«

»

Constantin Enianu – Eluţiuni reflexive

Eluţia 1
Pitagora
Iubesc corpul iar sufletul urcă
Prin el de la Unul spre Mulţi.
De aceea împletirea lor descurcă
Binele sub legi de culţi.
Aedul
Din Unul Mulţi se nasc,
Apoi vin la-ntâiul şi-l pasc…
Pitagora
Priveşte Universul în care
Repausul e Număr în zare.
Aedul
Dacă unitatea exclude pluralitatea,
Starea în loc încurcă legitatea
Pitagora
Unitatea fiinţând doar în sine
E singurătate fără de bine.
Aedul
Tu vezi esenţele siderale
În unităţi numerale.
Şi nu-ţi pasă dacă din Doi
Rămâne doar Unul apoi…
Pitagora
În matematici dezbat cantitatea,
Care-mpacă-n mişcare calitatea.
Aedul
Privind la templele livide,
Mi-amintesc de Parmenide,
Care alătură fiinţa activă
De nefiinţa pasivă.
Iar în mine armonii de glas şi liră
Simt că-n juru-mi se deşiră.
Dar pentru cine sunt toate,
Dacă nu sunt ascultate ?!
Pitagora
Înşiruirea numerelor face armonia lumii,
Alături de suflet cu întregul corp, date
Fiind purtările valului şi spumii
Peste adîncimi neturburate…
Aedul (aparteu cu lira)
Încerc să cânt slujind gândirea,
Lângă morală vieţii să servească,
Că văd acum o primenire-n firea
Rosturilor de viaţă pământească.

Eluţia 2

Socrate
Zeul de care spui, poetule-cântăreţ, l-am auzit la un doctor trac.
În arta nemuririi el se pricepea, iniţiind şi pe alţii.
Îl chema Zamolxe. Deprins în profeţie
Misterul lui pornea spre neamurile sale
Din pământ născute, crescute şi-ntoarse în pământ.
Aedul
Revenirea în pământul natal se pare
E semnul nemuririi fiinţelor umane.
Dar nu numai… Ce este, de fapt, nemurirea?
Pitagora spune că reincarnarea face dovada ei :
Moartea înseamnă moartea morţii când viaţa continuă.
Bobul de grâu moare când rodeşte şi e viu fără rod…
Socrate
Acest mod de a ajunge nemuritor e lesne de acceptat
Dacă privim corpul. Important e să înţelegem sufletul.
Astfel devenim buni, dând noimă vieţii :
Cunoscându-ne pe noi înşine, înţelegem şi pe altul.
Aedul
Înţelegând pe altul îmi pare
În altă vedere fără justificare.
Dacă accept fapta unui scelerat
Îmi găsesc în inimă oftat…
Socrate
Acceptarea viciului prin virtute poate
Înmuia tendinţa celui aplecat spre rău
Şi-l îmbunează în purtare, dar desluşind
Dacă respectivul nu-i cuprins de nebunie.
Aedul
Am văzut întregi popoare
Pierdute-n vajnice topoare.
Analizate chiar de-un prost
S-au dovedit apoi fără de rost…
Socrate
Da, omul simplu gândeşte adesea drept.
Urât la chip de e, dar cu bună judecată,
Nu are atenţia plină cu patimi spre fapte.
El trece uşor peste ele şi rămâne bun.
Aedul (aparteu cu lira)
Înţeleg în mers că însemnul naturii
Naşte demoni iar pe calea gurii
Pământ curat şi cer senin
Pot fi-mproşcate cu venin.

