«

»

Ioan Miclău – De la albinărit, poezie, ecologie, la savantul Ion Simionescu

Am iubit întotdeauna albinele. Nu este o mare minune, desigur, doar dacii erau vestiţi crescători de albine. Uşor, elemental primar al acestei îndeletniciri putea fi asimilat biologic şi transmis până în ziua de azi românilor. Aici, în Australia, mi-am început o viaţă nouă, încercând să-mi realizez visele adolescenţei plafonate de sistemul totalitar si egalizator al comunistilor revolutionari, păstrându-mi tipul personalitaţii mele de om si de roman în acelaşi timp. Pădurea fiind un fel de univers al copilăriei mele, și azi se poate vedea in faţa casei mele din Australia, şi în toată grădina, o adevărată pădure de eucalpti, palmieri, pomi fructiferi, unde doar albinele mai lipseau. Curând însa veniră şi acestea; 10 familii de albine, în corpuri supraetajate, începură să bâzâe prin grădină si grădini. Vecinii se cam speriară, aşa că am cerut Ministerului Agriculturii Australiene înregistrarea lor si licenţă de albinărit pentru mine. M-a bucurat mult acest success, deoarece s-a înregistrat stupina din Cringila prin următoarea decizie primită:
Departament of Agriculture: Certificate of Registration, Apiaries Act 1985: This is to certify that Ioan Miclău is a registered beekeeper under the Apiaries Act 1985 until 10.03.91(…) Registrar of Beekeepers(…),etc.
Deci, înregistrarea trebuia reânoită annual. Poezia inspirată de la această stupină avea să se intituleze: ”Farmacia din gradină”, publicată in primul meu volum de „Poezii alese”, iar
ulterior republicata in Revista „Iosif Vulcan”-Australia, cu destinaţie onorifică pentru Congresul Asociaţiei Europene a Studenţilor Farmacişti” din 18-24 Aprilie, 2005, ţinut în Romania, la Bucureşti și Sinaia.
La stupină eram permanent asistat de nevastă-mea Florica. Dar asistenţa s-a mai rărit
din momentul ce ”farmacistele” ne înţepară de ni se umflară ochii, unul mie şi unul asistentei. Mai mare caz s-a facut, când o albina găsi prin grădina vecinului un căţel printer flori, îi aplica acestuia o injectie direct pe nas, care imediat se mări cât un ou. Aoleo, după maşină, dus la veterinar, fiindcă, vecina noastra, o poloneză Ana, plângea de mila şi durerea căţelului ce scheuna şi se tăvălea prin iarbă.
Veni şi rândul poeziei ecologice, a unor studii şi articole pe teme ecologice, fapt ce într-adevăr mi-a fost benefic, deschiderea porţilor spre poezia visată din copilărie, spre creaţia literară în general. Din drag de frumosul Naturii şi a faptului că omenirea, cât de înţeleaptă se prezintă, nu observă că distrugerea mediului natural înseamnă calea pierzaniei, am scos din minte-mi poezia: „Ce folos?” Citez:
„Ce folos de ape-albastre şi izvoare susurânde,
Când pe malul lor noi punem a istoriei ruşine,
Otrăvind zglobia undă cu atomice morminte,
Prăpădindu-ne Pământul, totodată noi înşine!„
Poezia e scurtă, doar din patru strofe. Am tradus-o în limba engleză, și am prezentat-o la o întâlnire literara la P.E.N-Sydney Centre(Poets, Editors and Novelists) scriitoarei Joyce Trickett, care avea şi funcţie de prezentatoare la o staţie de radio din North Sydney, denumită ”The Poetry of the People”, astfel numai ce mă găsesc acasă în cutiuţa poştală cu o scrisoare, cu următorul text:

