«

»

Constantin Enianu – Deplasarea spre Logos (convergența zeităților)


A fost odată un teritoriu întins de la Atlantic la Marea Moartă, cu oameni care trăiau sub nişte zeităţi metamorfice. Până în secolul al II-lea Î.Hr., aceşti oameni şi-au „exportat” legislaţia, moneda, legiunile şi credinţele religioase în peste 400 de ţări, pe drumuri pavate cu o lungime de 85.000 km. Arta, arhitectura şi geniul lor ingineresc uimesc şi astăzi. Unul dintre cei mai vestiţi poeţi ai lor, Horaţiu, autorul imnului coral „Carmen saeculare”, i-a îndemnat să-şi trăiască cu bucurie clipa („carpe diem”), aşa că ei s-au bucurat de toate binefacerile altor civilizaţii, cucerindu-le teritoriile, comorile şi zeităţile. Aceşti oameni se numeau romani. Obârşia lor e imortalizată simbolic printr-o statuie etruscă, reprezentând o lupoaică datând relativ din anul 500 Î.Hr., alăptând pe Romulus, întemeietorul Romei, şi pe fratele său geamăn Remus, adăugaţi sub lupoaică 200 de ani mai târziu. Dar să vedem de unde începe povestea Romei, a zeilor şi convergenţa lor. 

