«

»

Adrian Erbiceanu – „Divina tragedie”


Divina Tragedie,
o lucrare alegorică, o satiră socială a societății românești actuale. Lucrarea, apărută în anul 2004 la Editura Tribuna din Sibiu, a avut parte de o prezentare largă în diferite localități din țară (Sibiu, Mediaș, Brașov). La București, Radu Herinian, administratorul site-ului de poezie „agonia.ro„, folosindu-se de informații existente, a anunțat în felul următor lansarea de la Casa Eliad (18.11. 2004):

După „Confesiuni pentru două generaţii” (Editura Tribuna – 2003), Adrian Erbiceanu se anunţă pe „piaţa” poeziei româneşti cu un nou volum. 
„Divina Tragedie” este povestea în versuri a lumii politice contemporane şi o radiografie a moralităţii societăţii în care trăim, a tragediei cotidiene a românilor.
Prin acest poem epic, de lungă respiraţie, poetul creează o operă surpriză, hilaro-tragică, menită să incite şi să şocheze.

In ciuda aerului de parodie, avem în faţă o operă foarte serioasă. Conduşi, parcă, pe aripile acestui pelerinaj nocturn, de mâini nevăzute, urcăm împreună cu eroul poetului, treaptă după treaptă, până pe cele mai înalte culmi ale unui „bastion” care întruchipează Puterea. Probleme de maximă actualitate sunt tratate nonşalant, expuse şi catalogate.
In „Scrisoare către cititor”, poetul Eebiceanu face următoarea mărturisire: „Pe fiecare filă a cărţii care-o scriu / Las sufletu-mi să cearnă tăcere şi pustiu…” Este, probabil, vorba de tăcerea şi de pustiul „aşternute” de atâtea scandaluri „mondene”, la care veţi găsi numeroase trimiteri în volumul „Divina Tragedie”, care au zguduit întreaga fiinţă a poporului român.
Deşi, la vremea apariţiei acestui poem, unic în felul său în literatura noastră din ultimele decenii, ţara se va afla cuprinsă de fervoarea alegerilor, prin vocaţia lui, el nu este o creaţie ocazională ci una lung gândită, intrinsecă, cu viziune panoramică, puternic ancorată în spaţiu şi timp, urmărind nu un eveniment efemer ci perenitatea.
Aşezat de George L.Nimigeanu „în rândul poeţilor care au ce spune cititorului”, după primul său volum de versuri, Adrian Erbiceanu vine să justifice aprecierile pozitive cu o carte care va stârni cu siguranţă vii comentarii. Cu „un zâmbet ironic întrezărit în colţul gândului” (Adrian Munteanu), în cele 13 „cânturi”, Adrian Erbiceanu versifică tarele societăţii româneşti.
„Nimeni nu poate judeca azi mai bine, mai obiectiv, mai lucid şi mai tăios viaţa complexă a României, decât un român din afara ei” (Emil David).
Un suflu de aer curat, de munte, nedisimulat dar, în acelaşi timp, vizibil satiric, străbate întreg poemul.
Pelerinajul eroului „Divinei Tragedii”, ambiguu şi întortocheat, este, de fapt, „pelerinajul” nostru.

Lasă un răspuns