Eluţia 3

Platon
Nu prea-mi vine la cherem de vorbă să stau
Cu cei care trec prin Idee superficial !
Aedul
Ideile sau Formele sunt aceleaşi la tine
Dacă reflectez bine.
Platon
Lumina şi Întunericul sunt Idei care
Nu pot fi confundate : Ideea de Lumină
Poate lumina;
Ideea de Întuneric, doar întuneca,
Chiar dacă diferă opiniile particulare…
Aedul
Ce „idee“ ai astfel despre mine ?
Platon
Îmi pari un încurcă-lume.
Aedul
Cum adică ?
Platon
Nu stai într-o formă anume
Pentru că eşti multiform…
Aedul
Înseamnă că-n Republica propusă de tine
Nu poţi recruta „forme“ ca mine !?
Platon
Tu nu participi la viaţa cetăţii
Pe o singură cale ideatică, loc bine-definit să-ţi dau.
Laşi numai urme incomode în calea ta,
Pentru că eşti rău şi bun pentru cei din jur.
Aedul
Din multiplele Idei
Poţi păstra pe care vrei
Eu rămân ce sunt, ce-am fost
Chiar de-ţi par puţin anost…
Platon
În mare curs de Empireu
Esenţele discerni mai greu.
Aedul
Poate ai idei fixe, dar îmi eşti drag
Cînd te plimbi fălos prin Academos !
Platon
Mai eşti incomod, căci ochiul tău
E peste tot şi nu stă sub zeu.
Aedul
Totuşi am virtutea de-a mă opri la timp
Să nu deranjez cumva Olimp…
Platon
Discuţia tăioasă vine bine
Ideilor mele – e-o delectare-n sine.
Aedul
Îţi sunt aşadar
Ca un dulce-amar !
Platon
Uneori îmi dai Idei.
Aedul
Acestea vin din discuţiile întreprinse?
Platon
Desigur.
Aedul
Forme şi Idei…
Poţi cu apă să le bei !
Platon
Pricepi multe,
Dar sunt mărunte.
Uneori ce scoţi pe gură
Nu prea are măsură…
Aedul (aparteu)
Găsind această devenire
De gândire
O-nţeleg prin Heraclit :
Plato cu ochii-nchişi separă
Lumina de-ntuneric, şi-n peştera obscură
Ideile le vede plimbate de figură
Divină pe pereţi în tentă iconară…
Închis-am şi eu ochii, dar i-am deschis îndată –
Cunoaşterea de lume durere poartă-n sine.
Substanţa rătăcirii caverna întreţine
Ca-n ochi ascuns de steaua ce noaptea se arată.
Treceri gust întruna cu fala de Lumină
Că-n modelul Formei e Soarele de vină…

Eluţia 4

Aristotel
Am auzit că te-ai certat cu Plato
Când poziţia faţă de artişti şi-a arătat-o !
Aedul
Mă consideră un incomod
Pentru că iţele deznod
De la potenţă la act
Fără vreun contract…
Aristotel
Vino la mine în Liceu
Şi vei înţelege ce-i uşor sau greu :
Materia şi Forma într-un spor
Spre reflectări finale de decor
Aedul
Nu-mi demonstra nimic !
Fiind la mijloc, adevăr
Voi scoate simplu dintr-un măr
Muşcat adânc fără tipic.
Aristotel
Mi-ai dat o probă a Virtuţii.
Aedul
Ea face bine… senectuţii !
Aristotel
Mai ştiu eu un tânăr năzdrăvan
Care un nod gordian
Cu sabia a desfăcut…
Aedul
Simplitatea forţei de braţ mi s-a părut
Întotdeauna potrivită pentru cei
Cu sânge iute, nu cu judecăţi-temei.
Aristotel
E dificil să mişti gândirea
Când mai lesne laşi pornirea
Trupului după elan junesc.
Aedul
Ogorând destin lumesc…
Aristotel
Cine se foloseşte rău de lume
Încarcă marea cu spume.
Aedul (aparteu cu lira)
Materia şi Forma în zbatere mereu
Duc harul fanteziei de punere-n cununi :
De ieri foste religii, iar astăzi fără zeu
Căznind o dezlegare la răul din genuni.
Dar mîna cea aievea vine ca stăpână
Cugetului să-i dea afară tenebra din fântână.

