«

»

Carmen Ștefania Luca – versuri

Câteodată


aripile-mi sunt deschise în speranța zborului

dar, pași-mi rămân țintuiți prafului.
alerg să prind un ram de vânt
să-mi ridice trupul
                               ceva mai sus de pământ.

cad și mă ridic târziu,
plâng și râd în aceeași privire ,
mă pierd, mă adun,
sunt, dar nu sunt,
nici eu nu mai știu de mine.

trupul sufletului
calcă fără urme
pe cioburi de secunde
moarte, reînviate și iar căzute.

rătăcire-n mine, regăsire-n zboruri
vertical așternute
de-un timp, ce unește totul în mine!

 

Să nu


…rupi tulpina gândului

în dezmierdare-i către cer,
nemărginita sa culoare
naștere-renaștere-n mister.

.. ucizi sunetul tresăriri
în diminețile crude,
când prăpastia dintre a fi și a nu fi
își pierde distanța.

…dărâmi zidurile tăcerii,
când liniștea luminii,te recompune,
inocența verdelui s-așterne peste tine
și ești mai mult,
un trup de timp…
 …rupi tulpina unui gând ,
nicicând…

 

 Plouă din mine

 

 cu secunde sfârșite

în focul arderii timpului,
își cern norii gândului
ultimele dorințe.

timpanul lumii e spart,
zgomotul căderii e nul.

picătura de apă se sparge
în mii de alte picături,
lăsând miezul speranței
să cadă transparent
peste iluzii…

oglindă-mi sunt bălțile,
îmi privesc tremurul îndelung.

fericiri, se nasc și pier într-o secundă,
noroiul înghite și cel din urmă vis
și apoi se usucă…

tresar raze de lumina,
poate un pic absurdă,
necredința le-absoarbe,
le transformă-n umbră
e static anotimpul,
plouă,ne udă…

 

 Tăcere

 

În miez de noapte,

liniștea tăcerii

îmi răscolește gândurile

cele mai adânci,

îmi sapă ființa

dureros de profund,

atingându-mi

umbrele tristeții.

 

dalta rece a destinului,

urcă și coboară

pe trupu-mi suflet,

căutând forme imperfecte.

 

lacrimile-mi devin

mirul ungerii rănilor.

 

între două fericiri

mult prea crude,

glasul sufletului,

reîmpletește sunetul,

din culorile speranței.

 

 

Culoarea sufletului


Ating cu glasuri închipuite

pragul tăcerii dintre două gânduri,

albul îmi scaldă formele sufletului,

revărsând în carcasa durerii,lumina.

 

mă dizolv la capătul ființei în unghiuri obtuze,

rămân doar atingeri suspendate-n sfere,

lovind absurd ceva ,ce nu mai este…

…eu-ul…

 

vântul mă aduce aminte nașterii,

mă recompune la capătul lumii,

adunându-mi petalele-lacrimi

izvorâte din propria-mi cădere spre nimic…

 

rădăcina sufletului tremură,

când aripa zborului tresare

din somnul adânc al facerii.

 

undeva departe,în liniștea recompusă a eu-lui,

zâmbește abisul…albastrul.

 

 

Singurătatea

                                                                         

pătrunde dur,ca un țăruș bine ascuțit,

printre tăcerile,ce-și țin în frâu urletele.

doare nerostirea cuvintelor….

 

dincolo de inima ce plânge nezborul,

speranța crește puțin câte puțin,

împletind sufletului

spirale de lumină albastră.

 

lacrima trup-cuvânt cade,rostogolindu-se

printre umbrele singurătății,

trezind ecoul absurdelor amintiri,

sunetul lor,vibrează încă dorul…

 

țese destinul pânza vieții,

timpul o destramă fir cu fir,

în noi…încă blând

de neoprit…

 

 În spatele timpului

 

rămâne doar urma pașilor mei,

uneori rătăciți,alteori adunați în cercuri,spirale ,gânduri,

nu sunt mult ,nu sunt puțin,sunt doar eu…

 

desenez  stâncilor  suflete frumoase,

valurile vieții le va păstra mereu sclipirea,

la  malul nisipurilor din clepsidre las urâtul…

 

și-n fiecare colț din suflet sădesc lumină,

uit umbrele,vântului să le spulbere în mii de nopți,

sunt doar eu în lume,cu al meu dor ,cu mine…

 

uneori ating visul …e trecător,

alteori e pare atat de real

încât îmi sparge spațiul dintre gând și suflet,

cred ,doar cred în el și-l simt ,doar simt.

 

În spatele timpului rămâne urma sufletului meu,

pășind  în viață….

 

Drumuri

 

Drumuri de viață,

clipe remodelate;

timp reconstituit,

din luturi uscate,

olari nepricepuți,

roata se învârte

repetabila mișcare

în cercuri rotite.

 

Firescul se uită,

se naște absurdul,

moare fiorul,

renaște dorul,

plânge sufletul

lacrima iertarii

din trupul timpului.

 

 Rotire de timp

val de lumină
atinge noaptea
în punctu-i terminus.

tandru se-nchină
stele cerului
sărutând buza-i
la răsăritul zorilor.

diminețile,
de sub pleoapele lumii
încă mai repeta visul
printre săgețile lumini
nerăbdătoare.

nectarul zilei
urcă spre zenit
în  aripi de culoare
pe scări de sunet.

e rotire de timp
nimic mai mult…

 

 

 

Arta cuvântului

metafore răsucite
sub penița sufletului
înmuguresc
în palmele filelor albe
răsturnând
imaginea lumii.

Nume: LUCA
Prenume: CARMEN
Data nașterii: 12 aprilie 1983, Roman
Activitați literare: 2011-participarea în volumul  de Antologie ”Insomnii  Mătăsoase” a grupului literar cu același nume.
                            –2012-participarea la Concursul  de Poezie Studențească  Juventus  din  orașul  Pitești-locul 5.
                            -2012-participarea la volumul doi al Antologiei ”Insomnii Mătăsoase”.

 

Lasă un răspuns