«

»

Mariana Cristescu – La Cotroceni se joacă deja ceardaşul, iar, în Transilvania, ungurii pregătesc un martie… autonomist!

După ce, la prima conferinţă de presă din 2013, liderii Partidului Popular Maghiar din Transilvania au propus proclamarea anului 2013 ca „Anul Autonomiei” şi au instigat maghiarii la proteste inclusiv în Bihor şi Satu Mare, PPTM şi CNMT au organizat sâmbătă, 2 februarie, la Satu Mare, o conferinţă intitulată „Alege viaţa! – Alege Autonomia!”.

Evenimentul a fost ocazionat de împlinirea unui deceniu de la lansarea mişcării de autodeterminare a maghiarilor din Transilvania, mişcare care, în acelaşi an, 2003, a condus la înfiinţarea CNMT, se arată în comunicatul remis de organizatori. „În cadrul conferinţei au rostit discursuri mai mulţi membri ai fostei Comisii de Iniţiativă pentru înfiinţarea CNMT: Tőkés László, preşedintele CNMT, Toró T. Tibor, preşedintele PPMT, Kincses Előd, Gazda József, ex-primarul târgumureşean Fodor Imre, Izsák Balázs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Szilágyi Ferenc, vicepreşedintele CNMT, Sándor Krisztina, preşedinte executiv al CNMT. În cadrul conferinţei s-a citit şi adoptat „Declaraţia de la Satu Mare”, în care se exprimă ca deziderat „armonizarea prevederilor Constituţiei cu realităţile din România: garantarea cadrului juridic al diferitelor forme de autonomie, recunoaşterea limbii maghiare ca limbă oficială regională, respectiv schimbarea prevederilor privind caracterul de stat naţional unitar şi omogen al României, care nu ia în considerare elementele specifice fiecărei regiuni şi creează inechitate în relaţia dintre stat şi naţiunea dominantă, respectiv celelalte comunităţi naţionale din România”. („Ghimpele”)

     De fapt, încă de la recepţia organizată cu ocazia Anului Nou, la Oradea, europarlamentarul Tökés Lászlo anunţa aniversarea a 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de la Cluj, care prevede doleanţa autonomistă a maghiarilor din Transilvania şi care a oferit posibilitatea exprimării, de către politicienii Partidului Popular – militanţi pentru cauza autodeterminării Transilvaniei -, a angajamentului faţă de reprezentarea autonomiei şi a federalismului. Conform cotidianulului „Haromszek”, nr. 6791 din 15.01.2013, în ceea ce priveşte rolul politic al bisericilor, fostul episcop a declarat: „Nu ne putem obişnui cu ideea că bisericile noastre istorice au fost dezarmate şi umilite. Nu putem permite ca bisericile noastre să ajungă să împărtăşească destinul celor din Occident, unde bisericile rămase goale au fost transformate în restaurante şi muzee”. El l-a citat pe episcopul Makkai Sandor, care a formulat astfel: „Cauza Transilvaniei nu este o problemă politică, ci una morală. Noi facem politică în spiritul acestei idei.”

     Dacă nu ştiam, şi nu ştiaţi, aflăm de la Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna – Harghita, citat de cotidianul „Szekely hirmondo” nr. 19 din 29.01.2013 şi preluat de colegul Dan Tanasă, că „Autoguvernarea sectorului XXII al Budapestei le solicită localităţilor din Ungaria să arboreze drapelul secuiesc pe instituţiile lor, în semn de solidaritate”! „Autoguvernarea localităţii Budafok a prezentat în comunicatul său faptul că primarul Szabolcs Attila (FIDESZ-KDNP) şi Nemeth Zoltan (FIDESZ) îşi asumă solidaritatea cu localităţile de pe Pământul Secuiesc, în lupta lor pentru utilizarea liberă a simbolurilor proprii. Sectorul va arbora drapelul pe Primărie, în data de 5 februarie, pentru o perioadă nedeterminată. După cum se mai arată în comunicat, valoarea fundamentală a Uniunii Europene este asumarea liberă a identităţii. Arborarea simbolurilor unei regiuni pe primăriile satelor sau oraşelor nu poate fi o problemă. S-au formulat critici în legătură cu faptul că liderii autoguvernărilor de pe Pământul Secuiesc ar putea fi amendaţi în cazul în care arborează drapelul cu simbolurile strămoşeşti. Sectorul le-a adresat un apel celorlalte localităţi din Ungaria, în care le cere să-şi asume solidarizarea cu primarii de pe Pământul Secuiesc şi cu toţi maghiarii transilvăneni, pentru ca aceştia să simtă că solidaritatea naţională nu există doar în paragrafe.”

         Aşadar, PPMT-iştii, şi nu numai ei, se pregătesc pentru autonomie. În acest sens, în data de 10 martie (nu în 15!), vor avea loc două mari mitinguri de protest, simultan,  la Târgu-Mureş şi(din câte am aflat, pe surse)  la Budapesta.

