«

»

Minodora Ursachi – Artele plastice în Roman

Tradiţiei culturale a oraşului Roman i se integrează si creaţia artistică, apărută pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. Des­coperirile arheologice au scos la iveală numeroase materiale din epoca neolitică care surprind prin frumuseţea ornamentaţiei şi rafinamentul coloristic, prin originalitatea componistică şi stilistică a artei dacilor sau varietatea manifestărilor artistice medievale. Monumentele religioase- ctitorii domneşti sau bisericeşti, colec­ţiile de obiecte au valoare istorică şi artistică ale acestora, manuscrisele şi tipăriturile întregesc aspectul vieţii artistice romaşcane începând cu secolul al XV-lea şi până în secolul ai XlX-lea. Să amintim în această ordine de idei un document , cel din anul 1415, prin care Alexandru cel Bun dăruia două sate zugra­vilor Nichita şi Dobre, pentru o biserică pe care aceştia urmau să „zugrăvească (ceea ce în limbajul epocii însemna să o picteze) în Tîrgul de Jos şi pentru o altă biserică sau pridvor, într-un loc neprecizat”. Iată, aşadar, că de oraşul Roman se leagă numele celor dintâi artişti plastici de care avem ştiinţă în Moldova, documentul ilustrând totodată, preţuirea de care un asemenea meşteşug se bucura atât din partea domniei, cât şi, desigur, putem considera, a celor ce admirau realizările acestora.

Despre arta unora dintre zugravii care au lucrat la Roman în veacul al XVI-lea stă mărturie şi astăzi Catedrala episcopală. Putem pre­supune împreună cu autoarea monografiei Catedrala Episcopiei Romanului, Marina Sabados, că va fi fost poate veneţian sau cretan, în orice caz el pare format la o altă şcoală şi într-un alt mediu decât cel mol­dovenesc, vom sublinia însă că „pictura Romanului ne apare, din punct de vedere stilistic, ca o insulă cu prea puţine punţi de legătură în an­samblul artei moldoveneşti din a doua jumătate a secolului al XVI-lea“, admiţând, asemeni autoarei amintite mai sus, că „valoarea deosebită a frescelor din biserica episcopală constituie apanajul calităţilor perso­nale ale pictorului, un mare novator şi maestru al epocii sale Desigur şi alţi maeştri, pietrari, zidari, arhitecţi îşi vor fi adus contribuţia Ia realizarea şi desăvârşirea acestui lăcaş (şi la reparaţiile şi renovările ulterioare aduse lăcaşului) precum şi ale altor construcţii religioase ori laice din oraş. Multe dintre ele sunt amintite în capitolele respective. Între artiştii de seamă ai neamului nostru care au lucrat şi la Roman s-a numărat, considerăm, şi

Anastasie Crimca, renumitul împodobitor de manuscrise, în scurtul răgaz în care a păstorit Episcopia din Roman (1606—1607). Ca şi în alte domenii, de meleagurile romaşcane şi-au legat numele numeroşi creatori de valoare ai artei româneşti. Prin realizările lor, unele inspirate din ceea ce este caracteristic Romanului şi zonelor învecinate, expoziţiile personale organizate au jucat un rol însemnat în menţinerea şi dezvoltarea spiritualităţii romaşcane.   Înfiinţarea Muzeului de Artă, în anul 1957, a Şcolii de Muzică şi Arte Plastice, a Şcolii Populare de artă au îmbogăţit viaţa spirituală a Romanului, conferindu-i strălucite şi profunzime. Pentru romaşcani, o contribuţie însemnată la creşterea zestrei de creaţie artistică au constituit-o donaţiile primite în timp de la diferiţi oameni, care, din respect pentru aceste locuri, au oferit o parte din operele realizate sau adunate cu muncă şi respect faţă de tot ce este frumos şi valoros.Datorită distinsului prelat de la Roman,

episcopul Melchisedec, oraşul se poate mândri cu o importantă operă intitulată Ştefan cel Mare creaţie a unui destoinic înaintaş al artei româneşti — Epaminonda Bucevschi (1843—1891), executată în anul 1884. Salvat de la distrugere în timpul celui de-al doilea război mondial de regretatul profesor de istorie Ion Teştiban, tabloul se află expus la Muzeul de istorie.

