«

»

Visarion Puiu, călugărul luptător


Visarion Puiu
 născut la 27 februarie 1879, în Paşcani, jud. Iaşi, decedat la 10 aug. 1964, în Viels-Maison, lângă Chateaul-Thierry, dep. Aisne (înhumat ulterior în cimitirul Montparnasse din Paris). 

Studii la Seminariile din Roman (1993-1896) şi ,,Veniamin” din Iaşi (1896-1900), la Facultatea de Teologie din Bucureşti (19(X)- 1904), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (ian. 1907-iul. 1908). Tuns în monahism la Roman (22 dec. 1905) şi hirotonit ierodiacon (25 dec. 1905), diacon la catedralele episcopală din Roman (1905-1908) şi Galaţi (1908), hirotonit ieromonah şi hirotestit protosinghel la Galaţi (6 dec. 1908), apoi arhimandrit (1 ian. 1909), şi numit tot atunci vicar al eparhiei Dunării de Jos, director al Seminarului “Sf. Andrei” din Galaţi (1 apr. 1909 – 1 Sept. 1918), apoi director al Seminarului din Chişinău (1 Sept. 1918) şi exarh al mănăstirilor din Basarabia (1 nov. 1918).  Episcop la Argeş (ales 17 mart. 1921, hirotonit în 25 şi înscăunat în 27 mart.), episcop al Hotinului, cu sediul la Bălţi (ales 29 mart. 1923, instalat 13mai 1923); la 17 oct. 1935 ales mitropolit al Bucovinei (instalat 10 nov. 1935), retras în mai 1940; mai târziu mitropolit ,,al Transnistriei”, cu reşedinta în Odessa (1942-1944). Datorită ultimei funcţiuni, după al doilea război mondial a fost nevoit să se refugieze din aug. 1944 în apusul Europei (Austria, Italia, Elveţia, iar din Sept. 1949 în Franţa).  La 21 febr. 1946 condamnat la moarte de “Tribunalul Poporului” din Bucureşti. Sub presiunea autorităţilor comuniste, Sf. Sinod I-a depus din treaptă la 28 febr. 1950; reabilitat la 25 Sept. 1990.  Din 1949 până în 1958 a condus o eparhie românească pentru Occident, având drept catedrală biserica românească din Paris.


 

Lucrări:
 
v      Preţii săteşti, Bucureşti, 1902, 75 P. (ed. a II-a, 1925);
v      Creştinism şi naţionalitate.  Teză pentru licenţa, Bucureşti, 1904, 105 p.;
v      Câteva cuvântări bisericeşti, Bucureşti, 1904, 105 p.;
v      Din călătoriile ieromonahului rus Partenie prin Moldova.  Traducere din ruseşte, Vălenii de Munte, 1910, 53 p.;
v      Mănăstirile de călugăriţe. Schiţe istorice, Bucureşti, 1910;
v      Din istoria vieţii monahale, Bucureşti, 1911, 116 p.;
v      Mănăstirile din Basarabia, Chişinău, 1919, 95 p.;
v      Predici pentru oraşe, Chisinău, 1920, 232 p.;
v      Glas în pustie, Chişinău, . 1931 şi 1935;
v      Documente basarabene, 2 vol., Chişinău, 1928-1938 (în colaborare cu Stefan Berechet, Stefan Ciobanu, Leon T. Boga şi Constantin Tomescu),
v      Diferite broşuri, precum şi articole în periodicele vremii. (http://biserica.org)
 
 
 
 
 

Cartea profesorului Constantin N. Tomescu Visarion Puiu,  călugărul luptător despre viaţa şi opera mireană, culturală şi patriotică a Mitropolitului Visarion Puiu, în Moldova reîntregită dintre cele două războaie mondiale, a apărut anul acesta la Suceava prin străduinţa Preotului Dumitru Valenciuc şi a lui Dragoş-Radu Mihai. A fost tipărită cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Trebuie să mărturisesc, cu dezolare şi neprefăcută ruşine, că de Mitropolitul Visarion am auzit abia anul acesta, în primăvară, la o lansare de carte la Casa Pogor, cît despre autor, prietenul înaltului cleric, mă aflam într-o ignoranţă deplină. Nădăjduiam mai mult de la întîlnirea cu îngrijitorii ediţiei la lansarea ei, la Biserica Banu, în acest sfîrşit de septembrie. La care nu am mai ajuns. Acum ce-mi mai rămîne de sperat e că, văzînd aceste rînduri, Părintele Merticaru să mă ierte, ca bun prieten al tatei; să nu mă scrie pe toacă nici Părintele de la Volovăţ, rămas cu opul fără cuvenita şi promisa prezentare. Iar Părintele Arhiepiscop – dacă va avea bunăvoinţa şi va citi în revistă – să-şi aducă aminte de vremurile în care avea răgazul să deschidă uşa casei părinţilor mei la Podu Iloaiei şi să mă ierte şi Sfinţia Sa.

