«

»

Constantin Enianu – Ungere regală


Din evantaiul catedralelor dedicate Fecioarei Maria în Franţa nordică, cea din Reims are ca funcţie specială să lege istoria acestei ţări de misterul revelaţiei creştine. Mama lui Dumnezeu încoronată de fiul ei acordă aici un sens profund botezului lui Clovis care, înfăţişată pe frontispiciul faţadei catedralei, reprezintă însăşi botezul Franţei în 496. „Ivindu-se dintr-o floare de crin, simbolul purităţii originare, Fecioara şi Cristos, în vârful arborelui lui Iesei, redă legătura vizibilă şi invizibilă între regii Vechiului Testament şi cei ai Noului Testament. Pentru a înfăţişa această continuitate, pe faţadele catedralelor noastre, galeriile regilor simbolizează totodată regii Iudeei şi regii Franţei. La Paris, ca şi la Reims, la Chartres, ca şi la Amiens aceste galerii ne amintesc caracterul regal al lui Cristos şi funcţia sacerdotală a oricărui rege, a cărui legitimitate este de origine divină.”(Paul Barbăneagră, „Arhitectură şi geografie sacră. Reims, Catedrală a încoronării.”)(*) Regii mor, însă regalitatea rămâne. Prezentaţi în picioare, în galeria lor, ori culcaţi, în bazilica Saint Denis, regii Franţei continuă arborele Iesei în noul legământ. Ei sunt doar nişte pietre sculptate, dar amintirea lor rămâne vie. La Reims avea loc ungerea noilor regi ai Franţei pentru integrarea lor în descendenţa regală. De ce tocmai aici ? Pentru faptul că în acest loc a primit botezul Clovis, iar dacă acest botez încoronare a avut loc la Reims, se poate conchide că acest loc a avut această predestinaţie. 