• Romanii au adoptat şi adaptat obiceiurile şi credinţele popoarelor pe care le-au cucerit. Unul dintre cele mai influente în acest sens a fost poporul etrusc. „Până în 650 Î.Hr., Chaisre, azi Cerveteri, (în peninsula italică, n.n.) devenise unul dintre cele mai bogate oraşe ale Europei, datorită comerţului cu Egiptul şi Veneţia. Ca şi grecii, etruscii aveau câteva oraşe-stat, divizate politic, dar unite prin religie.”( Christy Kenneally, documentarist Tv şi scriitor irlandez)(*). Etruscii credeau într-o viaţă de apoi care semăna cu această viaţă şi-şi depuneau strămoşii într-un oraş al morţilor. La Cerveteri, se pot vedea multiplele morminte, săpate în roca vulcanică şi dispuse într-un plan asemănător cu cel al unui oraş. Datorită morţilor putem vedea azi stilul de viaţă al etruscilor. În 1827 s-au descoperit în „Tomba dei Rilievi” fresce la fel de frumoase precum cele găsite în Grecia. Picturile pe ipsos umed dezvăluiau cultul morţilor aparţinând etruscilor, asemănător cu cel al egiptenilor din aceeaşi perioadă. Vasele de lut şi obiectele de artă făceau parte din „arsenalul” de mobilier de care avea nevoie în viaţa de apoi cel decedat. Dar, fiindcă aici ne ocupăm preponderent de latura religioasă, ce se poate spune despre zeii lor ? Etruscii credeau în zei domestici, zeităţi ale căminului. Dar ei credeau şi în zei puternici, care îşi aveau originea în Zeus şi Hera, de la greci. Kenneally: „Ceea ce etruscii au împrumutat de la greci, au preluat apoi romanii. De la zeul-tată şi zeiţa mamă şi până la cei mai modeşti zei ai căminului. Toate aceste divinităţi au fost preluate de romani, după cucerirea etruscilor, în anul 280 Î.Hr.”
• Forul roman, centrul comercial şi al ceremoniilor religioase, era inima Republicii Romane. Religia romană i-a îmbrăţişat şi venerat pe toţi zeii, de la cei puternici, ai naturii, până la cei care guvernau viaţa domestică, cotidiană. În templul lui Jupiter, zeul-tată, purtătorul fulgerelor, vestalele fecioare aveau grijă să nu se stingă flacăra sacră, simbolul zeiţei Vesta, protectoarea fiecărui cămin roman.
Pe măsură ce se extindea imperiul, alte şi alte regate cădeau în mâinile romanilor. Aceştia îşi aduceau prăzile de război la Roma pe Via Flaminia, care trecea pe podul Milvia. Romanii stăpâneau foarte bine arta construirii arcadelor, pe care le-au folosit la crearea imperiului, mărindu-şi astfel dominaţia asupra popoarelor ale căror bogăţii ajungeau la Roma. Generalii victorioşi se luptau pentru putere şi pentru răsplata supremă: aceea de a conduce Roma însăşi. Kenneally: „Republica era ameninţată. «Va veni ceasul, va veni Omul…». Bărbatul care se autoproclamase descendent al Zeiţei Venus şi al eroului grec Enea, a traversat Rubiconul şi a câştigat un capital enorm.” Acest om era Iuliu Cezar. El a înzestrat oraşul cu un nou for, străjuit de construcţii monumentale, dispărute de mult timp. Şi-a luat titlul de Pontifex Maximus, Marele Preot al Romei.
În anul 44 Î.Hr., când senatorii l-au asasinat pe Cezar, au crezut că vor repune în drepturi valorile solide ale republicii romane. Însă nu au făcut decât să schimbe un dictator cu un împărat. Domnia lui Augustus a fost epoca de aur a Romei. În această perioadă au înflorit arta şi arhitectura. Tot ce s-a construit era închinat zeilor împrumutaţi de la greci. Zeus a devenit Jupiter, Hera, soţia lui a devenit Iunona, Afrodita a devenit Venus, iar Poseidon, zeul mării, şi-a schimbat numele în Neptun. Romanii se îmbăiau în termele lui Caracalla şi se adunau pentru distarcţie în Coliseum. Pantheonul, casa tuturor zeilor, a devenit centrul religios al Romei imperiale. Proiectat de Hadrian, acesta era sanctuarul zeilor romani, închinat împăratului Augustus, cel care încurajase venerarea propriei sale origini divine. Pax romana, până în cele mai îndepărtate colţuri ale imperiului.
• În Ţara Galilor, Caerleon era un avanpost fortificat al imperiului roman, construit în anul 75 D.Hr., pe o suprafaţă de peste 20 de hectare. Între zidurile care îi ţineau departe de gali şi-i apărau pe romani, Roma a fost reconstituită cu multă fidelitate. Un număr de 5.500 de legionari locuiau în Caerleon în 60 de bărăci. Astăzi, nu se pot vedea decât ruinele a patru dintre ele, singurele urme rămase pe tot teritoriul Europei ale acestui gen de construcţii. Legiunile romane şi-au adus cu ele zeităţile în cele mai îndepărtate regiuni ale imperiului. În timp ce împăratul roman îi aducea sacrificii Minervei, pentru al lumina în privinţa felului în care trebuia condus imperiul, legionariii din Caerleon, aflaţi la mare distanţă de securiatea oferită de Roma, implorau bunăvoinţa lui Marte. Dar din această copie a Romei nu putea lipsi şi un amfiteatru, construit în afara zidurilor fortăreţei. Din ce motiv ? Kenneally: „Se prea poate ca singurele lupte la care legionarii au asistat în această arenă de 6.000 de locuri să fi fost doar cele între gladiatori.” Caerleon a fost multiplicat în toate colţurile imperiului, în forturile şi oraşele în care fuseseră impuşi zeii romani şi obiceiurile acestora, pentru a proteja Roma împotriva barbarilor. Puternica Romă era un imperiu în care graniţa dintre stat şi religie începea să se estompeze din ce în ce mai mult. De ce ar fi trebuit să se teamă de zeii străini ?
