mântuitorului, apostolul Pavel a pornit prin lume ca să-i transmită acesteia propria viziune a mesajului lui Hristos. Astfel apostolul le-a scris corintienilor: „Nici afemeiaţii, nici cei ce comit adulter, nici efeminaţii sau homosexualii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” „Sf. Pavel deţine, de altfel, un loc aparte în istoria sexului şi a iubirii. Era deopotrivă evreu şi cetăţean roman, crescut într-un oraş grecesc. El a interpretat mesajul iudeului Iisus şi l-a transmis lumii greco-romane. Şi o parte semnificativă a acestui mesaj, aşa cum l-a înţeles el, era că sexul în afara căsătoriei nu numai că e un lucru de ruşine, dar chiar e un păcat. Punând noţiunea de control al sexului în centrul mesajului său, Pavel şi-a «împachetat» propriile păreri despre comportamentul sexual în autoritatea morală a însuşi creatorului Universului.”(*) Astfel, datorită mesajelor apostolului Pavel, din Templul Afroditei din Corint, unde se desfăşurau plăcerile trupeşti, azi se mai văd câteva rămăşiţe de piatră. Înainte de creştinism, nu exista sentimentul că faci ceva ce necesită iertarea preotului, fiindcă nu exista conceptul de păcătuire. Cam din secolul IV d.Hr., Biserica a început să pretindă că mărturisirea păcatelor în faţa preotului, însemna iertarea lor. Astfel s-a creat şi noua viziune asupra felului de abordare a sexului. Biserica a făcut din povestea lui Adam şi Eva o ilustrare a faptului că „părţile intime” sunt un lucru de mare ruşine. Au conjugat aceasta cu noţiunea grecească de iubire pură şi au adăugat conceptul de păcat. Oamenii de pretutindeni credeau odinioară că forţa sexuală şi senzuală a zeilor „mişcă soarele şi celelalte stele”. Dragostea trupească era aşadar de esenţă divină, iar în creştinism a devenit contrariul, sexul interzicând însăşi iubirea lui Dumnezeu. Aici istoria sexului şi dragostei se pare că ar fi trebuit să se termine. Lumea nu s-a sfârşit însă, ci merge înainte, cu virtuţile şi viciile ei.
În timp ce biserica creştină a reuşit să-şi impună totala respingere a sexului în cea mai mare parte a Europei, în alte colţuri ale lumii, păgânismul înflorea. Undeva, în nordul Indiei, există un grup de temple din anul 1.000 d.Hr., abandonate acum câteva secole, cu basoreliefuri deosebite, ce reprezintă scene de un erotism surprinzător. Se spune că nici până în ziua de azi nu se cunoaşte motivul acestor reprezentări. Dr. Shobita Punja, ce activează în cadrul Proiectului de Reconstrucţie al acestor edificii din Khajuraho, spune: „Khajuraho are o istorie minunată şi neaşteptată. Locul a fost redescoperit în 1838, de un ofiţer englez. În temple îşi făcuseră sălaşul maimuţele, iar restul locului era pustiu. Ofiţerul a apreciat că nu mai fusese locuit de 700 de ani. El a spus că s-a căţărat pe temple ţinându-se de piciorul unui zeu şi de mâna celuilalt zeu, şi astfel a ajuns în vârf, unde a dat peste aceste sculpturi erotice, care l-au şocat.” Se pot vedea aici sculpturi cu femei dezbrăcate, îmbrăţişate de parteneri. Deşi au trecut 200 de ani de la descoperirea lor, nu s-a dat o explicaţie concretă acestor sculpturi erotice. Dr. Shobita Punja, ca istoric de artă, care lucrează în acest sit arheologic, a descoperit că, de fapt, locul nu era total părăsit. Khajuraho e un sătuc cu vreo 5.000 de locuitori. Uneori vin aici o mulţime de oameni din toate părţile. „Complet ignoraţi de lume şi chiar de UNESCO, în patrimoniul căruia a intrat aşezarea, circa 30.000 de oameni vin aici anual, într-o anume zi, din toate satele din împrejurimi. Sunt oaspeţi la nunta zeilor. Într-unul din temple se află o piatră aşezată vertical. Reprezintă un enorm falus, simbol al energiei generatoare a cosmosului, întruchipată în India de zeul Şiva. Şiva este forţa morţii şi a reînnoirii. Falusul e aşezat pe o bază circulară, reprezentând vaginul, intrarea în uterul Marii Zeiţe, sursă a vieţii. În India, e cunoscută sub numele de Parvati.”(*) Aici, la începutul primăverii, în negura primei nopţi cu lună plină şi neştiuţi de lumea de după moarte, Şiva şi Parvati se căsătoresc la Khajuraho, iar lumea se pune în mişcare. Este o uniune reprezentând centrul întregii creaţii, ce se regăsea odinioară şi în credinţa Occidentului şi căreia i-a pus capăt Creştinismul. În India mai persistă şi astăzi, cu unele schimbări totuşi, care nu pot fi imortalizate nici în filmele produse la Bollywood, unde nu e potrivit să fie văzuţi bărbaţi şi femei făcând dragoste.