Eluţia 5

Aedul
Pe cine-n cale-am întâlnit ?
Marele preot
Afla-vei din popas.
Îmi pari tânăr după glas…
Dar cum ai ajuns pe-aici ?
Aedul
Am urmat un păstor
De cântec iubitor.
După barba care porţi eu cred
Că nu ţi-o încurci cu un aed !
Marele preot
Semne sub soare toţi avem
Însă depinde dacă… le vedem.
Aedul
Minţi agere se găsesc sub frunţi
De oameni, chiar dacă nu-s cărunţi.
Marele preot
Nu-i lucru rău
În gândul tău :
Lauda de sine
Poate convine
Când o spune
Chiar un june !
Aedul
Ce nume porţi, bătrâne ?
Marele preot
Neamul meu mi-l ştie ca zeiesc.
Aedul
Când înaintea mea ai apărut
Umil moşneag te-am crezut.
Marele preot
Aşa mă ştiu şi eu,
Dar cei de aici ca zeu
Mă au în inimi şi-n minţi.
Tu, ca străin, poţi să dezminţi…
Aedul
Înseamnă că eşti preţuit de aceştia.
Dar care-i numele neamului tău ?
Marele preot
Unii ne zic geţi,
Alţii ne zic daci.
Mai sunt şi isteţi
Care ne zic traci.
Aedul
Goţi nu vă zic ?
Marele preot
Numai câte-un pic…
Aedul
Că treci ca zeu
E merit greu.
Ce anume
Le poţi spune ?
Marele preot
Păi, le spun de una, de alta…
Mai ales când se lovesc de grele.
Aedul
Şi cum arată câteva din ele ?
Marele preot
Îi liniştesc la spaimele văzduhului,
Dacă tună ;
La rostul morţii ca mers peste viaţă,
Când îmi căşună ;
La tainele pământului întru odihnă
Şi povaţă.
Aedul
Lîngă casă
Şi gospodăria frumoasă
Văd că ai o galerie sub pământ.
Marele preot
Ea are un scop sfânt.
Aedul
Anume, pot să-l ştiu ?
Marele preot
Cum trece ca noimă semnul scris pe piatră
Pentru a fi desluşit în fel şi chip
De cei care vin mai târziu pe lume,
E nevoie sub pământ să zăbovesc o vreme.
Trei ani este zăgazul.
Misterul pătrunde atunci în popor ;
Apoi uimirea şi farmecul,
După apariţia mea, zeieşti sunt în ochii lor.
Aedul
Totuşi, care-i al tău nume ?
Marele preot
Mi se zice Zeul Moş,
Iar pentru că nu văd – Marele Orb.
Aedul
E acelaşi cu Zamolxe ?
Marele preot
Poate. Eu sunt ce sunt…
Aedul
Înseamnă că ai iniţiere
În magia migrării sufletelor !
Marele preot
Este acea taină prin care moartea
Poate fi răpusă.
Pământul fiind cel ce o leagă
Şi tot el o dezleagă.
Aedul
Deţii această taină ?
Marele preot
Pentru mine nu e „taină“
Căci o port ca pe o haină.
Aedul
Înţeleg ! Taină-i pentru muritorii
Care NU VĂD ce ascund norii…
Marele preot
Legile lumii uşor se explică
Dar sunt minţi ce le complică.
Răpunerea morţii, de exemplu, aici e presupusă
Prin jertfa de trei suliţi şi un trup de om
Anume ales să fie-n ele-nfipt.
Pasivitatea jertfitului sadeşte-n vii cinstea şi vitejia,
Iar zâmbetul lui le dă încrederea că a ucis moartea –
Libertatea vine în locul acesteia.
Aedul (aparteu cu lira)
Moarte pentru viaţă văd mereu
Oriunde viaţa vrea să se menţină :
Purtarea ei prin Om cere un zeu
Ca salvator în rătăcirea ce dezbină…

