«

»

Otilia Cazimir

Otilia cazimir

Otilia Cazimir (pseudonimul Alexandrei Gavrilescu; 12. 02. 1894, Cotu Vameş -8. 06. 1967, Iaşi) s-a născut în familia învăţătorilor Ecaterina (n. Petrovici) şi Gheorghe Gavrilescu. Alte pseudonime: Dona Sol, Magda, Ofelia, Alexandra Casian, după numele bunicului, preotul Casian. Pseudonimul Otilia Cazimir i-a fost ales de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu, cu ocazia debutului cu versuri la Viaţa Românească. (1912). Din 1898, se mută la Iaşi, unde va urma toate treptele de şcolarizare, inclusiv Facultatea de Litere şi Filozofie, fără licenţă. Din 1929, este membră a Societăţii Scriitorilor Români. Între 1937 şi 1947, a deţinut funcţia de inspector în Direcţia Generală a Teatrelor, iar din 1946, va colabora permanent cu Editura Cartea Rusă, stilizând traduceri din literaturile rusă şi sovietică. Debutează cu proză (1919) în Însemnări ieşene şi în volum cu Lumini şi umbre – poezii (1923). A mai scris: literatură pentru copii, memorialistică (Ibrăileanu, Topârceanu, Panait Istrati, Mihai Codreanu), traduceri (Maupassant, Giraudoux), colaborări cu versuri la: Adevărul literar şi artistic, laSpectator (din Cernăuţi). Distinsă cu: Premiul Academiei Române, Premiul Femina-Vie Heureuse (1927), Premiul Naţional pentru Poezie (1937), Premiu SSR (1942). De-a lungul anilor, diverşi exegeţi ai operei O. C. s-au pronunţat asupra componentelor stilului său din care reţinem şi noi: nota tradiţionalistă în sensul larg al termenului, apartenenţa la literatura moldoveană (nostalgia traiului patriarhal, contemplarea anotimpurilor şi a vieţuitoarelor, profunzimea trăirilor), umorul gentil, feminitatea, cu note distincte, numai ale ei în poezia de dragoste şi poezia pentru copii. Toată creaţia sa poetică, cu excepţia textelor incluse în volumul de poezii Partidului de ziua lui (1961) – o cedare a O. C. în faţa ideologiei comuniste –, a fost inclusă în manualele şcolare şi reţinute de multe generaţii de elevi, numele poetei fiind reţinut în timp. Şcoala din satul natal al O. C. îi poartă numele şi, la iniţiativa cadrelor didactice, s-a constituit, în 2010, Asociaţia Otilia Cazimir.

OPERA: ■ În volum: * Lumini şi umbre, Iş., 1923; * Unchiul din America, Iş., 1924; *Fluturi de noapte, B., 1926; * Din întuneric. Fapte şi întâmplări adevărate (Din carnetul unei doctorese), B., 1928; * Grădina cu amintiri şi alte schiţe, B., 1929; * Licurici. Cronici fanteziste şi umoristice, B., 1930; * Cântec de comoară, 1931; * Jucării B., 1938; * Poezii, B., 1939; * În târguşorul dintre vii…, B., 1939; * A murit Luchi…, B., 1942; * Catinca şi Catiuşa, două fete din vecini, B., 1947 (colab. Th. Kiriacoff-Suruceanu); * Alb şi negru, B., 1949 (colab. Th. Kiriacoff-Suruceanu); * Baba iarna intră-n sat, B., 1954;  * Albumul cu poze, I-II, B., 1957-1967; * Versuri, B., 1957 (pref. Const. Ciopraga); * Poezii, B. 1959; *Prietenii mei scriitori…, B., 1960; * Partidului de ziua lui, B., 1961; * Poezii (1923-1963), B., 1964 (pref. Const. Ciopraga); * Cele mai frumoase poezii, B., 1965 (pref. Const. Ciopraga); *  Scrieri în proză, I-II, Iş., (intr. Const. Ciopraga); *  Inscripţii pe marginea anilor‚ Iş., 1973 (îngr. şi pref. George Sanda); * Scrieri despre teatru, Iş., 1978 (îngr. şi pref. George Sanda); * Ariciul împărat, B., 1985. ■ Traduceri: v. Dicţ. general. ■ Înantologii: * Ante, O antologie; * Bucureşteanu, Poeţi nemţeni■ În periodice(selectiv): Adevărul literar şi artistic: * 28. 11. 1920-25. 05. 1939; Ateneu: * 7/1965; Lumea: * 41/1925; * 47/1925;

REFERINŢE: ■ În periodice: * ATN.: * 7/1965; * 6/1967; * 2/1978; * 50/1993; * 3/1994; * ASC.: * 39/1993; * 50/1993; C.: 25. 01. 2010; LCF.: * 19/1967; ■ În volume: * Barbu, Sine ira; * Bălan, Artă; *  Călinescu, Ist. lit. (1941); * Cândroveanu, Lit. Rom;  * Ciopraga, Portrete; * Constantinescu, Scrieri; * Crohmălniceanu, LiteraturaII;  * Dicţ. general; * Dicţpresei; * Dicţ. scriit. Rom; * Donea, Ateneu 40; * Lenuţa Drăgan, Otilia Cazimir. Bibliografie, Iş., 1972; * Ibrăileanu, Opere III; * Lovinescu, Ist. lit. rom. cont; * Martin, Poeţi; * Perpessicius, Menţiuni; * Prangati, Dicţ. oamenilor din Neamţ; * Raicu,Descoperirea; * George Sandală, Otilia Cazimir, B., 1964; * Scarlat, Ist. poeziei IV; * Streinu, Pagini; * Ciobanu A. M.  Locul şi spiritul;* Tomşa, Revista «Apostolul».* Tomşa,Revista «Asachi». [Prescurtările titlurilor de reviste şi ale lucrărilor sunt conforme cuDicţionarul general al literaturii române, C/D, 2004.