În lumea păgână, nu exista sfiala sexuală, fiindcă sexul lega fiinţa umană de divinitate. Odată cu venirea Creştinismului s-au schimbat toate, fiindcă sexul era cauza depărtării de Dumnezeu. Dezaprobarea sexului a ajutat creştinismul să se autodefinească ca religie detaşată de păgânism şi, totodată, le-a furnizat preoţilor un instrument de control eficient, mai ales în ceea ce priveşte unirea bărbatului cu femeia prin căsătorie. Din Evul Mediu, deşi Biserica a preluat controlul asupra căsătoriei de afacere, in care se uneau în prealabil proprietăţile, a rămas intransigentă în privinţa sexului. Trebuia ca relaţiile între sexe să fie caste, chiar şi între cei doi soţi. Iar căsătoria ca atare, tot nu era consfinţită în biserică. Abia pe la mijlocul sec. XVI, Biserica a transformat jurământul căsătoriei într-un act sacramental ce trebuia îndeplinit de un preot. Femeile erau considerate drept proprietate a bărbatului. „Poate părea un paradox, dar în Europa, atitudinea faţă de femei s-a îmbunătăţit oarecum în urma contactului cu Islamul. Astăzi, imaginea noastră despre tradiţia islamică este cea a unei religii represive faţă de femei, numai că, în sec.XII, lucrurile stăteau puţin diferit. În tradiţia islamică, femeile sunt ascunse vederii, dar onorate. Iar respectarea femeii era un punct ce lipsea cu desăvârşire din «programul» Bisericii medievale.”(*)
Întâlnirea dintre cruciaţii creştini, veniţi din teritoriile unde sexualitatea era oprimată, cu atmosfera exotică şi romantică a curţilor Islamului a schimbat mai mult Europa şi mai puţin Orientul Mijlociu. Una din cele mai mari revoluţii sexuale din istorie a avut loc într-un palat din Poitiers din Franţa, unde a existat o femeie care a considerat că femeia nu este o păcătoasă care aduce nenorociri precum Eva… Numele acestei femei e Eleonora de Aquitania, o fiinţă plină de viaţă, frumoasă, carismatică şi foarte sexy şi măritată cu exact opusul ei: Ludovic al VII-lea, regele Franţei. Eleonora spunea: „Credeam că m-am măritat cu un bărbat, nu cu un călugăr.” Ea considera că puterea şi sexul merg împreună. A avut o relaţie pasională cu ducele de Normandia, Henric, drept pentru care i s-a anulat căsătoria pe motiv de incest. Eleonora, de 27 de ani, s-a căsătorit cu Henric, de numai 19 ani, care ulterior s-a proclamat rege al Angliei, sub numele de Henric al II-lea Plantagenetul. Palatul din Poitiers a fost construit de ei. Aici, regina era înconjurată de tineri cavaleri chipeşi, care o curtau cu discreţie, fiindcă era totuşi căsătorită şi regină pe deasupra…. Aceste „extravaganţe”, nu numai că sfidau Biserica, ci însăşi esenţa feudalismului. Limbajul folosit la Curtea Eleonorei descindea direct din cel al romanilor, de unde au luat naştere termenii de „romanţă” şi „romanţat”… În istorisirile şi poemele recitate la Curtea Eleonorei, confruntările războinice cu monştri au fost înlocuite cu poveştile de iubire dintre bărbaţi şi femei. A avut loc aşadar debutul unui nou gen literar numit „romance”. „În loc să reprime puterea exercitată de sex, aşa cum făcuse Biserica, Eleonora a încercat la Curtea ei să facă din sex o forţă civilizatoare. Virtuţile masculine, legate până atunci doar de curajul în luptă, au fost redefinite, căpătând o dimensiune romantică. Astfel, vechile poveşti despre actele de vitejie ale regelui Arthur au fost rescrise şi au devenit o saga romantică a iubirii adulterine dintre Lancelot şi Guinevere. Bineînţeles că, pentru nobili, forma preferată de expresie a propriei personalităţi rămăsese tot confruntarea violentă dintre ei. Numai că acum o făceau de dragul unei domniţe.”(*)