Eluţia 6

Aedul
Vorbeşti de Democrit din Abdera,
Locul din Tracia comună
Cu gând la lut şi vervă pentru loc de cer
Mai fin pentru cei care trudesc…
Pitagora ducea ca număr lumea în reprezentare,
Dar urmaşul învăţăturii lui Leucip, Democrit,
Atomul a văzut ca să-l purtăm
Drept semn de semn, spre a nu ucide zei
Luând ca agregate suflete din corpuri…
Degis
Un ol cu lapte şezi să bem
Şi pită din grâu să gustăm.
Vom vorbi şi despre atom
Dacă se mişcă el şi-n om.
Aedul
În gândirea voastră „om“ înseamnă viaţă.
Am auzit că citit pe dos, moarte înseamnă.
Degis
Zeul Moş ţi-a spus multe lucruri poate,
Ori vreun discipol coate-coate…
Aedul
Aflat-am câte ceva în mersul meu.
Ce-am auzit nu le-am luat de vânt.
Degis
Zamolxe-i zeul nostru de pamânt şi cer,
El mişcă sufletele-n trupuri cu mister.
Aedul
Zeiţe nu aveţi ?
Degis
O avem pe Gaia, zeiţa de luturi
Lăiaţă-n mioare topite în ruturi…
Aedul
Trecut-am prin idei şi prin materii.
Toate mi se par oprite de mizerii –
Sigure în prime, cât şi în secunde,
NEVOIA arătându-se oriunde.
Degis
Mai stai pe aici şi vei vedea dacă
Îţi place seminţia noastră dacă !
Aedul
Voi nu aveţi înscrisuri la cele gândite ?
Degis
Dacă sufletele migrează ca vieţi smerite,
Ele îşi păstrează şi realitate-n gând.
Aedul
Dar sabia şi săgeata din arc
Pot răspândi gândirea unui dac ?
Cine mai ştie de ea peste vreme ?
Degis
Ţi-am spus că noi nu murim. Prin „suflet“
Ne arătăm nemurirea în umblet.
Aedul
Înţeleg că nu aveţi teamă de moarte,
Fiindcă sufletul nu daţi deoparte…
Degis
Jertfele de carne
Pun mistere-n marne.
Moartea intră-n rit
Precum viaţa-n mit
Aedul (aparteu cu lira)
Nu mai există teamă de moarte,
Că realitatea nu-i dată deoparte.
Pe-acest tărâm verde cu daci
Nu văd să existe săraci,
Iar bogăţia trece prin om
Ca prin vid micul atom…

Eluţia 7

Gaia
Sunt zeiţă de pământ !
Pe-acest meleag ce vânt
Te-a adus?
Aedul
Cel ce bate spre Apus.
Am venit cu largul cuget,
Râzând cu lacrimi de codru,
Cu belşug de grâuri treierate,
Şi cu optimistul Axios !
Gaia
Dar cine-i Axios ?
Aedul
În efortul spre trai
Cu eficienţe vaste
Sub cerurile-albastre
E-un Axios bălai…
Gaia
Dar semnul de suflet
Unde-l pui în umblet ?
Aedul (acompaniat de liră)
Revenirea mea vie
Din lumea moartă,
Oricine vrea s-o ştie,
O găseşte-n vine
Şi o poate ţine
Spre nouă căutare
A vieţii ca o boare…
Gaia
Pământescul din mine
N-o are în păstrare.
Aedul
Numai dacă-i rodeşte fapta
Trecând prin firea materiei :
Viu – împlinind rodul din gând;
Mort – împăcând ziua unui descânt
Cu florile pământurilor vrute
Şi pământurile florilor avute.
Gaia
Asta văd şi aice
Pe glia Marelui Preot – tată
Al nemuririi secular sămânţată,
Să nalţe pacea din izvor şi spice.
Aedul (acompaniat de liră)
Din liră vin sonuri să-mi arate
Puterea mâinilor cu toate
Căile vieţii pământeşti
Şi probate virtuţi omeneşti.
Gaia
Las lui Zamolxe cerul,
Lumina fără culpă,
Din care tot misterul
Porneşte spre fiinţă
Şi-mpărtăşesc aici
Perpetua sentinţă :
„Cu mine nu se curmă
în noapte edifici“…
Aedul (aparteu cu lira)
Energica forţă a mâinilor care
Din luturi şi ape cuprinse de soare
Origini desfac, găsind şi o lege
În bună formă pentru viu decor,
Năzuinţe alese clătesc în izvor,
Ca lumea apusă iar să se-nchege…

