«

»

Ioan Miclău – Versuri ieşite înafara matricei

E veşnică unda

E vesnica unda, izvorul tot tanar,
Din crestet de munte incet se prelinge,
Si-n vale crescand al undelor numar
Cu spuma duioasa se strange!

Dar cine-i batran si cine e tanar?
Aci filosoful gandirea si-o frange;
Caci nu batranetea cu-al anilor numar,
E ceea ce-n suflet pun moartea ce-nvinge,

Nici greul vietii si-al trudelor sufar!

“-Ruptura de sursa Divina ne stinge

Si dragul pierdut de-a fi tanar!

Acestea tu suflet le plange!”

Vesnicia e raza luminii,

Materia val de izvor,

Unirea lor fac sa-mmugure crinii…,

Deci n-am nici o sansa sa mor!”

CANTEC DE LEAGAN!

 

“O! nani, nani, floricea,

Tu esti a noastra mica stea,

Nu plange, tu, iubirea mea!”

De-un blestem dulce-am fost legat,

De cand eram copil in sat!

Sti-ti cum? Va spun acum, acum!

Cu alti copii sculptam praful din drum…,

Cand dintr-un geam, aud arar:

“Ioanee, tu n-ai nici habar,

Ca-n leagan plange fata mea?

Ti-am spus doar sa-ngrijesti de ea!”

Eu, speriat, intrai in curte –

“O! nani, nani, floricea,

Tu esti a noastra mica stea,

Nu plange, tu, iubirea mea!”

Dar prea jucai leaganul mic,

Eram si eu pe-atunci pitic,

Cu susu-n jos se-ntoarse dar,

Iar dedesubt steluta cu amar,

Plangea de sa ridice satul!

Iar mama ei, lasandu-si aluatul:

“Tu vrei sa imi omori fetita?

O! pupei mama ochii si gurita!”

Si-mi zise iar: “Sa ai grije mai bine”.

Si-n grije-o am si astazi langa mine!

“O! nani, nani Floricea,

Tu esti a noastra mica stea,

Nu plange, tu, iubirea mea!”

(O poezie adevarata)

 

CIUPERCILE

 

Cateva ciuperci batrane,

Si zbarcite si sucite,

Se jaleau una la alta,

Ca-s de lume ocolite!

-“Asa vin vremile, soro!

Aprig ger, sus negru nor!”

-“Uitee…, cum mi se sucise,

Minunatul meu picior!”

-“Si ce mandre si albutze,

Eram noi cu zile-n urma!

Paream perle prin verdeatza,

Paream de miori o turma!”

-“Roua boabe de arginturi

Punea pe a noastra frunte!”

-“Azi, poftim, chiar si urzica

Pare ca de noi se-ascunde!”

Dintre flori un greer zice:

-“Ei, surate surioare,

Voi pe vremile ce plangeti,

Raspandita-ti otravioare!

N-ati fost bune pentru hrana,

Cele colorate puncte

Ce va  straluceau pe frunte,

Spuneau ca nu sunteti fructe!”

FAPTA  BUNA!

 

Fapta buna e fruct dulce

In gradina sociala,

Unde omul, ca si pomul,

Intocmeste floarea cea nationala!

Fructul e roada de arbor,

Fie dulce, fie acra,

E-mplinirea ce-o aduce,

A Naturii lege sacra!

Dar alesi sunt pomii care,

Aduc fructe hranitoare,

Intocmind gradini alese,

Cu arome ‘ndulcitoare!

Astfel omului in fapta

Sta alegerea-i, nu-n toana,

Nu in vorbaria goala,

Ce-l califica desigur,

“Acra poama!”

Ioan Miclau Gepianul

 

 

Lasă un răspuns