«

»

Ioan Miclău – versuri

Ioan_MiclauEchinocţiu

Echinocţiul e balanţa Naturii,
Iubit și veşnic dar,
Când bunele surori împart lumina lumii
Şi-a timpului hotar.

Egală e ziua cu noaptea,
Pe-ntreg rotund Pămant,
Iar cerul şi-alinie oastea,
Pe-un drum etern si sfânt.

Veghind la hotare de soare,
Planeta-i bun soldat,
Ce patrulează cu ardoare,
Pe-orbita consemnului dat.

Căci cât de lung e anul,
Când ziua e mai mare,
Când noaptea – ca şi banul,
Când stabil preţ nu are.

Un echinocţiu social,
Divinul să ne dea,
Balanţa-n habitatul mondial am vrea,
Şi-al vieţii drag de-apururea să stea!

**

PRINTRE RAMURI ÎNFLORATE

Printre ramuri înflorate,
Şi-a făcut Mierla căscioară,
Când din lumi îndepărtate,
Veni mândra Primavară!

Iar Mierloiul cu cioc galben,
Şi cu pene de tăciune,
Stând pe-o ramură de palten,
Se-ncerca cu drag a-i spune,

Cum să rotunjească cuibul:
Cu mătăsuri şi flori albe,
Cu fir tras să ţeasă rândul,
Pe la margini flori de nalbe!

**

POET

Vis etern, zâmbet la stele,
Cosmice iubiri, atracţii,
Toate-n simţurile tale,
Fac plăcutele-ţi distracţii!

Capu-n nori, gândirea-n vale,
Inima la blonde fete,
Portofel fără parale,
Iată chipul tău, Poete!

Toate-ţi par roze senine,
Lumea-i un castel de aur,
Unde-n văi, râuri sublime,
Creşte al iubirii laur!

Iar când veşnic scâncitorul,
Şi rebelnicul stomac,
Îti aşează iar piciorul,
Pe Pămîntul ist sărac,

Te apuci şi critici Statul,
Şi-a mulţimii moleşeală,
Ce-şi tot plânge-n van bănatul,
Dorului de pricopseală!

Apoi, exponent de reguli
Te ridici, ca-n Matematici,
Înmulţind şi punând virguli,
Ne aduci a tale predici!

Eu iţi dau însă şi premiu,
Ramura de laurel,
Căci eşti prototipul geniu,
Al mulţimii visătoare, chip fidel!

Lasă un răspuns