«

»

Mariana Gurza – versuri

În căutarea liniştii

Când voi fi întrebată
de ce-am trecut munţii
voi aşterne pe albul cerului
povestea melcului care-şi
poartă visu-n spinare,
sperând
să poposească şi el,
aidoma mie,
în lăcaşurile sfinte.
Acolo, la picioarele Tale,
Doamne,
smerită,
mi-a fost dor de mine
cea de la început,
când am cunoscut lumina,
şi pace, şi încrederea
în puterea Ta,
Doamne al meu.
Acum, mă rog Ţie…

Timpul este un poem

Poate ascultând curgerea vremii
în poeme albastre,
mă întreb unde se ascund iubirile?
Ce se-ntâmplă cu magicul lor parfum?
A rămas în aşternuturile albe,
sau s-au rătăcit pe sterpe cărări,
unde iubiţii,
au între palme răceala unui poem
care s-a scris demult?

Sfidare

Pe malurile timpului,
vremea rece şi ploaia
răcoresc suflete.
Unii zidesc palate în sfidare
fără să întoarcă privirea,
fără să le pese de molimă,
de cancer, de tot ce ucide
în noi şi printre noi.
iar eu, cu rugul întrebării
încotro
prea rar
pricep sensul cuvintelor
care scriu
numele pomeniţilor.

Spune-mi cine sunt

Am crezut că ştii
cine sunt.
Eu mă credeam,
deopotrivă că sunt
şi umbră şi fiinţă.
Până când mi-am dat seama
că-n oglinda timpului
nu eram mai mult decât
un strigăt,
un hohot de râs,
o rochie albă,
o flacără de lumânare,
un ou roşu,
o bucăţică de prescură,
un ochi de lumină.

marianagurza.ro

4 comments

Skip to comment form

  1. cici negru

    Cata gingasie, sensibilitate…foarte frumoase versuri!Va multumim!

    1. mg

      Sunt ceea ce nu voi şti
      niciodată…
      O frunză verde rătăcită
      spre piscul tău iubite
      c-un dor ce nu mă iartă.

      Sunt ceea ce nu voi şti
      niciodată…
      Clipă minusculă în timp
      zâmbet,
      lacrimă curată,
      sunt doar anotimp…

      Multumesc!

  2. Boris David

    „Un anotimp” al visării profunde, al gândului subtil. Asta citesc eu în cele trei puncte de libertate.

  3. elena

    Vremea trece si poeti raman vesnic in inimile cititorilor.
    .
    ” Versuri delicate
    cu suflet cantate
    pe albul cerului
    fragmente de iubire
    mereu sa fie”….

Lasă un răspuns