«

»

Dumitru Irimia – In Memoriam

S-a stins din viaţă, la 69 de ani, în anul 2009, profesorul ieşean Dumitru Irimia, personalitate a lingvisticii româneşti, cunoscut de generaţii de specialişti şi de studenţi din toată ţara pentru lucrările sale fundamentale de stilistică funcţională, stilistică literară (în special studii consacrate operei eminesciene) şi gramatică.

Cartea sa din 1986 – Structura stilistică a limbii române contemporane – e nelipsită din bibliografiile cursurilor şi ale examenelor universitare, pentru că oferă cea mai bogată şi mai sistematică descriere comparativă a limbajelor ştiinţific, juridic, publicistic şi literar, asociind o expunere teoretică riguroasă cu o mare bogăţie de fapte de limbă concrete. Într-un volum de dimensiuni reduse, Dumitru Irimia a reuşit performanţa de a îmbina perspectiva stilisticii funcţionale şi descrierea structuralistă cu o stilistică a oralităţii şi a expresivităţii limbii, în tradiţia lui Iorgu Iordan. În completarea acestui volum se situează Introducere în stilistică (1999), carte care cuprinde mai multe studii teoretice despre stil şi despre raportul dintre oralitate şi scris, dar mai ales câteva excelente analize de text (asupra timpurilor narative în Sărmanul Dionis, a prozei lui Panait Istrati şi M. Blecher, a memoriilor Aniţei Nandriş).

O altă carte fundamentală a profesorului Irimia este Limbajul poetic eminescian (Iaşi, Junimea, 1979), teza sa de doctorat, cea mai completă descriere apărută până acum a trăsăturilor lingvistice şi stilistice ale operei lui Eminescu. De altfel, profesorul Irimia a fost un reputat eminescolog, care a publicat de-a lungul întregii vieţi studii şi articole despre Eminescu, caracterizate prin subtilitatea analizei stilistice, a îngrijit ediţii din operele eminesciene şi, în ultimii ani, a coordonat realizarea unui Dicţionar al limbajului poetic eminescian, bazat pe prelucrarea electronică a corpusului de texte şi pe programe de realizare a concordanţelor. E bine cunoscută şi energia pe care a pus-o timp de peste trei decenii în slujba organizării Colocviilor Naţionale „Eminescu”, prin care a stimulat generaţii de studenţi către cercetare, le-a oferit ocazia să-şi confrunte ideile şi să publice în Caietele colocviilor.

Şi gramatica profesorului Irimia – apărută în mai multe versiuni parţiale, apoi, în 1997, într-un singur volum, reeditat cu adăugiri anul trecut (Gramatica limbii române, ediţia a III-a revăzută, Iaşi, Polirom, 2008) – e o carte fundamentală, care a adus multe elemente noi în vechiul canon academic. Cu talent didactic şi cu experienţa stilisticianului, atent la faptele de uz şi la fenomenele discursive, Dumitru Irimia a integrat şi în acest caz, într-un demers eclectic foarte izbutit, tradiţia gramaticii academice, date ale structuralismului lingvistic şi alte lecturi moderne (multe idei fertile apar, de pildă, în prezentarea categoriilor gramaticale, a pronumelui de cuantificare, a categoriei intensităţii, a aspectului verbal, a coordonării opozitive etc.). De altfel, în noua gramatică academică (Gramatica limbii române, 2005, tiraj revizuit 2008), s-a ţinut cont de ideile sale şi s-au preluat mai multe dintre punctele de vedere şi interpretările pe care le-a propus.

Profesorul Irimia s-a implicat constant în combaterea reformei ortografice din 1993, susţinând cu energie şi cu multiple argumente poziţia pe care s-au situat iniţial majoritatea specialiştilor şi pe care (când cei mai mulţi – printre care mă număr – au cedat din oboseală şi sentiment al inutilităţii) o afirmă în continuare şcoala ieşeană: apărarea lui î cvasigeneral şi combaterea revenirii arbitrare, simbolice şi inutile la scrierea cu î/â. De altfel, ultima ediţie a gramaticii profesorului Irimia este publicată tot în ortografia de dinainte de 1993, iar Cuvîntul autorului sintetizează încă o dată datele şi argumentele dezbaterii. Cel puţin la fel de combativ şi perseverent a fost D. Irimia şi faţă de manipulările politice ale chestiunii „limbii moldoveneşti” şi faţă de situaţia lingvistică din Republica Moldova; în afara repetatelor luări de poziţie publice, a stimulat întâlnirea şi dialogul specialiştilor prin Conferinţa Naţională de Filologie „Limba română azi”, ţinută anual la Iaşi şi Chişinău (10 ediţii, între 1991-2006).

Inteligenţă vie, polemică şi ironică, în personalitatea căruia curiozitatea ştiinţifică şi rigoarea raţionalistă se aliau, uneori surprinzător, cu un anume patos tradiţionalist, Dumitru Irimia lasă în urma sa amintirea unui om adesea incomod, dar întotdeauna ferm şi exigent, care şi-a urmat cu consecvenţă ideile şi principiile, reprezentând un reper pentru cei din jur. A fost, se pare, un profesor sever, dar şi foarte iubit, care a stimulat gândirea celor mai buni studenţi şi a format discipoli pasionaţi de cercetare. Dispariţia sa este o gravă pierdere pentru lingvistica şi pentru lumea universitară românească.

de Rodica Zafiu

romlit.ro

Lasă un răspuns