NOTE CRITICE

 S-a subliniat prea mult influenţa lui G. Topârceanu asupra Otiliei Cazimir (Alexandra Gavrilescu). Abia pe alocuri dăm de maniera animistă şi dramatică [citat]. Încolo însă veleitatea parnasiană e părăsită cu totul în folosul celui mai nesilit lirism, în care se vădesc afinităţi cu Demostene Botez, în sensul sentimentalismului şi provincialismului şi cu Ion Pillat în direcţia voluptăţii de arome. Atâta doar că poeta nu face tradiţionalism adică nu caută să se lege ostentativ de sol. […]. Deopotrivă de remarcabilă este Otilia Cazimir şi-n schiţele în proză, mici instantanee, drame în miniatură, în acelaşi spirit puternic evocativ şi discret umanitar ce străbate toată proza moldovenească între Sadoveanu, Hogaş şi Ionel Teodoreanu. (George Călinescu) ■

text de Constantin Tomşa

*

Fragmentele din scrisoarea de mai jos, datată 20 septembrie 1947, sunt adresate unui vechi prieten, Costache Bordeianu, după ce a fost destituită din funcţia de inspector al teatrelor. Otilia Cazimir se stinge din viaţă la 8 iunie 1967 în casa din Iaşi, aceasta devenind muzeu din anul 1972.

“Prietene, am aflat ca te-ai întors de la Bucureşti. N’am vrut să-ţi scriu înaintea plecării, să nu interpretezi cumva gestul meu ca o solicitare. Şi, iarăşi, n’am vrut să-ţi vorbesc. Mai întâi, că m’ar paraliza plictiseala matale distrată, şi apoi – eu nu ştiu să vorbesc. Eu nu ştiu “decât” să scriu. (…) Nu-ţi cer nimic în ea, n’am nici o grabă. Poţi s’o porţi în buzunar, poţi s’o laşi deschisă pe-o masă. N’are caracter confidenţial.  E vorba de ceiace mi s’a întâmplat. Când te-am văzut dupa asta, am avut impresia limpede că socoteşti că meritam să mi se întâmple ce mi s’a întâmplat. Trebuie să-ţi mărturisesc că indiferenţa matale plictisită în faţa a ceiace pentru mine însemna o nenorocire, m’a durut… Dar asta n’are nici o importanţă… Am fost numită “inspector special” al teatrelor, pentru Moldova, Bucovina şi Basarabia, pe ziua de 1 iunie 1937, în locul rămas vacant prin moartea marelui meu prieten G. Topârceanu. (…) Am avut, pe urmă, destule neplăceri… politice. Sub guvernul Goga-Cuza, mi se indicase deja înlocuitorul: un june avocat-poet, cu plete, cu cizme şi cu cămaşă albastră. Dar a aflat d-l Al. Lapedatu, care mă preţueste, s’a dus la N.Iorga, care ţinea mult la mine, iar N.Iorga a intervenit la bătrânul Cuza, cu impetuozitatea lui cunoscută. În vremea regimului legionar, Traian Brăileanu ceruse demisiile tuturor inspectorilor din Minister, şi n’am rămas decât pentru că Director General era un confrate (Radu Gyr) care ţinea să nu-şi desmintă această calitate. Din câţi eram, n’am rămas decât doi, Comarnescu şi cu mine, singurii numiţi pe baza de merite culturale şi nu politice. Că am avut, aici, destule necazuri: suspiciuni, urmăriri, percheziţii, – asta nu are nici o importanţă. Pe vremea Antoneştilor, am rămas la locul meu pentru că ministru era profesorul meu de filosofie I. Petrovici, iar Director General tot un confrate, om de inimă: Liviu Rebreanu. (…) Am profitat de postul meu – da, asta e drept, – ca să fac cât mai mult bine celor necăjiţi. Eram aici singură: fără şefi, fără subalterni. Când s’au impus măsuri restrictive rasiste, am protejat pe toţi nenorociţii osândiţi să moară de foame: am închis ochii cât am putut, am dat sfaturi în loc de sancţiuni şi am întins la nevoie o mână de ajutor. Mulţi au trăit datorită mie. (…) În urma concedierii mele, n’am făcut nici o intervenţie, nu m’am plâns nimănui. Nu-mi cunosc şi nu-mi recunosc nici o culpă, şi nu înţeleg să mă umilesc cerşind un drept al meu. (…) Şi mai presus de orice, ţin la libertate. Nu admit să mi se impuie un gest sau un fapt pe care-l socotesc altfel de cum l-aş face după capul şi după sufletul meu (în fond, poate de aceea nici nu m-am măritat…). (…) Cred, mai curând, ca o să plec la „Cartea Rusă” la Bucureşti,- dacă-şi mai menţin propunerile pe care le-am respins astă primăvară. Bine înţeles, dacă izbutesc să realizez, din vânzarea a ce mai am, banii necesari deplasării, instalării şi asigurării cu lemne a celor care rămân. Dar asta e altă poveste. Deocamdată,- Iaşul m’a ofensat şi m’a alungat… Cu aceleaşi sentimente de frăţească prietenie, Otilia Cazimir”.

 

Lasă un răspuns