Prietenul meu Visarion Puiu cuprinde, ne avertizeză editorii, doar o parte din paginile închinate de profesorul Constantin C. Tomescu amintirii «călugărului luptător», cum l-a numit Nicolae Iorga pe Vlădica Visarion al Bucovinei”. Textul este un extras consistent şi edificator – sprijinit de note ample, care vădesc o documentare atentă – din vastul Jurnal din viaţa mea al eruditului teolog şi istoric, păstrat la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, constituite în fondul ce-i poartă numele.

Jurnalul reface viaţa bisericească, dar şi cea socială şi politică din Basarabia şi Bucovina între războaie, cu reuşite, martirii dar şi gafe ale autorităţilor de la Bucureşti, îndîrjite în lupte politice de care nu ne-ar fi ruşine nici azi. Autorul găseşte destule dovezi că o parte din vina pentru actuala stare a vechii Moldove, împărţită la trei ţări, nu o poartă doar interesele – sau dezinteresul – din cancelariile străine ale vremii.

Uitarea de care “se bucură” Mitropolitul Visarion Puiu, mîhnirea editorilor o pune pe seama nenorocului “să activeze în «zodia Satanei»” – formularea plastică îi aparţine regelui Carol al II-lea. Vedem că Mitropolitul a deschis larg şi rodnic uşile împărăteşti şi a dus biserica în sufletele oamenilor, cu har, cu răbdare şi înţelegere, ctitorind, îndreptînd, aducînd la lumina zilei şi în conştiinţa publică vechi aşezăminte voievodale şi boiereşti în care puterea străină a ciocănit şi secerat temeinic. Atît cît a fost lăsat de intrigile politice şi de interese meschine. Constrîns să părăsească după război scaunul arhieresc, apoi şi ţara, condamnat la moarte asemeni Celui căruia i-a slujit cu credinţă şi în curăţenie, a murit departe de casă, în Franţa, de unde trupul său aşteaptă reunirea cu duhul rămas în ţară. 

Lucrarea e întregită de anexe şi ilustraţii care fac dovada intensei activităţi pastoral-misionare a Mitropolitului, de la dări de seamă şi rapoarte, reproduceri din presa timpului, pînă la mărturii ale bunelor sale legături cu alte Biserici Creştine. Nu sînt uitaţi nici cercetătorii şi lucrările lor referitoare la viaţa şi opera sa. Textul, cu toată abundenţa documentară, se citeşte cu plăcere, istoricul părăsind uneori tonul grav spre a face loc unui savuros anecdotic despre nişte “donaţii” care “erau ca şi nada în undiţa de pescuit”. Un indice de nume facilitează lectura cititorului mai puţin avizat, încă o dovadă despre seriozitatea şi rîvna editorilor a căror lucrare – sînt convins – va aprinde o lumînare pe pămînt şi va stinge un oftat în Ceruri. 

   

Am mai avut a afla că lucrarea Mitropolitului s-a extins considerabil în latura socială şi chiar economică – grădini şi parcuri, grija pentru “fabricile zăvorîte, pentru minele părăsite şi pentru băile de la Vatra Dornei, secătuite… Din osîrdia I.P.S. se va înălţa un locaş de cultură şi artă pentru poporul băştinaş, în socoteala de început, cam de la patruzeci de milioane. Din cornul de aur al vistieriei eparhiale cade, pentru prea mărirea sufletului naţional, şi acest dar pentru Cernăuţul a cărui românizare a zăbovit prea mult”.

    Una dintre anexe face trimitere la Însemnări din viaţa mea, ediţie îngrijită de D. Stavarache şi Gh. Vasilescu, apărută la Editura Trinitas, în 2004, şi în care găsim un catalog al operei edite a Mitropolitului Visarion, care, adăugat celui al profesorului Tomescu, pune într-o lumină şi mai limpede o viaţă dedicată lui Hristos şi învăţăturii sale.

Spre sfîrşitul acestei vieţi atît de tumultoase, aflat în exilul francez şi primind frăţească şi necondiţionată adăpostire din partea clerului catolic, ar fi cerut să emigreze în Cipru, dar nu i-au permis englezii; nu a fost primit nici în Statele Unite. A venit în 1964 “iertarea” oficială a statului român, ridicarea pedepsei, cu îndreptăţitele reparaţii şi invitaţia de a se reîntoarce în ţară, aduse de chiar mîna fratelui – Constantin Puiu. A apucat să se bucure doar de veste, pînă în 10 august, nu şi de urmarea sa.  (Radu Tătărucă – http://astra.iasi.roedu.net)

 

Lasă un răspuns