The Poetry of the People
27 Lavender Crescent,
North Sydney 2060

Dear Poet, Ioan Miclău
”Your contribution to „The Poetry of the People” on North Shore F.M.915, of Sunday night have been read over air and appreciated.
I invite you now to join our newest competition as well as continuing to send read-aloud poems as usual.
Write a poem, up to 24 lines or so, rhyming or free verse, or something about your homeplace or someone you knew when you were a child…, or something you experienced the. Send your entry, typed in duplicate, double-spaced and marked ”Competition”, to the above address.
Our weekly program at a quarter to eight every Sunday night is a great success thanks to you all.
Yours sincerely!
Best wishes for you Ioan,
Joyce Trickett(şi semnatura).
Acum aveam a-mi aranja eforturile pe doua linii paralele. Munca la oţelariile Port Kemblei, unde eram angajat permanent( full time), muncă, nu glumă ori bârfă, pentru a-mi sustine familia . Trei copii, la şcoli, s.a.m.d. Apoi munca literara si de proprie pregatire.
Aveam sa cresc odata cu scrierile si munca mea, simteam un balans psihic foarte normal,
iar in constiinţa mea de om simplu, purtam multă grija respectului meu de roman, fiind întotdeauna, oriunde aveam un success, mandru să spun că sunt roman! Citeam tot timpul, devenisem un autodidact împătimit. Ma simţeam în plină sănătate compensând eforturile, cel fizic cu cel intellectual si invers. Adunasem câteva poezii bune, dar le asezam pe raft, nu eram deloc grabit cu publicarea lor, fiindcă mă atrăgea farmecul frumuseţii creaţiei, ci nu neaparat eventuala glorie. Cinstit sa fiu, de glorie mi-a fost întotdeauna mai teamă decât de un insucces. Intuiam un adevar greu de controlat, adica,
gloria te poate orbi, pe când un insucces te impinge înainte. Limba Engleză am cules-o la început mai mult de pe stradă si prieteni, mai ales la locul de muncă! Mi-amintesc de australianul Robert Turford, si el iubitor de literatura, chiar mi-a dedicat nişte versuri, mirat
de felul in care ma acomodez eu noului mod australian de viaţă. Nu am fost si nici nu sunt grozav, dar româna mi-o cunosc bine. Cumpăram si colectam cărţi romaneşti, engleze, dicţionare,s.a.m.d. Acum apăru in inspiraţia mea poezia, ”Rugaciunea unui roman”. Citez:
”Dă-mi zâmbetul pe buze, Doamne / Şi-n inimă dă-mi dragostea-napoi / Dă-mi codru verde şi izvorul / Şi ia-l pe anticristul de la noi”. Simţeam aci, poate şi inconştient, nostalgia locurilor natale! Poema cuprinde doar 16 versuri, fara strofe, si a fost publictă in anul1991,
în cotidianul ”Crişana”-Oradea. Acest success mare pentru mine, m-a încurajat mult.
Am continuat cu un număr frumos de articole pe teme ecologice, bine primite de edituri.
Redau câteva titluri mai interesante: „Esentiale pentru viaţa noastră – aerul curat, apa cristalină şi solul fertil”, ”Ploile acide”, ”Atenţie la şobolani”, „Peştişorul lui Moise”, „Paradisul Saharei”,”Apocalipsa stiinţifică”, ”Combustibilul viitorului”, si altele. După aceste lucrări, era şi de aşteptat un efect oarecare, mai ales că devenisem membru ECOFRIEND, apreciat tot prin anii 1991, alaturat unui Proiect organizat de Crate Cramond din cadrul The Nature Conservation Council of N.S.W, de unde reţin cu satisfacţie următoarea apreciere:
”Dear Ioan,
I hope you like the Ecofirends T-shirt enclosed.
It’s complementary to you because of your generous support of Ecofriends for 1991.
I hope 1991 is a successful one for you, and thank you again for helping us in our battle to save the endangered species of Australia.
Your sincerely,
Kate Cramod
Project Officer.
Asadar, revin la Pamantul natal, la Oradea Bihorului. Dumnezeu mă prezintă in 1991 Profesorului dr. Sabin Burcă, directorul Filialei Ecologice-Bihor, in acea vreme. Un om inimos, care nici una nici alta, aflând că am un manuscript cu poezii, mă ajută sa găsesc publicarea lor într-o plachetă de poezii sub titlul „Florile Crişurilor”, la Imprimieria de Vest.
Asadar devenii, cum s-ar zice ”poet”, acolo, în ţara mea romanească. Despre aceste evenimente voi povesti la capitolul potrivit, unde voi arata despre devenirea mea ulterioara.
Deocamdată, legat de placerile mele înspre ecologie, cautam material de studii si orientari. Aşa l-am găsit pe omul de ştiinţă roman Prof. univ. Ion Simionescu, de care m-a legat o dragoste şi o prietenie, desigur, el in ceruri, eu pe pământ. Ca autodidact, am şi scris o ”Restituire”, a personalitatii sale. Redau aci în întregime această prezentare dedicată lui Ion Simionescu.

