«

»

Doina Enea – După 30 de ani…

Doina  Enea
12 octombrie 2013… O frumoasă zi de toamnă… Uşor înnourată, călduţă, cu parfum de „prima zi de şcoală”. Doamna Toamnă n-a apucat încă să-şi spună cuvântul rece, aşa că nu-s despuiaţi copacii de veşmânt…s-a jucat doar cu acuarela: galben, roşu, ruginiu…O zi specială! O zi pentru care am avut emoţii, care a stârnit nostalgii şi fluturi în stomac. O zi pe care-am aşteptat-o 30 de ani! 30 de ani de la terminarea liceului, de la ultima zi de curs, de la ultimul clopoţel-sonerie, de când nu m-am mai văzut cu majoritatea colegilor… 30 de ani ( o viaţă de om !) de când o mână de adolescenţi au luat viaţa în piept, cu tot ce i-a rezervat ea fiecăruia.

Mă întorc în timp pentru o clipă şi mă revăd pe aleea de la intrarea în liceu acum 34 de ani…proaspăt licean, timidă, speriată chiar… Uniforma, matricola, panglicuţa albă-n păr, meditaţiile, severitatea profesorilor, balul bobocilor, reuniunile de sâmbăta, PTAP-ul, au devenit un mod de viaţă timp de 4 ani superbi. La finalul lor: balul de absolvire, examenul de bacalaureat şi catapultarea în …VIAŢĂ ! Ne-am scris gânduri pe carneţele , am făcut poze şi ne-am promis să ne revedem peste 10 ani. N-a fost să fie peste 10, nici peste 20… Ne-am revăzut după 30 de ani… Acum a fost să fie! În viaţă nimic nu e întâmplător, totul are un rost şi un rol de se-ntâmplă…
Aleea e aceeaşi… Liceul … mai cochet şi cu rang de Colegiu Naţional – aşa cum i se cuvenea de drept. Am păşit, cu emoţii greu de descris în cuvinte împreună cu Mimi Gherasim, spre intrarea principală.  Bine aţi venit la noi! Vocea de la etajul clasei noastre era a unuia dintre organizatorii acestei revederi, colegul Iany Almăşanu, care ne aştepta la fel de emoţionat ca şi noi. Oricât încerc să găsesc cuvintele potrivite mi-e greu să descriu emoţiile care m-au încercat când urcam scările, când am revăzut coridorul, clasa care păstra parcă din emoţiile noastre de-atunci, din anii de liceu… Clăsuţa noastră… cocheţică şi pregătită de sărbătoare! Colegii noştri: Gicu, Iany, Reghina, Ofelia, Liliana, Ana-Maria, Ancuţa, Mălina, Elena Aniţei, Elena Corduneanu ( ma petit Helene), Vasilica, Cristina, Florin, Vasilică Ţuţuianu, Ionică Vinca, Manuela Grecu ( Greculina )- draga mea colegă de bancă – erau acolo… Trecuseră 30 de ani şi ne-am regăsit în aceeaşi clasă… Noi …aceiaşi şi totuşi alţii… mai maturi cu ceva ani, dar la fel de exuberanţi…Ne-am îmbrăţişat cu emoţii şi mult dor, strâns-strâns şi zumzăiam ca nişte albinuţe în stup…Atâta prietenie şi energie pozitivă adunată într-un loc de mult n-am simţit! Un soi de frăţie caldă, familială, dulce , ne atingea plăcut sufletele răvăşite de emoţii… Oamenii ăştia frumoşi, trecuţi bine de 40 de ani redeveniseră liceenii de odinioară… Zumzăiala a fost întreruptă de venirea doamnei dirigintă, d-na profesor Olga Ionescu , care este neschimbată: acelaşi spirit viu şi grijuliu, aceleaşi ticuri de care ne-am adus cu drag aminte şi o memorie de invidiat.
Pe rând, ne-au onorat cu prezenţa doamnele profesoare: Laşcu Marinela, Dumitreasa Adriana, Iov Monica, Cobzaru Viorica, Moga Ioana şi domnul profesor Vadana Mihai, profesori-model pentru noi şi OAMENI deosebiţi.
Colegii, organizatori ai acestui eveniment, Mihai Gicoveanu şi Iany Almăşanu au înmânat fiecăruia dintre cei prezenţi invitaţia cu poza de promoţie de acum 30 de ani –elevi şi profesori – şi ne-au invitat să ne reluăm vechile locuri în bănci pentru a se striga catalogul. Au urmat momente frumoase şi emoţionante , când fiecare dintre noi a vorbit despre grămada de ani de după liceu, despre împliniri şi neîmpliniri, despre cum ,,timpul hain a transformat în oameni mari nişte copii”.
