«

»

Constanton Roiu, avocat și deputat romașcan


Constantin Roiu
, unul dintre cei mai renumiţi avocaţi ai oraşului Roman, a fost unul dintre proprietarii imobilului în care funcţionează acum Muzeul de Artă. Imobilul a fost construit de Pandele Grigorescu, medic al oraşului şi primarul Romanului.

 Istoria imobilului care adăposteşte Muzeul de Artă din Roman este nescrisă, doar vorbită. Responsabila instituţiei, muzeografa Mihaela Ciobanu, spune că în muzeu nu există o lucrare care să vorbească pe larg despre ctitorii clădirii şi urmaşii acestora. Nici măcar în fondul de carte din biblioteca oraşului nu putem găsi o monografie a clădirilor vechi din oraş. Puţinele publicaţii care fac referire la aceste imobile amintesc, fără informaţii suplimentare, că Muzeul de Artă este găzduit de Casa Roiu.

Lista monumentelor din judeţul Neamţ ne afundă şi mai mult în “întuneric”. Potrivit acestei liste, imobilul în care funcţionează Muzeul de Artă este Casa Robu şi datează din jurul anului 1900. O literă în plus nu ne ajută în găsirea istoriei clădirii, dar greşeala este de neiertat într-o listă de monumente, întocmită de specialişti, aşa încît trebuie să batem la pas oraşul pentru a găsi persoana care susţine demersul Ziarului de Roman, acela de a ne cunoaşte oraşul, mai ales Romanul de altădată.

Constantin Roiu, un renumit avocat romaşcan

[flickr_set id="72157665126485230"]

Pînă să-l găsim pe inginerul Nicolae Ciobanu, poate singurul în măsură să ne dezvăluie o istorie rezumată a clădirii, aflăm că imobilul din strada Mihai Eminescu nr. 3 a fost construit de Pandele Grigorescu, medic al oraşului şi primarul Romanului între 1884 şi 1886. Din 1922, clădirea a fost cumpărată de avocatul Constantin Roiu (1873-1944), deputat în Parlamentul României. “Constantin sau Costică Roiu, aşa cum i se spunea de către apropiaţi, era soţul unei cumnate de-a mamei mele. El era proprietarul unei moşii care însuma pînă la 50 de hectare. Sub acest aspect, nu era unul dintre marii moşieri ai Romanului, dar a fost unul dintre cei mai renumiţi şi respectaţi avocaţi pledanţi din baroul Roman, care apăra cele mai dificile cauze ale oamenilor bogaţi pentru care nu conta cît costă avocatul“, spune inginerul Nicolae Ciobanu, pensionar octogenar din Roman.

Constantin şi Victoria Roiu au avut trei copii: Virgil, Constantin şi Viorel. “Virgil a fost procuror la Curtea de Casaţie de la Galaţi. A fost singurul fiu al lui Costică Roiu care nu s-a căsătorit. Al doilea băiat, Constantin sau Costachel, cum îi spunea familia, a fost trimis la Viena să facă Arhitectura. Era şi un foarte bun pianist şi, odată ajuns la Viena, nu s-a mai înscris la Arhitectură, cum a fost înţelegerea, ci la Conservator, urmîndu-şi pasiunea. Întors în ţară cu diplomă de la Conservator, avocatul Roiu s-a supărat foarte rău pentru că nu l-a ascultat şi Costăchel a trebuit să se înscrie la Școala de Înalte Studii de Arhitectură şi Urbanism şi, în final, să ajungă arhitect. Viorel s-a născut la 20 de ani după primul său frate. A urmat Dreptul şi a făcut chiar un doctorat în drept. Odată cu evenimentele din 1944, Viorel s-a văzut în situaţia de a purta pe umeri o raniţă cu «bolovani» politici. A fost nevoit să se reprofileze. S-a înscris la Matematică şi s-a făcut profesor“, povesteşte Nicolae Ciobanu.

 Costică Roiu, un hîtru care iubea copiii

 

Costică Roiu era considerat, deopotrivă de cunoscuţi şi familie, ca fiind un hîtru. “Pînă la război eram nelipsiţi, eu şi fratele meu, de la sărbătoarea de Constantin şi Elena pe care o petreceam alături de familia Roiu. Moş Costică pregătea pentru copii, înainte să venim, o surpriză. Chema fata din casă şi-i spunea: «Du copiii la pomul care face plăcinte calde». Pomul cu plăcinte calde nu era o ficţiune, ci o realitate. Fata ne-a dus în curtea casei, în faţa unui copac real, care avea aşezate pe crengi plăcinte «poale în brîu». Nu aveam mai mult de opt ani. Mulţi ani am rămas convins că există un pom care face plăcinte, nu oriunde, ci în grădina lui Moş Costică“, îşi aminteşte Nicolae Ciobanu.
Costică Roiu nu zîmbea niciodată. “Avea întotdeauna o figură serioasă. Era genul de om care nu arăta niciodată că iubeşte copiii“, spune octogenarul.

Deşi regula casei şi a vremii nu îngăduia ca, la reuniuni, cei mici să rămînă laolată cu adulţii, Nicolae Ciobanu a putut observa obiceiurile şi tabieturile casei Roiu. “Aveau fată în casă, valet îmbrăcat în uniformă şi cu mănuşi, şi om care se ocupa de curtea casei. Întîlnirile din casa Roiu însemnau discuţii şi jocuri de poker, la care copiii nu aveau acces“, spune Nicolae Ciobanu.

Casa Roiu arată astăzi ca pe vremea proprietarului. “În spatele casei există şi astăzi cîteva încăperi mici care erau destinate servitorilor“, spune inginerul Ciobanu.

Costică Roiu s-a gîndit, pentru că era un om cu stare, să mai construiască o casă. “Casa pe care a construit-o moş Costică era mai mică decît cea cumpărată, în care funcţionează Muzeul de Artă. Pe locul acesteia s-a construit blocul 13, din strada Tineretului, fosta stradă Sturza Cantacuzino“, spune Nicolae Ciobanu.

Trecerea pietonală dintre casa avocatului Roiu şi Gimnaziul “Roman-Vodă” s-a păstrat şi astăzi. Doar denivelarea dintre platoul pe care se află cele două imobile şi strada Tineretului a apărut foarte tîrziu, odată cu săpăturile făcute la configurarea străzilor oraşului. În timpul războiului, Costică Roiu s-a refugiat în localitatea Dumbrăveni, din judeţul Sibiu, acolo unde şi-a găsit şi sfîrşitul.

ziarulderoman

Lasă un răspuns