Fiică a Romanului, Mioara Ciurdea (1878—1967, Bucureşti) s-a afirmat în contextul artei româneşti ca o personalitate artistică, distinctă, fiind considerată „cel mai desăvârşit talent feminin din câte cunoaştem în clipa de faţă“ (Nicolae Tonitza — Universul literar, 20 decembrie 1925). Talent precoce, urmează şcoala primară şi profesională în oraşul natal, după care, la îndemnurile profesorilor se înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti. Se face remarcată prin munca şi seriozitatea cu care lucrează, ceea ce îi va aduce mai multe menţiuni şi o medalie de bronz.între anii 1903 şi 1905, se specializează la München, unde îl va cunoaşte pe pictorul Iosif Steurer, viitorul ei soţ. Reîntoarsă în patrie, Maria Ciurdea-Steurer este prezentă cu lucrări la Saloanele Oficiale din Bucureşti şi la Tinerimea Artistică, iar în 1914, deschide prima expoziţie personală.Presa vremii recunoaşte realul talent plastic al artistei. „D-na Steurer şi-a câştigat cu câteva linii şi puţină culoare stima artistică a unor pictori ca Iser, Ressu, Steriade, Vermont etc., sublinia poetul Tudor Arghezi (Rampa, 15 februarie 1913).În ciuda acestor aprecieri, datorită vremurilor grele în care a trăit, artista s-a aflat permanent în luptă cu un destin potrivnic, cu lipsa de comenzi. A lăsat o operă relativ restrânsă, dar care ilustrează puterea talentului şi măiestria ei aristică. pirit echilibrat şi raţional, artista a fost atrasă în primul rând de investigarea chipului omenesc, a vieţii sale lăuntrice, în care se frământă gânduri, sentimente, căutând să redea elementele caracteristice care-l definesc mai profund. Ca o continuare a laturii sale de desenatoare sunt şi lucrările de grafică, executate în tehnici variate, cuceritoare prin simplitate şi forţa expresivă a imaginii. Din creaţia artiştilor Maria şi Iosif Steurer, în fondul Muzeului de Artă figurează un număr de 40 de lucrări (pictură, grafică, sculptură mică) donate de fiica acestora, Maria Moţatu, care oferă o imagine concludentă asupra activităţii lor creatoare.

Printre valorile cultural-artistice legate de Roman se include şi pictorul Stavru Tarasov (1883, Letea—Tulcea — 1961, Braşov), cu a bogată activitate didactică şi artistică. Părinţii doreau ca fiul lor să de¬vină preot, iar după terminarea claselor primare l-au înscris la Seminarul teologic Sf. Gheorghe din Roman. Fire de rară sensibilitate, cu înclinaţii spre pictură şi muzică, nu a putut frecventa cursurile decât un an, 1897, după care, mal mult fugit decât retras legal cu încuviinţarea părinţilor, îl găsim la Şcoala Normală din Câmpulung, între anii 1898—1903, „singurul bagaj cu care fugise din seminar (era) o vioară”. (FI. Postolache, S. Tarasov, Catalog, 1968, p. 7). Două lucrări din perioada de început a creaţiei, executate sub influenţa impresionismului (1911—1920) se află în patrimoniul Muzeului de Artă Roman.

Personalitate complexă, artist plastic, pedagog, critic şi estet — în viaţa spirituală ieşeană, Jean L. Cosmovici (1888, Iaşi — 1952, Bucureşti), a păşit pe meleagurile romaşcane în perioada anilor 1908—1911, când, student fiind, la Şcoala de Belle Arte din Iaşi, îşi satisface şi ser¬viciul militar, ca voluntar TR al Regimentului 12 cavalerie, cu gradul de ofiţer. „Pictor al luminii şi cerului albastru din peisajul ţării noastre”, care a excelat în tehnica guaşei şi acuarelei, a lăsat un număr impresionant de lucrări, în care a surprins frumuseţea şi specificul plaiurilor moldovene.

Legat de aceste locuri prin anii copilăriei este şi pictorul Constantin Popescu Isachie (1888, Paşcani — 1967, Bucureşti). După stabilirea părinţilor la Roman, în anul 1895, urmează aici clasele primare şi gimnaziale. Începând din 1924, anul în care debutează la Salonul Oficial din Bucureşti şi deschide prima expoziţie personală ; pe o perioadă de o jumătate de veac, se va reflecta în expoziţii activitatea sa creatoare. Inspirându-se din tot ce i-a oferit natura patriei şi a Europei, sau viaţa contemporanilor, Isachie, dăruit cu toată fiinţa adevăratului şi frumosului, a realizat o impresionantă operă artistică care s-a făcut remarcată prin sensibilitate, sinceritate şi linişte, prin siguranţa mijloacelor originale de expresie, strâns legate de arta timpului său şi de tradiţia picturii româneşti. Lucrările de la Muzeul din Roman sunt piese de rezistenţă ale creaţiei sale din diferite etape de evoluţie.

