«

»

,,Versuri eftine şi bune” – Ovidiu Vasile&Alin Cucuruzan

Alternativa zero

Strălucind malefic în sclipiri fatale,
Din înalt lumina muşcă întuneric
Presărând fotonii în cantităţi egale,
Soarele-ncălzeşte bolovanul sferic

Ameţit de soare globul se roteşte
Într-un întuneric rece, infinit,
Dominat întoarce dependent de bine,
Feţele-ncălzite până la sfârşit.

Raza lui curată minunată floră
Îi degajă caldul printr-un gest galant,
Omenirea toată crede şi-l adoră
Ca o soaţă sclavă pe un fost amant.

Mută reverenţă, tainic repetată,
După chinul tandru iute consumat
Îşi ascunde-n noapte faţa luminată,
Risipind căldura-n întuneric mat.

Furnicar de viaţă dusă-n neputinţă,
Vârstă limitată scurtă suferind,
Căutând să ştie fără să cunoască,
Respectând proporţii şi apoi pierind.

***

Străini, printre voi

Noi, cei născuţi sub alte astre,
Noi, ce venim din negurile reci,
Doar legile pământului sunt aspre,
Noi ne conducem după alte legi.

Ne naştem sub alţi sori, în altă veşnicie
Şi zborul nostru e al vostru vis.
Trăiţi încorsetaţi, legaţi de glie,
Vă temeţi să zburaţi către abis.

Voi n-aţi venit de nicăieri.
Aicea v-aţi născut, aici muriţi.
Pământul e acelaşi ca şi ieri,
Veniţi, trăiţi, plecaţi şi mulţumiţi.

Particule de cer ne curg prin sânge
Şi avem zborul scris în ADN,
Pământu’-ntreg ne doare şi ne strânge
Îngenunchem, când Universu’-al nostru e.

Aici noi nu ne naştem, nu murim
Ci trecem doar din ieri spre viitor.
În „astăzi veşnic” timpu-l împietrim
Cristalizând a vieţii zbatere spre zbor.

Soarele doar steaua ce i-am dat un nume,
Noi pământ şi apă suntem praf de stea,
Viaţa se va stinge, praful va rămâne
Prin celeste corpuri nume să le dea.

Noi rătăcim la margini de genuni,
Doar noaptea ne adună de pe ceruri
Şi ne ascundem, trişti, în văgăuni,
Să nu vedem a bolţii giuvaeruri.

Trăim aici, alături, noi şi voi,
Dar mama noastră nu este Pangeea,
Suntem străini, cu doruri şi nevoi,
La noi nu-i scrisă încă Odyseea.

Pe cerul vostru soarele ne arde
Ca pe Icar ce-a cutezat să zboare.
Înveşmântaţi în visele deşarte,
Zburăm spre veşnicia viitoare.

***

Alerta pământului

Pământul face valuri, se frământă,
Bolnav de noi, rapace furnicar,
Ce din adâncuri pân’ la bolta sfântă
Am pângărit curatul cu murdar.

El ne dă viaţa şi primeşte moartea
Lăsându-se lucrat ori blestemat,
Rotindu-se din zi să facă noaptea
Menţine-n viaţă lumea de păcat.

Pământ părinte care-ţi creşti cu trudă
O droaie de copii ce se răsfaţă,
Răbdat-ai de la Dumnezeu în faţă,
O palmă pentru noi şi-acum ţi-e ciudă.

Ne pedepseşti din miezul tău fierbinte,
Cu apa şi cu focul câteodată,
Cu mintea-n inimi învăţăm cuminte
Să îl vedem pe-adevăratul Tată..

***

Întoarcerea din sens

Ne învârtim
Parcă fără rost,
Monoton,
Încrustaţi
Într-un inel
Pe care-l poartă Helios
Pe cel de-al treilea deget

Creştem
Ameţiţi
De neantul
Care ne-nconjoară
Static,
Încremenit
Începutul-sfârşit

Începem – prea rar
Sfârşim – prea des
Încercăm
Să schimbăm
Din mers
Unicul sens
Pe care îl avem.

***

Apoetul

Cum se cheamă când deodată
Prinzi a scrie poezii
Când şuvoiul de cuvinte
E prea gros pentru-a vorbi?

Poate-ar da pe dinafară
Şi s-ar pierde ca un fum,
Dar peniţa mea-l salvează
Şi-l redă aici şi-acum.