Eluţia 8

Păstorul
Oile mele sunt vinovate
Că se răspândesc toate
Pe unde văd iarbă crudă
Mâncănd până asudă.
Aedul
Aşa s-a născut ideea
Vădită în aceea
Că vin ciobanii
Fără oi multe,
Mândre şi cornute
Şi se dau în calea lor,
Punându-le umbra unui nor
Pe spinare
Să nu mai vadă soare.
Păstorul
Asta-i Dacia cu războinici de fier –
Ţară întinsă şi plină de mister.
Aedul
Marte, născut
Pe acest meleag,
Îşi poartă cu drag
Spadă şi scut !
Păstorul
Istrul inspiră teamă
Celor care fără vamă
a-l trece se-ndură…
Aedul
Marele fluviu se scurge pe-o gură
Care-i bună pază
Ţinuturilor friguroase.
Păstorul
Pajiştea verde de-alături e-o oază
Unde se pot vindeca oase.
Aedul
Iată Statul primar sub frunza verde
Din care s-a născut şi nu se pierde…
Păstorul
Deh, aceasta-i vorbă mare
Cât a Istrului cărare.
Retorismul ei se scurge
Din seminţii demiurge !
Aedul
Pan şi Logos trec prin lume
Multe vieţi ca să îndrume.
Păstorul
Îngâmfaţi părem acum
Pentru cele zise-n drum
Dar redăm cuget bogat
Întru sufletul curat.
Aedul (aparteu cu lira)
Văd mioara –
Urma lasă
Mai lenoasă
Unde-i grasă
Iarba scoasă,
Când zeloasă
Trece vara.
Văd păstorul –
Trage stea
Din Calea Nea,
Zis Lactea,
Pentru ea
Ca să-i dea
Cu fiorul.
Dar mioara
De la turmă
Pierde urmă
Şi se curmă.
Iar păstorul
Lasă sporul
Şi ia dorul,
Şi se-nsoară
Cu fecioară
Din Calea Nea,
Rece stea…