Diriginta noastră, ajutată şi de colegii care ştiau, ne-a dat veşti despre cei care au absentat, motivat-întemeiat. Un moment trist a fost cel în care am păstrat un moment de reculegere pentru colega noastră Brânduşa Dăscălescu – plecată tragic şi nedrept dintre noi – şi pentru distinşii noştri profesori Zamoşteanu Mihai şi Leahu Emil. După ce am fost ascultaţi în ordine alfabetică, ca la orele de clasă, au urmat impresiile profesorilor prezenţi despre noi-de-atunci şi noi-de-acum.
E măgulitor să auzi foşti profesori vorbind atât de frumos despre o generaţie de elevi ! Deşi au trecut ani mulţi şi-au adus aminte întâmplări dragi cu şi despre noi şi, de ce nu, de realizările profesionale pe care le-au avut datorită nouă. Vorbele domnului profesor Vadana ne-au atins sufletele mai mult decât plăcut : ,,Aţi fost o generaţie de copii cu foarte mult bun simţ şi modestie şi acest lucru nu l-aţi învăţat la şcoală. Aţi venit cu ele din familiile dumneavoastră. Mă bucur să constat , după atât de mulţi ani, că nu v-aţi pierdut nici una din aceste calităţi, că aţi devenit oameni maturi frumoşi interior, oameni de toată isprava, care ştiu să aprecieze valorile, mai ales că a trebuit să vă descurcaţi într-o perioadă nu tocmai uşoară din punct de vedere istoric şi social. Aţi reuşit frumos să răzbateţi şi asta dovedeşte că sunteţi oameni adevăraţi ! Bucuraţi-vă de fiecare şansă, chiar şi ca nişte copii. Voi mai aveţi şanse, eu, se pare că nu! “
Am fost într-adevăr o generaţie de copii buni şi cuminţi şi am văzut în profesorii noştri modele demne de urmat. Dovadă şi faptul că o mare parte din noi au îmbrăţişat cariera didactică sau una apropiată ei. Parte din reuşitele noastre se datorează şi domniilor lor, dascălii noştri, care au pus şi parte din sufletul lor la orele de curs, nu doar profesionalism. Ne înclinăm cu respect în faţa dumneavoastră dragi dascăli şi vă asigurăm că aveţi un loc special în inimile noastre!
Sunt sigură că şi colegii care n-au putut fi prezenţi – unii fiind stabiliţi în afara ţării (Gabriela Pîntea, colega noastră şi-a trimis mama să o reprezinte şi a fost mai mult decât emoţionant! ) sau au avut motive întemeiate – au fost cu gândul la noi , pentru că şi noi ne-am gândit la ei când am depănat amintiri.
S-au împărţit profesorilor flori şi-n răstimpul unui pahar de şampanie am mai poposit în clasa noastră pentru a vedea un slideshow cu poze de-ale noastre din anii de liceu. Trecuseră deja două ore şi mai bine când ne-am îndreptat spre restaurant, dar parcă fuseseră secunde… Uite-aşa au trecut şi cei 30 de ani…parc-a fost ieri…
Între două mese de elevi – fumători şi nefumători- masa profesorilor… Atmosferă festivă, plăcută, ca o petrecere în familie. Nimeni stingher, toată lumea relaxată, firească şi…pune-te iar pe depănat amintiri, care din liceu, care din anii de după…Poze. Poză de grup şi de …cum ne-a prins pozarul… Responsabil de momentele artistice şi vinovat pentru acestea a fost Iany, care a creat o atmosferă nemaipomenită. A cântat arii de operetă şi romanţe, am cântat cu toţii, s-au băut paharele până la fund, i-a făcut dedicaţii speciale doamnei dirigintă care a reacţionat în cel mai simpatic mod posibil, exclamând la intervale de câteva secunde ,,vai-vai!”
Colegii noştri organizatori au avut grijă de toate detaliile, să iasă totul ca la carte aşa că… să vină tortul! Am fost şi premiaţi, fiecare din noi primind o diplomă de merit pentru…cel mai important examen: VIAŢA.
Ne-am bucurat ca nişte copii, ne-am simţit bine împreună, cred că ne-am şi alintat, am glumit, am râs cu lacrimi, ne-am tachinat, ne-am mai povestit una-alta…şi cât ai clipi parcă, s-au scurs orele şi a trebuit să ne despărţim iarăşi drumurile.
Cine ştie pentru cât timp? Ne-am promis să ne revedem la anul, câţi dintre noi putem, sau dacă nu peste 5 ani, în 2018.
Să ne ţină Dumnezeu sănătoşi şi să ne revedem la fel de tonici şi de frumoşi, oricând va fi să fie !
Am luat cu mine amintirea unei zile perfecte, încărcată de emoţii, nostalgie şi momente superbe. Pentru zile ca aceasta cuvintele vor fi întotdeauna prea sărace!
La bună revedere stimaţi profesori şi dragii mei colegi!