Reims, poartă a Galiei prin care au intrat francii, a păstrat mereu structura sa tradiţională care mai poate fi recunoscută şi în prezent, în ciuda distrugerilor prin care a trecut. Construcţia acestui oraş s-a efectuat în jurul soclului statuii lui Ludovic al XV-lea, cu cele patru axe, la capătul cărora se găseau cele patru porţi ale oraşului antic şi ale cetăţii medievale. „Din epoca romană, în care Reims se numea Durocortorum, în centru acestui loc regal, se încrucişează cardo, axa nord-sud, şi decumanus, axa est-vest. La nord de aşezarea forumului antic, la extremitatea axei cardo, axa focului, se mai află şi acum poarta dedicată zeului Marte, cel mai mare arc de triumf care a rămas din imperiul roman. Pe această poartă era înfăţişat Remus, întemeietorul mitic al oraşului, considerat ca o a doua Romă în nord-vestul imperiului. Prin această poartă a lui Marte, convergeau, de la marginile imperiului, toate drumurile din nord. Coborând această axă spre sud, întâlnim axa est-vest, care se termină cu două porţi dedicate către două divinităţi feminine: Venus şi Ceres. După ce s-a încrucişat cu această axă feminină, cardo, axa focului, dedicată aici divinităţilor masculine Marte şi Bachus, deschide oraşul medieval spre vii prin poarta numită Dumnezeu Lumină.”(*) Vinul şi pâinea constituie misterul fundamental, drept pentru care acest pământ cu viţă de vie şi cu grâu aminteşte prefigurarea împărtăşaniei sub cele două specii, pâinea şi vinul, pe care Melhisedek i-a dat-o lui Avraam. 
Lângă poarta de sud a oraşului Reims, Poarta Dumnezeu Luminii, se află cel mai vechi sanctuar, bazilica Saint Remi, prima necropolă regală din Franţa, leagăn al merovingienilor, în centrul căreia se află şi astăzi mormântul sfântului cu racla şi moaştele. „Prin intermediul lui Saint Remi, al patrulea episcop de la Reims, Clovis, rege al francilor, a devenit la sfârşitul secolului al V-lea alesul lui Dumnezeu şi locotenent al lui Cristos prin miracolul vasului cu untdelemn destinat ungerii regelui Franţei. După 14 secole de la moartea episcopului, aici se celebrează şi acum, în prima duminică din octombrie, sărbătoarea sfântului Remi, fiindcă botezul lui Clovis, în 496, leagă istoria noastră de universul marilor mituri ale omenirii.”(*)
Celebrat la iniţiativa reginei Clotilde, botezul lui Clovis, care a fost considerat drept prima încoronare, a reprezentat finalul unei serii de semne providenţiale. Victoria asupra alemanilor, lângă Tolbiac, trecerea Loarei datorită apariţiei miraculoase a unui cerb, vindecarea providenţială a fiului regelui, înlocuirea din poruncă cerească a broaştelor cu flori de crin pe stemele francilor şi mai ales, chiar în momentul botezului, apariţia supranaturală a unui porumbel care ducea vasul cu uleiul sfinţit. Acestea toate pot fi văzute astăzi în muzeele din Reims, imortalizate plastic în picturi policrome. Pentru a se manifesta continuitatea arborelui lui Iesei, în istoria vizibilă a Franţei, la moartea fiecărui rege se striga: „Regele a murit, trăiască regele !” 
Oraşul Reims, izvorul de forţă spirituală, este „POINT ZERO”, reprezentat printr-o stea cu opt colţuri înscrisă într-un octogon în piaţa catedralei, unde moştenitorul regal venea cu cortegiul de la Paris, efectuând astfel un pelerinaj fundamental la izvoarele primei regalităţi creştine. „Dammartin, Villers-Cotterets, Sissons şi Fismes constituiau cele patru etape ale unui drum ritual. Una din semnificaţiile acestuia era străbaterea vechilor domenii ale merovingienilor. După Soissons, după Fismes, cortegiului regal i se alăturau la porţile oraşului Reims ceilalţi participanţi, mai ales regina şi escorta ei care treceau pe drumul doamnelor.”(*) Îndreptându-se spre catedrala prin Poarta Vesle, poarta de apus, conform unui traseu similar celui efectuat de un pelerin între Poarta de vest şi altarul unei biserici, prinţul moştenitor îndeplinea în mod conştient o înaintare simbolică spre centru şi spre răsărit, imaginea principiului oricărui lucru. Ajungând cu trei zile înainte de duminica încoronării, moştenitorul era întâmpinat în piaţa catedralei de către episcop. Din acel moment noul rege trebuia să adopte cu responsabilitate meseria de rege. „Istoricul Emile Male numeşte această faţadă «Cea mai frumoasă pagină de politică creştină.» În mijlocul mulţimii, şi totuşi, singur în faţa lui Dumnezeu, prinţul moştenitor, prin meditare, recapitulează toate etapele educaţiei sale princiare şi e pătruns de semnificaţiile catedralei. Întâi, în faţa lui Clovis, înfăţişat aici între regina Clotilde şi Saint Remi, moştenitorul se descoperă ca o za în lanţul în care se va integra.”(*) Clovis este izvorul istoric al întronării noului rege, iar în centrul faţadei catedralei din Reims se află fundamentul teologic al investiturii regale ce coincide cu încoronarea Fecioarei de către fiul ei. În mijlocul rozasei centrale, ca şi pe faţadă, Fecioara, ca poartă a cerului şi regină a îngerilor, patronează toate elementele simbolice ale acestui sanctuar destinat încoronării. 