Personalitate distinctă în peisajul artei româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea, Nicu Enea (1897, Valea Arinilor — Bacău —- 196(3 Bacău) s-a impus prin capacitatea de înţelegere şi interpretare realistă a omului şi a naturii, lăsând o operă bogată, integrată în circuitul valorilor plasticii naţionale. Deosebit de înzestrat şi muncitor, îşi începe activitatea artistică de timpuriu. încă din timpul studiilor la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, Nicu Enea organizează mai multe expoziţii personale dintre care una la Roman, în 1926, cu lucrări care evidenţiau încă de atunci modul său personal de expresie artistică Cosaşii, La Târg, Tg. Bacău — iarna, pânze reprezentative pentru creaţia sa se află la Muzeul din Roman. Expoziţiile retrospective organizate la Bacău în 1968, 1973 au fost itinerate şi la Roman permiţând o cunoaştere mai amplă a operei de artist care şi-a făcut un crez din dragostea pentru oameni, pentru tot ce este frumos în viaţă.

La Roman şi-a petrecut copilăria, a urmat şcoala primară şi Liceul „Roman Vodă“, Marcel Locar, născut în anul 1902. Este unul din arhitecţii bine cunoscuţi pentru realizările sale înscrise în palmaresul arhitecturii moderne din ţara noastră. Proiectele de locuinţe individuale şi colective, clădiri cu diferite destinaţii, sunt mărturia originalităţii soluţiilor propuse.Nu mai puţin însemnată este şi activitatea sa didactică, în cadrul Facultăţii de arhitectură din Bucureşti, de director al Institutului de proiectări al Ministerului Construcţiilor, la care se adaugă şi calitatea de expert la Comitetul Locuinţelor a Comisiei Economice O.N.U. pentru Europa, participările la diferite reuniuni internaţionale. Este autorul unor articole şi studii de specialitate. A fost unul dintre acei arhitecţi înzestraţi cu un deosebit talent profesional dar şi cu o putere de cunoaştere a valorii creaţiilor plastice româneşti. Aşa se explică colecţionarea de-a lungul anilor a unor lucrări de artă deosebite, dorind ca o parte din colecţia sa să fie oferită Muzeului de Artă din oraşul său natal, împlinită după moarte, în 1983, de moştenitorul său legal — Paraschivescu Mozses. Valoarea colecţiei sale este dată de prezenţa lucrărilor (30 — pictură şi grafică) semnate de mari creatori de artă din perioada interbelică şi din zilele noastre, caracteristice pentru viziunea şi preocupările lor : Theodor Pallady, Camil Ressu, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Lucian Grigorescu, Max Arnold, Alexandru Ciucurescu etc.

Un prestigios nume înscris pentru totdeauna în memoria romaşcanilor este pictorul şi graficianul Gheorghe Iliescu. Prin îndelungata sa activitate didactică, prin caracterul său hotărât şi prin puterea talentului său artistic, Gheorghe Iliescu, timp de peste 50 de ani, a avut e poziţie de frunte în viaţa spirituală a Romanului, contribuind efectiv la ridicarea acesteia. Slujind cu pasiune arta şi activ până în ultima clipă 1989), artistul ne-a încântat cu sinceritatea trăirilor sale în faţa naturii, cu căldura sentimentelor şi înţelepciunea sa. S-a născut în 1906, la Grumezoara – Huşi. Absolvă Academia de Arte Frumoase din Bucureşti cu calificativul „foarte bine“. Din 1943 se stabileşte la Roman unde funcţionează ca profesor de desen, desfăşurând concomitent o intensă şi valoroasă activitate artistică. Încă de la primele manifestări — 1928 — a ştiut să se afirme prin calităţi care-i vor defini arta sa de mai târziu „de viziune robustă şi de un perfect echilibru” (Prof. Constantin Ciopraga). Premiile obţinute de-a lungul carierei vin să confirme valoarea creaţiei B . artistice.în spiritul tradiţiei picturii româneşti, Gheorghe Iliescu a abordat genuri diferite — compoziţii, portrete, naturi statice, flori — dar în natură el a căutat principalul mijloc de comunicare : „Gheorghe Iliescu este cântăreţul liniştii senine dintre codri şi ape, al universului rural sur¬prins în toate anotimpurile, al calmului nostalgic ţesut din beteala luminii” (Scriitorul şi criticul de artă, Aurel Leon). Personalitatea artistică a lui Gheorghe Iliescu este puternic ilustrată şi de lucrările de grafică : „Iliescu continuă să ne trimită din provincia sa mari foi acoperite de încântătoare peisaje în peniţă, admirabil compuse, complete, bine văzute, redate cu îndemânare, pe care rareori o întâlnim la alţii. Abundenţa detaliilor este reclamată de felul său liric de a simţi” (George Oprescu). Or, tocmai acest lirism pronunţat, seriozitatea şi sinceritatea cu propriile sale gânduri şi emoţii, au constituit nota distinctă a operei sale, asigurându-i durabilitatea. Nu mai puţin importante sunt şi lucrările religioase pe care le-a executat cu credinţă şi pioşenie, la diferite monumente ortodoxe din Moldova.