3 comments

  1. Ion Vinca

    De astă dată, mai mult ca oricând, cuvintele m-au părăsit. Mai bine zis, nu pot să le potrivesc pentru a exprima trăirile.
    Din întâmplare, astăzi am dat peste versurile lui Geo Bogza. V-aș sugera să le citiți la persoana I plural. Nu am ce face. În ce mă privește, mai persistă ceva ceva reminiscențe filologice ( e drept că sunt puține și se manifestă rar).

    Ani şi vârste – Geo Bogza

    Cineva din mine, căruia nu i-a rămas străină nici o suferinţă
    Are, de când mă ştiu, şapte mii de ani.

    Cineva din mine, care nu se lasă corupt de glorii deşarte
    Are, cu tot mai multă îndărătnicie, şaptesprezece ani.

    Iar vârstele obişnuite ale vieţii omeneşti
    Nu îmi ating în nici un fel esenţa.

    Am avut toată viaţa şapte mii de ani,
    Dar trecând prin ispitele şi ticăloşia lumii,

    Iconoclast şi tot mai plin de revoltă,
    Am să mor de şaptesprezece ani.

    Din volumul „Statui în lună” (1960 – 1977)

  2. Horga Mihai

    FELICITĂRI, DOINIȚA!…minunate clipe,unice în viața fiecăruia-expuse cu naturalețe și emoție…Ferice de tine că ai avut revederea, fie și mai târziu…alții nu au avut această șansă,din ,,n” cauze…Iar-arhiva sentimentală cu pozele de atunci și de acum este de o valoare inestimabilă,pe melodia Stelei Enache(cu care am dansat o dată…) Constat cu uimire că ai fost și ești o frumoasă!…

    Cu drag,fam. Jenița și Mihai Horga ,la 19 oct.2013.

  3. florin

    as vrea sa ne intilnim si anul viitor, sa stam 2-3 zile la povesti, pentruca am impresia ca nu ne cunoastem. am avut senzatia ciudata ca multi dintra noi ne comportam ca si cum ne-am fi vazut pentru prima oara,stingheri si parca fara cuvinte.poate distanta dintre noi,anii care au trecut si atmosfera orearecum oficiala ne-a facut sa fim asa,cu putine sensibilitati de oferit,chiar daca sunt convins ca le aveam acolo in noi si asteptam un moment mai fericit sa le oferim celor dragi.a fost caun vis,scurt,frumos dar protocolar.astept sa ne revedem si sa stam de vorba,sa intelegem cu adevarat ce s-a intimplat cu fiecare dintre noi. Doina, mai vorbim.

Lasă un răspuns