«

»

Ioan Miclău – versuri

Ioan_MiclauLângă lira-i sfărîmată

Langa lira-i sfaramata, ratacit Orfeu  priveste,

Inspre cerurile albe, inspre marea ce vuieste,

Nestiind in ce abisuri aschiile-i adunate,

Sa le-arunce cu durere vremurilor tulburate!

 

El privind adancul Marii cu-nnegritele ei valuri,

Cerul, unde zeii lumii in lucindele altaruri,

Croiau legi eternitatii, ne-odihnitelor popoare,

O cata pe-Eurydice, a lui dragoste si floare!

 

Ea era precum o floare, izvor cantecelor sale;

Cum fugea de ispitire sarpele-i iesi in cale,

Cu a dintelui otrava si a limbei rele spume,

El muscand-o, o trimise in a Persefonei lume!

 

Acol’ dorm in vesnicie toti de-avalma mobi si regi,

E imperiul racelii si-al intunecimii legi!

Doar cand Hades ii trezeste de-i aseaza-n adunare,

Le-aminteste din cea lume, ce facut-au fiecare!

 

Sisif, Ixion, Tantalus, toti purtau a lor pedepse,

Primul la impinsul pietrei, celalalt in flacari dese

Biciuit pentru adulter, Tantalus de sete frant,

Desi pan la gat in apa n-ajungea sa bea nicicand!

 

Cerberus pus la intrare paznic lumii din adancuri,

Oprea tainica simtire chiar si tainicele ganduri,

Celei lumi miraculoase de sub scoartza pamanteasca,

Unde geniul Mortii sterge via limba omeneasca!

 

Dar, Orfeu luandu-si lira si pornind din nou sa cante,

Reinvie lumea moarta, se misc pietrele din munte,

Pomii ramurile freamat, Marea valul si-l imbuna,

Cerul arginteaza zarea cu-a lui rasarit de Luna!

 

Pe-a lui tron de din adancuri Hades capata blandeata,

Persefona amintirea vremii cand era in viata,

Cerberus cazu in vise si in somnuri  prelungite,

Cei de sub pedepse, liberi deveneau pe nesimtite!

 

La a lui Orfeu cantare, Hades ii promite-n data,

Sa-i dea lui Eurydice sansa cat mai are-n  fata,

De-a trai in lumea vie, insa  cum s-o sfarsi timpul,

Inapoi sa se intoarca! Nu-i salvare-n tot Olimpul!

 

Persefona insa are o nastrusnica idee,

A nu se privi–mpreuna ori imbratisati sa stee,

Pan ce vor iesi in lumea viilor si  in lumina,

Acceptand Orfeu porneste, urmat de Euridycea lui sublima!

 

Cum ajunge la lumina  cu mult dor vru s-o priveasca!

“Vai, doar cativa pasi ramase, cativa pasi sa se iveasca,

Si ea-n lumea cu lumina! Ca o umbra cazu iarasi in adancuri,

Orfeu faramandu-si lira, ratacindu-si a lui ganduri,

Langa Lira-i sfaramata!

Auzi spre el cum vine,

Vocea ei: “Ramai cu bine!”

Nu sunt un rob al cuvintelor grele!

 

Nu sunt un rob al cuvintelor grele,

ci slefuitor al dulcelui grai;

Sunt rob al cuvintelor mele,

ce-s grindini de dor,

de frumos,

de iubire!

Cuvintele mele au aripi de inger,

ce-n suflet nu sanger,

nici poarta sageti de venini

spre a ucide flori din gradini!

Si-mi place sa greaban cuvantul,

spre-a fi ziditor si senin,

asa cum il crease Preasfantul

AMIN*.

 

(* Din expresia lui Adrian Botez, cu referire  la Mihai Eminescu)

Pivnicerul de la Cotnari

“Mariti negustori

si meseriasi!

Luminati traitori

de prin Iasi,

E ziua a patra

din luna lui Cuptor,

Eu, pivnicerul Petre Capra,

de vinuri vestitor,

Semnez in slova latineasca,

vanzarea unei vii de la Cotnari!

  Din vitza asta a gustat

Stefan cel Drept si Mare!

Boieri si megiesi,

Aici s-au adunat,

Tarii tocmind sfat!

“Cine-I de-ajuns bogat?

Dau via de vanzare!”

 

De-ndata un tatar,

Cu haine ca de graur,

se-nfatoseaza dar,

cu multe pungi de aur!

Dar zise Petre Capra:

“Mariti negustori

si meseriasi!

Luminati traitori

de prin Iasi!

E ziua a patra din luna lui Cuptor,

Semnez, eu Petre Capra,

de vinuri vestitor,

in slova latineasca –

“Sunt prim cumparator!”

Lasă un răspuns