Eluţia 9

Odin
Fratele lui Decebal, Degis, trup laudă mai mult,
Pe când eu mai întâi suflet ascult.
Aedul
Cel care un lucru deţine,
Crede că bine-l stăpâneşte
Ascuns de alţii,
Dar se păcăleşte.
Odin
Năzuinţa ascunsă ochiului de obşte
Precum ceara se topeşte,
Chiar de i se dau felurite forme –
Focul vine să transforme
Modelul după legea lui.
Aedul
Nu prea înţeleg ce vrei să spui !
Odin
Exemplul în simplitate se complică,
Dacă mintea bună nu-l aplică
Sau mai clar : creaţiile de pământ
Sunt distruse „de cuvânt“, nu „de vânt“.
Aedul
Miezurile gândirii găsesc tulburate
De judecăţi pripit formulate.
Odin
Deh ! şi zici că eşti cântăreţ călător…
Te-a vrăjit farmecul vreunui nor !
Aedul
Zeii hotărăsc rostul la toate.
Odin
Vrabia aceea care se scaldă-n colb are zei ?
Aedul
Tu ştii mai bine, că trăieşti cu ei !
Odin
S-o întrebăm ?
Aedul
Întreab-o, dacă-i ştii graiul.
Odin
Vezi, asta este : GRAIUL !
Aedul
Nu văd legătura…
Odin
Vrabia are zei
În limba ei :
Ciripeşte
Şi trăieşte…
Aedul
Şi ce-i cu asta ?
Odin
Zeii ei sunt pozitivi.
Aedul
Noi avem zei negativi ?!
Odin
Din păcate, da. Ia exemplu de la vrabie –
Ea nu cunoaşte rana de cuvânt sau sabie.
Aedul
Eu nu nutresc la „colbul“ altor vieţuitoare.
Îmi ajunge cel de pe mantia mea…
Odin
În ochii tăi trişti stă aplecat
Prinos de suflet înşelat,
Iar în tremurul de mână,
Simţurile ce se-ngână.
Aedul
Mulţi oameni au reflectare clară
A ceea ce în lume e folositor :
Trăiesc iarnă după vară,
Nejudecând ce-i trecător
În bucuria formelor de ceară…
Odin
Astfel îşi clădesc şi gloriile.
Aedul
Gloriile lumii-s diluvii oarbe
De minte nepătrunse-n conţinut,
Pierzându-se ca vocile slabe
În urechi fudule de limbut.
Odin
De regele Burebista, ai auzit ?
Aedul
De câte „glorii“ în viaţă s-a servit,
Poporul său, am înţeles, l-a nimicit.
Cine se îndepărtează de popor
Nu mai poate fi conducător.
Odin
Aşa este ! Fiindcă se crede ca mine.
Aedul
Adică amestecă pământescul cu zeiescul.
Odin
Confundă Zeul Mâinii
Cu Zeul Pâinii.
Aedul
Ei dacă au mâncare,
Tu rămâi un „oarecare“…
Ochiul lor nu-l văd curat,
Că-n spectre vagi e încurcat.
Odin
Zeii-n lira voastră au laude anume
Să pună binele şi răul pe cumpeni inegale,
Trudiri de braţe peste legi din lume
Să liniştească firile boreale.
Aedul (declamativ)
Dacă de la bătrân nu se învaţă nimic,
Atunci apare viaţa fals-grandioasă, şi
Rostul lumii se târguieşte-n spic
Rodirea să apară dintr-o aridă zi.
Odin (idem)
Dacă de la tânăr se-nvaţă foarte multe,
Deşi spre ascultare el nu se prea dispune,
Bătrânii îşi încheie rodirile oculte
Şi în natura aspră, şi-n suflete imune.
Aedul
Complexe şi diverse lucruri oamenii au în mână,
Însă fericirea aşteptată tot mereu se-amână.
Odin
Nu mă aplec spre cei ce vor mărire
În viaţa lor, când e voinţa rege :
În ascunzişul firii, neştiind de fire
Se-ncântă cânt de faimă-n falsă lege.
Aedul
Înţelegând cărări pe care trecem des,
Vom linişti izvoare de la munte-n şes.
Odin (în şoaptă)
Lumea-i lume cum o ştie
Cel lucid din veşnicie…
Aedul
Spus-ai că templele-s năruite „de cuvânt“ !?
Odin
Da. Şi n-am simţit declin în raţiunea
De-a fi cu obştea la descânt
Pe altar de Moş, fără genunea
Căderii-n ea. Şi trec ca sfânt…
Aedul
Trădatu-apare uneori ca pur
În faţa vremii, puterii şi dreptăţii –
Cel unit cu tine, trece ca un dur
Opus ursitei fidele judecăţii
De-a fi piatră-n ruină şi nu piatră-n mur.
Odin
Că duşmanii n-au sălaş în viaţa mea,
Vor nemuri prin sfatul ce le-oi da :
„Sapă până la apă
Cu piatra din piatră.
Izvor adu pe vatră
Cu mânuiri de sapă.
Trăieşte-n multe forme
Sub obiceiuri mii
Şi urmează norme
Un Etern s-obţii.
Sapă-n orice piatră
Cu braţul tău de apă.
Ca mâine să ai vatră
Cu piatră azi te-adapă“.
Aedul
Simt cum desluşesc istoria
Omului care a căutat
Să-şi distingă memoria
Cât umblet i s-a dat.
Odin
Frunza se mişcă de vânt
Doar dintr-o pricină :
Are în pământ
Arborele rădăcină…
Aedul (aparteu)
Bobul de grâu seamănă pâine,
Pâinea seamănă boabe de grâu –
Pământul are rod azi şi mâine…
Recoltele m-au aruncat într-un râu,
Să curg,
Să fiu demiurg
La spaţiul de rând
Prin gând.
Recoltele m-au aruncat şi-n cer,
Să nu fiu efemer,
Iar soarele
Îmi fură mioarele
Îndrăznelilor
Să arate greşelilor
Temei de mister.