Între înfăţişarea plăcută şi povestea de iubire există o legătură indisolubilă. În lumea arabă, s-a acordat întotdeauna o atenţie deosebită igienei personale. Spre deosebire de Europa creştină, în lumea arabă băile publice menţineau o veche tradiţie, preluată de la Imperiul Roman. Moda s-a extins apoi şi în Europa, după reîntoarcerea cruciaţilor acasă, însă cu o deosebire de fond: băile erau mixte. Aşa au devenit apoi bordeluri. „Londra a încercat să reglementeze acest domeniu de activitate, aşa că, din 1161, au început să dea autorizaţie pentru aceste stabilimente. Şi, deşi Biserica a protestat vehement, mulţi prelaţi au întrevăzut «oportunitatea de afaceri»…”(*) În Franţa, Ludovic al IX-lea a legalizat prostituţia în 1278. Măsura s-a dovedit nepopulară, iar doi ani mai târziu a fost revocată. Când regele Ludovic a plecat în cruciadă, a plătit 13.000 de prostituate ca să menţină „moralul” trupelor. Biserica, ulterior l-a sanctificat pe rege…
Biserica occidentală a avut momente când a simţit că era cam inoportun să încrimineze tocmai ceea ce ducea la perpetuarea rasei umane, iar „mama natură” a venit în ajutorul ei, spre sfârşitul secolului XV. Au apărut totuşi noi probleme, sesizate şi de radicalul reformator al Bisericii Protestante, John Calvin: „Dumnezeu a creat molime noi împotriva desfrâului.” Era vorba de o singură boală, destul de gravă cât să schimbe „peisajul” în domeniul sexualităţii: sifilisul, care a apărut în 1495 în Neapole, într-un mediu de mixtură militară din toată Europa. Boala s-a extins ulterior până în China, devenind în zece ani pandemie. A venit astfel momentul declarării războiului contra prostituţiei, femeia fiind considerată cea mai vinovată de acest flagel…
Renaldus Columbus, un chirurg italian, a anunţat în 1559 că găsise „sediul plăcerii” la femeie: clitorisul. În secolul următor, descoperirea a dat naştere unei noi forme de pudoare: puritanismul, care a fost, în parte, o reacţie la ceea ce unii considerau a fi „licenţiozitatea” Bisericii Romane. Puritanismul a oferit o soluţie pentru rezolvarea veşnicei dileme a bisericii creştine, aflată între „ciocanul” condamnării sexului şi „nicovala” nevoilor fireşti ale bărbaţilor şi ale femeilor. În zonele rurale din Nordul Europei şi Noua Anglie, puritanii au experimentat un mod bizar de a controla sexul premarital. Cuplurilor li se permitea să doarmă în acelaşi pat, dar cu o tăblie despărţitoare între cei doi. Însă cea mai mare provocare pentru Biserică nu au reprezentat-o nici mulţimile de adulatori păgâni ai sexului şi nici deţinătorii de bordeluri, ci ştiinţa cu descoperirile ei. „Totuşi, destul de ciudat, în loc să integreze activitatea sexuală în ansamblul experienţei umane, savanţii au menţinut aversiunea creştină pentru sex. Cu o singură diferenţă: au încercat să furnizeze o explicaţie raţională, ştiinţifică, a acestuia. Dorinţa sexuală, până atunci un păcat, era interpretată acum ca simptom al unei boli, şi, ca întotdeauna, femeile păreau cel mai tare afectate. „Dacă, de pildă, recurgeau la masturbare, dacă făceau sex înainte de căsătorie sau după instalarea menopauzei, se considera că femeile au un comportament sexual anormal şi li se punea diagnosticul de nimfomanie. În acest caz, femeilor li se puteau extirpa ovarele. O altă operaţie, mai puţin frecventă, dar care totuşi s-a făcut în Anglia şi America, a fost extirparea clitorisului.”( Prof. Carol Groneman, City University, New York) Masturbaţia avea consecinţe nefaste şi pentru bărbaţi, nu numai pentru femei. Dr. Samuel-Auguste Tissot, consilier al Papei pe probleme medicale, a publicat în 1760 un studiu în care demonstra că masturbarea duce la nebunie. Soluţia împotriva acestei boli, fiind castrarea, pentru ca bărbaţii să nu mai recurgă la acest obicei. Se impunea totuşi o soluţie mai puţin drastică şi, pentru că alimente precum şunca şi ouăle, erau presupuse a fi afrodiziace, dr. John Harvey Kellogg a propus, în 1898, o alternativă la micul dejun. Aceştia sunt fulgii de porumb, care sunt consideraţi a fi inhibitori pentru libido. Dar pentru că fulgii de porumb au devenit cam fazi, dr. Kellogg a abandonat, dezgustat, „micul dejun” propus…
