«

»

Ioan Miclău – Povestea mâinilor

“Oh, ce buna e odihna,

Pe la umbrile de cetini,

Ori la plaji muiate-n aur,

Viata ta pe val s-o legeni!

Astfel, mainile odata,

Surori dragi, unioniste,

Se jaleau una la alta,

Ca nu pot sa mai reziste;

Oboseala le sleise,

Stomacul invinuiesc,

Ca ar sta ca un netrebnic,

Inghitind tot ce muncesc!

Asadar, jalba facura,

La judecatorul Creer,

Cum ca n-au sa mai munceasca,

Ci-asculta-vor cant de greer!

Creerul de mult cazuse

Cu stomacu-n cardasie,

Nu statu deci mult pe ganduri,

Ci le-a zis: Asa sa fie!

“Oh, ce buna e odihna,

Pe la umbrile de cetini,

Ori la plaji muiate-n aur,

Viata ta pe val s-o legeni!”

Dar dupa o buna vreme,

Caci nimic nu-I pe vecie,

Bunele surori se mira:

“Ce am draga? Cum ti-e tie?

“Nu stiu draga, doar privirea-mi

Parca incetzoseata-mi este;

“Ah, dar uite eu cum tremur,

Nu-I deloc prea buna veste!”

Nici stomacul, trandaveala,

Nu prea bine se simtzeste,

Ia asculta cum se-nvarte,

Si de foame chiorlaeste!

“Ah, se vaicarea stomacul,

Creerul n-a avut minte,

Prea v-am subjugat, surate,

Cu placinte, creerul devine linte!”

Creerul simtind ocara,

Ametit, privind in ceatza:

“Tu, stomac nechibzuit esti,

Ca si mielul la verdeata,

De-azi, cat vesnicia fi-va,

Mainilor ma declar frate,

Si cu socoteala numai,

Mai primi-vei a ta parte!”

Mainilor apoi le zise:

“Haide-ti, dragilor de voi,

Sa ne infratim la munca,

Sa iesim iar din nevoi!”

Ioan Miclau Gepianul

Lasă un răspuns