     „Participanţii din partea organizaţiei din Trei Scaune a PPMT vor pleca la protestul pentru autonomie de la Târgu-Mureş cu opt autobuze” – a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Nemes Elöd, preşedintele organizaţiei judeţene a PPMT. „După protestele pentru autonomie organizate la Odorheiu Secuiesc şi Ditrău, acţiunea organizată la sfârşitul anului trecut la Sfântu Gheorghe, de către Partidul Popular, a reînviat mişcarea autonomistă” – a semnalat Nemes. Conform cotidianului „Haromszek”, nr. 6791 din 15.01.2013, Toro T. Tibor, preşedintele organizaţiei naţionale a partidului, l-a numit personal pe Santha Imre, preot din Bicfalău, în comisia de negociere a protestului de la Târgu-Mureş, iniţiat de CNS, la acest fapt contribuind şi activitatea depusă până acum în cadrul Consiliului Naţional -a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Sorban Attila, director cu probleme organizatorice în cadrul Partidului Popular, responsabil cu Pământul Secuiesc. Nemes şi Sorban au accentuat: anul 2013 a fost declarat de Tökés Lászlo anul autonomiei, astfel că Partidul Popular va face tot posibilul pentru a sprijini evenimentele care aduc în prim-plan strădaniile autonomiste. „După modelul Barcelonei, dintr-un singur oraş nu pot fi scoşi în stradă un milion de oameni. Ar echivala cu 20.000 de protestatari la Sfântu Gheorghe. Este important ca proteste autonomiste să fie organizate în cât mai multe localităţi, iar cetăţenii să-şi poată exprima în mod liber opiniile”.

       Alta. „Consiliul Judeţean (CJ) Covasna se va adresa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în cazul emisiunii lui Mihai Gâdea („Sinteza Zilei”) de la Antena 3, din data de 29 ianuarie, în cadrul căreia una dintre victime a căzut chiar preşedintele  Consiliului Judeţean, Tamas Sandor”, scriu portalurile de ştiri în limba maghiară szekelyhon.ro şi hirmondo.ro. „În cadrul emisiunii amintite, colaboratorii postului şi o parte dintre invitaţi, printre care şi fostul prefect Codrin Munteanu, l-au atacat pe preşedintele CJ Covasna pe tema autonomiei teritoriale, pe un ton pe care specialiştii l-au catalogat ca fiind o incitare şi o instigare la ură. Steagul Secuiesc a fost denumit o cârpă, în timp ce moderatorul emisiunii a denaturat anumite lucruri pentru a tensiona atmosfera”, mai scriu sursele citate. Conform antena3.ro, Mihai Gâdea a adus în centrul atenţiei, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, un scandal ce stă să izbucnească în inima Ardealului. Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, cere arborarea drapelului Ţinutului Secuiesc pe toate primăriile conduse de reprezentanţi ai UDMR. Pe multe clădiri oficiale sunt deja arborate aceste însemne, alături de steagul Ungariei şi uneori, cel al României. (sursa: „Jurnalul Naţinal”)

 „Să arborăm drapelul secuiesc!– pare una dintre problemele existenţiale ale autonomiştilor. Localitatea Estelnic a găzduit prima întâlnire din acest an a primarilor din Trei Scaune de Sus. Din nou, preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, a fost cel care a dat tonul, rugându-i pe toţi edilii să arboreze drapelul secuiesc pe toate primăriile orăşeneşti şi comunale. El ştie că, în urma acestui fapt, se vor putea aştepta la „noi atitudini duşmănoase”, „însă legea şi dreptatea sunt de partea noastră, deoarece legea interzice doar utilizarea simbolurilor naţionale ale altor state, în timp ce Pământul Secuiesc nu reprezintă deocamdată (!) un stat separat”.

Poate ar trebui schimbată legea, nu, domnule Ponta?

 În final, edilii au convenit ca, în ziua de 15 martie (Ziua maghiarilor de pretutindeni), să arboreze simultan, peste tot, drapelul cu soarele şi luna!