• „Vila din Tivoli a împăratului Hadrian ocupa un teren mai mare decât centrul imperial al Romei. Aici, Hadrian a creat una dintre cele mai mari expoziţii de artă şi arhitectură, copiate, în cea mai mare parte de la greci.”(*). Romanii îi percepeau pe zeii străini ca având putere asupra celor ce-i venerau. Aducându-i la Roma şi punându-i la loc de cinste, Hadrian spera să le transfere puterea şi bunăvoinţa în favoarea imperiului. Cel mai ambiţios proiect al său a fost Canopus, o copie a sanctuarului zeului egiptean Serapis, din Alexandria. În acest scop a pus să se sape un canal lung de 119 m, pe marginea căruia a înşiruit statui aduse din Egipt şi cariatide identice cu cele de pe Acropole. Statuile zeilor greci din Tivoli demonstrează că zeii romani evoluează de la vagile întruchipări ale forţelor naturale la chipuri cu trăsături umane. Grecii dăduseră formă zeilor romani. Pe o insulă dintr-un bazin rotund, înconjurat de coloane, îşi găsea liniştea în singurătate, omul care domnea peste mai mult de 50 de milioane de supuşi. Într-un stat în care religia şi politica deveniseră indispensabile, nu mai era decât un pas de la împărat la zeu. În amfiteatrul Canopus, împăratul Hadrian putea să dea frâu liber pasiunii sale pentru pictură, arhitectură şi pentru iubitul său Antinous, care s-a înecat în Nil. Printr-un decret al lui Hadrian, acesta a devenit cel mai recent zeu roman. În Tivoli, Hadrian a construit un sanctuar pentru zeii străini şi pentru obiectele de artă şi mostrele de arhitectură ale civilizaţiilor cucerite. În ceea ce îi privea pe zeii romani, ameninţarea avea să vină din Orient, dintr-un oraş dăruit Romei de către greci.
• Potrivit istoricului Aristides, Efes era cel mai mare centru comercial şi bancar al Asiei. Era un oraş exotic, cu străzi pavate cu marmoră şi tempe magnifice. Un oraş invidiat de întreaga lume antică. Întemeiat în secolul XIII Î.Hr., de grecul Androclus, oraşul a trecut în stăpânire romană în anul 133 Î.Hr. Romanii le-au îgăduit cetăţenilor Efesului să o venereze pe zeiţa greacă Artemis, pe zeiţa egipteană Isis sau pe oricare altă zeitate care avea adepţi în acest oraş cosmopolit, atâta vreme cât toată lumea îşi plătea birurile către Roma. Efes era patronat de Artemis, zeiţa lunii, care-i ura pe bărbaţi şi era protectoarea pădurilor şi a femeilor însărcinate. Templul ei era una dintre cele Şapte Minuni ale Lumii. Astăzi mai există doar o singură coloană din templu. Ridicat pe un teren mlăştinos, monumentul îi este atribuit arhitectului grec Theodorus. Deoarece condiţiile naturale constituiau o adevărată provocare, arhitectul a umplut fundaţia cu cărbune peste care a pus piei de animale. Pe acest fundament a ridicat un templu lung de 115 m şi lat de 55 m, cel mai mare templu din marmură din lume. Viziunea lui Theodorus fusese cu adevărat măreaţă. 127 de coloane sprijineau acoperişul masiv din lemn de cedru, monumentul fiind mândria oraşului Efes. Dar în Efes se găseau şi alte minuni arhitecturale.
• Biblioteca lui Celsus din Efes a fost construită în secolul al II-lea D.Hr. de Aquilae, în chip de mormânt monumental pentru tatăl său, guvernatorul Polemaenus. Provocarea pentru arhitect a fost să încadreze clădirea între alte două construcţii existente. Aquilae a creat o iluzie optică de înălţime, aşezând arcadele pe treptele de la intrare. În acelaşi scop, coloanele din mijloc erau mai mari decât cele din margini, făcând construcţia să pară mai înaltă decât era în realitate. Cea mai frumoasă contribuţie romană în Efes a fost închinată împăratului Hadrian în secolul al II-lea D.Hr. Era vestită pentru faţada ei meşteşugită. Două coloane cu capiteluri corintiene sprijineau un antablament decorat cu o sculptură a zeiţei norocului, Tyche. Lintelul superior e ornamentat cu un basorelief înfăţişând-o pe Meduză, una dintre cele trei Gorgone din mitologia greacă, cea care putea transforma oamenii în stane de piatră. Însă cea care ilustrează cel mai bine influenţa romană asupra grecescului Efes era friza de pe acoperişul superior al uşii. În această friză coabitează zeii greci, împăraţii romani, zeităţile mitologice şi eroii. Cine putea constitui o ameninţare pentru împăratul roman de origine divină, egalul lui Zeus şi al lui Apollo în Efesul cucerit de romani ? În acest oraş, al atâtor zeităţi, într-un teatru în care puteau intra 24.000 de locuitori ai Efesului, fusese deja proclamat un nou zeu. Cel ce o făcuse fusese Pavel din Tarsus, propovăduitor al noului zeu, Iisus Nazarineanul. Romanii vor trece de la religia politeistă la cea monoteistă. Noua religie, a zeului unic, va prinde rădăcini în Roma şi va cauza prăbuşirea panteonului zeităţilor romane.
• Biserica Sf. Clemnt a fost construită în secolul al XII-lea deasupra locurilor subterane de întâlnire ale cultelor tainice din Roma. Întâlnirile secrete de sub străzile aglomerate, se făceau între cei ce doreau o altă religie decât cea oferită de stat. Apărătorii imperiului, legionarii romani, au adus din Persia cultul lui Mithra, în secolul I Î.Hr. Zeu al Soarelui şi erou deopotrivă, Mithra omorâse taurul al cărui sânge făcuse pământul să renască şi-i curăţa pe adepţii săi, care se întâlneau în subteranele bisericii Sf. Clement. În secolul al IV-lea D.Hr., la următorul nivel de deasupra sanctuarului lui Mithra, un alt cult îl venera pe bărbatul numit Iisus, al cărui sânge, susţineau discipolii săi, avea să reînnoiască lumea şi să-i mântuiască pe credincioşi. Dar un stat în care era obligatorie venerarea împăratului şi care le oferise găzduire şi cinstire multor zeităţi, n-ar fi acceptat niciodată o religie care venera un singur zeu, în detrimentul celorlalţi. În cele din urmă, însă, nici legiunile romane şi nici zidurile lui Hadrian n-au mai putut înfrunta fluxul istoriei şi necesităţile spirituale ale sufletului omenesc. Convins că noul zeu Iisus îl ajutase în luptă, împăratul roman Constantin a trecut la creştinism. Sub Constantin, creştinismul a devenit religie de stat. Biserica Sf. Clement este un superb monument medieval, rezultat al credinţei ce avea să ajungă până în cele mai îndepărtate colţuri ale imperiului, făcând din Roma centrul religios al acesteia. Astfel, Roma avea să devină un oraş al templelor închinate noului zeu şi, în acelaşi timp, un mormânt pentru zeii uitaţi.

 

 

 

Lasă un răspuns