În concepţia maeştrilor catedralei din Reims, această pagină de politică creştină se ordonează pe trei niveluri. La baza faţadei, prinţul moştenitor îi vede în faţa lui, aşezaţi în jurul Mariei, regina cerului şi a Franţei totodată, pe strămoşii săi biblici: regele Solomon, regina Saba, Avraam şi Moise. „Avraam figurează printre ei pentru o mai bună introducere la una dintre scenele sculptate pe partea interioară a faţadei, care sub aparenţa împărtăşirii unui cavaler cu pâine şi vin, reprezintă investirea lui Avraam de către Melhisedek. Melhisedek, mare preot, rege al Salemului, îl prefigrează pe Cristos, rege suveran şi preot suveran. Această filiaţie biblică va continua când privirea prinţului moştenitor va vedea la înălţimea marii rozase, episoadele luptei lui David cu Goliat, veşnică înfruntare între trimisul lui Dumnezeu şi personificarea răului. ”(*) La nivelul al doilea al faţadei, ornamentele portalului amintesc noului rege că în calitate de locotenent al lui Cristos pe pământ, este menit în a îndeplini funcţia de sacrificiu religios spre a imita crucificarea lui Iisus pentru mântuirea lumii. Această îndatorire e înfăţişată pe partea interioară a faţadei prin martiriul lui Saint Nicaise, întemeietorul sfântului edificiu. Această catedrală a încoronării, clădită pe amintirea sacrificiului lui Saint Nicaise, la începutul secolului al V-lea, înfăţişează structurile lumii vizibile şi invizibile ale Genezei. „Prelungind simbolismul celor şase lumânări de la altar, repetarea voită a rozaselor cu şase lobi ne aminteşte cele şase zile biblice ale Facerii. Iar centrul lor evocă, asemenea crucifixului de la altar, cuvântul creator. Printre aceste rozase cu şase lobi, cea mai încărcată de semnificaţii este cea a absidei orientate spre orient, direcţie care simbolizează, în mod tradiţional originea creaţiei.(*) Referirea la origini se regăseşte în orice catedrală, însă la Reims această mişcare e redată în mod particular de la ridicarea la cer a Fecioarei pe partea de sus a faţadei de la transeptul de sud. Ideea ridicării la cer, ca o cale spre mântuire, e afirmată şi prin orientarea edificiului, a cărei axă e întoarsă cu precizie spre punctul de la orizont în care soarele răsare pe 15 august, sărbătoarea Ridicării la Cer. Această orientare arhitecturală, conform geografiei sacre, conferă oraşului Reims statutul de oraş marial prin excelenţă. 
Ideea depăşirii, unul din fundamentele metafizicii încoronării, este ilustrată în mod deosebit printr-un arcaş aflat pe unul din vârfurile catedralei şi a cărui săgeată ţintea un cerb din Reims aşezat în mijlocul curţii de la Palais du Tau. Se spune că în timpul serbărilor de încoronare acest arcaş folosea ca izvor de tinereţe. Prin acest semn zodiacal al Săgetătorului se prefigurează din nou simbolismul înălţării la cer, deoarece e ştiut că zodia săgetătorului ajunge la apogeu când apune soarele pe 15 august. „Aşezat la punctul cel mai înalt al faţadei ridicării zilnice a soarelui pe cer, săgetătorul, ca şi centaurul simbolizează animalicul stăpânit de om prin spirit, întruchipează idealul cavaleresc al depăşirii şi al împlinirii spirituale. Catedrala oferă simboluri care spun că orice împlinire presupune o trecere de la vizibil la invizibil, de la neştiinţă la cunoaştere.”(*) În centrul ascuns al faţadei, în spatele încoronării Fecioarei, se află un vultur care semnifică revelaţia Sfântului Ioan în a patra Evanghelie ca şi în Apocalipsă. El personifică ştiinţa secretă a maeştrilor constructori. Aceeaşi cunoaştere după Ioan fecunda capacitatea creatoare a constructorilor catedralei care se considerau toţi mijlocitori între inspiraţia divină şi opera de înfăptuit. „Maestrul constructor Libergier, autorul bisericii Saint Nicaise, care a fost distrusă, ne aminteşte aici semnele care însoţesc meşterii, în acelaşi timp operative şi simbolice. În Evul mediu, ca în toate civilizaţiile tradiţionale, actul construirii tinde la preamărirea creatorului pentru micşorarea păcatului originar. Purificare manifestată prin imitarea structurilor cerului şi ale cosmosului în arhitectura oamenilor.”(*)
