«

»

Eugen Emeric Chvala – Zbor în doi

lacrima norilor săgetaţi de aripile rândunelelor
lacrima nopţilor prelinsă pe pleoapa serilor mele / aşterne dor desprins din visele mele…
aşterne ritm de vals stingher/ uitat cândva într-un ungher
în culori de toamnă regăsită de iele
…corole ce se sparg…zâmbete născând…aripi fluturând
erau şi nişte virgule pe care le-am păpat
nimic concret…fac parte din zburat…
împrăştiind pe vize acuarele plăpânde…sau lumini nedesluşite…in ceţuri poleite…
vise
nicidecum…doar gânduri interzise
cine aşează indicatoare de sens interzis pe visele noastre??
cine dărâma felinarele voastre?
cine ne striveşte paşii speranţelor?
Şi…cine dă foc uzanţelor?
cine împrăştie printr-un sărut golul gândurilor?
şi cine găseşte ţipătul mut din vizorul eurilor ?
aş vrea să sparg clepsidra vieţii şi să pătrund înăuntrul ei… să fărâm în pleoape secunda vieţii
dar…mă mulţumesc prea des cu nisipul vânturilor şi pijamaua ceţii
cu rictusul mării şi ţipătul deznădăjduit al clipei eterne
cu oftatul prea des şi prea larg ce-n sufletul meu geme
mă mulţumesc prea des cu pânza de paianjen ce s-a cuibărit în mine
ce a ţesut o carapace de gânduri-destine
o carapace de vis frânt
ce s-a născut din pământ
dar a-ncolţit de niciunde
cu vorbe tremurânde
cu sărutări pribegi
hai, tu străine…poţi s-alegi
mersul pe ape sau zborul spre nicăieri
şuier de şoapte sau speranţa de ieri
poţi să alegi
să fii fum sau frunză
sau pala de vânt ce usucă seninul
uite…aşa ai aflat, acum, cu ce-mi e scris destinul
dar oare ce este destinul? asta nu am aflat…
e poate un zâmbet…sau poate-un oftat
sau poate o lacrimă de stea ori praf de speranţă
deşi ştiu sigur…nu e nici cum o biată uzanţă
e, poate, un strop de vis…îmbrăcat în abis…
sau viaţa mea scrijelită în acest poem încă nescris
sau val de mare sărutat de soare
off…uneori e doar o mâna ce doare
ori zbor de pescăruş rănit
e mâna celui de niciunde…sau celui de peste tot şi de nicăieri
e mâna celui ce l-a făcut pe azi…pe ieri…
e fulg de suflet ce-şi caută menirea
e tot ce vreau şi pot…e zidirea
e mâna întinsă spre mine…dar eu sunt numai umbra…
sau nu…eu sunt de fapt ambra
nectar fără menire
luceafăr fără sclipire
sau roza fără de iubire
columna fără sfârşire
glasul fără amăgire
sunt doar…ai ghicit…IUBIRE !

Lasă un răspuns