  Ca şi cum obrăznicia iredentistă, nesancţionată de hahalerele Puterii de la Bucureşti, nu ar fi suficientă, unii jurnalişti maghiari au luat-o razna şi ei. De pe blogul lui Dan Tănasă aflăm că „Haromszek” a publicat, în numărul din 9 ianuarie a.c., „un editorial semnat de un anume Mozes Laszlo, care conţine o nouă mostră de dispreţ al jurnaliştilor maghiari la adresa unui simbol al românilor. Sub titlul «Panoul Pământul Secuiesc, cu întrebări» autorul vorbeşte de panoul iredentist «SIC Terra siculorum» amplasat de liderii UDMR Covasna în faţa Prefecturii Covasna. În acest context, jurnalistul maghiar face referire la grupul statuar «Mihai Viteazul», aflat în imediata apropiere a panoului, utilizând sintagma «dedicat vitejilor colonizaţi». (…) «Mă uit zi de zi la panoul Pământul Secuiesc, ce stă singuratic în colţul parcului Elisabeta şi priveşte neclintit, ca un soldat îndârjit care apără frontiera, la clădirea prefecturii şi a consilului judeţean. Dacă şi-ar putea arunca puţin privirea în lateral, ar zări ansamblul de statui din vecinătate, dedicat vitejilor colonizaţi, precum şi ruinele casei de cultură . În perioadă de campanie, textului în limba latină ce figurează pe el – SIC, cu litere albe, uriaşe, şi sub el Terra Siculorum, cu litere mult mai mici, şi mai apoi luna şi steaua – i-ar reveni sarcina să-i dea cu piper pe la nasul paznicului de serviciu al Guvernului. Acesta probabil nu-i acordă atenţie acestei imagini de pe stradă. E adevărat, la începutul lui decembrie, timp de câteva zile, în atmosfera de sărbătoare, panoul a fost făcut invizibil, mascat în mod bizar de un tricolor. Cele trei culori au fost îndepărtate ulterior, iar panoul a rămas pe loc, puţin cam neglijat, singuratic, ca propovăduitor al unei idei. Acesta ar fi un simbol, în culorile sale albastru şi auriu, însă montat pe o remorcă mică, a devenit un lucru obişnuit, pierzându-şi din demnitate şi din putere. E adevărat că o inscripţie sau un panou în sine nu sunt suficiente, spiritul combativ generat de acestea reprezintă în realitate forţa unită a persoanelor în ale căror suflete ating coarde sensibile. E nevoie de fluturarea în permanenţă a simbolurilor, însă nu este o sarcină satisfăcătoare. (…) Există cunoştinţele, devotamentul şi fermitatea presupuse de autodeterminarea reală? Pe lângă fluturarea ocazională a drapelelor, răsunarea sloganelor, există forţă şi pentru edificarea îndârjită? Există talent pentru înfăptuirea, menţinerea Pământului Secuiesc, despre care se vorbeşte în jurul drapelelor, afişelor? Există viaţă şi dincolo de panoul din parc? Există, atunci când pare să nu existe.»”  

Domnilor guvernanţi dâmboviţeni, dumneavoastră ce mai faceţi? Sănătoşi, voinici? Treziţi-vă!

Avea, cumva, dreptate Marko Bela, când spunea că „politicienii români sunt tâmpiţi”? Poate că nu! Poate că sunt doar vânduţi şi susţinători ai ideii despre capul plecat, pe care sabia nu-l taie. Vă garantez că, odată şi odată, tot îl taie.

Apropo de pupindosism, la Bucureşti începe „Luna Istoriei Gay”, o lună de propagandă a homosexualităţii în România. Cine sprijină financiar acest „program propagandistic”? Ministerul de Externe al Olandei, ERSTE Foundation şi Ambasada S.U.A la Bucureşti. Bun, până aici, nimic deosebit. În fond, SUA au sfidat România şi au adus un ambasador homosexual în anii trecuţi, Olanda este o patrie a desfrâului iar ERSTE Foundation este o foarte bogată fundaţie, care slujeşte ideologia globalistă.
     Marea surpriză vine, însă, în cazul partenerilor din ţară. Pe primul loc, Muzeul Ţăranului Român! Îşi imaginează cineva vreodată că această mizerabilă alăturare ar fi fost posibilă în timpul lui Tzigara Samurcaş sau a lui Horia Bernea? Iată că astăzi imaginea Muzeului este batjocorită! Altă mare surpriză: Facultatea de Sociologie şi Facultatea de Istorie a Universităţii, care a semnat, prin conducerea ei – decan Marian Preda, acelaşi profesor care a condus o Comisie prezidenţială celebră pentru „raportul” ei privind legalizarea drogurilor şi a prostituţiei (aceeaşi „agendă” Soros) – un parteneriat care prevede nu prezenţa sau dispariţia numelui facultăţii de pe site-ul şi afisul „ACCEPT”, ci o prelegere „sociologică” despre „emanciparea homosexualităţii” susţinută de un profesor homosexual de la Universitatea din Amsterdam, Gert Hekma. Sunt facultăţile unde au predat Pârvan, Iorga sau Gusti şi Vulcănescu! În fond, ceea ce se doreşte este o pângărire simbolică a imaginii învăţământului şi a instituţiilor care se ocupă de istorie şi de ethosul naţional, precum şi alaturarea ideologiei homosexuale cu studenţimea. În ambele cazuri se atacă miezul tare al conştiintei unei naţiuni: tradiţia creştină a neamului şi tinerimea studioasă.

Ruşine!

Lasă un răspuns