«

»

Constantin Enianu – versuri

fabrica de visuri

                           gândind la A. Malraux
e tutelară mintea în lumină
semănând c-o fabrică de visuri
ea în miezul lumii se alină
cu forme farmec şi abisuri
prin afirmări negări ce curg
consult un presupus sublim
profet vizionar sau demiurg
sfidez eternul anonim
cinstea combinată în silă
cu nedreptatea trust de bani
va împleti pe-o rece grilă
când lacrimi se adună-n ani
condiţia umană spre a plămădi
din minte bună şi din ce-o mai fi

*

fapte bune

să te ating copilă apoi întrun dezgust
prima mea iubire s-o presupun pătată
de vreun altul cu acelaşi gest îngust
ca primitiva formă dintr-o natură dată
sunt astfel de firi deprinse şi în verbe
imunde ca şi tina slăvind indiferenţă
seduse de lucirea aspectelor superbe
instinctele hrănind cu jar de indecenţă
înşelăciuni de-acestea răpesc plăcerea pură
prin pâlnia oculară prea largă în vedere
ce-nghite-ntregi destine prinse-ntr-o făptură
în anii buni de glorii adunând tăcere
de aceea-s reţinut slăvind din ascuns
frumosul săturat de-al verbului răspuns

*

femeia

analizez femeia care soţ reduce
la ţel infim anume pentru drag
ce o pătează dar ea tot se duce
spre un altul din la fel şirag
şi din Istorie nici nu mă miră
purtarea ei din veac în veac
aceeaşi precum e arta-n liră
la vreun orfeu de stil posac
lângă ea văd sclifoseli de Dada
ori Clasic şi Modern de noosfere
când de Chardin găseşte sfada
creierelor întortochind mistere
iubesc femeia care şi sub Cruce
prin miruiri bărbatul îşi seduce

f*

iinţă şi timp

prieten este cel ce-mi ţine locul
poeziei precum ideea-n formă
de adevăr sau de iubire-n jocul
copilăriei care-mi port ca normă
aşa simt pacea mamă peste toate
că teama de-a muri păstrează
fiinţa peste timp şi în cetate
lucidă-n orice acţiuni urmează
copil candid ce fuge de murdar
destin pătruns de o durere primă
a tatălui zdrobind al său pahar
după cinstirea onorată-n stimă
albul de păr şi de pe frunte rid
spre copilărie mă resorb rapid

*

flautul lui pan

mi-e frig şi-n luturi la olari mă duc
într-un cuptor să iau noi forme
oasele-mi sunt reci şi merg năuc
prin vremea de schimbări diforme
mi-e dor de popoarele romane
puse de-mpăraţi în confruntări
spre glorii însemnate-n mane
prin viile neîngrijite cu răbdări
sete nu am dar nici izvor nu caut
deoarece femeia mă adapă-n veci
cu plăcerea de cântări din flaut
fiind ca zeul cu coarnele de melci
apoi sătul de toate toate am să las
liniştit că mersul a devenit popas

Lasă un răspuns