În sec. XIX, aversiunea Bisericii faţă de sex a fost consolidată de o aşa-zisă teorie ştiinţifică. „Dubla condamnare a sexului le-a dat autorităţilor o mai mare putere de control asupra exploziei demografice din noile oraşe industriale. Sexul a fost considerat o ameninţare la adresa legii şi ordinii, ba chiar la adresa Imperiului Britanic însuşi. Singura problemă era că victorienii erau tot mai interesaţi de lumea clasică şi ultimele descoperiri arheologice scoteau la lumină detalii stânjenitoare despre viaţa păgânilor.”(*) La British Museum, din Londra, publicul poate vedea o enormă colecţie de obiecte aparţinând lumii antice, dar nu totul este expus… Dr. David Gaimaster e custodele colecţiei secrete, care e considerată de către conducerea muzeului ca nefiind totuşi secretă. „Asta era înainte. Sunt ultimele vestigii ale colecţiei care a fost divizată în secolul XIX. Colecţia conţinea obiecte percepute la vremea aceea ca fiind «prea delicate» pentru a fi expuse. Clasele conducătoare s-au temut că, dacă oamenii de jos ar fi avut acces la pornografie, structura socială a edificiului societăţii s-ar fi putut fisura… A existat o teamă reală că accesul la acest aspect al istoriei ar fi ameninţat istoria din manuale a marilor imperii.”(Dr. David Gaimster, British Museum)
America secolul XIX, asemenea Angliei victoriene, a fost marcată de multe contradicţii în privinţa legilor care reglementau sexul. „În majoritatea statelor americane, în anii 1880, vârsta la care era permis sexul era de 10 ani. În Delaware, era de 7 ani. Vârsta a crescut abia în 1889 la 16 ani. În acel an, majoritatea morală a aleşilor, a scos o mulţime de legi prin care era controlat comportamentul sexual al cetăţenilor. Multe din ele apar azi ca absurde, dar şi mai de necrezut e faptul că multe sunt în vigoare. În Romboch, Virginia, de pildă, e şi acum ilegal să faci sex cu lumina aprinsă. În Florida, e ilegal să te joci cu sânii unei femei ! În Washington D.C., e ilegal să faci sex în altă poziţie decât cea stabilită de preoţi. În Indiana şi Utah e ilegal să se vadă prin pantaloni erecţia unui bărbat.”(*)
Astăzi, jucătorii vechi activează în continuare în domeniul descris mai sus, legând sexul de păcat, boală şi anarhie, numai că acum cineva se ocupă de redefinirea sexualităţii umane: departamentele de marketing ale marilor corporaţii. Problema principală în comercializarea sexului este că deja el este gratuit, nefiind un produs al muncii oficiale pentru un scop vital. „Dar tocmai aici conducătorii noştri morali le dau o mână de ajutor celor care vând sex. Deoarece, cu cât interzic mai mult sexul, cu atât mai mult el se va vinde «pe sub tejghea». Există o întreagă industrie construită pe păcat. Aşa se pot obţine bani frumoşi. Nimic nu se vinde mai bine ca sexul.”(*) Prin postdicţia noastră de aici putem conchide că Adam a primit sub acţiunea divinităţii din coasta sa pe Eva şi poate avea veşnic o activitate fără riscuri de faliment, alături de ea sau împreună cu ea, fiindcă omul nu iubeşte monotonia unei naturi normale…

 

Constantin Enianu

Lasă un răspuns