Constructorii catedralei din Reims, Jean d’Orbais, jean le Loup, Gaucher de Reims, Bernard de Soissons şi Robert de Coucy, au întrupat această înţelepciune în toate componentele edificiului. Această catedrală a încoronării a fost ridicată pe 40 de coloane. Implantarea navei de la Notre Dame de Reims la sud faţă de locul unde arheologii au descoperit vestigii de terme romane, poate da impresia că maeştrii constructori ştiau că aceste terme au fost locul în care s-a făcut botezul lui Clovis, ori poate maeştrii au fost vehiculul inspiraţiei providenţiale. Conform imaginii lumii în stare de creaţie perpetuă, catedrala din Reims, ameninţată sau mutilată fără încetare, este de şapte secole un şantier permanent, unde lucrează şi astăzi moştenitorii tradiţiei medievale. 
Ioana d’Arc, trimisă de Sfântul Mihail, patronul ceresc al Franţei, care păzeşte pragul catedralei, ne aminteşte lanţul de trimişi divini, care, începând cu Saint Remi, au confirmat mandatul ceresc al regilor Franţei. Întreaga procesiune de ungere regală e asociată cu ungerea biblică a lui Samuel, David şi Solomon şi prin aceasta se atestă originea eternă a autorităţii regale. După ce arhiepiscopul de Reims cere consimţământul poporului, regele rosteşte jurămintele referitoare la biserică şi la popor. După aceste jurăminte solemne pe Evanghelie noul rege e luat în faţa poporului, sub bolta cerească, simbolizată de baldachin. Precum un candidat la orice iniţiere, regele e dezbrăcat de hainele lui profane pentru a se oferi gol influenţei sfinţitoare a ungerii. Simbolizând perfecţiunea stării de cavaler, regele primeşte întâi lucrurile: pintenii de aur şi mai ales sabia regatului. Sabia era ţinută în sus de către şeful suprem al armatei pe toată durata încoronării ca imagine a axei regatului şi prin aceasta, a axei lumii. Pentru a fi ridicat la funcţia supremă, regele se umilea mai întâi în faţa lui Dumnezeu ca şi episcopul alături prin prosternare, ilustrând cuvântul Evangheliei: „cel care se va înălţa va fi înjosit, iar cel ce se va înjosi va fi înălţat.” Regele uns este ca David imaginea lui Cristos, lui Mesia, două cuvinte care semnifică pe cel investit de mâna lui Dumnezeu şi întărit prin ungere. Înflăcărat de focul duhului Sfânt, regele devine nemuritor, fiindcă inima lui precum Graalul adună şi concentrează lumina divină. De cele mai multe ori, această inimă se păstrează despărţită de trup pentru a aminti că în timpul vieţii era inima regatului. După sfinţire, regele poate primi însemnele funcţiei sale: ineleul, sceptrul, sceptrul cu mâna de fildeş şi coroana. Cu inelul, regele se căsătoreşte cu regatul său. Cu sceptrul, primeşte puterea de a da legi şi de a domni. Cu sceptrul cu mâna de fildeş, este investit pentru a lega şi a dezlega, amintind astfel de Melhisedek, regele dreptăţii. Prin coroana compusă din crucea sacerdotală şi diadema regală, regele foarte creştin primeşte atributele regilor preoţi: înţelepciunea şi slava. Pietrele preţioase de pe coroană simbolizează virtuţile care-i împodobesc sufletul. Arcuiturile, cupola cerului, diadema, cercul eternităţii, iar ornamentele în formă de floare, esenţa însăşi a regalităţii. Purtând coroana susţinută de cei 12 mari vasali ai regelui, regele este în centrul roţii cosmice, al cărei nucleu imobil este, iar vasalii sunt spiţele ei. Cei 12 vasali care cuprind pe pământ întregul regat, redau şi în cer pe cei 12 apostoli şi mai ales cele 12 porţi ale cetăţii sfinte, model pentru toate regatele creştine. Douăsprezece sunt şi turnuleţele candelabrului lui Saint Remi.
Fără pretenţia că am epuizat aici toate amănuntele procesiunii, la sfârşitul ceremoniei, regele sfinţit şi încoronat este instalat pe un tron înălţat iar arhiepiscopul spune: „Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi oameni să te facă să fii mijlocitor între cer şi popor.” Acest zbor spre cer, chiar ridicarea la cer a fecioarei Maria, înscrisă în piatra de la Notre Dame din Reims, ilustrează pornind de la baptisteriul lui Clovis urcarea constantă către Dumnezeu a poporului Franţei, credincios vreme de 13 secole testamentului lui Saint Remi. El nu a încetat să prospere cât timp a urmat calea adevărului şi a virtuţii, dar „vântul schimbărilor” ce au urmat în compoziţia societăţii, au dus la reducerea substanţială a regatelor. „După 15 secole, papa Ioan Paul al II-lea se adresează Franţei: «Fericită eşti tu că ai primit credinţa de la origini. Fiica cea mare a bisericii şi învăţătoare a popoarelor, ce faci tu cu botezul tău ? Nu-ţi lăsa credinţa să se împuţineze sau să se risipească, întăreşte-ţi credinţa şi răspândeşte-o !»”(*)

 

1 comment

  1. Bliderisanu

    Interesant articol,bogat ilustrat si bine documentat.De altfel,este un condei cunoscut mai ales prin versuri originale.Felicitari !

Lasă un răspuns