«

»

Ioan Miclău – Pe drumurile artei

Zbor cu Gândul, roibul vieţii,
Cu aripile-aurite
Şi cu graiul omenesc,
Pelerin pe drumul artei,
Precum însăşi Făt-Frumos
Prin vremi mândre şi străbune!
*
Din chiar zorii dimineţii,
Sfântul soare când răsare,
Învelind cu nestemate tot rotundul pământesc,
Auzii cum îmi şopteşte roibul meu orgolios,
Eu îl ascultam ce spune!
Punea-n cetini a lui şoapte şi în râuri susurânde,
Apoi înspre cer cu stele privea, frâul spumegând:
„Fii stăpân, să te ţii bine, căci vom trece,
Prin păduri de-argint şi aur, ai pe drumuri cotituri,
Grămezi mari de nestemate, aur mult, iscoditor,
Nu gândi să le ai toate, căci eşti simplu muritor!
De vrei Arta cea frumoasa,
Ce-i a Duhului lucrare,
Zi întâi o rugaciune,
Zi ajută-mi mie Doamne,
Ia-ţi pe umeri sfânta Cruce!
*
Grea ispită este Arta,
Duci pe drumuri grea povară,
Ea te frige şi te arde,
Căci e focul din origini,
Vântul rechemării sacre,
Înspre golgota IUBIRII!

Ioan Miclau ”Gepianul”

Lasă un răspuns