«

»

Rodica Cernea – ,, Chemarea timpului”, volum de versuri apărut la Editura Muşatinia, Roman

Rodica Cernea - poeta Galati

„Năzuinţa este tot ce el timpul mi-a dat” (Atingerea sacră) mărturiseşte poeta în volumul Chemarea timpului, apărut recent la Editura Muşatinia. Poeta  dezvoltă  tema trecerii timpului, plecând de la faptul că  viața nu este decât o punte între naștere şi moarte. Meditaţia poetică capătă un sens existenţial tragic prin „nisipul clepsidrei” care „macină timpul” /„alintând aurora cu brizǎ de mare,/însângerând zarea, nǎscând curcubeie”


Eul poetic apare în toate cele 93 de poeme, ca un fin  observator care înregistrează cu multă emoţie  propria perimare. Atitudinea de  spectator pasiv nu exprima însă  neputința omenească, ci  condiția luciferică a eului liric,  chemarea  sa de a participa la un miracol. Expunerea  lirică se desfăşoară in registru enunțiativ,   care o apropie de confesiune, creând cititorului imaginea dintre timpul vieții şi cel al morții ca fiind  minimă. Această viziune  o întâlnim la poeziile lui Lucian Blaga  şi creionează o atitudine de detaşare receptare a dimensiunii tragice a vieții. (editor Emilia Ţuţuianu)

rodica-cernea

Chemarea timpului

 

Aud chemarea timpului
într-o existenţǎ care nu este a mea.
Navigator pe apele Styxului
îmi odihnesc privirea pe ternele valuri,

cernind amintiri şi vise necontenit,
orbercǎind printre trupuri pǎgâne!
Trecutul se leapǎdǎ de mine, de noi,
într-un viitor incert, orfan de icoane!

Prezentul nu vrea sǎ ne mai ştie,
iar speranţele noastre deşarte
fluturǎ flamuri neştiute în noapte,
mângâindu-ne trupurile fum!

La cumpǎna dintre ziuǎ şi noapte
nisipul clepsidrei macinǎ timpul,
alintând aurora cu brizǎ de mare,
însângerând zarea, nǎscând curcubeie!

Punte de suspin între cer şi pǎmânt,
iluzia, e rouǎ pe frunza cea nouǎ,
fluture de vis, încunutat cu dorinţa
atât de simplǎ … şi-atat de departe! 

*

Atingere sacră

 

Rătăciţi prin lume o, voi vise străine,

ştiu, drumul sterp nu-i departe de mine!

Îmi e frig, îmi e foame, acuma o ştiu,

sunt rătăcită pe veci într-un mare pustiu!

 

Văd cum moartea este-n inima mea

dar acum am s-o las, facă tot ce vrea ea.

Doar când zorii scaldă-n lumină şi vers,

întreb, unde-au fost când eu drumu-am ales!

 

Dumnezeu mi le-a dat într-un fir răsucit,

descifrarea e grea, toate astea m-au năucit!

Ezitări nestemate-nşirate pe altare de gând,

cum e marea-n furtună, mugind, spumegând!

 

Atingerea sacră ce curge spre sufletul meu

m-a făcut nu ortodox, nici creştin, ci ateu!

Năzuinţa este tot ce el timpul mi-a dat,

cum ai vrea trupul meu nu cadă-n păcat?

 

Drum incert

 

Vălurind în ceaţă
trupul e mister,
ars e de speranţă
către nicăieri!

Gleznele-s cătuşe,
pleata este vânt,
stelele privirea
sunt gângav, năuc!

Nisip în clepsidră
a rămas puţin,
fumegă şi lampa
pasul mi-e tiptil!

Uşa se deschide,
pragul să i-l trec?
Văd acum speranţa,
drumului incert!

 

 

 

Apus

 

Paşii mei spre niciunde

ascund mâhnirea

citită-n zbaterea pleoapei,

care cade uşor

acoperindu-mi irişii

aproape de moarte.

 

Filon de tăcere,

bazalt şlefuit

de trecerea nerostitelor gânduri,

amfore adormite

în morminte de faraoni,

sunt martorii ascunşi ai unui trecut

care nu se poate uita.

 

Umbra strigă…

ia de mână

şi poartă prin delta fluviului,

adormire sfântă a apei

cândva învolburată!

 

Apusul,

e prietenul

care aşteaptă neobosit!


Jocul ielelor

 

Nu te potrivi la iele,
sunt parşive, sunt mişele,
te învârt pân’ te-ameţesc,
minţile ţi le-amăgesc
doar de dragoste-ţi vorbesc
şi nimic nu-ţi dăruiesc! 

Visul de ţi l-ai sfârşit
rămâi singur, pustiit!
Vin’ cu mine printre flori,
printre albele ninsori,
te-oi iubi neîncetat
până viaţa ai gătat!

La picioare ţi-oi aşterne
toate gândurile mele
şi albastrul ochilor
din sprânceana nopţilor,
în cuvânt fără egal
labirintul sideral
cu tine îl voi străbate
chiar acum, în astă noapte!

Ielele le-oi alunga,
cântece ţi-oi îngâna,
pleoapa ţi-o voi săruta,
din strune îţi voi cânta,
nopţile ţi-oi lumina,
chiar şi viaţa eu ţi-aş da! 

 

 

 

 

 

 

 

2 comments

  1. vasea

    Foarte frumoase versuri…te invita la meditatie.Felicitari!

  2. doina

    Timpul? Nisip în clepsidră, atingere sacră, drum incert, fluture de vis, zbaterea pleoapei… Pentru fiecare din noi are altă dimensiune, e unic…şi hain…şi ne macină …şi ne văduveşte de frumos, lasându-ne nostalgii, amintiri şi gustul dulce-amar… Felicitări poetei şi Editurii Muşatinia pentru superba prezentare a volumului!

Lasă un răspuns