 

ION SIMIONESCU (1873-1944/45)

416px-Ion_SimionescuSavantul Ion Simionescu, s-a născut la 1873, în satul Fântânele, din judeţul Bacău, şi s-a stins din viaţă la 1944/45. Dialectul lui Simionescu cu acea plăcută inflexiune moldovenească era întru-totul unitară Limbii Române! Mai mult, fiind savantul de o formaţie ştiinţifică şi culturală atât de unitară pe plan national, părea a fi copilărit şi crescut de-adreptul în toate ţinuturile României. Explicaţia stă în neobositele sale călătorii, de tânăr naturalist, dornic a descoperi frumuseţile patriei, fapt ce i-a dat posibilitatea să observe şi să reţină noianul de datini şi obiceiuri la români, identice peste tot arealul românesc!
Fiind un bun observator al Naturii, el mai fu înzestrat de Dumnezeu şi cu o remarcabilă calitate scriitoricească de tip sadovenian, venind, desigur, de la aceleeaşi izvoare culturale ale vetrei. Astfel, naturalistul, geologul, paleontologul, professor universitar la Iaşi şi Bucureşti, apoi academician, fost şi director al Academiei Române, Ion Simionescu ne va lăsa minunate scrieri şi studii ştiinţifice din vaste domenii de cunoaştere. Scrierile sale sunt existente în nenumărate publicaţii, broşuri, gazete, constituind o monumentală operă.
Răspândirea ştiinţei în rândurile mulţimii româneşti era dorinţa savantului, îmbogăţirea minţii acesteea era strădania lui. El a intuit şi observat declinul nesăbuit ce se abate asupra patrimoniului natural al ţării, datorat neglijenţei de organizare a exploatărilor forestiere, dar, după moartea savantului apologeţii comunismului înştiinţară că lucrurile au fost ordonate prin ”hotărârile organelor superioare”, aşa că Ion Simionescu poate dormi liniştit în glie, căci pădurile sunt salvate, apele limpezite, dealurile erodate dispărute sub împăduriri, tunse şi frezate, aşa cum n-au mai fost niciodată!
Ca atare, nu s-a mai străduit nimeni nici să adune opera savantului într-o lucrare unica, ci mai degrabă s-au folosit tone de hârtii si cerneală, să-l imortalizeze pe Karl Marx si alte lumini obscure în litere aurite.
Savantul Ion Simionescu ne-a lăsat studii paleontologice despre trecutul nostru, studii de stratigrafie a diferitelor regiuni ale României, ce sunt extrem de necesare în studiile geologice şi în planificarea extracţiilor din bogăţiile subsolului. Are lucrări de răspândirea ştiinţelor naturale, din Fauna şi Flora României. A fost extrem de atras, aproape magnetizat, de zona Dobrogei, ştiind că un miracol geologic vremea a acoperit acolo, un miracol geologic de pe vremea când în Dobrogea era încă o junglă tropicală, unde leii şi cerbii, lupii şi păsările se simţeau în împărăţia lor.

Si iată că numai la 42 de ani de la moartea lui Ion Simionescu, la peştera dobrogeană numită ”La Movile”, adică în 1986, speologul roman Vasile Dencu, descoperea mai multe biocenoze fosile, complet izolate de atmosferă, căptuşite şi izolate ermetic de exterior de câteva milioane de ani. Acolo exista viaţă fără oxygen. Oamenii de ştiinţă francezi şi americani au venit ca năuciţi de o asemenea veste. Peştii, viermii inelari, vegetaţia găsită în aceste biocenoze duceau o viaţă simbiotică şi respirau sulf, nu oxygen. Astfel, momentan, ştiinţa îşi regândeşte unele certitudini anterioare, pregatind secolului XXI o fază nouă în fundamentarea unor legi naturale. Iată că viaţa e posibilă şi fără oxygen şi fără atmosferă, referindu-se la planetele galaxiilor cosmice, care, daca sunt de ordinul zecilor de milioane, ar fi o copilarie să credem că numai Pământul poartă viaţă. Fiecare secol îşi are contribuţia sa la acumulările cunoaşterii, adică omenirea, înaintând în viitorul ei, să-şi confirme sau infirme din noianul ideologiilor cu care se luptă.
Despre Charles Darwin, Simionescu spunea: ”Darwin n-a fost o inteligenţă sclipitoare, dintr-aceia care să scânteeze prin isteţimea vorbelor, cum ne place nouă şi cum socotim, greşit, pe omul superior. El a fost un muncitor neobosit, un scormonitor de fapte migăloase, din observarea cărora, şi mai ales dintr-o înceată, dar granatică judecată, a dedus legi care şi-au găsit aplicare universală. E tocmai contrastul tipului de om de seamă, de cum suntem deprinşi noi sa-l preţuim. Inteligenţa, cât de fulgerătoare, dă idei fără urmări, dacă nu este sprijinită, întărită şi documentată de observare, de muncă neogoită, prin care se capătă trăinicia judecăţii”.

Bibliografie: I.Simionescu, Din Fauna si Flora României, 1981 -Ediţie îngrijită de Sergiu Balif – Editura Ion Creangă, Bucuresti .

Ioan Miclău Gepianul.

 

Lasă un răspuns