Cunoscută artistă Corina Lecca (1908, Bîlciureşti-Dîmboviţa) a făcut popas pe aceste meleaguri în anul 1929, când debutează cu o expoziţie personală, precum şi în 1934, când organizează o alta.

Un artist care a purtat în suflet nostalgia meleagurilor romaşcane este Adrian Secoşanu (1910, Iaşi — 1984, Bucureşti). între 1921 — 1927 urmează cursurile liceului din Roman. Revine în anul 1931, când student fiind la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, deschide prima expoziţie personală de pictură, iar în 1933 a doua. Creator al unei opere vaste, cu o activitate didactică fecundă, Adrian Secoşanu ocupă un loc de seamă în galeria artiştilor noştri contemporani. în lucrările de la Muzeul din Roman, donate de Aritina, soţia artistului, sunt descifrabile viziunea sa realistă, siguranţa mijloacelor de expresie, precum şi adeziunea afectivă faţă de poezia şi frumuseţea acestor locuri.

Talentatul profesor şi plastician Aurel Vlad (1915, Independenţa Galaţi — 1985, Bucureşti) a plecat tot de pe aceste locuri. A fost elev al Liceului „Roman Vodă”. După terminarea studiilor în Bucureşti, şi al celor din Italia, este numit profesor la acelaşi liceu, după care ocupă catedra de conferenţiar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti formând şi îndrumând generaţii întregi de studenţi. în acelaşi timp , prin opera sa se înscrie în rândul artiştilor reprezentativi ai ţării.

Alte nume de răsunet în arta românească : Maxy Max Herman, care a poposit în 1915 la o rudă din Roman după ce fusese la Dorohoi, pentru a se înscrie voluntar la Şcoala Militară cu ocazia retragerii trupelor româneşti spre Moldova Tache Soroceanu, Octav Argheluţă, Dimitrie Hornung, Bogdan Ghiorghiu, State Ion — foşti elevi la Roman ; Ion Mateescu, Petre Hîrtopeanu, — foşti profesori de desen la Liceul „Roman Vodă“ ; artiştii Rodica Bondi, născută la Horia-Roman, Duncan Renata (n. Bozieni), Rindi Livescu (Behca—Roman), Costin Crăciun Georgeta (n. Roman), Lazăr Iacob (n. Trifeşti), Blendea Mihalache Măria (n. Avereşti- Neamţ), Copilaş Romeliu Ieronim (n. Boteşti-Neamţ), Gheorghe Apostu (n. Bozieni-Neamţ), Păduraru Neculai (n. Sagna), Mancaş Virgil (n. Roman) etc. fac parte din albumul oamenilor legaţi sufleteşte de aceste ţinuturi. Artiştii romaşcani în frunte cu Iosif Haidu şi Florin Zaharescu, prin creaţiile lor de reale calităţi, contribuie efectiv la îmbogăţirea peisajului spiritual al Romanului de azi.

BIBLIOGRAFIE
1. Maria Sabados, op. cit., Roman, 1990
2.  DIRA, voi. 1, Moldova, veac, XIV—XV, Bucureşti, 1953.
3. Nicolae Tonitza, Anul plastic, în Universul literar, decembrie 1925.
4. FI. Postolache, S. Tarasov. Catalog, 1968
5. George Oprescu., Arta românească contemporană, Bucureşti, 1958
6.  Tudor Arghezi, Cronică plastică în Rampa, 15 februarie 1913
 
 
 

din volumul Istoria oraşului Roman (1392-1992)  – Societatea culturala ,,Roman 600″

Lasă un răspuns