Chiar de-s vorbe fără noimă
Poate vin din Univers,
Eu traduc numai din ele
Câte-o strofă, câte-un vers.

Dacă-mi place sau nu-mi place,
Nimenea nu m-a întrebat.
Pur şi simplu într-o noapte,
M-am trezit că s-a întâmplat.

Şi să fie vreo minune?
Nu mai stau, nu mai întreb,
Nu e vreme că şuvoiul
Umple foaia, monitorul, casa şi pământu-ntreg!

***

Apoetului

Îţi mai aduci aminte-acum un an
Când îţi vorbeam de versul care doare
Că poezia-n rimă moare
Şi ritmul care-l cauţi e în van?

Şi mai cutezi a scrie versuri
Iubitul meu amic,
Când libertatea noastră e nimic
Şi lumea crede încă în eresuri?

Mai bine ia ş-aruncă versuri reci,
Tristan Tzara al epocii moderne,
Cuvântul liber îl aşterne
Şi lasă-n pace capetele seci.

Nu mai gândi în rime onctuoase,
Ce vrei? Să ţi-ii ridici în cap pe toţi?
Eu chiar te cred şi ştiu că poţi,
Doar că pierzi timpul fără de foloase.

În rest, tu faci cum crezi, cum poţi,
Dar de ai nevoie de un umăr lângă,
Nu căuta în lumea cea nătângă,
Doar dă strigare şi venim cu toţi.

Şi cuvintele-s firave
Dac-ajung cumva pe jos,
Pe covoare, printre scame,
Se-nţeleg apoi pe dos.
Nu-mi permit să pierd Cuvântul,
Dacă-i de la Dumnezeu?
El a fost întâi pe lume
Şi pe urmă am fost eu…

***

Ne plânge cerul

Ne plânge şi cerul cu lacrimi de ploaie
Durerea şi răul făcut cu ştiinţă,
Din ura aprinsă ca focul de paie
Ce stinge pe cruce Divina Fiinţă.

Ca mielul tăcut a murit să renască,
S-aprindă în lumi creştineasca făclie,
Smerindu-şi în palma frăţească obrazul
Când lumea putea să o ardă de vie.

Sărmani fără minte, trufii aberante,
Greşita-ţi o dată halal să vă fie,
A doua venire-a fiinţei înalte
Găsească-vă-n rugă, smeriţi pe vecie.

***

Ce gri-cenuşiu se revarsă din noi

Când zorii ce tainic lumina-şi aruncă
Pe ochii pustii ce privesc înapoi,
Un gri-cenuşiu se revarsă din umbră
Şi gri-cenuşiu se revarsă din noi.

Pustia genune ce locul şi-l cere,
Abisul ce-mbracă al stelelor croi,
Din gri-cenuşiu s-a născut în durere
Şi gri-cenuşiu se revarsă din noi.

Din Soare o rază păşeşte cuminte
Pe negrul pământ plin de bălţi şi noroi,
Un gri-cenuşiu se coboară-n morminte
Şi gri-cenuşiu se revarsă din noi.

Când Luna vesteşte al zilei crepuscul,
Din ceruri se-nchide-al luminii şuvoi
Şi-n gri-cenuşiu se transformă firescul,
Ce gri-cenuşiu se revarsă din noi.

***

Netimpuri noi

Copiii cu fapte-şi educă părinţii,
Colaci-s pe garduri şi armele-s pâini
Şi muze vulgare inspiră poeţii,
Covrigii atârnă în coadă la câini.

Şi legile firii-s cotate la bursă,
Nesimţul e gratis cu tot cu tupeu,
Minciuna e legea direct de la sursă
Şi leneşi trudesc la nemuncă din greu.

Vedem doar lumina, dar nu-i din lumină,
Dumnezeu e filmat şi transmis în direct,
Mereu răstignit şi mereu fără vină,
Calitate e ura şi iubirea defect.

Prohodul e imnul ce sună-nvierea
Şi ziua de mâine e ziua de ieri,
Femei de serviciu pe post de regine,
Feciorii de slugă în loc de boieri.

Prin unde şi cablu ne curge veninul
Şi viaţa-i o pradă şi morţii sunt vii,
Când mierea-i amară şi-i dulce pelinul
Şi zorile-s beznă şi noaptea e zi

Lasă un răspuns