«

»

Poeţi post-optzecişti: Mircea Bostan


„ideea/ mai vie ca toate/ despică demonic din noapte”

          Mircea Bostan nu e un nume necunoscut în lumea noastră literară, cu deosebire în spatiul moldav. A publicat cîteva volume de versuri (Sabia cu lunetă, 2000; Dimineata adormitilor, 2001; Alb umed, 2003; Chirurgia cuvintelor, 2004), la început sub semnul ironiei amare, de tip sorescian, atentă la absurdul cotidian, evoluînd apoi spre un sarcasm fabulistic, cu efecte ingenioase de morală, esuată în gesturi rebele, pentru a ajunge, mai nou, la o adevărată răfuială cu demonii lumii de azi, pe care – cu săgetile necrutătoare ale
pamfletului – vrea să-i răpună sau să-i alunge în talpa iadului. Place donquijotismul acestui autor, felul său de a se război cu morile de vînt ale tranzitiei, schimbînd „coltii” sau măstile pentru a justifica asprimea limbajului: „ Rechinul din mine/ S-a dat la fund./ Dintii nu mai clăntănesc moartea/ Muscînd apatici din algele sclaviei./ Rechinul din mine/ S-a pacificat./ rechinul războinic/ Pînă la alb/ Si-a dobîndit certificatul de clovn neplătit/ Al livrărilor de rîsete marine” (Rechinul). Poezia lui Mircea Bostan e frustă, directă, tăioasă, incendiară, pe alocuri, cu asprimi incisive de limbaj si prăvăliri torentiale, vecine cu jurnalismul de atitudine. Cartea sa cea mai recentă se intitulează Cu Dumnezeu înainte si dracu-n cîrcă/ Poeme acide (Crigarux, 2008) si încinge atitudinea belicoasă a unei voci dintr-o provincie prăfoasă a Europei, unde furtunile mondialiste produc frisoane, dar si mult sarcasm „sclavilor fericiti” de care vorbea Ovidiu Hurduzeu: „ne preumblăm/ prin hrubele tăcerii/ si mirosind a Balcani/ ca vita de povară/ bîrfind cu sîrguintă tara/ rîvnind duminică lehuză/ la lene si la pat/ am fost tampon la poarta Europei/ dar jocurile de putere/ ne-au istovit de vlagă/ si-n ochiul apei noastre/ diplomati/ cămile si cai si-au adăpat/ am devenit stergar/ de mîini simandicoase/…/ am acceptat cu stoicism căpăstrul/ animale de tractat/ cînd ne-am trezit/ din somnul istoriei/ eram vînduti/ cu toate ale noastre” (La mezat). 

Unii esteti poate vor strîmba din nas la aceste versuri – exclamative, prea persiflante, prea pe sleau… desi tocmai frustetea spuselor îl impune la rampă pe autor, avînd cert model pe Mircea Dinescu, marele provocator al optzecismului: „cu sigurantă sînt defect/ văd hidosenia din omul animal/ miros la un varan si-aud si gîndul/ gloatei motivate de ciolan/ sînt incomod/ indezirabil vertical/ cînd turma behăie prelung la unison/ îngenuncherea/…/ si stau jenat retras/ cînd comersantii lumii vînd antidotul/ suferintei/ minciuna ambalată în fum” (Defect). Este aceasta un soi de poezie agitată, vocativă, de „scos nervii”, pusi la încercare de crizele milenariste si nu numai – o poezie cu riscuri prozaice, practicată de un tip de sensibilitate dezabuzată. Apare ca un strigăt în desert, acolo unde vanitatea capătă ecou straniu, înainte să fie înghitit de nisipul lacom. Poetul vrea să „joace” periculos, asertiunile sale sînt mereu la granita între vorba repezită si sudalmă, între replica de năduf si satira hip-hop, însotită de grimase si gesturi îndrăcite de sfidare, toate decurgînd din ochiul încordat în social, observînd acerb vitregiile tranzitiei, moravurile grotesti ale diurnului politic. De aici o lejeritate expresivă la Mircea Bostan, o distantare voioasă, împingînd amarul sinceritătii în vacarmul lexical si pitoresc: „se spurcă lumea/ în pocnet cadentat/ ca spart de nuci/ si-o trag cu bucurie partenerii/ în balamucuri multinationale/ cu parfum de puci/ mai au venin în gusă/ guri rebele/ mai au scuipat în atrii/ minti tembele” (Mai au); sau: „ti-am cumpărat la licitatii neavute/ tabloul fericirii slute/ m-ai dezvelit ca pe o ceapă/ în ochii hulpavi nemilosi ai lumii/ deschis în fata-ti/ ca fereastră am stat/ mai umilit/ mai înrămat în rama-ncornoratului trădat/ cînd te-am iubit/ ca un păcat/ m-ai blestemat/ ti-am dat cadou/ în fiecare zi minciuna/ m-ai înselat regeste-ntruna” (Cadouri). Dacă poezia se încarcă din nou cu aluzii si accente gazetăresti, înseamnă că e ceva putred la temeliile unei scene, doar cu două decenii în urmă zguduită de o revolutie.
          Mircea Bostan (născut la 15 februarie 1955) e originar din Bacău si trăieste la Roman, urbe în care atmosfera literară s-a înviorat în ultimii ani. A debutat în revista „Orizonturi”, din Brasov, luînd apoi cîteva premii notabile, între care unul la Concursul „Ion Creangă” de la Iasi, 2000, iar altul la Paris, la Concursul Europoezie, realizat de Asociatia „Rencontres Europeénnes” din iulie 2000. 

Cristian Livescu- Convorbiri literare

Lasă un răspuns