Eluţia 10

Aedul
Unde gândul nu schimbă nimic,
Sabia poate lesne loc să-i ia,
Dar cotropitorul primit ca amic
Nu va îndrăzni să-ţi pună za.
Dochia
Nu judec prin bărbat străin onoarea
Neamului meu care-mi poartă vină :
Unirea sufletelor mari candoarea
Poartă-n viaţă ca lumină…
Aedul
Bărbatul roman cu dreaptă spadă
A-nvins bărbatul dac cu armă curbată –
Cine e mai drept în luptă ca sfadă
Să stingă la pornirea-mvăpăiată ?!
Dochia
Pornirea nu cunosc în miez –
Eu ştiu petrece vremea şi mă limitez
La viaţa ce-o poartă-n pântec femeia.
Aedul
La ţărmul mării tale, mi-a venit ideea,
Se află un ţinut pe nume Feminia ?
Dochia
Da – un ţinut de războinice.
Aedul
Un fel de amazoane ?
Dochia
Misiune au să ţină seminţia.
Aedul
Unul din Doi se naşte !
Feminia din Bărbăţie paşte
Vlaga de a fi în Altul.
Dochia
Instincte ferme ca bazaltul :
Feminia conduce în lume,
Iar bărbăţia se-ncurcă-n cutume…
Aedul
Femeia cu rodirea –
Bărbatul cu gândirea !
Dar ce este Iubirea ?
Dochia
Iubirea văd ân ifose de fum
Când focul se stinge sub oală,
Căci demoni o ţin numai goală…
Aedul
Eu pentru EA sunt mereu pe drum.
Dochia
Divin şi demonic te-alintă suav
Şi te preface fără să simţi în sclav
Unde Alteţea sa NEVOIA primează.
Aedul
Libertatea mea se angajează
În căntec solidar cu astre.
Dochia
Acestea sunt năzbâtii albastre
Luate de fapt din sfere lumeşti,
Dacă nu stai mult să gândeşti…
Aedul
Da, aşa-s gnomii marnei
Care pun în temple viaţă –
De-aceea geniile locului în faţă
Mă judecă, la lucruri străine că acced.
Dochia
Zamolxe, ca zeu htonic îndeamnă
La fidelitate. Alte lumi înseamnă
Alte legi din tărâmul ce purced.
Aedul
Dar când iubeşti ?
Dochia
Dispar hotarele de piatră
Şi-i traiul în comună vatră.
Aedul
Cu legi comune…
Dochia
Cred că aşa vine drept
Şi fiorul iubirii în piept.
Aedul
!?!…
Dochia
Divin şi demonic mă alintă întruna.
Nuntiri de izvoare mângâie luna…
Aedul
Lira mea plânge şi râde suav,
Că plânge şi râde al ei sclav…
Dochia
M-am săturat de atâtea legi
Prin luturi ţinute anume !
Aş vrea să stau într-o lumină
Care oricând să-mi convină.
Aedul
Se poate prin floarea
Cu miros de minte
De prin munţii voştri.
Dochia
„Floare cu miros de minte“ !?
Aedul
Ea „este“ şi „a dispărut“
Uscată de vreme.
Tăria înfruntă neîntrerupt
Toată viaţa în dileme.
Dar după ce i-a văzut
Petala simplă-n rece vânt
Acel care-a străbătut
Stâncile-n recensământ
Şi a Crezut
Că ochiul poate să dezbine
Vederi de Absolut
Prin Lumina-n sine,
S-a lustruit atunci stâncă
Flori în ea s-apară încă.
Dochia
Aceasta e Floarea de Colţ…
Aedul (aparteu)
Ea este adevărul din simţire
Prin frumuseţea din gândire.

(MCMXCVI)

Constantin Enianu

5 comments

Skip to comment form

  1. Mariana Cristescu

    Remarcabil text, inteligent, documentat si usor de lecturat. Homo ludens… autorul. Mai greu de pus in scena

    1. Constantin Enianu

      Katharsis-ul poate fi emis și de aici, chiar dacă ludicul e redat pe un suport electronic… Mulțumesc pentru aprecieri.

  2. adim27Adrian Munteanu

    Ca si traducatorul de poezie care, pentru a reusi, trebuie sa fie el insusi poet, si regizorul unui asemenea text trebuie sa aiba bune notiuni de filozofie. De calitatile autorului nu mai vorbesc. El se detaseaza de marea masa a creatorilor, venind cu notiuni pe care foarte putini le stapanesc.

    1. Constantin Enianu

      Ce surpriză, Adrian Munteanu, să te întâlnesc în site-ul literar din urbea mea natală. Sunt sigur că există spațiu aici și pentru sensibilele tale sonete… Tu mi-ai recomandat Agonia.net. și am dat gir cu plăcere recomandării. Mulțumesc pentru trecerea pe aici și comm-ul aferent „spălăturilor de gândiri” inserate. Am remarcat că e și tizul tău canadian Adrian Erbiceanu în „Melidonium”. Așadar, succes !

      1. adim27Adrian Munteanu

        La raspunsul pe Agonia ma voi stradui sa raspund si eu pe Melidonium. Imi plac oamenii de bine.

Lasă un răspuns